Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 485/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 485/R-CM
Ședința publică din 17 Iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător
JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
Judecător - - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL EDUCAȚIEI,CERCETĂRII ȘI și INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN, împotriva sentinței civile nr.284 din 25 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenții-pârâți, intimații-reclamanți, intimații-pârâți și intimații-chemați în garanție.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că la dosar s-au depus concluzii scrise din partea intimatului Primarul municipiului Râmnicu
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lor.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 19.11.2007, pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantele și au chemat în judecată pe pârâții Școala cu clasele I-VIII, Liceul Teoretic, Inspectoratul Școlar al județului V și Ministerul Educației Cercetării și T pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați la plata drepturilor salariale neacordate, reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, de câte două ore săptămânal față de norma didactică, începând cu data de 1.10.2001 până la data încetării activității, sume actualizate în funcție de rata inflației, de la data scadenței și până la data plății efective și integrale.
În motivarea acțiunii s-a susținut că, potrivit dispozițiilor art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic, personalul didactic de predare și instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 ani și cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Reclamantele au susținut că la data de 1.10.2001 îndeplineau deja condițiile impuse de textul de lege menționat pentru a beneficia de acest drept.
S-a invocat Acordul din data de 28.11.2005 (semnat inclusiv de Ministerul Educației și Cercetării) prin care Guvernul României a recunoscut că se impune plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001-septembrie 2004, pentru întreg personalul didactic și că acest acord a fost și legiferat prin nr.OUG17/2006.
Prin urmare, pe lângă faptul că există o recunoaștere a necesității acordării acestor drepturi, obligația de plată este impusă chiar prin Ordinul nr.1350/2007 al Ministrului Educației și Cercetării, care prevede inclusiv modalitatea în care se vor plăti cu ora persoanele aflate în ipoteza prevăzută de dispozițiile art.45 alin.1.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în susținerea căreia a arătat faptul că acest minister nu este angajatorul reclamanților și că între el și reclamanți nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă, în temeiul cărora să poată fi obligat la plata unor drepturi salariale.
S-a invocat, de asemenea, că Ministerul Educației, Cercetării și T nu este ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat și că, potrivit dispozițiilor art.13 din nr.OUG32/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea acestea. Potrivit art.16 din Normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat aprobate prin nr.HG2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare, pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Vai nvocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că, potrivit dispozițiilor art.13 din nr.OUG32/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
Au fost invocate în susținerea aceleiași excepții și dispozițiile art.16 din nr.HG2192/2004 privind aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat.
S-a susținut că, potrivit dispozițiilor legale, obligația repartizării sumelor pentru cheltuielile de personal din unitățile de învățământ preuniversitar de stat revine Direcției Generale a Finanțelor Publice V, după consultarea Consiliului Județean V și a localităților în care se află unitatea de învățământ preuniversitar, aceleași prevederi fiind menționate și în Legea nr.388/2007 a bugetului de stat pe anul 2008 la art.7 alin.5.
S-a menționat că ordonator terțiar de credite este unitatea de învățământ preuniversitar de stat la care cadrul didactic își desfășoară activitatea și, în aceste condiții, Inspectoratul Școlar Județean V nu poate plăti diferențe salariale nici unui cadru didactic, situație față de care s-a invocat faptul că reclamanții ar fi trebuit să cheme în judecată și Direcția Generală a Finanțelor Publice V, Consiliul Județean V, precum și pe primarul localității în a căror rază se află unitatea de învățământ preuniversitar unde lucrează.
Prin aceeași întâmpinare, pârâtul a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada octombrie 2001 - decembrie 2004, în temeiul dispozițiilor art.166 alin.1 și 2 din Legea nr.53/2003.
În acest context, s-a susținut că Acordul la care s-au referit reclamanții prin acțiune nu privește drepturile salariale solicitate în cauză și nu constituie o recunoaștere din partea debitorului, în sensul dispozițiilor art.166 alin.2 din Legea nr.53/2003.
Pe fondul cauzei, Inspectoratul Școlar Județean Vas olicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că reclamanții nu și-au exercitat dreptul de a li se reduce norma didactică cu două ore săptămânal fără diminuarea salariului, astfel că unitatea de învățământ și cu atât mai puțin Inspectoratul nu aveau obligația reducerii normei didactice.
Pe de altă parte, salariul personalului din învățământ este stabilit prin lege, astfel că el nu poate face obiectul vreunei negocieri, situație față de care reclamanții erau îndreptățiți la plata orelor solicitate numai dacă exista un act adițional la contractul individual de muncă al acestora, care să privească efectuarea orelor în regim de plată cu ora.
Pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Vaf ormulat cerere de chemare în garanție a Direcției Generale a Finanțelor Publice V, a Consiliului Județean V și a localităților în a căror rază se află unitățile de învățământ preuniversitar de stat.
În motivarea cererii de chemare în garanție a susținut că, în temeiul dispozițiilor art.13 din nr.OUG32/2001 privind reglementarea unor probleme financiare, art.16 din Normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat, aprobate prin nr.HG2192/2004, ale Legii bugetului de stat pentru fiecare dintre anii pentru care s-a formulat acțiunea, obligația repartizării sumelor pentru cheltuielile de personal pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat revine Direcției Generale a Finanțelor Publice, după consultarea Consiliului Județean și a Primarului comunei în care se află unitatea de învățământ preuniversitar.
În aceste condiții, Inspectoratul Școlar Județean V nu poate plăti diferențe salariale nici unui cadru didactic, neavând calitate de ordonator de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, instanța trebuind să oblige la plata acestor drepturi și chemații în garanție.
Consiliul Județean Vaf ormulat întâmpinare, în calitate de chemat în garanție, solicitând respingerea cererii ca fiind neîntemeiată pentru următoarele motive:
În raport de caracterul consultativ al obligației impusă de lege consiliului județean, cererea de chemare în garanție a Consiliului Județean V este neîntemeiată.
S-a susținut că potrivit legislației în vigoare, calitatea de angajator al personalului didactic o au unitățile de învățământ cu care s-au încheiat și contractele individuale de muncă și că, potrivit prevederilor art.167 alin.5 din legea învățământului, fondurile necesare pentru salarizarea personalului didactic din unitățile și instituțiile de învățământ preuniversitar se asigură din bugetul de stat și nu din bugetul unităților administrativ-teritoriale.
Prin urmare, între Consiliul Județean V și reclamanți nu există nici un raport juridic de natură contractuală, motiv pentru care s-a solicitat să se constate că cererea de chemare în garanție este neîntemeiată.
Prin aceeași întâmpinare s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților.
Chematul în garanție Primarul Municipiului Râmnicu Vaf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție formulată de către pârâtul Inspectoratul Școlar Județean V, cu motivarea că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale, de la bugetul de stat și din alte surse, ceea ce presupune că instituția Primarului nu poate fi obligată la plata drepturilor salariale care formează obiectul judecății.
În același sens au fost invocate dispozițiile art.167 din Legea nr.82/1995, iar în ceea ce privește reglementarea cuprinsă în Legea nr.388/2007 potrivit căreia obligația repartizării sumelor pentru cheltuielile de personal din învățământul preuniversitar revine după consultarea, s-a susținut că aceasta nu conduce la concluzia că primarul este ordonator principal de credite în această situație.
Prin aceeași întâmpinare, chematul în garanție a invocat și prescripția dreptului material la acțiune pentru perioada octombrie 2001 - septembrie 2004.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.284 din 25 martie 2008, a respins excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul Școlar Județean V, Ministerul Educației, Cercetării și T, precum și excepția privind prescripția dreptului la acțiune.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de Inspectoratul Școlar Județean V împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice V, Consiliul Județean V, Primarul Comunei și Primarul Municipiului Râmnicu
A fost admisă acțiunea și obligați pârâții Școala cu clasele I-VIII, Liceul Teoretic, Inspectoratul Școlar al județului V și Ministerul Educației, Cercetării și T, să plătească reclamantelor drepturile salariale neacordate, reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, de câte două ore săptămânal față de norma didactică, începând cu data de 1.10.2001 și până la data încetării activității prin pensionare a fiecăreia, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație începând cu scadența fiecărei sume și până la data plății efective și integrale, unitățile școlare pârâte fiind obligate astfel: Liceul Teoretic - față de reclamanta, iar Școala cu Clasele I-VIII - față de reclamanta.
Au fost obligați pârâții Școala cu clasele I-VIII, Liceul Teoretic, Inspectoratul Școlar al județului V și Ministerul Educației, Cercetării și T să plătească reclamantelor suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că otrivit p. dispozițiilor art.45 alin.4 din nr.HG2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului B, prin compartimentele de contabilitate și informatizare, centralizează situațiile privind execuția bugetară pe unități de învățământ prevăzute în anexele nr.3 și 4 și le transmit Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar și comisiilor județene de finanțare a învățământului preuniversitar.
Față de împrejurarea că prin lege au fost prevăzute competențe exprese ale inspectoratelor școlare județene privind raportarea execuției bugetare, tribunalul a reținut că Inspectoratul Școlar Județean V are calitate procesuală pasivă, situație față de care s-a respins excepția pe care acest pârât a invocat-o în sensul respectiv.
Cât privește pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T, s-a reținut că prin Acordul încheiat la data de 28 noiembrie 2005 s-a convenit cu Guvernul României de către organizațiile sindicale din învățământ plata debitelor datorate personalului didactic reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora din calcularea greșită a salariilor, acordul fiind semnat inclusiv de Ministrul Educației și Cercetării.
În acest context, și acest pârât are calitate procesuală pasivă, situație față de care s-a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a reținut că potrivit Acordului semnat la data de 28 noiembrie 2005 între Comisia de negociere a Guvernului României și președinții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ, cât și prin nr.OUG17/2006 s-au recunoscut debitele care se datorau personalului didactic din învățământ, reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora din calcularea greșită a salariilor, ceea ce conduce la concluzia că recunoașterea menționată a întrerupt cursul prescripției, astfel încât după data de 28 noiembrie 2005, respectiv 28 februarie 2006 (când s-a publicat în Monitorul Oficial OUG nr. 17/2006), a început să curgă o nouă prescripție de 3 ani.
Acțiunea de față a fost introdusă pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 19.11.2007, astfel încât termenul de prescripție de 3 ani nu se împlinise la data înregistrării acesteia.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamantele au avut calitatea de învățători la unitățile de învățământ chemate în judecată pentru perioada dedusă judecății, potrivit mențiunilor care rezultă din adeverințele eliberate în acest sens și depuse la dosar.
Prin dispozițiile art.43 alin.1 din Legea nr.128/1997 - legea învățământului, norma didactică de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și a elevilor în clasă reprezintă un număr de ore corespunzătoare activităților prevăzute la art.42 alin.1 lit. a din lege și se stabilește după cum urmează: a) - un post de educatoare (institutoare) pentru fiecare grupă de preșcolari sau pentru grupe combinate, în unitățile în care nu se pot constitui grupe separate; la grădinițele cu program prelungit și la cele cu program săptămânal posturile se normează pe ture; b) - un post de învățător (institutor) pentru fiecare clasă din învățământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde nu se pot constitui clase separate; c) - 18 ore pe săptămână pentru profesorii din învățământul preuniversitar; d) - 24 de ore pe săptămână pentru maiștrii instructori.
Potrivit dispozițiilor art.45 din aceeași lege, personalul didactic de predare și instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
În ceea ce privește dispozițiile art.45 din Legea nr.128/1997, s-a reținut că acestea reglementează drepturile personalului didactic fără să se facă vreo distincție între funcțiile didactice, astfel cum sunt ele enumerate prin dispozițiile art.5 din Statutul personalului didactic, ceea ce presupune că diminuarea normei didactice cu două ore săptămânal fără reducerea salariului se aplică tuturor funcțiilor didactice, respectiv, inclusiv, învățătorilor, educatorilor și institutorilor.
În acest context, s-a reținut că este lipsită de fundament apărarea formulată de către pârâtul Ministerul Învățământului Educației și Cercetării în sensul că reclamanții ar fi decăzuți din drepturi de a solicita drepturile bănești pretinse prin acțiune, deoarece, în cauză nu se pune problema aplicării dispozițiilor art.27 din nr.HG281/1993, nefiind vorba despre contestarea stabilirii salariilor, a acordării gradațiilor, sporurilor, premiilor și altor drepturi salariale, deoarece reclamanții nu o astfel de contestare au făcut, ci au solicitat doar aplicarea, în ceea ce îi privește, a unor dispoziții legale, în temeiul cărora au pretins că erau îndreptățiți să primească drepturi salariale.
Din acest punct de vedere, reținând dispozițiile art.45 ale Legii nr.128/1997 pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea, tribunalul a constatat că aceste reglementări legale impun îndeplinirea cumulativă a unor condiții pentru ca personalul didactic să poată beneficia de diminuarea normei didactice cu două ore săptămânal fără reducerea salariului.
Astfel, dispozițiile art.45 prevăd că personalul didactic de predare și instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 ani și cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal fără diminuarea salariului.
În condițiile în care dispozițiile art.43 alin.1 din Legea nr.128/1997 prevăd că norma didactică pentru învățători, educatori și institutori este postul, aceasta presupune că, în ciuda faptului că nu se poate diminua norma didactică intitulată de lege "un post", deoarece nu este vorba despre un număr de ore, ca normă didactică, totuși, dacă învățătorilor, educatorilor și institutorilor nu li s-ar recunoaște drepturile bănești cu privire la cele două ore de reducere a normei didactice de care beneficiază profesorii, s-ar produce o discriminare indirectă cu efectele unei discriminări directe în ceea ce privește egalitatea de tratament referitoare la drepturile salariale ale întregului personal didactic.
În raport de dispozițiile art.45 din Legea nr.128/1997 și de conținutul adeverințelor eliberate de unitățile școlare pârâte, s-a reținut că reclamantele îndeplinesc cele două condiții privitoare la vechime și la gradul didactic pentru toată perioada dedusă judecății.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art.60 alin.1 Cod procedură civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Având în vedere împrejurarea că potrivit dispozițiilor art.14 alin.5 din Legea nr.486/2006 chemaților în garanție Direcția Generală a Finanțelor Publice V, Consiliul Județean V și Primarul comunei și Primarul Municipiului Râmnicu V, județul V le revine sarcina să își exprime punctul de vedere, având un rol consultativ în ceea ce privește repartizarea sumelor pentru cheltuielile de personal din învățământ, ele nu pot fi obligate să dezdăuneze pârâtul Inspectoratul Școlar Județean V deoarece între acest pârât și chemații în garanție nu se poate naște un raport juridic patrimonial față de pretențiile deduse judecății, astfel încât nu sunt îndeplinite cerințele impuse de dispozițiile art.60 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T și Inspectoratul Școlar Județean
În recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean V se critică sentința instanței de fond ca nelegală față de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
1. Instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, fără a avea în vedere că potrivit art.13 din nr.OUG32/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale. În aceste condiții, Inspectoratul Școlar Județean V nu poate plăti diferențe salariale nici unui cadru didactic, neavând calitate de ordonator de credite.
2. În mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada octombrie 2001 - noiembrie 2004, fără a avea în vedere că acest drept se prescrie în termen de 3 ani potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958 de la data nașterii sale.
Faptul că la 28 noiembrie 2005 s-a încheiat un acord nu este o recunoaștere a dreptului prescris, deoarece are în vedere calculul diferențelor salariale rezultate din aplicarea neunitară a Legii nr.128/1997 și nu se referea la drepturile solicitate de reclamante.
3. În mod greșit instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârât.
4. Pe fondul cauzei, hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Nu s-a avut în vedere că salariul personalului din învățământ este stabilit prin lege, el neputând face obiectul unei negocieri. Reclamantele erau îndreptățite la plata contravalorii celor două ore, numai dacă exista un act adițional la contractul individual de muncă al acestora, care să aibă ca obiect efectuarea orelor în regim de plată cu ora.
Nu s-a făcut dovada că reclamantele au prestat muncă în plus de două ore pe săptămână față de norma didactică, motive pentru care se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T critică sentința pentru următoarele:
1. În mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui minister, fără a avea în vedere că între acest pârât și cadrele didactice nu există nici un raport juridic de muncă, cu atât mai mult obligații din partea acestuia pentru calcularea și plata salariilor.
Ministerul Educației, Cercetării și T nu este ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar deoarece, începând cu anul 2001, finanțarea acestora se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, conform art.13 din nr.OUG32/2001.
2. Pe fond, sentința instanței de fond este nelegală deoarece neîntemeiat a reținut Acordul încheiat între Guvernul României cu principalele federații sindicale din învățământ ca fiind aplicabile în speță.
Pe de altă parte, potrivit art.27 din nr.HG281/1993, soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor, acordarea gradațiilor, etc. este de competența consiliului de administrație și împotriva măsurilor luate privind salariile, cei interesați se pot adresa cu contestație la judecătorie în termen de 30 de zile, ceea ce reclamanții nu au făcut.
Pentru motivele arătate solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantelor.
Recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean V este în parte întemeiat.
Referitor la primul motiv de recurs privind lipsa calității procesuale pasive, se constată a fi nefondat.
Obiectul acțiunii de față îl formează stabilirea normei didactice diminuate cu două ore pe săptămână pentru personalul didactic de predare și instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic
Instanța a constatat că norma didactică se regăsește în planurile de învățământ a căror întocmire intră în atribuțiile Ministerului Educației Cercetării și T potrivit art.12 din Legea învățământului nr.84/1995, republicată, coroborat cu art.44 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.
Ca organe de specialitate a acestui minister, inspectoratele școlare asigură aplicarea legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ și asigură încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic necesar în conformitate cu prevederile statutului personalului didactic. În acest sens sunt prevederile art.15 pct.7 și art.142 lit.b și f din Legea nr.84/1995.
Față de aceste atribuții stabilite prin legea învățământului, Inspectoratul Școlar Județean V are calitate procesuală pasivă în litigiul având ca obiect respectarea și aplicarea prevederilor referitoare la norma didactică.
C de-al doilea motiv de recurs vizează neadmiterea excepției privitoare la prescripția dreptului material la acțiune pentru perioada octombrie 2001 - noiembrie 2004.
Instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză a avut loc întreruperea cursului prescripției prin Acordul încheiat la 28 noiembrie 2005 între Guvernul României și federațiile sindicale din învățământ, precum și prin nr.OUG17/2006 cu privire la plata drepturilor salariale din perioada octombrie 2001 - septembrie 2004, pentru personalul didactic din învățământul de stat.
Din această perspectivă se reține că, potrivit art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate și că acest act normativ nu conține dispoziții privind întreruperea cursului prescripției extinctive.
Potrivit art.295 alin.1 din Codul muncii, dispozițiile acestuia se întregesc însă cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislației civile, cu referire la art.16 alin.1 din Decretul nr.167/1959 care dispune: "prescripția se întrerupe: a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de C în folosul căruia curge prescripția".
Efectul întreruperii termenului de prescripție constă, potrivit art.17 alin.1 și 2 din actul normativ evocat, în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.
Față de cele expuse, rezultă că acțiunea reclamanților introdusă la data de 19 noiembrie 2007, prin care s-au solicitat drepturi bănești restante pe perioada octombrie 2001 - la zi nu este prescrisă, pentru că în cauză au intervenit mai multe acte întreruptive de prescripție și nu doar unul singur, iar instanța le-a reținut corect ca atare.
Astfel, prin Acordul semnat la data de 28 noiembrie 2005 s-au recunoscut debitele care se datorau personalului didactic din învățământ, reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora, urmarea calculării greșite a salariilor pe perioada octombrie 2001 - octombrie 2004, așa că după această dată a început să curgă o nouă prescripție.
Constatările din acest act s-au reflectat apoi în nr.OUG17/2006, care în art.1 a prevăzut plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - octombrie 2004 pentru personalul didactic, rezultată din aplicarea Legii nr.128/1997.
Critica pe fond formulată de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean V referitoare la acordarea drepturilor salariale restante reclamanților în C de-al patrulea motiv de recurs al acestuia, este nefondată, fiind inexact că pentru a beneficia de reducerea normei didactice și prin urmare de drepturile în discuție fiecare reclamant trebuia să fi solicitat expres acest lucru.
Dreptul instituit pentru reclamanți de art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997, care arată că personalul didactic cu o vechime de peste 25 de ani și cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, este prevăzut expres fără nici o limitare sau condiționare, în sensul că ar fi trebuit să-l solicite și să se fi prevăzut într-un act adițional.
În acest context nu poate fi primită nici susținerea că reclamanții nu au dovedit că au prestat muncă în plus câte două ore săptămânal față de norma didactică, condiția cerută de lege fiind reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, în situația în care au peste 25 de ani vechime și gradul didactic
Mai mult, prin Ordinul Ministerului Educației, Cercetării și T nr.1350/2007 prin care s-a aprobat metodologia de calcul a drepturilor salariale, s-a recunoscut posibilitatea plății reclamanților, prevăzându-se în mod expres tarifele orare pentru sistemul plății pentru orele neplătite ce fac obiectul sesizării instanței.
Recursul declarat de Inspectoratul Școlar Județean V este întemeiat față de C de-al treilea motiv de recurs formulat.
Astfel, în mod greșit instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție formulată de acest pârât.
Nu s-a avut în vedere că potrivit art.13 din nr.OUG13/2001 privind reglementarea unor probleme financiare și art.16 din Normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat aprobate prin nr.HG2192/2004, al legii bugetului de stat pentru fiecare dintre anii pentru care s-a formulat acțiunea, obligația repartizării sumelor pentru cheltuielile de personal pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat revine direcției generale a finanțelor publice, după consultarea consiliului județean și al primarului comunei în care se află unitatea de învățământ preuniversitar.
Conform art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale, operând rectificările corespunzătoare, astfel că cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale, tribunalul trebuia să rețină calitatea procesuală a acestuia.
Chiar dacă între reclamante și chematul în garanție nu există raporturi de muncă, acesta trebuie obligat la alocarea fondurilor necesare pârâților pentru plata drepturilor bănești în litigiu.
Recursul declarat de Inspectoratul Școlar Județean V urmează astfel a fi admis, a se modifica în parte sentința atacată, în sensul că se va admite cererea de chemare în garanție formulată și obligat chematul în garanție la alocarea fondurilor bănești necesare plății drepturilor în litigiu.
Recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației Cercetării și T este nefondat.
Acesta are calitate procesuală pasivă, întrucât îi revine atribuția de a reduce norma didactică a reclamanților cadre didactice și tot astfel de a plăti contravaloarea muncii prestate în plus, deosebit conform art.12 din Legea nr.84/1995 elaborează planurile de învățământ, după cum le și modifică.
La acestea se adaugă observația că, potrivit art.2 din nr.OUG17/2006, diferențele de drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile pentru cadrele didactice se plătesc din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, precum și din bugetul Ministerului Educației Cercetării și T, care nu poate astfel pretinde că nu are nici o legătură cu pretențiile deduse judecății.
Pe de altă parte, potrivit art.12 din Legea nr.84/1995, planurile de învățământ sunt elaborate de, modificarea acestora implicând prezența sa în cauză.
Este de necontestat calitatea de ordonator principal de credite a acestui pârât și întrucât plata drepturilor a fost solicitată în anul fiscal 2007, incident în cauză este art.1 din Legea nr.486/2006 sus arătată și art.9 din nr.OUG17/2006 care prevăd că este ordonator principal de credite, are obligația să încadreze cheltuielile de personal, precum și să rectifice bugetul de stat în funcție de sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, cheltuielile de personal ale acestuia urmând a se suplimenta cu influențele financiare rezultate din aplicarea nr.OUG17/2006.
Cum cheltuielile solicitate în litigiu sunt drepturi salariale și deci cheltuieli bugetare cuprinse în bugetul care se repartizează prin bugetele locale, justificat acțiunea reclamanților a fost admisă și față de acesta.
În cauză nu este incident art.27 din nr.HG281/1993 și nu era necesară semnarea vreunui act adițional, atâta vreme încât nu este vorba de o negociere a salariului, ci o obligație impusă de lege, care nu poate fi tranșată între părțile contractuale.
C de-al doilea motiv de recurs referitor la fondul cauzei este de asemenea nefondat, așa cum s-a arătat și la motivarea recursului Inspectoratului Școlar Județean V privitoare la fondul cauzei.
Față de cele arătate, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației Cercetării și T este nefondat și urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul INSPECTORATULUI ȘCOLAR JUDEȚEAN V, împotriva sentinței civile nr.284 din 25 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantele și, pârâții ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, județul V, LICEUL TEORETIC, județul V și chemații în garanție DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, CONSILIUL JUDEȚEAN V, PRIMARUL MUNICIPIULUI RÂMNICU și PRIMARUL COMUNEI, județul
Modifică în parte sentința în sensul că admite cererea de chemare în garanție și obligă pe chemata în garanție Direcția Generală a Finanțelor Publice V să aloce celorlalți pârâți fondurile necesare plății drepturilor bănești.
Menține în rest sentința.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T, împotriva aceleiași sentințe civile, respectiv nr.284 din 25 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./26.06.2008
Jud.fond: /
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță
