Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 5/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.5/

Ședința publică din 8 ianuarie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Consiliul Local u, cu sediul în orașul u,-, jud.M, împotriva sentinței civile nr.849 din 31 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentanta intimatului reclamant Sindicatul Salariaților Funcționari Publici și Personal Contractual din Administrația Publică a jud.M, - lider sindical, lipsă fiind recurentul pârât Consiliul Local u, intimații pârâți Orașul u și primarul orașului

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de taxă judiciară de timbru.

Reprezentanta intimatului reclamant depune tabelele nominale cuprinzând personalul contractual și, distinct, funcționarii publici care au avut calitatea de reclamanți la prima instanță.

Neformulându-se alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta intimatului reclamant solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca legală și temeinică. Calitatea de funcționari publici a unora dintre reclamanți nu ar fi fost de natură a atrage competența de soluționare a Secției de contencios administrativ a Tribunalului Mureș, întrucât acțiunea se referă la decontarea unor cheltuieli de natură materială și nu salarială.

CURTEA,

Prin încheierea de ședință din 13 noiembrie 2007, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Târgu -M, s-a dispus scoaterea de pe rol a dosarului și trimiterea pentru competentă soluționare Secției civile, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie din cadrul aceleiași instanțe, în vederea soluționării recursului formulat de pârâtul Consiliul local u împotriva sentinței civile nr. 849 din 31 mai 2007 Tribunalului Mureș.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Sub nr. 1804 din 16 aprilie 2007, s-a înregistrat la Tribunalul Mureș acțiunea civilă formulată de Sindicatul Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din Administrația Publică a județului M, în reprezentarea intereselor și ca reprezentant al angajaților aparatului de specialitate (funcționari publici și personalul contractual din instituție) a chemat în judecată Orașul u, Consiliul Local, Primarul acestuia, în calitate de autoritate administrativă, ordonator principal de credite, solicitând pronunțarea unei sentințe pentru obligarea pârâților la respectarea integrală a prevederilor contractului colectiv de muncă înregistrat sub nr. 709 din 27 ianuarie 2006.

În sensul arătat anterior, a solicitat obligarea pârâților la plata în favoarea fiecărui salariat a unei sume de reprezentare echivalentă cu un salariu mediu de bază din luna penultimă a fiecărui trimestru din anii 2006-2007.

- obligarea acelorași pârâți la plata sumei de 15 lei pentru fiecare zi efectiv lucrată, începând cu 1 ianuarie 2007, până la soluționarea acțiunii;

- decontarea cheltuielilor efectuate de salariați pentru refacerea stării de sănătate afectată de boli determinate de specificul locului de muncă, în limita sumei de 1000 lei/persoană/an;

- asigurarea unei mese calde zilnic, fiecărui salariat, în valoare de 15 lei, în caz de imposibilitate a acesteia, plata contravalorii lunare.

În motivare, reclamantul a arătat că între Consiliul local și reclamant a intervenit acordul, contract colectiv de muncă indicat anterior.

Acesta a fost înregistrat la instituțiile abilitate și urmează să producă efecte juridice. Ele este rezultatul negocierii părților și are scopul de a promova relații echitabile între părțile contractante de natură să asigure protecția socială a angajaților, desfășurarea de către angajator a unei activități corespunzătoare, evitarea conflictelor de muncă.

Obligațiile contractuale, obiect al prezentei acțiuni, sunt cuprinse în art. 7, 13, 17 din contractul colectiv de muncă încheiat.

Reclamantul a invocat prevederile legale și practica instanțelor în această materie.

La dosarul cauzei s-a depus tabelul de calcul a sumelor ce reprezintă drepturile cerute separat pentru fiecare angajat, în baza petitelor arătate, copia contractului colectiv de muncă amintit anterior, copia unor hotărâri judecătorești pronunțate în cauze cu obiect similar.

Prin întâmpinare, Consiliul local a solicitat respingerea acțiunii formulate, arătând că nu dispune de fondurile necesare satisfacerii cererii de chemare în judecată, că prin hotărâri ale consiliului local unele prevederi au fost satisfăcute, alte au fost modificate.

Aceleași susțineri rezultă și din întâmpinarea formulată de Primar.

Instanța, în complet specializat pentru soluționarea litigiilor de muncă, a pronunțat sentința civilă nr. 849 din 31 mai 2007, în sensul admiterii acțiunii.

Recursul pârâtului Consiliul local u împotriva acestei sentințe a fost înregistrat la Curtea de Apel Târgu -M, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, iar la termenul din 13 noiembrie 2007 s-a dispus scoaterea de pe rol, trimiterea la Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, considerată competentă din punct de vedere material să judece calea de atac, dat fiind faptul că prim a instanță a judecat în complet specializat, cu asistenți judiciari, iar obiectul acțiunii îl constituie plata unor drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă.

în modalitatea arătată, instanța a solicitat reclamantului-intimat precizări referitoare la statutul fiecăruia dintre membrii de sindicat reprezentați, respectiv dacă fac parte din categoria funcționarilor publici sau personal contractual în cadrul respectivelor instituții.

Conformându-se acestei dispoziții, reclamantul a comunicat tabelele existente la filele 32-34 în dosar, din care rezultă că membrii de sindicat reprezentați fac parte din ambele categorii.

În conformitate cu prevederile art. 284 din Codul muncii, art. 2 lit. "c" din Codul d procedură civilă, tribunalele sunt competente să judece în primă instanță conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.

Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarului public, cu modificările aduse prin Legea nr. 251/2006, s-a stabilit competența materială de soluționare a litigiilor dintre funcționarii publici și autoritatea sau instituția publică angajatoare, în favoarea instanței de contencios administrativ.

Așa cum s-a arătat anterior, acțiunea sindicatului în reprezentarea membrilor săi din care unii sunt funcționari publici, a fost soluționată în primă instanță de Tribunalul Mureș în complet format conform dispozițiilor Legii nr. 168/1999, încălcând astfel normele imperative referitoare la competența materială amintite anterior.

În cauză sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 și 3 Cod procedură civilă și în conformitate cu prevederile art. 312 pct. 3 și 6 din același cod, va admite recursul formulat, va casa integral sentința criticată, va trimite cauza pentru rejudecare Tribunalului Mureș.

În rejudecare, instanța urmează să stabilească competența materială de soluționare a litigiului în raport de statutul distinct al angajaților reprezentați de reclamant și să se constituie în complet corespunzător fiecăreia dintre categorii (funcționari publici sau personal contractual).

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Local u, județul M, împotriva sentinței civile nr. 849 din 31 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

Casează hotărârea atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat

GREFIER,

Red.

Tehnored. BI/2ex

Jud.fond:;

-7.02.2008-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 5/2008. Curtea de Apel Tg Mures