Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 488/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 488/R-CM
Ședința publică din 17 Iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător
JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
Judecător - - -
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții, ( ), împotriva sentinței civile nr.225 din 11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică la prima strigare, au lipsit recurenții-reclamanți, intimata-reclamantă și intimații-pârâți Tribunalul Vâlcea, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că la dosar s-a depus întâmpinare din partea intimatului-pârât Ministerul Justiției.
Având în vedere că nu s-a solicitat judecata în lipsă, curtea lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare, la apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurenții-reclamanți, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, emisă de Cabinet individual-Baroul V, lipsind intimata-reclamantă și intimații-pârâți Tribunalul Vâlcea, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Apărătorul recurenților-reclamanți depune la dosar jurisprudență.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Apărătorul recurenților-reclamanți, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, ca urmare a declinării competenței de către Judecătoria Râmnicu Vâlcea, reclamanții, -, (Fostă ), și au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Vâlcea, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru a fi obligați să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate reprezentând 15% începând cu luna septembrie 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței civile ce urmează a se pronunța, în continuare și pe viitor, spor actualizat cu indicele de inflație; s-a solicitat obligarea acestor pârâți să efectueze mențiunile corespunzătoare în carentele de muncă, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să fie obligat să aloce fondurile necesare plăților.
În motivare, reclamanții au arătat că în scopul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate, au fost elaborate o serie de acte normative menite să asigure diferitelor categorii de persoane - salariați, militari și civili ce gestionează astfel de informații, sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Astfel, arată reclamanții, prin art.3 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea OG nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se acordă personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională s-a prevăzut că "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul / avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază".
De asemenea, prin art.15 alin. 1 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzuți în Legea nr. 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Consiliului Legislativ.
Prin art. 20 alin. 3 din Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea 405/2002 sporul de confidențialitate de până la 15% s-a acordat și unor categorii din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, fiind astfel evident, cel puțin în raport de dispozițiile OG 19/2006 voința legiuitorului de a acorda acest spor de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate și nu doar celor prevăzuți în legea nr. 444/2006.
Personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, deși gestionează informații clasificate nu beneficiază de sporul de confidențialitate, fiind astfel discriminați în raport de dispozițiile OG 137/2000.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a ridicat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că între reclamanți și acest minister nu există raporturi juridice de muncă.
Pe fondul cauzei, același pârât a solicitat respingerea acțiuni ca neîntemeiată deoarece reclamanții au obligația, în calitatea lor de personal auxiliar de specialitate de a păstra confidențialitatea lucrărilor și informațiilor pe care le-au obținut în calitatea lor de grefieri și nici un text de lege nu prevede dreptul lor la un spor de confidențialitate ca urmare a exercitării acestei profesii.
Prin sentința civilă nr.225 din 11 martie 2008, Tribunalul Vâlceaa
respins excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâți.
S-a reținut de instanța de fond la pronunțarea acestei sentințe, că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor este neîntemeiată, deoarece în cazul în care instanța ar admite acțiunea reclamanților, acest minister în calitatea sa de ordonator principal de credite ar fi obligat să aloce celorlalți pârâți fondurile necesare plăților, obligația sa nefiind una de "a da", ci una de a "a face".
Pe fondul cauzei s-a reținut că actele normative invocate de reclamanți în cererea de chemare în judecată: Legea 444/2006, OG nr. 6/2007, Legea nr. 656/2002 prevăd acordarea unei categorii de salariați, a unui spor de confidențialitate în cuantum lunar de până la 15%, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul / avizul de securitate deținut.
Protecția informațiilor clasificate, instituită prin Legea nr.182/12.04.2002 este o obligație ce revine persoanelor autorizate care le emit, le gestionează sau care intră în posesia acestora.
Potrivit art.41 (1) din Legea nr. 182/2002 "în cadrul autorităților, instituțiilor publice și a agenților economici care dețin informații clasificate se organizează compartimente speciale pentru evidența, prelucrarea, procesarea, păstrarea, manipularea și multiplicarea acestora, în condiții de siguranță".
Susținerile reclamanților - personal auxiliar de specialitate în cadrul instanțelor judecătorești, potrivit cărora gestionează informații clasificate, sunt neîntemeiate, și fără corespondent în realitate, cunoscut fiindcă această categorie de personal manipulează informații de interes public și nu informații clasificate care sunt secrete de stat sau secrete de serviciu.
Reclamanții din prezenta cauză nu au făcut nici o dovadă că le-ar fi fost încredințate informații clasificate, iar obligația acestora decurgând din statutul personalului auxiliar de specialitate, aprobat prin Legea 567/2004 de a respecta confidențialitatea lucrărilor pe carele efectuează în calitate de personal auxiliar de specialitate, nu este una dintre obligațiile la care se referă Legea nr. 182/2002 sau actele normative cu un conținut asemănător adoptate ulterior.
Instanța nu poate reține că prin neacordarea sporului de confidențialitate personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești s-ar crea o diferență nejustificată între această categorie de personal din care fac parte și reclamanții și alte categorii de persoane din sistemul bugetar care gestionează informații clasificate și sunt beneficiari ai acestui spor, deoarece potrivit OG 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință - în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice, or diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Reclamanții nu se găsesc în aceeași situație cu categoriile de personal la care se referă actele normative pe care le invocă în cererea de chemare în judecată, categorii de personal care gestionează informații clasificate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții.
Se arată în motivarea recursului, că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât nejustificat s-a respins acțiunea formulată.
Referitor la existența sau inexistența discriminării prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța nu a avut în vedere situația în care se găsesc reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate.
Nu s-a avut în vedere că reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate care se îndeplinește în cadrul raporturilor de muncă.
Instanța nu a reținut că obligația de confidențialitate a reclamanților reprezintă o clauză legală a raporturilor de muncă, obligatorie și nu facultativă. Legiuitorul instituind o asemenea obligație de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit a instituit și o obligație de plată pentru aceasta, în caz contrar încălcându-se principiile constituționale privind discriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală și dreptul la un salariu pentru munca prestată.
Se arată astfel, că prin neacordarea sporului de confidențialitate reclamanții sunt discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului.
Față de cele arătate se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe disp.art.304 pct.8 Cod procedură civilă.
Recursul declarat de reclamanți este întemeiat.
Din actele și lucrările dosarului rezultă neîndoios că reclamanții funcționează ca personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, iar potrivit art.99 lit.d și art.4 din Legea nr.303/2004, precum și art.15 alin.1 și 2 din Hotărârea CSM nr.328 din 24 august 2005, au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile obținute în această calitate, deci să păstreze confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile ce le parvin în exercițiul funcției.
Mai mult, nerespectarea secretului deliberării sau al confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară - pentru care este posibilă aplicarea unei sancțiuni disciplinare - inclusiv excluderea, cea mai gravă pe scara ierarhică a sancțiunilor prevăzute de legea specială pentru aceștia.
Și în cazul altor categorii de personal, legea instituie obligativitatea păstrării secretului profesional însă pentru asigurarea confidențialității datelor, lucrărilor și informațiilor dobândite în exercițiul atribuțiunilor conferite de lege, beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15 % din salariul (indemnizația) de încadrare.
În acest sens, trebuie avut în vedere că funcționarii publici cu statut special și militarii angajați pe bază de contract, funcționarii publici care constituie aparatul de lucru al Guvernului, cei din Administrația Președințială, din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ primesc acest spor.
În această situație se pune problema de a aprecia dacă personalul auxiliar de specialitate se află în situație comparabilă cu persoanele amintite, pentru a concluziona dacă neacordarea acestui spor în beneficiul lor constituie o discriminare sub acest aspect, prima instanță făcând corect trimitere la Directiva 2000/CE/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile angajării care constituie aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării.
Tot astfel trebuie reținut că prin art.26 din Codul muncii se instituie obligația de confidențialitate a oricărei persoane care prestează o muncă, aceasta fiind o clauză a raporturilor juridice de muncă care având caracter sinalagmatic presupune și obligația corelativă a unității bugetare de a plăti o contraprestație.
Așa fiind, obligația de confidențialitate este privită ca o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, recunoscută tuturor celor care prestează o activitate în temeiul unui raport juridic de muncă indiferent de felul acestui raport și al funcției deținute în concordanță cu principiile constituționale preluate de Codul muncii privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru un salariu egal, dreptul la un salariu pentru munca prestată, conform art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituție, precum și art.5, art.6 și art.154 din Codul muncii.
Față de aceste considerații, este cert că reclamanții se află nu doar într-o situație comparabilă, dar chiar identică cu categoriile de personal din unitățile bugetare cărora li se acordă acest spor, discriminarea fiind evidentă, deși este de neadmis ca unul și același element constând în obligația de confidențialitate să producă efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare, funcție de apartenența la o categorie socio-profesională.
Sub acest ultim aspect, instanța de fond trebuia să constate că sistemul de salarizare este guvernat de principiul egalității de tratament, potrivit art.154 din Codul muncii, diferențierea salariilor fiind posibilă numai în raport de nivelul studiilor, treptele și gradele profesionale, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, așa că nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă pentru excluderea reclamanților.
Prin urmare, aprecierea discriminării nu se face prin prisma criteriului socio-profesional, apartenența unei persoane de o anumită profesie nefiind motiv pentru includerea sau excluderea ei de la aplicarea sporului de confidențialitate care se acordă exclusiv funcție de obligația de confidențialitate, ce implică corelativ o contraprestație din partea celui căruia îi profită.
Dacă diferențierea salariilor se face în raport de nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, aceasta nu privește și sporurile salariale care se acordă în considerarea unor criterii specifice, în cauză, păstrarea confidențialității asupra datelor și informațiilor obținute în executarea obligațiilor de muncă.
În consecință, prin neacordarea sporului de confidențialitate reclamanții au fost discriminați în sensul art.2 alin.1 și 3 și art.6 din nr.OG137/2000, aflându-se în mod clar într-o situație juridică și faptică identică și comparabilă ce fundamentează acordarea acestui spor și pentru alte categorii de personal.
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din conținutul art.7 și art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
La fel, se grevează pe art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitatea de tratament în salarizare, fără nici o distincție, pe art.14 din Convenție, Protocolul 12 care interzice discriminarea și art.4 din Carta socială europeană revizuită care garantează dreptul la o salarizare echitabilă.
Față de cele expuse este inexact că acordarea sporului de confidențialitate nu are suport legal pentru reclamanți și că aceștia nu se află în situații comparabile cu alte categorii de personal pentru care este prevăzut, prin hotărârea pronunțată tribunalul dând o aplicare greșită dispozițiilor legale evocate și încălcând posibilitatea reclamanților la un proces echitabil.
Așa fiind, recursul introdus de reclamanți este fondat și în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a fi admis.
Se va modifica sentința civilă atacată, în sensul că se va admite acțiunea formulată de reclamanți și vor fi obligați pârâții Tribunalul Vâlcea și Ministerul Justiției să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15 % începând cu septembrie 2004 până la data pronunțării prezentei hotărâri și pe viitor, ce se va actualiza cu indicele de inflație până la data plății efective.
În ce privește acordarea sumelor reactualizare, se constată că cererea reclamanților este întemeiată, fiind incidente dispozițiile art.161 pct.4 din Codul muncii, potrivit cărora "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariului". Reactualizarea conform indicelui de inflație intervenit în perioada în care acest drept nu a fost plătit reprezintă cel mai fidel prejudiciu real suferit de către reclamanți prin privarea de acest drept.
De asemenea, va fi obligat pârâtul Tribunalul Vâlcea să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a asigura plata efectivă a acestor drepturi, acțiunea trebuie admisă și împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, care va fi obligat să aloce celorlalți pârâți fondurile necesare achitării drepturilor salariale către reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamanții, ( ), împotriva sentinței civile nr.225 din 11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Modifică sentința de mai sus, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanți și obligă pe pârâții Tribunalul Vâlcea și Ministerul Justiției să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15 %, începând cu septembrie 2004 până la data pronunțării prezentei hotărâri și pe viitor, ce se va actualiza cu indicele de inflație până la data plății efective.
Obligă pe pârâtul Tribunalul Vâlcea să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Obligă pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce celorlalți doi pârâți sumele necesare achitării acestor drepturi.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.4/18.06.2008.
Jud.fond:.
.
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță
