Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Sentința 44/2008. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE

MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 44 din 1 octombrie 2008

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 1 octombrie 2008

COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:

PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș JUDECĂTOR 2: Sorina Romașcanu judecător

ASISTENȚI JUDICIARI: - - -

- -

GREFIER: -

La ordine a venit spre soluționare acțiunea civilă formulată de reclamanții în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat mandatarul pentru reclamanți, astfel fiind acoperită procedura de citare cu părțile lipsă.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință în sensul că la dosarul cauzei s-a depus de către reclamanți mandatarul desemnat pentru a-i reprezenta.

La solicitarea instanței mandatarul se legitimează cu seria nr.- eliberată de P N la data de 13.02.2008 și motivat de faptul că nu mai are de formulat cereri noi, solicită cuvântul în fond.

Nemaifiind probe de administrat și cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Mandatarul având cuvântul pentru reclamante, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

- deliberând -

Asupra litigiului de muncă de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23.05.2008 la Tribunalul Neamț sub nr- reclamanții personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Piatra Neamț au chemat în judecată pârâții Tribunalul Neamț, Curtea de Apel Bacău, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâților la acordarea fiecăruia dintre reclamanți a unei despăgubiri echivalentă cu suma primită de ceilalți salariați în baza Ordinului nr.1921/C/15.12.2005 emis de Ministerul Justiției.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat următoarele:

Prin Ordinul nr.1921/C/15.12.2005 al Ministerului Justiției s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pentru personalul Ministerului precum și pentru unele categorii din cadrul instanțelor, potrivit anexei la Ordin. În motivarea Ordinului au fost reținute dispozițiile art.4 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997 (modificat prin nr.OUG58/2003, aprobată prin Legea nr.195/2004).

Potrivit notei de informare anterioare Ordinului din 12.12.2005 pentru personalul instanțelor judecătorești s-a alocat o sumă totală de 1.661.496 lei, sumă din care 673.030 RON a fost repartizată judecătorilor, din cadrul judecătoriilor, cu vechime în funcția de judecător cuprinsă între 0 - 3 ani, diferența fiind repartizată consilierilor de reintegrare socială și supraveghere, funcționarilor publici și personalului contractual.

Dispozițiile ordinului referitoare la acordarea de stimulente numai anumitor categorii de personal din cadrul instanțelor au instituit un tratament diferențiat și discriminatoriu între diferite categorii de personal.

Prevederile ordinului, aparent neutre a instituit o situație de discriminare întrucât nu sunt justificate obiectiv, de un scop legitim iar metoda de atingere a scopului urmărit este inadecvată, subiectivă, arbitrată și nepertinentă.

Pârâtul Ministerul Justiției a ignorat faptul că la colectarea sumelor ce constituie fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, prevăzut de art.25 al.2 din Legea nr.146/1997, au contribuit și contribuie toate categoriile de personal precum și faptul că, la acordarea acestor stimulente din acest fond nu pot fi avute în vedere anumite criterii, deoarece categoriile de personal care își desfășoară activitatea în instanțele judecătorești contribuie toate la bunul mers al justiției.

Prin acordarea stimulentelor financiare unor anumite categorii de personal instanțelor judecătorești, pârâtul Ministerul Justiției a încălcat principiul egalității între cetățeni în exercitarea drepturilor economice și dreptul la salariul(lato sensu)egal pentru muncă egală, astfel cum prevede art.1 alin.2 din OG137/2000, cu modificările ulterioare, precum și dispozițiile art. 1 alin.3 din același act normativ, conform căruia orice persoană juridică sau fizică are obligația să respecte principiul egalității și nediscriminării.

De asemenea, metoda de atingere a scopului urmărit, este așa cum s-a arătat anterior, inadecvată deoarece se adaugă la prevederile art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997, modificată, care nu distinge între persoanele care formează"personalul din sistemul justiției" având ca efect înlăturarea folosinței în condiții de egalitate a dreptului recunoscut de dispoziția legală anterior menționată( dreptul la acordarea de stimulente financiare din"fondul pentru stimularea personalului").

Acțiunea este legal scutită de plata taxei de timbru.

Prin Încheierea din 26.06.2008 pronunțată de Tribunalul Neamțs -a dispus, în baza art.II al.2 din nr.OUG75/2008, scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea sa spre competentă soluționare Curții de Apel Bacău.

Investită cu soluționarea cauzei, curtea reține acțiunea ca nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin Ordinul ministrului justiției nr.1921/C/15 decembrie 2005, cărui copie o anexăm, s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru următoarele categorii de personal din sistemul justiției: pe de o parte, aparatul propriu al Ministerului Justiției, pe de altă parte, judecători, consilieri de reintegrare socială și supraveghere, funcționari publici și personalul contractual din cadrul instanțelor judecătorești.

Reiese că a fost avută în vedere acordarea de stimulente doar anumitor categorii de personal din aparatul propriu al Ministerului Justiției și din cadrul instanțelor judecătorești, printre care nu se numără și personalul auxiliar de specialitate.

Aceasta și pentru că ulterior, printr-un ordin distinct, respectiv prin Ordinul ministrului justiției nr.1793/C/2006 din 27 iulie 2006, fost aprobată repartizarea unui fond destinat stimulării personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, fond care li s-a adresat exclusiv, astfel că reclamanții nu pot invoca o diferență de tratament, care i-ar pune într-o situație discriminatorie.

Este adevărat că, prin Hotărârea nr.15/23.01.l2006 a invocată ca temei al acțiunii, s-a constatat existența unei discriminări potrivit art.2 alin.1 și 2, art.6 lit.c, art.8 alin.3, art.19 alin.4 din nr.OG137/2000, însă de remarcat este faptul că, pretinsa discriminare, invocată de către reclamanții grefieri în susținerea pretențiilor formulate, nu s-a raportat la această categorie profesională.

Potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, la momentul emiterii ordinului, fondul pentru stimularea personalului din sistemul justiției reprezenta 75% din sumele obținute din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru desfășurarea proceselor penale( care sunt suportate de părți sau de alți participanți la proces), precum și din amenzi judiciare(25% din sumele respective devin venituri la bugetul statului).

Conform alin.3 al.art.25 din Legea nr.146/1997 repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unei norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.

Așa cum prevede în Ordinul 1921/C/15.12.2005, stimulentele financiare care fac obiectul cauzei, au fost acordate cu respectarea prevederilor Normelor Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997, aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției 2404/C/2004, iar repartizarea sumelor pentru instanțele judecătorești a fost realizată de ordonatorul de credite, la stabilirea criteriile de alocare a sumelor avându-se în vedere obiectivele propuse în Planul de acțiuni privind reforma sistemului judiciar și importanța acestora pentru promovarea obiectivelor generale ale Ministerului Justiției(art.4 alin.3 din Norme).

Prin Decizia nr.819/3.07.2008, publicată în Monitorul Oficial al României din data de 16.07.2008, Curtea Constituțională a statuat în sensul că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.

În acest sens, Curtea Constituțională a constatat că"prevederile art.1,2 al.3 și ale art.27 al.1 din nr.OG13 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata sumei de despăgubiri echivalente cu suma primită de ceilalți salariați, în baza Ordinului nr.1921/C/15.12.2005 emisă de Ministerul Justiției, invocându-se în fapt o situație de discriminare și un tratament diferențiat între diferitele categorii de personal și în drept dispozițiile art.1 al.2,3, art.21 al.1 din nr.OG137/2000.

Față de prevederile Deciziei Curții Constituționale menționate mai sus, acțiunea reclamanților apar ca nefondată și urmează a fi respinsă în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată acțiunea promovată de reclamanții, R,., -A, - și în contradictoriu cu intimații TRIBUNALUL NEAMȚ, CURTEA DE APEL BACĂU, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică 1 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, R, ASISTENȚI JUDICIARI,

- - - - - -

-

GREFIER,

Red.sent.- /

Red.hot.- /13.10.2008

Tehn.- /13.10.2008.

13.10.2008/13.10.2008.

Președinte:Jănică Gioacăș
Judecători:Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu, Cătălin Faghian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Sentința 44/2008. Curtea de Apel Bacau