Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 464/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 464/R/2008
Ședința publică din data de 26 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 2: Adrian Repede
JUDECĂTOR 3: Ioan Daniel
GREFIER:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de către pârâtul recurent MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 2233 din 19.11.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind și pe reclamantele intimate și și pe pârâții intimați MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Instanța reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2233 din 19 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-au respins excepțiile inadmisibilității cererii de chemare în judecată și a necompetenței materiale a instanței invocate de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantele și, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și CURTEA DE APEL CLUJ și în consecință pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B și CURTEA DE APEL CLUJ au fost obligați să recunoască în favoarea reclamantelor dreptul la sporul de vechime începând cu data de 20.09.2004 12.03.2007 pentru și pentru () începând cu data de 01.10.2004 - 12.03.2007.
Pârâții au fost obligați să plătească reclamantelor drepturile bănești de mai sus, actualizate potrivit indicelui de inflație și să efectueze modificările corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor.
Pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR a fost obligat să aloce fondurile necesare pentru plata acestor sume.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că
Fiind un litigiu de muncă, care are ca obiect plata unor obligații de natură salarială, conform art.283, alin. 1 lit. c, coroborat cu prevederilor art.2 alin.1, lit. c, proc. civ. competent este Tribunalul d e la domiciliul reclamanților, astfel că s-a respins excepția necompetenței materiale invocată de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Asupra fondului cauzei, s-au reținut următoarele:
Reclamantele au calitate de magistrați - judecători în cadrul Judecătoriei Gherla, salarizarea acestora fiind reglementată prin Legea nr. 50/1996, modificată prin OG nr. 83/2000, apoi prin OUG nr. 177/2002 și respectiv OUG nr. 27/2006.
Potrivit art.16 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și fără discriminări. Prin Decizia nr.4471 15.09.2005, Curtea Constituțională a statuat că, numai legiuitorul poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri sau adaosuri acordă, anumitor categorii de salariați, cu singura condiție ca de sporurile sau adaosurile prevăzute să beneficieze toți salariații care se află în situații identice sub toate aspectele funcțiilor în care sunt încadrați, ale naturii și volumului de activitate pe care o desfășoară, ale importanței și riscurilor muncii lor și în privința oricăror elemente specifice.
Prin art. l alin.2 lit. e, pct. i din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare s-a instituit principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiului și discriminării, garantat in special in exercitarea dreptului la munca, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile, la salariu egal pentru muncă egala, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Art.2 alin. 1 din același aci normativ definește discriminarea ca fiind orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, categorie socială, etc. ce are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului i a libertăților fundamentale.
In același sens, dispozițiile art. 2, alin. 2 reglementează discriminarea sub aspectul concret al oricărui comportament activ sau pasiv care prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supun unui tratament injust o persoană sau un grup de persoane.
Legea organică în materia raporturilor de muncă, nr.53/2003, prin art.5 consacră același principiu constituțional al egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Potrivit alin.3 din același text de lege, constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință întemeiate pe unul sau mai multe criterii prevăzute în alin.2 care are ca scop neacordarea, restrângerea sau înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute de legislația muncii.
Discriminarea indirectă întemeiată în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin.2 care produc efectele unei discriminări directe este de asemenea interzisă. Prin legea organică, tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute drepturile între care și dreptul la plată egală.
In procesul de penalizare a încălcării interdicției de discriminare, Curtea Europeană de Justiție a statuat că în cazul în care răspunderea angajatorului pentru încălcarea principiului tratamentului egal ar fi supusă obligației de a proba culpa ori inexistența unui temei de securitate recunoscut de legislația națională aplicabilă, iar efectul practic al acestui principiu ar slăbi considerabil. În consecință, orice încălcare a interdicției de discriminare este suficientă în sine pentru a recunoaște dreptul victimelor discriminări la acțiunea în instanță pentru realizarea unei protecții reale și efective fără a se avea în vedere temeiul de scutire de răspundere susținut, pe legislația națională.
Conform alt. 98 din Legea 92/1992 pentru organizarea judecătorească, magistrații au beneficiat de salarii stabilite în raport de nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură și alte sporuri, printre care și sporul de vechime.
Acest spor a fost prevăzut în art. 33 din Legea nr.50/1996, republicată, fiind achitat până la apariția OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prin care, la art.33 alin.3 s-a menționat că prevederile alin.1 și 2, referitoare la sporul de vechime nu se aplică magistraților, fiind însă păstrat pentru personalul auxiliar de specialitate.
Ulterior, OUG nr. 177/2002 a abrogat dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților din Legea nr.50/1996, iar conform art.3 din acest act normativ, magistrații au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită pe funcții, în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură, conform coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa 1.
Faptul că OUG nr. 177/2002 nu prevede expres sporul de vechime precum și înlocuirea termenului de salariu cu indemnizație, nu înlătură obligativitatea acordării sporului de vechime. În caz contrar s-ar încălca atât normele constituționale (art. 38 și art. 53) cu privire la protecția socială a muncii și cazurile expres prevăzute în care se poate restrânge exercițiul unui drept, precum și reglementările cuprinse în legislația europeană (Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Protocolul 12 la Convenție, Convențiile OIM - acte ratificate de România).
Salariul cuprinde, în conformitate de prevederile art.155 Cod muncii, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, iar stabilirea ca unică formă de remunerare prin indemnizație lunară, nu determină scăderea valorii sporului de vechime de vreme ce, această valoare procentuală nu se regăsește în indemnizațiile stabilite prin aplicarea altor criterii, respectiv a valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare.
Neacordarea sporului de vechime nu poate fi motivată nici prin sporul de stabilitate prevăzut în favoarea magistraților, existând o distincție clară între cele două sporuri: sporul de stabilitate (care este oricum într-un procent inferior) se acordă în raport cu vechimea efectivă în magistratură, iar pentru beneficiul sporului de vechime, singura condiție legală este îndeplinirea condițiilor de vechime în muncă (numărul de ani lucrați. De altfel, sporul de vechime este stabilit la minim 5 % și maxim 25 % și în cuprinsul contractelor colective de muncă încheiate la nivel național și nu există nici o prevedere care să interzică aplicarea sporului în discuție la indemnizația de încadrare lunară ori să limiteze adăugarea acestuia doar la "salarii".
Potrivit normelor cuprinse în Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativă, dispozițiile cuprinse în Legea nr.50/1996 referitoare la sporul de vechime nu puteau fi abrogate prin norme legale ordinare, iar OG nr.83/2000 nu putea afecta existența sau exercitarea acestui drept.
Aceasta cu atât mai puțin cu cât, pentru personalul auxiliar sporul de vechime a fost acordat în continuare, creându-se o discriminare față de categoria profesională a magistraților, constatată ca atare în baza OG nr. 137/2000 de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea din 06.07.2006. În considerentele acestei hotărâri se arată că măsura eliminării sporului de vechime aferent perioadei lucrate a defavorizat în mod nejustificat categoria profesională a magistraților și a avut ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la egalitate în activitatea economică, iar potrivit prevederilor art.6,39 și 40 din Codul muncii, obligația plății integrale a drepturilor bănești trebuie realizată, neputând fi dispuse restrângeri sau limitări prin care se încalcă egalitatea de tratament și principiul nediscriminării.
În aceeași ordine de idei, potrivit art.l0 din Legea nr.56/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor "persoanele salarizate potrivit prezentei legi beneficiază la funcția de bază de un spor de vechime în muncă de până la 25% din salariul de bază brut. Sporul de vechime se plătește cu începere de la data întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă" (alin.2).
Acest text introduce o discriminare ce nu are un criteriu obiectiv și rațional, între judecătorii și ceilalți judecători și procurori (magistrați) fiind în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 6 alin. 1 din Constituția României, aducând atingere independenței judecătorilor, consacrat prin dispozițiile art. 124 alin. 3 din Constituție.
Fața de această situație, instanța a apreciat că neacordarea sporului de vechime tuturor magistraților ar conduce la o situație discriminatorie între magistrați și personalul auxiliar pe de o parte și între judecătorii și ceilalți magistrați, pe de altă parte.
Pentru motivele expuse, tribunalul a admis acțiunea reclamantelor și a obligat pârâții să recunoască în favoarea acestora dreptul la sporul de vechime, să-i calculeze și să-i plătească actualizat cu indicele de inflație, începând cu data de 20.09.2004 și până la data de 12.03.2007 pentru și de la data de 01.10.2004 și până la data de 12.03.2007 pentru, data de 12 martie 2007 fiind data intrării în vigoare a Legii nr. 45/2007 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În motivele de recurs arată că în mod neîntemeiat instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților față de pârâtă, întrucât aceasta nu are nici un fel de raporturi juridice cu reclamanții astfel încât să fie îndreptățiți să se îndrepte direct împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor.
Arată că potrivit art.20 și 21 din Legea 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de ordonator de credite, această calitate având-o ministrul, respectiv conducătorul pârâtului de rândul
Pârâta nu dispune de mijlocul legal de a vira aceste sume deoarece rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casă bugetară revine Guvernului, respectiv Parlamentului României, care potrivit art.17 alin.1 din Legea 500/2002 adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de Guvern.
Pentru ca Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce diferite fonduri este nevoie ca acestea în prealabil să fie aprobate de Guvern, astfel obligarea pârâtei la virarea fondurilor necesare achitării sumelor solicitate reprezentând sporul de vechime este lipsită de suport legal și contravine tuturor dispozițiilor legale din domeniu.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de pârât, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.118 din Legea 304/2005, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, iar potrivit art.19 din Legea 200/2002, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și a legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Așadar, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite precum și proiectelor de rectificare a acestor bugete.
În acest context în mod corect instanța de fond a apreciat că pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor îi revine obligația de a aloca celorlalți pârâți ordonatori de credite fondurile necesare plății sumelor ce se cuvin reclamanților cu titlu de spor de vechime, astfel că față și de dispozițiile art.299 și 312.proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 2233 din 19.11.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - ---
Red.AR
Dact./2ex.
08.04.2008
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Adrian Repede, Ioan Daniel
