Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 458/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 458/R/2009

Ședința publică din data de 3 martie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Dana Cristina Gârbovan Judecător

JUDECĂTOR 2: Laura Dima

JUDECĂTOR 3: Sergiu

GREFIER:

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DGFP S, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr. 4 din 7 IANUARIE 2007 pronunțată de TRIBUNALUL SĂLAJ în dosarul cu nr-, privind și pe reclamanții, și -, precum și pe pârâtul intimat PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ - consilier juridic, care depune delegație la dosarul cauzei, lipsind reclamanta și reprezentanții celorlalți pârâți.

Procedura de citare este realizată.

Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care

Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ învederează instanței că efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 104 sunt suspendate pe o perioadă de 45 de zile de la publicare și consideră că dosarul trebuie reținut pe rolul instanței Curtea de APEL CLUJ, solicitând fixarea unui nou termen de judecată.

Instanța, după deliberare, respinge cererea reprezentantei Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reținând că potrivit dispozițiilor art. 70 și următoarele din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de drepturi, acestea se soluționează de către instanțele judecătorești iar Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale a constatat neconstituționalitatea art. I și II ale OUG Nr. 75/2008 prin care se stabilea o altă competență de soluționare a conflictelor de muncă, fiind aplicabile prin urmare normele de drept comun în materie de competență.

Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nefiind formulate alte cereri prealabile, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ solicită admiterea recursurilor, casarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel București și respingerea acțiunii reclamanților. Susține motivele expuse de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.

Instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.4 din 07 ianuarie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL SĂLAJ în dosarul nr-, a fost respinsă exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finantelor, exceptie invocata de acest parat.

A fost admisă actiunea precizata reclamantilor, si formulata impotriva paratilor MINISTERUL PUBLIC, Parchetul de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie, Parchetul de pe langa Tribunalul S, Parchetul de pe langa Curtea de APEL CLUJ si Ministerul Finantelor Publice, si in consecinta au fost obligați pe primii 3 parati in solidar sa le plateasca reclamantilor sumele reprezentand spor de stres in procent de 50%, calculate la indemnizatia bruta de incadrare incepand de la 01.05.2007 si pana in prezent, astfel: - 14309 lei; - 13426 lei; - 14390 lei; - 12477 lei; - 12477 lei; - 10397; - 10397 lei.

Aceaste sume au fost reactualizate in functie de rata inflatiei pana la data platii efective.

Au fost obligați paratii să acorde lunar sporul de stres in continuare.

A fost obligat Ministerul Finatelor Publice sa aloce fondurile necesare efectuarii acestor plati.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, motivat de faptul că între reclamanți și această instituție nu există raporturi de muncă, urmează ca instanța să respingă această excepție dat fiind faptul că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care alocă fondurile necesare plății acestor drepturi către pârâtul Ministerul Justiției.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 50 % pentru risc și solicitare neuropsihică, instanța apreciează că litigiul dedus judecății este un litigiu de muncă deoarece ne aflăm în prezența unui raport de muncă tipic, un raport juridic de natură contractuală care implică actul de voință al părților, chiar dacă între părți nu se încheie efectiv un contract individual de muncă în formă scrisă.

Potrivit art. 2 alin.1 lit.c din Codul d e procedură civilă, tribunalul judecă conflictele de muncă, iar potrivit art.284 pct.1 din Codul muncii judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, urmând ca instanța să respingă excepția necompetenței materiale și să se investească cu soluționarea cauzei.

Acțiunea reclamanților nu vizează modul de stabilire a drepturilor salariale în sensul art. 36 alin.1 din nr.OUG 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007, ci se referă la neacordarea unor drepturi legale, a unor drepturi stabilite de legiuitor, ceea ce ține de modul de executare a raporturilor de muncă.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru risc și solicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiează de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.

Este adevărat că prin art.1 pct.42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat în mod expres, însă prin aceasta au fost încălcate normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, precum și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.

Astfel, potrivit art.108 alin.3 din Constituția României, ordonanțele guvernului se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.

Ori, prin art. 1 pct.Q 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul României a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea legii nr. 50/1996, republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Cu toate acestea, prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale legii nr. 50/1996, în pofida faptului că potrivit dispozițiilor art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.

Deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii au fost abrogate și unele dispoziții ale acesteia.

Acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut în mod expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare, ceea ce în speță nu s-a realizat.

Art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Sporul de 50% de risc și solicitare neuropsihică solicitat de către reclamanți este un drept de creanță, constituind un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.

Prin abrogarea art.47 din Legea nr. 50/1996, reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun în mod nelegal și nedrept, această lipsire de proprietate putându-se face doar pentru o cauză de utilitate publică, în conformitate cu dispozițiile art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.

Potrivit art. 20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile om ului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Instanța a reținut că există conflict între art.1 pct. 47 din nr.OG 83/2000, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, și art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, urmând a fi aplicat în cauză ultimul text legal.

Față de cele anterior reținute, întrucât abrogarea realizată prin nr.OG 83/2000 este nelegală, iar în plus rațiunea acordării sporului de risc și solicitare neuropsihică subzistă, instanța a aprecieat că pretențiile reclamanților sunt întemeiate cu privire la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzute de art.47 din Legea nr. 50/1996.

Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să pună la dispoziție fondurile necesare plății acestor drepturi bănești către reclamanți, deoarece în sarcina sa cade adoptarea proiectului bugetului de stat și a proiectelor de rectificare bugetară.

Față de cele ce preced, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, a admis acțiunea reclamanților și a obligat primii 3 pârâți în solidar să le plătească reclamanților sumele reprezentând spor de stres în procent de 50 % din indemnizația brută de încadrare, sume reactualizate în funcția de rata inflației, precum și a obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare efectuării acestor plăți.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor.

MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ a invocat în memoriul de recurs că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la salariul de bază brut lunar, a fost reglementat prin prevederile art.47 din Legea nr.50/1996, text care a fost abrogat prin art.50 din Ordonanța de Urgență nr.83/2000 (aprobată prin Legea nr.334/2001).

Prin urmare, în speța dedusă judecății nu sunt încălcate norme de tehnică legislativă astfel cum acestea sunt reglementate prin Legea nr.24/2000.

S-a mai arătat că orice drept salarial este acordat numai în contextul în care acesta este prevăzut într-un act normativ, ori dreptul solicitat de reclamanți nu are un astfel de temei legal.

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a arătat că hotărârea pronunțată de TRIBUNALUL SĂLAJ este criticabilă pentru motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă întrucât prima instanță a reținut incorect că abrogarea realizată de OG 83/2000 nu a respectat condițiile impuse de legea de abilitare deoarece: Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești a rămas în vigoare după apariția OG 83/2000, nefiind abrogată total, doar articole au fost modificate și abrogate; acest tip de abrogare este considerată de legiuitor (art. 62 alin. 5 din Legea 24/2000 ) "abrogare parțială".

OG 83/2000, față de reglementările Legii 50/1996 cu modificările și completările ulterioare, a mărit în mod substanțial atât valoarea de referința sectoriala pentru stabilirea indemnizațiilor magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, precum și ale personalului auxiliar de specialitate, cât si coeficientul de multiplicare.

Din cele expuse mai sus este evident că finalitatea modificării legislației nu a fost în nici un caz diminuarea drepturilor salariale ci dimpotrivă, creșterea acestora, însă în cadrul unui nou sistem de salarizare bazat pe principii noi, prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a altor sporuri în indemnizația unică de care beneficiau reclamanții la acel moment.

Hotărârea pronunțată de TRIBUNALUL SĂLAJ este criticabilă pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod Procedură Civilă întrucât abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare.

S-a mai arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței materiale a instanțelor, competentă să soluționeze această cauză fiind Curtea de Apel București, și nu TRIBUNALUL SĂLAJ.

Ministerul Economiei și Finanțelorprin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sai nvocat în memoriul de recurs că prima instanță a judecat cauza cu nerespectarea competenței materiale conform art. 26 din OUG 27/2006.

Al doilea motiv de recurs se referă la respingerea greșită a excepției lipsei calității procesuale pasive întrucât nu există nici o obligație de plată pentru drepturi salariale ce reprezintă creșteri salariale pe care Ministerul Justiției ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă.

În conformitate cu prevederile art.3 alin.1 lit.A, pct.2 din HG nr.386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, art.15 alin.1 și 3 din Legea nr.500/2002, respectiv art.4 din OG nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi implicat în plata drepturilor solicitate de reclamanți întrucât aceste fonduri sunt asigurat din bugetul Ministerului Justiției și nicidecum din cel al Ministerului Economiei și Finanțelor.

Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, urmând să le respingă pentru următoarele considerente:

Referitor la recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor (analizat prioritar întrucât conține critici referitoare la modul de soluționare a unor excepții procesuale), se reține că în mod judicios s-a reținut că, întrucât faptele de discriminare invocate de reclamanți sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrați, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie acordate potrivit dreptului muncii. Drept urmare există o legătură evidentă între pretențiile formulate și plata muncii, motiv pentru care Curtea apreciază că Tribunalul are competența de soluționare a cauzei raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) Cod procedură civilă. De asemenea, reclamanții au solicitat drepturile salariale începând cu data de 15.01.2005, iar OUG 27/2006 (invocată de recurenți) se aplică conform art. 40 din luna aprilie 2006. De altfel, obiectul acțiunii nu vizează acordarea de despăgubiri ci acordarea sumelor reprezentând contravaloarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel încât în mod legal prima instanță a respins excepția necompetenței materiale, primul motiv de recurs (art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă) nefiind întemeiat.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.

Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.

Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.

Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.

Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.

Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și MINISTERUL PUBLIC, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.

Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).

Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite. În consecință, recursul declarat de acest pârât este nefondat.

Referitor la recursurile declarate de pârâțiiMINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justițieși Parchetul de pe lângăTRIBUNALUL SĂLAJse reține că prin decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, s-a stabilit cu caracter obligatoriu, conform art.329 alin.3 pr.civ. că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001".

Prin urmare, Curtea constată că apărările pârâților referitoare la abrogarea dispozițiilor legale ce reglementau dreptul salarial pretins, respectiv la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești contravin deciziei menționate, pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii.

Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu este incident nici unul din motivele de recurs invocate, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin (1) cod procedură civilă se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice S, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice S, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 4 din 07.01.2007 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 3 martie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - -

GREFIER

Red./

2 ex./16.03.2009

Președinte:Dana Cristina Gârbovan
Judecători:Dana Cristina Gârbovan, Laura Dima, Sergiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 458/2009. Curtea de Apel Cluj