Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 5312/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5312
Ședința publică de la 07 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
Grefier - -
**************
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, împotriva sentinței civile nr. 661 din 07.04.2009,pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr- în contradictoriu cu intimații pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE PRIN DGFP M și intimatele reclamante și.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, că, recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege și recurentul pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație Și Justiție, a solicitat în temeiul art 242 pr.civ, judecarea cauzei în lipsă.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare:
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 661 din 07.04.2009,pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr- a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantele, ,împotriva pârâților PARCHETUL DE PE LÎNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÎNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA și PARCHETUL DE PE LÎNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI.
Au fost obligți pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând sporul de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pe perioada 1 februarie 2007 - 28 februarie 2009, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Au fost obligați pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
A fost respinsă acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice cu sediul în B,-, sector 5.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.
Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut:
Reclamantele și au formulat prezenta acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% întemeiată pe dispozițiile articolului 47 din Legea numărul 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Din adresa nr. 1260/II/3/31.03.20089 emisă de pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinția rezultat că, reclamantele au fost încadrate în funcția de grefier începând cu data de 07.02.2004
În articolul 47 din Legea nr. 50/1996 se prevedea că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Acest text de lege a fost abrogat prin art.42 din G 83/2000.
Abrogarea nu poate produce însă efecte juridice întrucât Ordonanța nr. 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr. 50/1996 fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (art.56 pct.2).
Tribunalul a constatat că legea incidentă în cauză are caracter de lege organică conform disp. art.73 pct. 1 lit. e din Constituție.
Legea este actul juridic al parlamentului elaborat în conformitate cu legea supremă Constituția României potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, este actul normativ cu forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii de stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și, toate celelalte acte juridice emise de organele statului, nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
În aceste circumstanțe a fost considerat inadmisibil ca un drept general stipulat într-o lege (în vigoare în perioada de referință) să nu poată fi concretizat în practică.
Necesitatea respectării principiului protecției încrederii în stat implică ca evenimentele legislative să poată fi dispuse doar prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior și cere eliminarea obstacolelor juridice care împiedică titularii drepturilor recunoscute legal să se bucure de ele.
În acest sens, s-a pronunțat și ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia nr.21/10 martie 2008, pronunțată în dosarul nr.5/2008, care a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și în interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicate, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitarea neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Această decizie este obligatorie pentru instanțe în dezlegarea dată problemelor de drept judecate, potrivit art. 329 al.3 din Codul d e procedură civilă.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, instanța a admis în parte acțiunea reclamantelor împotriva pârâților PARCHETUL DE PE LÎNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÎNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA și PARCHETUL DE PE LÎNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI, va obliga pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând sporul de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pe perioada 1 februarie 2007 - 28 februarie 2009, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Cererea reclamantelor privind obligarea pârâților la acordarea pentru viitor a sporului de 50% a fost respinsă întrucât începând cu data de 01.03.2009, acest spor a fost acordat.
Referitor la petitul privind înscrierea acestui drept în carnetul de muncă al reclamantelor instanța l- considerat întemeiat urmând a-l admite.
S-a dispus efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
În ceea ce privește însă cererea de chemare în judecată a Ministerului Finanțelor Publice, instanța respins acțiunea față de acesta întrucât între Ministerului Finanțelor Publice și reclamante nu au fost stabilite raporturi juridice de muncă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA.
Parchetul de pe lângă ÎCCJ critică sentința, în sensul că în raport de practica neunitară a instanțelor judecătorești cu privire la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, în temeiul art. 329 al.1 civilă a formulat recurs în interesul legii, iar ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin Decizia 21 /10.03.2008 a admis acest recurs reținând că în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art.47 din Legea 50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG83/2000.
În aceste condiții, efectele aplicării dispoz. art.329 din pr.civilă încetează după data de 03.02.2007, dată după care acțiunea reclamanților trebuie respinsă.
Raționamentul reclamanților este corect numai până la data de 03.02.2007 când a intrat în vigoare OG 8/2007, prin care se abrogă în mod explicit Legea 50/1996, deci și art.47.
În concluzie decizia ÎCCJ trebuie interpretată în sensul, că acest spor se cuvine reclamanților și după intrarea în vigoare a OG 83/2000, dar numai până la abrogarea Legii 50/1996 prin OG 8/2007.
De asemenea, instanța a acordat în mod nelegal aceste drepturi bănești actualizate cu rata inflației, deoarece recurentul nu poate să înscrie în bugetul propriu nici plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Este criticată sentința și cu privire la obligarea recurentului de a face mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, deoarece din dispozițiile Decr. 92/1976 rezultă, că singura categorie de drepturi bănești ce se poate înscrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Ultima critică vizează modul de soluționare a cereri de chemare în garanție,recurentul precizând că în cazul de față există obligația de garanție între instituția - pârâtă și chemata în garanție în temeiul art. 131 din Legea 304/2004.
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA invocă excepția necompetenței materiale a primei instanțe raportat la dispoz. art.36 din OG27/2006, competența aparținând instanței de contencios Administrativ și Fiscal- Curtea de Apel București.
Învederează astfel că,în raport de obiectul acțiunii și calitatea reclamanților, obiectul pricinii nu poartă asupra unei cereri privind soluționarea unui conflict de muncă, ci asupra acordării unor drepturi salariale potrivit unui act normativ, derogator de la dreptul comun.
Hotărârea s-a dat cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, deoarece reclamanții urmăresc instituirea unor norme juridice și aplicarea unor dispoziții prevăzute în alte acte normative.
Curtea Constituțională a constatat ca fiind neconstituționale dispoz. art.2, al.1 și 11 și ale art.27 din OG 137/2000.
Acordarea acestor drepturi echivalează cu adăugiri ale instanței de judecată la legea specială de salarizare a procurorilor, altfel spus instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele existente.
O altă critică vizează faptul că, instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Învederează astfel, că reclamanții nu au urmat o procedură prealabilă încălcând dispoz. art.283, nefiind dovedită starea conflictuală și nici producerea unui prejudiciu, fiind depășit termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv data adoptării legii 50/1996.
Față de legea specială de salarizare a procurorilor înțelege să invoce excepția tardivității cererii de chemare în judecată.
Recurentul consideră că hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal încălcând principiul neretroactivității legii civile, motivarea instanței fiind bazată pe un act normativ abrogat ce nu mai produce efecte juridice.
De asemenea, nici plata drepturilor salariale actualizate cu rata inflației nu are susținere legală de acordare și în mod greșit a fost obligat la operarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, deoarece sporurile acordate de instanță nu sunt drepturi salariale ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare.
În drept își întemeiază recursul pe dispoz. art.304 pct.3, 4, 8 și 9.pr.civilă.
Curtea constată a fi nefondate ambele recursuri, având în vedere următoarele considerente:
Referitor la excepția necompetenței materiale a Tribunalului-Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale invocată de recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA,în soluționarea acțiunii prin care reclamanții au solicitat aceste diferențe salariale, se impun următoarele precizări:
Dispozițiile art.36 din OUG 27/2006 prevăd, într-adevăr că persoanele nemulțumite de modul de stabilire a drepturilor salariale pot face contestație la Colegiul de conducere, iar împotriva hotărârii acestuia se poate face plângere la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel București.
În speța de față, reclamantele nu au contestat modul de calcul al drepturilor salariale, ci au solicitat obligarea pârâților la plata unui drept de natură salarială, neacordat recunoscut de Legea 50/1996.Cu alte cuvinte în discuție în cauza de față sunt sume de bani pretinse de reclamante în temeiul unei încadrări necontestate,dar nerespectate de ordonatorii de credite.
Fiind vorba de un conflict de muncă, cererile în vederea soluționării acestuia sunt de competența tribunalului, potrivit art.284 rap. la art.2 al.1 lit.c pr.civilă.
Ca urmare, hotărârea atacată din acest punct de vedere nu este afectată de motivul de casare prev. de art.304 pct.3 pr.civilă.
De asemenea, este nefondată și critica aceluiași recurent întemeiată pe dispoz. art.304 pct.4 pr.civilă referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către prima instanță, deoarece această instanță nu a făcut altceva decât să interpreteze și să aplice dispozițiile legale care recunoșteau reclamantelor acest drept.
Prima instanță nu a anulat, nu a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nu le-a înlocuit cu alte norme create pe cale judiciară.
Prima instanță a interpretat corect actul juridic dedus judecății și nu a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, pentru ca hotărârea pronunțată să fie afectată de motivul de casare prev. de art.304 pct.8 pr.civilă.
Fiind vorba de drepturi de natură salarială neacordate, chiar dacă drepturile salariale ale reclamantelor sunt prevăzute în legi speciale și se acordă ca urmare a unui raport de serviciu și nu a unui contract de muncă, nu era necesar ca acestea să urmeze o procedură prealabilă pentru a demonstra starea conflictuală și un eventual prejudiciu, susținerea acestui recurent din acest punct de vedere fiind total eronată. Cu alte cuvinte, nu era necesar ca reclamantele să facă demersuri la conducerea instituției, aceasta să emită un act administrativ a cărei legalitate să o conteste,întrucât așa cum s-a mai arătat anterior,nu se contestă modul de stabilire a drepturilor salariale.
Această procedură nu este reglementată pentru acest gen de acțiuni, care au ca obiect plata unor drepturi salariale recunoscute de lege, dar neacordate.
Referitor la susținerea recurentei privind depășirea termenului de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, pe care același recurent îl consideră ca începând să curgă de la data adoptării Legii 50/1996, Curtea învederează că din considerentele deciziei nr.21/2008 pronunțată de ÎCCJ în soluționarea recursului în interesul legii rezultă că dreptul la acest spor prev.de art.47 din L 50/1996,a continuat și continuă să-și producă efectele și după abrogarea acestui articol prin OG 83/2000, fiind considerată o abrogare nelegală.Acesata înseamnă că dreptul la acest spor nu a încetat să existe,el a supraviețuit și după această abrogare,acțiunea fiind formulată în termenul de prescripție de 3 ani reglementat de art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii.
În concluzie, rezultă că dreptul material la acțiune al reclamantelor nu este prescris.
Curtea constată a fi nefondată, critica ambilor recurenți întemeiată pe disopz. art. 304 pct.9 pr.civilă pentru următoarele argumente.
Potrivit dispoz. art.108 al.3 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și în condițiile prevăzute de lege.
Prin art.1 din legea 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii 50/1996 și nu cu privire la abrogarea unei dispoziții ale acesteia.
Din cuprinsul OG 83/2000, rezultă că s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii 50/1996, deși prin Legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea Guvernului de a modifica și completa legea prin ordonanța emisă.
Ca urmare, abrogarea realizată prin această ordonanță 83/2000 este nelegală.
În acest sens, a statuat ÎCCJ prin Decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, stabilind că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG 83/2000.
Prin recursul în interesul legii au fost dezlegate probleme de drept, obligatorii pentru instanțe conform dispoz. art.329 al.3 pr.civilă.
S-a considerat astfel, a fi inoperantă abrogarea explicită a art.47 din legea 50/1996, referitoare la acordarea acestui spor, situație în care norma juridică învederată a continuat și continuă să-și producă efecte juridice și după abrogarea acesteia prin OG 83/2000.
Concluzia care se desprinde este aceea că, reclamantele sunt îndreptățiți a primi aceste drepturi salariale neacordate, în temeiul unui act normativ care a fost abrogat în mod nelegal.
Referitor la subzistența dispoz. art.47 din Legea 50/1996, în continuare și după adoptarea OG nr.8/2007 se impun următoarele precizări:
Dezlegarea de drept conținută de decizia pronunțată în recursul în interesul legii, nu cuprinde un termen limită de stingere a dreptului la sporul de risc și suprasolicitare.
Este adevărat, că au fost emise mai multe acte normative ulterioare OG 83/2000 prin care au fost abrogate dispozițiile privind salarizarea personalului instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea din Legea 50/1996 respectiv OUG - intrată în vigoare la 01.01.2003, OG 8/2007 intrată în vigoare la 03.02.2007.
Decizia nr. 21/2008 a ÎCCJ este pronunțată însă ulterior emiterii acestor acte normative, împrejurare din care rezultă că ele au fost avute în vedere la pronunțarea acestei decizii.
Ca urmare, caracterul inoperant al abrogării dispoz. art.47 din Legea 50/1996 subzistă și ulterior datei de 03 februarie 2007.
Acest raționament se impune raportat și la împrejurarea că cele două acte normative nu puteau abroga dispoziții considerate la data emiterii lor ca fiind deja abrogate prin OG 83/2000.
Este nefondată critica recurenților privind reactualizarea drepturilor bănești solicitate de reclamante, întrucât actualizarea unei sume de bani prin aplicarea coeficientului de inflație, nu conduce la plata unei sume mai mari decât cea datorată, decât în valoare nominală, iar nu reală, astfel că prin actualizare se menține puterea de cumpărare a sumei inițial datorate, acoperindu-se practic devalorizarea acestei sume și diminuarea puterii de cumpărare.
de inflație reprezintă prejudiciul pe care creditorul îl încearcă din cauza devalorizării monedei și urmează să fie acoperit prin aplicarea acestuia la suma datorată.
Este nefondată și critica referitoare la obligarea recurenților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantelor, mențiuni care se impun a se realiza în temeiul dispoz. art.1 și 11 din Decr. 92/1976 prin efectul repunerii în situația anterioară, deoarece acest spor se calculează prin raportare la indemnizația brută lunară cuvenită salariatului.
Curtea constată de asemenea a fi nefondată și ultima critică a recurentului
Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție referitoare la modul de soluționare de către prima instanță a cererii de chemare în garanție,nefiind întrunite în cauză cerințele prev de art.60 din Codul d e procedură civilă.
Rolul MFP este acela de a coordona acțiunile care sunt responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar,răspunzând de elaborarea proiectului bugetului de stat, însă pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite.
Aceste atribuții nu-i instituie însă o obligație legală,aceea de a plăti titularului cererii de chemare în garanție,sumele de bani reprezentând drepturile bănești solicitate de reclamante.
Obligația de plată a drepturilor salariale incumbă numai ordonatorilor de credite, sumele de bani necesare urmând a fi prevăzute în proiectele de buget și cele de rectificare a acestor bugete.
Sunt considerentele pentru care, în temeiul dispoz. art.312 pr.civilă Curtea va respinge ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, împotriva sentinței civile nr. 661 din 07.04.2009,pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr- în contradictoriu cu intimații pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE PRIN DGFP M și intimatele reclamante și.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud. -
.2ex.
FM.
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Corneliu Maria
