Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 503/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 503/R-CM
Ședința publică din 17 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
JUDECĂTOR 3: Laura
Judecător -
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de reclamanta UNIUNEA SINDICATELOR ÎNVĂȚĂMÂNT () V în numele membrilor de sindicat:, și împotriva sentinței civile nr.1018 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură al instanței, s-a depus la dosarul cauzei cerere formulată de recurenta-reclamantă Uniunea Sindicatelor Învățământ prin care arată că solicită în temeiul art.242 Cod procedură civilă judecarea în lipsă.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta Uniunea Sindicatelor Învățământ V, în numele titularilor dreptului material la acțiune, și, au chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul Școlar Județean V, Ministerul Educației Cercetării și T, Consiliul Local al Comunei M și Școala cu Clasele I-VIII - M, solicitând instanței pentru ca, prin sentința ce o va pronunța, să îi oblige pe pârâți la acordarea tranșelor suplimentare de vechime începând cu data îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997, pentru perioada 1 octombrie 2001 până la 31.12.2007; să oblige unitatea școlară pârâtă să rectifice carnetele de muncă în mod corespunzător, defalcat pe fiecare an de activitate; să îi oblige pe pârâți la plata drepturilor salariale neacordate, stabilite ca fiind diferența dintre sumele efectiv plătite și sumele datorate începând cu data 1.10.2001 până la 31.12.2007, prin acordarea tranșelor de vechime prevăzute de art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997, de la data îndeplinirii condițiilor de către fiecare dintre reclamanți, sume reactualizate în funcție de coeficientul de inflație, defalcat pe fiecare lună până la data plății efective și integrale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că, potrivit art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997 personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ, iar coeficientul de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime influențează în mod direct drepturile salariale cuvenite cadrului didactic respectiv, acordarea acestor tranșe având implicații și asupra vechimii efective.
În privința calității procesuale a pârâților, reclamanții au arătat că toate instituțiile chemate în judecată sunt instituții cu care sistemul învățământului coexistă, având atribuții fie de elaborare sau asistare tehnică de realizare a metodologiilor, fie de finanțarea efectivă a metodologiilor astfel elaborate.
Privind perioada pentru care se impune acordarea acestor drepturi, se arată că prin Acordul din 28.11.2005 semnat inclusiv de Ministerul Educației și Cercetării, Guvernul României a recunoscut că se impune plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - octombrie 2004 pentru întreg personalul didactic. Pe cale de consecință se impune recunoașterea dreptului ori începând cu data de 1.10.2001, ori de la data la care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997, până la 31.12.2007.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tai nvocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pe considerentul că între acest pârât și membrii de sindicat nu există raporturi juridice concretizate în obligațiile specifice angajatorului și angajatului, nu calculează salariul acestora, nu deține cărțile de muncă și nici nu este ordonator de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat unde sunt încadrate aceste cadre didactice. Potrivit art.13 din nr.OUG32/2001, începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
De asemenea, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, în temeiul dispozițiilor art.166 Codul Muncii, cu motivarea că prevederile Acordului invocat nu sunt aplicabile situației de față, iar nr.OUG17/2006 cu privire la plata diferențelor salariale din perioada octombrie 2001 - septembrie 2004 pentru personalul didactic din învățământul de stat se referă la diferențele salariale rezultate ca urmare a stabilirii de către instanțele judecătorești a salariului de bază al cadrelor didactice.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâtul a susținut că în legislația salarizării cadrelor didactice care se aplica până la apariția Legii nr.128/1997 existau numai tranșe de vechime în învățământ pentru stabilirea salariului de bază care se opreau la tranșa de peste 25 de ani. Prin Legea nr.128/1997 se introduc 3 tranșe suplimentare de vechime în învățământ la 30, 35 și peste 40 ani create prin creșterea acordată în conformitate cu art.50 alin.2 din lege. Creșterea de 1/25 s-a utilizat numai pentru crearea celor trei tranșe, ea nu constituie un spor care se acordă la niște salarii de bază existente și practic reclamanții solicită să se efectueze o plată dublă pentru aceeași muncă. Fiecare act normativ apărut ulterior Legii nr.128/1997 are însumat și acest coeficient prevăzut de art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997, care se calculează la tranșa anterioară de vechime și nu la coeficientul de ierarhizare în sine.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Vas olicitat respingerea acțiunii, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, arătând că, potrivit art.7 din Legea nr.84/1995, unitățile de învățământ au personalitate juridică, iar angajarea pe post se face de directorul unității de învățământ, pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul școlar general, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997. Pe de altă parte răspunderea pentru corectitudinea încadrării personalului și întocmirea la termen a statelor lunare de plată a drepturilor salariale, aparține directorului unității de învățământ, potrivit art.23 din Regulamentul de organizare și funcționare a unității de învățământ preuniversitar. De asemenea, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, în conformitate cu art.13 din nr.OUG32/2001.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâtul a arătat că acțiunea este neîntemeiată, întrucât în toate actele normativ invocate prin care s-au stabilit coeficienții de multiplicare și valoarea acestora, în coeficienții de multiplicare aferenți tranșelor de vechime 30 - 35 de ani, 35 - 40 de ani și peste 40 de ani, au fost cuprinse și creșterile de 1/25 prevăzute la art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997. Potrivit dispozițiilor art.5 alin.2 din nr.OG15/2008, în coeficienții de multiplicare din anexa nr.2 prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30-35 ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de l/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Prin sentința civilă nr.1018/20.11.2008 a fost admisă excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și T și a fost respinsă acțiunea formulată împotriva acestor pârâți ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.10.2001 - 9.10.2005 și a fost respinsă acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
A fost admisă în parte acțiunea și au fost obligați pârâții unitatea de învățământ preuniversitar și Consiliul Local al comunei M să acorde și să plătească reclamanților titulari ai dreptului material la acțiune drepturile salariale neacordate, constând în diferența dintre sumele datorate reprezentând tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 și sumele efectiv plătite, începând cu data îndeplinirii condițiilor de către fiecare dintre reclamanți, dar nu mai devreme de data de 10.10.2005 și până la data de 31.12.2007, sume reactualizate cu indicele de inflație, defalcat pe fiecare lună, până la data plății efective și integrale.
A fost obligată pârâta unitatea de învățământ preuniversitar să înscrie în carnetul de muncă al fiecărui reclamant tranșele suplimentare de vechime defalcate pe fiecare an de activitate din perioada pentru care s-a admis acțiunea.
Au fost obligați unitatea de învățământ preuniversitar și Consiliul Local al comunei M să plătească reclamantului suma de 400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a analizat cu prioritate, potrivit art.137 Cod procedură civilă, excepțiile invocate de pârâți.
Excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și T, au fost considerate ca întemeiate, cu motivarea că, potrivit art.13 din nr.OUG32/2001 privind reglementarea unor probleme financiare, începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, dispoziție legală reiterată și în nr.HG538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat.
Potrivit Legii nr.215/2001 a administrației publice locale, ordonatorul principal de credite este primarul, în calitate de reprezentat al unității administrativ teritoriale, îndrituit să aprobe bugetul unității de învățământ și să asigure finanțarea ei.
De asemenea, tribunalul a apreciat ca întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.10.2001-9.10.2005, față de dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. Faptul că la data de 28 noiembrie 2005 s-a încheiat un Acord, prin care Guvernul României a recunoscut că se impune plata unor diferențe salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - septembrie 2004, pentru întreg personalul didactic, nu este o recunoaștere a dreptului solicitat în cauza de față și a cărui acțiune se prescrie, deoarece are în vedere calculul diferențelor salariale rezultate din aplicarea neunitară a Legii nr.128/1997 și nu se referă la tranșele suplimentare de vechime prevăzute de lege.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că, potrivit art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acorda la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. Din interpretarea gramaticală a acestui text de lege rezultă faptul că acesta are în vedere două noțiuni juridice care alcătuiesc tot atâtea drepturi ale personalului didactic preuniversitar: tranșe de vechime și tranșe suplimentare de vechime.
Referitor la momentul acordării acestor tranșe suplimentare de vechime, textul de lege îl individualizează în mod concret prin folosirea de către legiuitor a prepoziției "la", care, în cazul concret expus de art.50 alin.1, introduce momentul: la 30, la 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. Că este așa, reiese și din interpretarea voinței legiuitorului care, în momentul în care a dorit să facă trimitere la intervale de timp, cum este cazul tranșelor de vechime, a apelat la folosirea cratimei, semn grafic ce marchează momentul de început și pe cel de sfârșit din cadrul acelui interval (sens în care sunt anexele la Legea nr.128/1997 și cele ale nr.OG15/2008).
Statuând în primul aliniat asupra existenței a două drepturi, cel la tranșa de vechime și cel la tranșa suplimentară de vechime, legiuitorul procedează în alin.2 al art.50 la indicarea procedeului prin care se ajunge la calcularea tranșei suplimentare de vechime. Se stipulează astfel că pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime. Legea introduce o nouă noțiune, respectiv aceea de "coeficient de ierarhizare" sau, în accepțiunea nr.OG15/2008, "coeficient de multiplicare".
În ceea ce privește modul de stabilire a salariului de bază, art.48 alin.3 din Legea nr.128/1997 arată că salariile de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar se stabilesc pe baza valorii coeficientului de multiplicare 1,000 și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa nr.2 (pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar). Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului.
Salariul de bază al personalului didactic este produsul dintre valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 și coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa nr.2 din lege, aceștia din urmă fiind diferiți în funcție de încadrarea în tranșe de vechime (de ex. de 25-30 de ani, de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și peste 40 de ani). La produsul astfel rezultat se adaugă celelalte sporuri de care beneficiază personalul didactic.
Ceea ce diferențiază tranșa suplimentară de vechime de tranșa de vechime este tocmai creșterea, majorarea intervenită în momentul în care se calculează cuantumul salarial corespunzător tranșei suplimentare de vechime, creștere care se raportează la coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime.
În mod concret, la trecerea în tranșa de vechime de 30-35 de ani, personalul didactic beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de Legea nr.128/1997, coeficientul de multiplicare fiind, cu titlu de exemplu, pentru profesor cu grad didactic I, de la momentul împlinirii a 30 de ani de activitate în învățământ de 6,602.
Dar, potrivit art.50 alin.1 din statutul personalului didactic, acesta beneficiază la 30 de ani, la 35 de ani și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, ca o premiere, ca un bonus, și de tranșa suplimentară de vechime, la al cărei coeficient de multiplicare se adaugă, până la momentul intrării în vigoare a OG nr.5/2008, și o pătrime din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime. Aceasta creștere, în exemplul luat anterior al profesorului cu grad didactic I, ar fi însemnat, printr-un calcul matematic simplu, mărirea coeficientului de multiplicare corespunzător transei de vechime de 30-35 cu valoarea de referință a coeficientului de multiplicare 1,000 corespunzătoare, ajungându-se la stabilirea în acest fel a tranșei suplimentare de vechime.
La data de 01 februarie 2008, în Monitorul Oficial nr.82, fost publicată nr.OG15/2008 care vizează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ. Acest act normativ nu face trimitere în nici un fel la dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime, dreptul existând în continuare în baza art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997.
Conform art.5 alin.2 din nr.OG15/2008, în coeficienții de multiplicare din anexa nr.2 (referitoare la personalul didactic din învățământul preuniversitar), prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și de peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător transei anterioare de vechime, prevăzute de art.50 alin.2 din statut.
Potrivit acestui text de lege, legiuitorul nu face altceva decât să includă în coeficienții de multiplicare corespunzători fiecăreia dintre cele trei tranșe și creșterea de o pătrime din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime. Așadar, prin intrarea în vigoare a ordonanței menționate, la coeficientul de multiplicare al tranșei de vechime de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și de peste 40 de ani, nu se mai adaugă și creșterea reprezentând pătrimea din tranșa anterioară de vechime.
Acest lucru nu înseamnă că prin art.5 alin.2 din nr.OG15/2008 a fost înlăturat dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime, al căror coeficient de multiplicare nu va mai cuprinde și creșterea de 1/25 și nu conduce la concluzia că tranșele suplimentare de vechime au dispărut prin includerea doar a creșterii de o pătrime în coeficienții de multiplicare prevăzuți de anexa 2 din ordonanță.
A concluzionat instanța că dreptul privind tranșele suplimentare de vechime există în continuare și el se cuvine personalului didactic din învățământul preuniversitar și după intrarea în vigoare a nr.OG15/2008, în considerarea art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997, care nu a fost abrogat sau modificat în nici un fel.
Față de aceste considerente, tribunalul a admis în parte acțiunea, conform celor arătate mai sus.
În baza art.1 din Decretul nr.92/1976 a obligat-o pe pârâta unitatea școlară de învățământ preuniversitar să înscrie în carnetul de muncă al fiecărui reclamant tranșele suplimentare de vechime defalcate pe fiecare an de activitate din perioada pentru care s-a admis acțiunea.
În baza art.274 Cod procedură civilă, a obligat pe pârâții unitatea de învățământ preuniversitar și Consiliul Local al comunei Marea să plătească Uniunii Sindicatelor Învățământ V suma de 400 lei cheltuieli de judecată.
În termen legal, Uniunea Sindicatelor Învățământ V, în numele membrilor de sindicat reclamanți, a declarat recurs împotriva acestei sentințe pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. În mod greșit instanța de fond a apreciat că pârâții Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și T nu au calitate procesuală pasivă.
Astfel, în ceea ce privește pe primul dintre acești pârâți, acesta emite decizia de repartizare, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997 și coordonează încadrarea unităților de învățământ cu personalul didactic necesar, conform art.142 alin.1 lit.g din același act normativ.
De asemenea, asigură asistență tehnică de specialitate cu privire la repartizarea sumelor necesare plății drepturilor salariale, așa cum rezultă din dispozițiile Legii nr.388/2007 privind bugetul de stat pe anul 2008.
Pe de altă parte, potrivit Legii nr.388/2007, sumele destinate pentru finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ preuniversitar de stat se alocă defalcat pentru bugetele locale din taxa pe valoarea adăugată, însă defalcarea se face de la bugetul central al Ministerului Educației, Cercetării și Deci bugetul local nu suportă în mod efectiv aceste cheltuieli ci are rolul numai de a le transmite sumele alocate de la nivel central, respectiv de la bugetul central al
2. În mod greșit instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2001 - 2005, fără să dea eficiență Acordului din data de 28.11.2005 (semnat inclusiv de pârâtul ) și nr.OUG17/2006, deși acestea au avut în vedere reparația prejudiciilor salariale produse în perioada octombrie 2001 - septembrie 2004 personalului didactic din învățământul de stat și reprezintă un act întreruptiv de prescripție.
Este greșită concluzia tribunalului în sensul că aceste acte nu s-ar referi la tranșele suplimentare de vechime prevăzute de lege, cu toate că nici Acordul și nici nr.OUG17/2006 nu fac o diferențiere între diferite categorii de drepturi ce ar trebui acordate, esențial fiind ca acestea să rezulte dintr-un calcul greșit al salariului.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâților Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și, este nefondat.
Conform art.XIII din nr.OUG32/2001, ncepând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor expres prevăzute la lit.a- Potrivit art.XIII alin.2, cheltuielile prevăzute la alin.1 lit.a și c - f, se finanțează prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării. De asemenea, conform alin.3, cheltuielile privind cluburile, taberele, palatele copiilor, casele corpului didactic și inspectoratele școlare se finanțează de la bugetul de stat prin Ministerul Educației și Cercetării.
Rezultă din cuprinsul acestor texte de lege că cheltuielile de personal din unitățile de învățământ preuniversitar se asigură din bugetele locale, iar nu din bugetul Ministerul Educației, Cercetării și, pentru care actul normativ prevede expres cheltuielile pe care trebuie să le finanțeze.
Pe de altă parte, Legea învățământului nr.84/1995 prevede la art.141 atribuțiile (coordonează activitatea de cercetare științifică din învățământ; asigură cadrul pentru producția manualelor școlare; asigură finanțarea școlilor pentru achiziționarea de manuale, conform legii; elaborează criteriile generale de admitere în învățământul superior; aprobă înființarea liceelor și a școlilor postliceale; etc.), or între aceste atribuții nu se regăsește și aceea de finanțare a cheltuielilor de personal din învățământul preuniversitar de stat.
În altă ordine de idei, conform art.167 alin.1 din Legea nr.84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii, iar potrivit alin.3, finanțarea de bază (care cuprinde inclusiv cheltuielile de personal, conform alin.5) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Potrivit art.167 alin.13, finanțarea de bază și finanțarea complementară a unităților de învățământ se fac pe bază de contract, întocmit conform normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ.
De asemenea, dispozițiile art.167 alin.17 și 18 din Legea nr.84/1995 prevăd în mod expres ce anume cheltuieli aferente unităților de învățământ preuniversitar se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării, iar între aceste cheltuieli nu se regăsesc și cele legate de salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului Inspectoratul Școlar Județean, curtea constată că art.142 din Legea nr.84/1995 prevede în mod expres atribuțiile acestei instituții (urmărește modul de organizare și de funcționare a rețelei de învățământ preuniversitar, în conformitate cu politica educațională la nivel național; asigură aplicarea legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ; asigură calitatea învățământului și respectarea standardelor naționale prin inspecția școlară; etc.), iar între aceste atribuții nu se regăsește și aceea de plată a drepturilor salariale.
Faptul că semnează decizia de repartizare a cadrelor din învățământul preuniversitar nu-i conferă calitatea de angajator și deci nici obligația de plată a salariului, aceste atribuții avându-le directorul unității de învățământ conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997.
Art.7 alin.5 din Legea nr.388/2007 privind bugetul de stat pe anul 2008 prevede că repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată menționate la alin.4 (inclusiv cele destinate finanțării cheltuielilor de personal ale unităților din învățământul preuniversitar de stat), pe comune, orașe, municipii, sectoare și municipiul B, după caz, se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B, după consultarea consiliului județean și a primarilor, și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de muncă, solidaritate socială și familie, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective și de alte criterii specifice.
Acest text de lege, contrar susținerilor recurenților, nu instituie nici o obligație legată de plata diferențelor salariale în sarcina pârâților Ministerul Educației, Cercetării și și Inspectoratul Școlar Județean, acesta din urmă acordând doar asistență tehnică de specialitate directorului Direcției Generale a Finanțelor Publice cu ocazia repartizării sumelor destinate finanțării cheltuielilor de personal
În concluzie, curtea apreciază că nici pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și și nici pârâtul Inspectoratul Școlar Județean V nu au nici un fel de obligații legate de plata salariilor reclamanților, astfel că în mod corect instanța de fond a apreciat că ei nu au calitate procesuală pasivă.
Al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondat.
Acordul încheiat la data de 28.11.2005, nr.OUG17/2006 care a materializat acest acord și Ordinul nr.3351/2006 emis în aplicarea nr.OUG17, au avut în vedere plata unor drepturi salariale ce au rezultat ca urmare a calculării greșite a salariilor, calculare determinată de o interpretare greșită a legii. În speță însă, este vorba despre o neaplicare a legii (neacordarea dreptului la tranșa de vechime suplimentară reglementată de art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997), deci de o neplată a unor drepturi expres și clar reglementate de un text de lege care nu comportă interpretări diferite.
Ca atare, curtea apreciază că în mod corect Tribunalul Vâlceaa reținut că actele normative invocate de reclamanți nu pot fi reținute ca acte întreruptive de prescripție a dreptului la acțiune ce face obiectul prezentului litigiu.
Față de aceste considerente, în temeiul art.291 Codul Muncii și art.312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta UNIUNEA SINDICATELOR ÎNVĂȚĂMÂNT () V în numele membrilor de sindicat:, și împotriva sentinței civile nr.1018 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
--- - - - -
Grefier,
Red. /20.03.2009
GM/2 ex.
Jud. fond:
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu, Laura
