Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Sentința 47/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
Dosar nr- SENTINȚA Nr. 47
Ședința publică de la 01 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Viziteu JUDECĂTOR 2: Niculina Țiț
- - - - JUDECĂTOR 3: Paul Dolgoș
- - - - ASISTENT JUDICIAR
- - ASISTENT JUDICIAR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine s-a luat în examinare acțiunea civilă promovată de reclamantele, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României, Tribunalul Neamț, Curtea de APEL BACĂU, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, după care:
Instanța, constată că atât reclamantele prin acțiune cât și pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Nemaifiind alte cereri, excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- DELIBERÂND -
Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr-, la Tribunalul Neamț, reclamantele și au chemat în judecată pârâții Curtea de Conturi a României, Tribunalul Neamț, Curtea de APEL BACĂU, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca în contradictoriu cu aceștia să se constate discriminarea cauzată de prevederile art.1 pct.32 din nr.OG83/2000 raportat la art.33 alin.1 și 2 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, privind sporul de vechime în muncă, precum și cea cauzată de dispozițiile art.11 alin.1 din nr.OUG177/2002 și art.28 alin.4 din nr.OUG43/2002 - privind sporul de 30% pentru activitatea de combatere a infracțiunii de corupție; să fie anulată situația creată prin discriminare și restabilită situația anterioară discriminării, prin acordarea despăgubirilor, reprezentând sporul de vechime în muncă și sporul de 30% pentru activitatea de combatere a corupției pentru perioadele 01.10.2000-1.12.2003 și respectiv 11.04.2002-1.12.2003.
Reclamantele au mai solicitat obligarea pârâtei Camera de Conturi a României la plata diferențelor rezultate din calcularea drepturilor salariale ce li se cuvenea (prima de vacanță, premiul anual reprezentând cel de-al 13 salariu) și cele plătite efectiv; cu obligarea aceleiași pârâte să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea pârâtei să asigure sumele necesare efectuării plății despăgubirilor solicitate.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantele au arătat următoarele:
În fapt, sporul de vechime în muncă a fost prevăzut inițial de art. 12 din Legea nr.52/1991 privind salarizarea personalului din organele puterii judecătorești, iar după abrogarea acesteia, de art. 31 din Legea nr. 50/1996, având același obiect de reglementare. De acest drept au beneficiat continuu până la apariția și aplicarea nr.OG 83/2000, care a completat art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996 prin introducerea unui nou aliniat - aliniatul 3 - care stabilea că dispozițiile referitoare la sporul de vechime în muncă nu se aplică magistraților.
Deși nr.OG 83/2000 nu a mai prevăzut acest drept pentru magistrați, nici nu l-a abrogat în mod expres, aceeași situație regăsindu-se și sub incidența nr.OUG 177/2002.
Reclamantele consideră că stabilirea indemnizației lunare ca unică formă de remunerare a magistraților, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, nu a înlăturat niciodată beneficiul sporului de vechime în muncă, care este un drept cu caracter general. Acest drept salarial, de natură personală, este determinat de activitatea desfășurată în muncă, indiferent de funcția ocupată, cu condiția să fie acordat printr-o dispoziție legală iar beneficiarul să îndeplinească cerințele prevăzute în aceasta.
De altfel, acest punct de vedere a fost însușit integral de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XXXVI din 07.05.2007, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, hotărâre care, conform prevederilor art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, este obligatorie pentru instanțe.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că dispozițiile din nr.OG 83/2000, prin care nu a mai fost prevăzut sporul de vechime în muncă pentru magistrați, ci numai pentru personalul auxiliar, nu poate avea relevanță câtă vreme dispoziția de la art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996 nu putea fi considerată abrogată expres și nici implicit prin art.1 sau art.9 alin. ultim din acea ordonanță, pentru că nu constituia o prevedere contrară, ci una complementară.
S-a mai arătat că, în raport de dispozițiile art. 137 alin. 1 din Codul muncii anterior, care erau aplicabile cu titlu de drept comun și raporturilor juridice ce nu erau întemeiate pe un contract individual de muncă, activitatea prestată cu caracter de continuitate de magistrați, îi îndreptățeau să beneficieze de sporul de vechime cuvenit oricăror alți salariați.
Tot astfel, instanța supremă a apreciat că interpretarea sistematică a art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport de alte dispoziții legale, impunea menținerea aplicabilității prevederilor ce au acordat dreptul de vechime în muncă și pentru magistrați, și nu doar pentru personalul auxiliar de specialitate. A considera că puteau beneficia de dispozițiile art. 33 numai salariații din categoria personalului auxiliar, iar nu și magistrații, ar fi însemnat să se încalce principiul egalității în drepturi, ceea ce ar determinat incidența dispozițiilor nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. De aceea ar fi de neconceput ca magistrații să nu beneficieze de sporul pentru vechime în muncă atât timp cât personalului auxiliar din unitățile unde ei își desfășoară activitatea i s-a menținut acest spor iar toate celelalte categorii de salariați au vocație la un asemenea drept.
În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat în decizia de îndrumare că: ". pentru înlăturarea oricărui tratament discriminatoriu care ar
contraveni atât principiului egalității în drepturi, instituit prin art. 16 din instituție, cât și dispozițiilor privind interzicerea discriminării cuprinse în art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale [.] urmează a se admite recursul în interesul legii și a se decide că dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din Ordonanța Guvernului 83/2000, art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 art.6 alin.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 160/2000, se
interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați au beneficiat, până la intrarea în vigoare a Legii 45/2007, de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege, iar persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României au avut, de asemenea, în mod corespunzător, acest drept."
Urmare a cererii înregistrate pe rolul tribunalului sub nr.543/C/2006, trimisă spre competentă soluționare Tribunalului Bacău, unde a fost înregistrată sub nr. 5495/2006, în care fost pronunțată sentința civilă nr. 1591/D/l0.11.2006, rămasă irevocabilă prin respingerea ca nefondate a recursurilor formulate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, reclamantelor le-a fost recunoscut sporul de vechime în muncă prevăzut de lege începând cu 01.12.2003, la zi și pentru viitor, iar drepturile bănești corespunzătoare acestuia ne-au fost achitate.
Prin aceeași sentință s-a considerat că reclamantele nu beneficiază de sporul de vechime pentru perioada 01.01.2003 - 01.03.2003 întrucât, în raport de data introducerii acțiunii, erau incidente prevederile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 privitoare la prescripția extinctivă.
Au apreciat că, în raport de dispozițiile Deciziei nr. XXXVI din 07.05.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care reprezintă temeiul legal al acțiunii de față, sunt îndreptățiți să solicite recunoașterea sporului de vechime în muncă și plata drepturilor bănești corespunzătoare pentru întreaga perioadă indicată, inclusiv pentru lunile ianuarie - februarie 2003 întrucât, pe de o parte, prin decizia instanței supreme am fost repuși în termenul de a pretinde recunoașterea acestui drept, iar pe de altă parte, pentru că cererea noastră anterioară a avut alt temei juridic iar soluția de respingere pentru cele două luni a avut la bază o excepție și nu o analiză asupra fondului.
II. În ce privește sporul de 30% pentru activitatea de combatere a infracțiunilor de corupție, solicitat pentru perioada 11.04.2002 - 01.03.2003, învederăm că prin Decizia nr. VI din 15.01.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui alt recurs în interesul legii, care este de asemenea obligatorie pentru instanțe, s-a dispus că, în aplicarea nediscriminatorie a prevederilor art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 și art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002, drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraților.
În considerentele acestei decizii s-a arătat că, până la adoptarea și intrarea în vigoare a OUG27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007 - acte normative ce reglementează în prezent drepturile noastre salariale - aplicarea textelor de lege criticate, constatate ca fiind discriminatorii prin Hotărârea nr. 185 din 22.07.2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a realizat o inegalitate vădită între nivelul indemnizațiilor acordate magistraților. Această inegalitate este în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituție, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală, instituit prin art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și cu cel al interzicerii oricărei discriminări prevăzut în art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, și în art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
S-a mai reținut că, în reglementarea anterioară, criteriul pe baza căruia s-a făcut această distincție în acordarea drepturilor salariale menționate, 1-a reprezentat doar luarea în considerare a naturii unor cauze pe care o parte dintre procurori și judecători erau desemnați să le soluționeze pe un anumit parcurs al carierei lor, fără o justificare obiectivă atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le aveau toți magistrații din parchete și instanțele judecătorești în întregul lor, procurori, judecători și magistrați - asistenți la Înalta Curte de Casație și Justiție, necesita aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Tot astfel, în decizia de îndrumare s-a reținut că "îndeplinirea cerinței de îmbunătățire substanțială a actului de înfăptuire a justiției, care impune criterii noi de competență și performanță pentru toate categoriile de magistrați, nu ar putea li asigurată în condiții de inegalitate de tratament salarial în cadrul acestor categorii, determinate de o apreciere diferită a implicării magistraților și a responsabilității lor în înfăptuirea actului de justiție." și că ".folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile la care s-a făcut referire."
Având în vedere aceste considerente, instanța supremă a concluzionat că, pentru eliminarea oricărei discriminări între diferitele categorii de magistrați, cu profesii implicând pregătire, experiență și responsabilități identice, în raport cu gradul profesional și funcția îndeplinită de fiecare, se impune ca, pentru perioada în care o parte dintre magistrați nu au beneficiat de sporul specific de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, cum este și cazul nostru, al reclamanților, "acei magistrați să aibă dreptul la întregirea veniturilor lor salariate cu acel spor, obligația autorității care nu 1-a acordat tuturor magistraților fiind întemeiată pe ideea de răspundere pentru tratament discriminatoriu."
Prin aceeași sentință civilă nr. 1591/D/10.11.2006 pronunțată de Tribunalul Bacău, a fost recunoscut reclamanților sporul de 30 - 40% cuvenit pentru activitatea de combatere a infracțiunilor de corupție, începând cu 01.03.2003, iar drepturile bănești corespunzătoare acestuia ne-au fost achitate.
Ca și în situația sporului de vechime în muncă, prin aceeași sentință s-a hotărât că reclamanții nu pot beneficia de sporul pentru activitatea de combatere a infracțiunilor de corupție pentru perioada 01.01.2003 - 01.03.2003 întrucât, în raport de data introducerii acțiunii, erau incidente prevederile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 privitoare la prescripția extinctivă.
Reclamanții susțin însă că, în raport de dispozițiile Deciziei nr. VI din 15.01.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care reprezintă și în această situație temeiul legal al acestui capăt de cerere, suntem îndreptățiți să solicităm recunoașterea sporului de 30% și plata drepturilor bănești corespunzătoare pentru întreaga perioadă indicată, inclusiv pentru lunile ianuarie - februarie 2003 întrucât, pe de o parte, prin decizia instanței supreme am fost repuși în termenul de a pretinde recunoașterea acestui drept, iar pe de altă parte, pentru că cererea noastră anterioară a avut alt temei juridic iar soluția de respingere pentru cele două luni a avut la bază o excepție și nu o analiză asupra fondului.
De asemenea, se arată că prevederile art. 1 pct. 32 din nr.OG 83/2000 raportat la art. 33 alin. 1 și 2 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești instituie o discriminare directă a noastră, în calitate de magistrați judecători, în raport cu personalul auxiliar de specialitate, iar prevederile art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 și art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 instituie o altă formă de discriminare directă prin diferențierile nerezonabile care se fac în cadrul categoriilor ce compun corpul de magistrați.
Deși scopurile urmărite prin aceste reglementări - îmbunătățirea sistemului de retribuire a magistraților și reglementarea prin acte normative separate a drepturilor salariale cuvenite acestora și altor categorii de personal din cadrul autorității judecătorești, respectiv necesitatea intensificării neîntârziate a reducerii fenomenului de corupție - sunt legitime, metoda de atingere a acestora nu este una adecvată, din moment ce noi am fost privați de dreptul de a beneficia de sporul de vechime în muncă și de sporul de 30%. Invocăm în acest sens și practica Curții Constituționale, care în considerentele Deciziei nr. 20/02.02.2000 a reținut jurisprudența îndelungată a Curții Europene a Drepturilor Omului (cazul Marks contra Belgiei, 1979) ce statuează că "în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă", iar prin Decizia nr. 1/08.02.1994 a stabilit că "un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice."
Tot astfel, prin Decizia nr. 135/05.11.1996 Curtea Constituțională a reținut că "principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite."
În susținerea cererii de chemare în judecată reclamantele au depus copii de pe Decizia XXXVI din 7 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; copie de pe decizia nr.VI/15 februarie 2007 a aceleași instanțe.
Prin întâmpinările depuse de pârâtele Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și ministerul Economiei și Finanțelor s-a invocat lipsa calității procesuale pasive iar pârâta Curtea de Conturi a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, la fel și pârâta Ministerul Justiției.
Curtea examinând, potrivit dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtele Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor constată excepția neîntemeiată.
Având în vedere faptul că reclamantele și-au întemeiat și motivat acțiunea pe discriminare, s-a dat eficiență în cauză dispozițiile art.27 din nr.OG137/2000 și a fost citat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării iar calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor este conferită de atribuțiile ce revin conform art.19 din Legea nr.50/2002, acestei instituții în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare a bugetului și luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscale bugetare.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtele Curtea de Conturi și Ministerul Justiției, Curtea constată următoarele:
Art.1 din Decretul 167/1958 prevede că "dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu există alte prevederi derogatorii".
Legea specială, în cauză Codul muncii, prevede la art.283 alin.1 lit.c că cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".
În raport de dispozițiile generale și speciale în materie de prescripție, Curtea constată că acțiunea formulată la 7.05.2008 pentru drepturi bănești corespunzătoare perioadelor 1.10.2000-1.12.2003 respectiv 11.04.2002-1.12.2003 este prescrisă.
Susținerile reclamantelor privind data de la care curge termenul de prescripție, respectiv data pronunțării Deciziei VI din 15.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu înlătură prescripția dreptului la acțiune, în cauză, deoarece raportat la data de 15.01.2007, reclamantele puteau pretinde drepturi salariale pe trei ani în urmă.
Privitor la diferențe salariale pretinse, în baza sentinței civile 1591/D/10.11.2006 a Tribunalului Bacău, se constată că această cerere nu a fost probată întrucât reclamantele nu au depus copie de pe hotărâre la dosar, iar pe de altă parte drepturile bănești solicitate nu pot fi acordate întrucât sporurile pretinse nu fac parte din salariul de bază care cuprinde doar indemnizația de încadrare brută și sporul de fidelitate.
Pentru cele ce preced, va fi respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, va fi admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, respinsă acțiunea ca fiind prescrisă și ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție a
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune și respinge acțiunea ca fiind prescrisă, promovată de reclamantele, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României, Tribunalul Neamț, Curtea de APEL BACĂU, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul pentru Combaterea Discriminării.
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție.
Definitivă.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, ASISTENȚI JUDICIARI,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored./10 ex.
24/27.10.2008
Președinte:Camelia ViziteuJudecători:Camelia Viziteu, Niculina Țiț, Paul Dolgoș
