Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 457/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 457/R/2009
Ședința publică din data de 3 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Dana Cristina Gârbovan Judecător
JUDECĂTOR 2: Laura Dima
JUDECĂTOR 3: Sergiu
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 44 din 4 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul cu nr-, privind și pe reclamanții și alții, precum și pe pârâții intimați PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA -N și DIICOT din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ - consilier juridic, care depune delegație la dosarul cauzei, lipsind reclamanta și reprezentanții celorlalți pârâți.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ învederează instanței că efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 104 sunt suspendate pe o perioadă de 45 de zile de la publicare și consideră că dosarul trebuie amânat, solicitând fixarea unui nou termen de judecată.
Instanța, după deliberare, respinge cererea reprezentantei Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reținând că potrivit dispozițiilor art. 70 și următoarele din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de drepturi, acestea se soluționează de către instanțele judecătorești iar Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale a constatat neconstituționalitatea art. I și II ale OUG Nr. 75/2008 prin care se stabilea o altă competență de soluționare a conflictelor de muncă, fiind aplicabile prin urmare normele de drept comun în materie de competență.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nefiind formulate alte cereri prealabile, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ solicită admiterea recursurilor, casarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel București și respingerea acțiunii reclamanților. Susține motivele expuse de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.44/F/04.02.2008 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Bistrița -N s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor.
S-a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bistrița -N, excepție invocată de MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, G, G, -- împotriva pârâților MINISTERUL PUBLIC -parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de casație și justiție, reprezentat de procurorul general, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL -N, Ministerului Economiei și Finanțelor, reprezentat în proces de DGFP B N și acțiunea formulată de reclamanții și împotriva acelorași pârâți precum și împotriva pârâtului T-din cadrul parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de casație și justiție în consecință:
Au fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC -parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de casație și justiție, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL -N să plătească reclamanților, G, G, -- și pe pârâții MINISTERUL PUBLIC -parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de casație și justiție, T- din cadrul parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de casație și justiție, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL -N să plătească reclamanților și, pentru perioada cuprinsă între data de 01.01.2007 și data promovării acțiunii, 30.10.2007, diferențele salariale rezultate din aplicarea majorării indemnizației de încadrare brute lunare, astfel: 5% începând cu data de 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, 2% începând cu data de 01.04.2007 în raport cu luna martie 2007 și 11% începând cu data de 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, sume actualizate potrivit indicelui de inflație începând cu data de 10 (zece) a fiecărei luni pentru drepturile bănești aferente lunii anterioare și până la data plății efective.
A fost obligat pârâtul MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să aloce fondurile necesare efectuării plății sumelor arătate mai sus.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, instanța specializată în litigii de muncă este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art. 21 alin. 1 din G nr. 137/2000, republicată, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun.
Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrați în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii, în acest sens pronunțându-se în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară.
Prin urmare excepție necompetenței materiale a Tribunalului Bistrița - a fost neîntemeiată și a fost respinsă.
Referitor la fondul cauzei s-a reținut că reclamanții sunt procurori în cadrul parchetelor din județul B-N, iar reclamanții și, o parte din perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 2007 și 30.10.2007 (data promovării acțiunii) și-au desfășurat activitatea în cadrul parchetelor din județul B-N și o parte în cadrul DIICOT din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
Parchetele și DIICOT-ul fac parte din categoria unităților bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate atât de legile speciale cât și de Codul Muncii ( dreptul comun în materie) în completarea legislației speciale, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
Prin neacordarea majorărilor salariale anuale, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul Muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003.
Deci, reclamanții se află în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Însă, printr-o o serie de acte normative (de exemplu: G nr. 10/2007, G nr. 11/2007, G nr. 16/2007, G nr. 27/2007, Legea nr. 232/2007, G nr. 8/2007, G nr. 20/2007, G nr. 23/2007, personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din G nr. 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr. 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din G nr. 27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din G nr. 13/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din G nr. 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din G nr. 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din G nr. 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr. 20/2007).
Trebuie subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Nu corespunde adevărului faptul că prin Legea nr. 45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reglementeze dreptul reclamanților la acordarea sporului de vechime, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților.
Instanța constată că este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale.
În mod eronat pârâtul Parchetul de pe lângă ÎCCJ a invocat elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1-3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța va aplica, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă, respectiv procentele de majorare se vor aplica la indemnizația de încadrare brută lunară(legiuitorul folosind noțiunea de salariu de bază specific celorlalte categorii de personal bugetar, OG nr.10/2007 ).
Cum indemnizația de încadrare brută lunară este stabilită potrivit art.3 din OUG nr.27/2006 adică este produsul dintre valoarea de referință sectorială și coeficientul de multiplicare prevăzut pentru fiecare reclamant și cum un principiu de bază al înmulțirii este principiul comutativității în condițiile în care un factor al înmulțirii (coeficientul de multiplicare) este constant, în realitate, prin indexarea indemnizației de încadrare brută lunară( care este produsul)se realizează o indexare, în aceleași procente,a valorii de referință sectorială (noțiune folosită de legiuitor în cazul personalului din administrația centrală, etc, în OG nr.16/2007, a controlorilor financiari și implicit în cazul personalului auxiliar de specialitate din justiție, OG nr.8/2007).
În consecință, la indemnizația de încadrare brută lunară a reclamanților (și la valoarea de referință sectorială în funcție de care se determină indemnizația de încadrare brută lunară) s- aplicat o majorare astfel: 5% începând cu data de 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, 2% începând cu data de 01.04.2007 în raport cu luna martie 2007 și 11% începând cu data de 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, prejudiciul suferit de reclamanți constând în drepturile bănești rezultate din diferența dintre suma majorată și suma efectiv plătită.
Așa fiind, având în vedere că valoarea de referință sectorială aplicabilă procurorilor, în luna decembrie 2006, conform art.38 din OUG nr.27/2006, era de280,65 lei,prin indexarea acesteia, conform procentelor anterior arătate, rezultă că valoarea de referință sectorială aplicabilă procurorilor, cum sunt și reclamanții, trebuia să fie: de294,68 leiîn perioada 01.01.2007-31.03.2007; de300,57lei în perioada 01.01.2007-30.09.2007; de333,64 leiîn perioada 01.10.2007-31.12.2007, valoare ce se aplică și în continuare până la noua indexare a acesteia prevăzută pentru 1 aprilie 2008 (OG nr.13/2008).
Reclamanții au solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește întemeiată, ținând cont de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul Muncii. În acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Actualizarea s-a efectuat începând cu data de zece a fiecărei luni (data nașterii dreptului de a cere plata drepturilor salariale, fiind ziua plății drepturilor salariale pentru magistrați) pentru drepturile bănești aferente lunii anterioare și până la data plății efective.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de recurent, invocându-se excepția lipsei calității sale procesuale pasive, datorită lipsei rolului său în procesul de adoptare a bugetului.
În privința fondului s-a susținut că în mod nelegal prima instanță a admis acțiunea, deoarece indexările salariale solicitate de către reclamanți nu au fost stabilite printr-un act normativ, iar neemiterea unui astfel de act care să prevadă indexări salariale și pentru reclamanți nu a creat o situație discriminatorie, dat fiind că diferențele de categorii profesionale menționate în acțiunea introductivă nu se afla în situații comparabile, care să impună un tratament nediferențiat.
Prin recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B s-a solicitat casarea sentinței și respingerea acțiunii, invocându-se motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.3,4, 7 și 9.pr.civ.
Instanța de fond a respins în mod netemeinic și nelegal excepția necompetenței materiale, în speță fiind aplicabile prevederile art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 acțiunea reclamanților fiind o acțiune în pretenții, se impunea a fi timbrată la valoare, competența materială să judece prezenta cauză având Judecătoria Bistrița.
Hotărârea cuprinde motive contradictorii, având în vedere că, pe de o parte, instanța de fond respinge excepția necompetenței materiale a instanței invocată de recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, considerând că obiectul acțiunii vizează diferențe salariale rezultate din raporturi de muncă pentru care competența materială de soluționare ar aparține tribunalului, iar pe de altă parte, motivarea soluției date este întemeiată pe dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
În sensul art.304 pct.4 pr.civ. s-a susținut că prin sentința atacată au fost acordate alte drepturi decât cele stabilite prin lege prin încălcarea flagrantă a principiului separației puterilor în stat.
În acest sens sunt prevederile art.124 alin.3 din Constituția României conform cărora "judecătorii sunt independenți și se supun numai legii".
În aceste condiții prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, indexările prevăzute de OG nr.10/2007, au fost depășite limitele puterii judecătorești, iar instanța și-a arogat atribuții de legiferare imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare.
Dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. au fost invocate întrucât nu poate fi apreciat ca discriminatoriu faptul că nu s-au acordat creșteri salariale magistraților și s-au acordat funcționarilor publici, în condițiile în care nu poate constitui o discriminare nici situația in care această din urmă categorie profesională nu este salarizată în baza coeficienților de multiplicare și a valorilor de referință sectorială utilizată pentru salarizarea magistraților.
Acceptarea susținerilor instanței de fond ar însemna echivalarea sistemelor de salarizare ale diferitelor categorii de personal și ar da posibilitatea funcționarilor publici să solicite sporurile și indexările salariale acordate de legiuitor magistraților.
Pentru aceste considerente se arată că atributul de modificare a sistemului de salarizare revine in mod exclusiv legiuitorului, iar intervenția instanței de judecată este nelegală.
S-a mai invocat că în mod nelegal s-a dispus plata drepturilor bănești actualizate cu rata inflației, întrucât, în calitate de instituție bugetară recurentul nu poate să înscrie nicio cheltuială bugetară fără bază legală.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite recursurile pentru următoarele considerente:
În prealabil, examinând motivele de recurs referitoare la modul de soluționare a unor excepții de către prima instanță, (motivele referitoare la fondul cauzei fiind asemănătoare în cele două recursuri declarate) Curtea reține că în mod judicios s-a apreciat că, întrucât faptele de discriminare invocate de reclamanți sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrați, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie acordate potrivit dreptului muncii. Drept urmare există o legătură evidentă între pretențiile formulate și plata muncii, motiv pentru care Curtea apreciază că Tribunalul, în calitate de instanță de drept comun al muncii, are competența de soluționare a cauzei raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) Cod procedură civilă. În consecință, în mod legal prima instanță a respins excepția necompetenței materiale, primul motiv de recurs al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă nefiind întemeiat.
Referitor la lipsa legitimării procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, se constată că susținerile recurentului referitoare la încălcarea Legii nr.500/2002 sunt nefondate din prisma următoarelor considerente:
Astfel, potrivit art.15 din HG nr.83/03.02.2005, publicată în Monitorul Oficial, partea I din 11.02.2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ICCJ, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ICCJ, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice referitoare la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Cu toate acestea, motivele de recurs referitoare la fondul litigiului sunt apreciate de Curtea de Apel ca întemeiate, în raport de caracterul obligatoriu al Deciziei nr.1325 din 04.12.2008 a Curții Constituționale.
Prin decizia menționată, obligatorie conform art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992, s-a statuat că dispozițiile <LLNK 12000 137131 301 0 34>Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Prin urmare, instanța de recurs, constatând că în mod evident dispozițiile OUG nr.6/2007, OUG nr.10/2007 și OUG nr.11/2007, sunt aplicabile numai funcționarilor publici, salariați conform OUG nr.24/2000 neincluzându-i pe reclamanți, beneficiari ai unui act normativ special în materie de salarizare, nu poate extinde dispozițiile legale invocată la alte categorii profesionale decât cele prevăzute în ipoteza normei juridice ca efect al unei pretinse fapte de discriminare.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 pr.civ. va admite recursurile, va modifica hotărârea în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ICCJ împotriva sentinței civile nr. 44 din 04.02.2008 a Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în întregime în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamanților.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 3 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI
- - - - -
GREFIER
Red.LD/Dact.SM
3 ex./24.03.2009
Jud.fond. și
Președinte:Dana Cristina GârbovanJudecători:Dana Cristina Gârbovan, Laura Dima, Sergiu