Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 5442/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5442
Ședința publică din data de 14 Octombrie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Direcția Generală a Finanțelor Publice M pentru Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.861/15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante, Cetate, intimații pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și intimatul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect, calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 pr.civ. s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă, după care, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Tribunalul Mehedinți, prin sentința nr. 861 din 15 mai 2009, admis acțiunea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantele și Cetate împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor
A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada septembrie 2004 - 15.12.2005.
Au fost obligați pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți să plătească reclamantelor sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul de bază lunar brut începând cu data de 15.12.2005 și până la data de 15.11.2007 pentru reclamanta Cetate, sumă ce va fi reactualizată la data plății efective.
Au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și DIICOT B să plătească reclamantelor același spor începând cu data de 15.12.2005 și până la data de 28.02.2009 pentru reclamanta și începând cu 15.11.2007 până la 28.02.2009 pentru reclamanta Cetate, sume ce vor fi reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul DIICOT B să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor.
A fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor B să aloce și să vireze sumele necesare acordării acestor drepturi.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție.
A fost respinsă acțiunea față de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantele își desfășoară activitatea ca grefieri, reclamanta în perioada 05.09.1994-01.09.2005 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, iar din data de 01.09.2005 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-DIICOT-Biroul Teritorial Mehedinți, iar reclamanta Cetate în perioada 01.10.2000-15.11.2007 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, iar începând cu 15.11.2007 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- DIICOT- Biroul Teritorial Mehedinți, conform adresei nr.382/D/IX/1/2009, iar prin cererea de chemare în judecată și a precizării de acțiune au solicitat calcularea și plata drepturilor reprezentând sporul de confidențialitate în cuantum de 15%, începând cu septembrie 2004 și până la data de 01.03.2009.
Reclamanții au invocat o faptă discriminatorie, ca urmare a situației existenței mai multor acte normative prin care se acordă sporul de confidențialitate unor categorii profesionale care au acces la un anumit gen de informații, reclamanții susținând că deși în calitate de grefieri și grefieri arhivari, prin activitatea desfășurată au acces la informații confidențiale, fiind obligați, conform art.78 din Lega 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, să păstreze secretul profesional, nu primesc sporul de confidențialitate.
În scopul asigurării eficiente a confidențialității informațiilor clasificate, au fost emise mai multe acte normative menite să confere categoriilor de personal ce gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la aceste informații.
Astfel, prin Legea 444/2006, pentru aprobarea OG nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, art.3 s-a prevăzut ca, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
Prin dispozițiile art.15 alin.1 din OG nr. 6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici, s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute de Legea 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
De asemenea, prin dispozițiile art.20 alin.3 din Legea 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, modificată prin Legea 405/2006, sporul de confidențialitate de până la 15% s-a acordat și membrilor Plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național Pentru Combaterea Spălării Banilor.
Mai mult, prin OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede în art.30 alin.3, acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din cadrul aparatului Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării.
Conform dispozițiilor legale prevăzute de actele normative invocate, instanța reține că, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, ca și creditorii dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
În calitate de grefieri, conform art.78 din Lega 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, reclamanții sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul unde își desfășoară activitatea.
Astfel, instituind obligația profesională de confidențialitate în sarcina reclamanților, legiuitorul a instituit implicit și obligația corelativă de plată a acesteia, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial, în caz contrar ar fi încălcate principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plata egală pentru munca egală, dreptul la salariu pentru munca prestată, respectiv art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituția României, art.5, art.6 și art.154 din Codul Muncii.
În concluzie, se reține că, obligația de confidențialitate este recunoscută de lege tuturor categoriilor de personal care prestează activități, în baza unui raport de muncă, indiferent de felul raportului și al funcției deținute.
Reclamantele, deși își execută obligația de confidențialitate în calitatea lor de grefieri, ca și personalul din unitățile bugetare pentru care s-a prevăzut expres acordarea sporului de confidențialitate, nu li se recunoaște acest spor, fiind astfel în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor și pentru celelalte categorii socio-profesionale, ținute de respectarea obligației de confidențialitate.
Doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod constant și unanim că, existența discriminării în materie de muncă, apare ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale care întruneau elementul generator al sporului sau adaosului respectiv.
Potrivit dispozițiilor art.2 alin.1 din OG 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, în speță, criteriul după care s-a făcut distincția în acordarea acestui spor este categoria socio-profesională, criteriu prevăzut de art.2 alin.1 din OG 137/2000, motiv pentru care instanța a apreciat că reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1-3 și art.6 din OG 137/2000, deoarece sporul de confidențialitate le-a fost refuzat nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestuia - obligația legală de confidențialitate, ci sub pretextul că aparțin unei alte categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, instanța a constatat că aceasta este lipsită de obiect întrucât Ministerul Finanțelor Publice are în proces calitatea de pârât, urmând aor espinge.
Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat însă pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite precum și a proiectelor bugetelor locale cu respectarea procedurii prevăzute de legea finanțelor publice.
Faptul că, coordonatorul principal de credite al reclamanților nu a acordat în mod nejustificat drepturile salariale cu titlu de spor de vechime cuvenite de drept reclamanților, nu-i conferă acestuia nici o garanție legală pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă.
În realitate, guvernul răspunde de realizarea prevederilor și raportează ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetelor stabilit în conformitate cu legea bugetară anuală.
Instanța a admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada septembrie 2004-15.12.2005 întrucât potrivit dispozițiilor cuprinse în art.1 alin.1 din /1958-privitor la prescripția extinctivă, coroborate cu dispozițiile art.3 alin.1 din același act normativ, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în termen de 3 ani.
Instanța a apreciat că, cererea accesorie formulată de reclamante privind obligarea la efectuarea mențiunilor corespunzătoare referitoare la sporul de confidențialitate, în carnetul de muncă este fondată, urmând a fi admisă, având în vedere că, potrivit prevederilor Decretului nr. 92/1976, carnetul de muncă este principalul document prin care se face dovada vechimii în muncă, a veniturilor și în consecință stă la baza stabilirii drepturilor de asigurări sociale.
De asemenea, acțiunea a fost respinsă față de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării având în vedere că, potrivit OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul țării, să constate și să sancționeze aceste fapte; este autoritatea de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar și totodată garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării. nu are competență materială de a se pronunța cu privire la sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar.
Împotriva sentinței nr. 861/2009, a Tribunalului Mehedinți, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și DIICOT, cât și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiuni, iar Ministerul Economiei și Finanțelor solicită respingerea acțiunii față de acesta.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova critică sentința în temeiul art. 304(3) cod procedură civilă pentru necompetența instanței și în temeiul art. 304(4) cod procedură civilă pentru depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, dar și în baza art. 304(7) cod procedură civilă pentru lipsa motivelor de drept pe care se sprijină, prevederile OG nr. 137/2000, neavând aplicare.
Mai critică sentința și în baza art. 304 pct. 9 cod procedură civilă pentru aplicarea greșită a legii, Legea nr.444/2006 neavând aplicabilitate în cauză și mai cu seamă dispoziția din sentința de a se acorda drepturile și pentru viitor și efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.
DIICOT critică sentința pentru aplicarea greșită a prevederilor OG nr. 137/2000, care fost constatată a fi neconstituțională prin decizia nr. 821/2008 Curții Constituționale, dar și pentru depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, adăugând la lege sau creând norme legale ce intră în sfera atribuțiilor Parchetului și obligarea la plata unor sume neprevăzute în buget, respingând nejustificat cererea de chemare în garanție Ministerului Economiei și Finanțelor.
De asemenea, critică sentința pentru obligarea de înscrie mențiunile referitoare la acest spor în carnetele de muncă, cu încălcarea prevederilor Decretului nr. 92/1976.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție critică sentința pentru aplicarea greșită prevederilor OG nr. 137/2000, ale cărei prevederi au fost declarate neconstituționale, și depășirea atribuțiilor puterii judecătorești prin adăugarea la lege și crearea de norme juridice. atribuții ce revin în exclusivitate puterii legislative, dar și prin aplicarea retroactivă a legii.
Mai precizează că nelegal sa dispus reactualizarea sumelor și obligația de a se face mențiuni privind acest spor în carnetul de muncă.
Consideră că în mod greșit instanța a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor care asigură fondurile necesare pentru parchete.
Recurs a formulat și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP M, care critică sentința pentru lipsa calității sale procesuale pasive, de care instanța nu a ținut cont deoarece între reclamant și MEF nu există raporturi juridice, solicitând exonerarea sa de răspundere.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate și probele administrate, Curtea apreciază că sunt întemeiate numai criticile formulate de MEF și acest recurs va fi admis, iar recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și DIICOT sunt nefondat și vor fi respinse.
Sunt întemeiate criticile formulate de Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP M, privind lipsa calității sale procesuale pasive întrucât reclamantele nu au raporturi juridice de muncă cu acest minister, care nu este nici ordonator de credite în sistemul justiției, acest rol revenind celorlalți trei pârâți, care inițiază și propune proiecte proprii de bugete, cât și pentru structurile din subordinea lor.
Criticile formulate de ceilalți recurenți sunt neîntemeiate.
Noțiunea de discriminare este definită, așa cum s-a precizat și la instanța de fond, prin art. 2 din OUG nr. 137/2000, aceasta incluzând în sfera sa: dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. 1; prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1. fata de alte persoane, în afară cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare; orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate fata de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități.
Mijloacele de eliminare a tuturor formelor de discriminare sunt menționate expres la art. 2 alin.10 din acest act normativ, respectiv: a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucura de egalitatea șanselor; b) mediere prin soluționarea pe cale amiabila a conflictelor apărute în urma săvârșirii unor acte/fapte de discriminare; c) sancționarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispozițiile alin. 1.-(7).
Comportamentul discriminatoriu atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii.
Art. 3 din același act normativ, arată că dispozițiile prezentei ordonanțe se aplica tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum si instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce privește: condițiile de încadrare în munca, criteriile si condițiile de recrutare, selectare si promovare, accesul la toate formele si nivelurile de orientare, formare si perfecționare profesională; protecția si securitatea socială; serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri si facilități; sistemul educațional; asigurarea libertății de circulație; asigurarea liniștii si ordinii publice; alte domenii ale vieții sociale.
Curtea Constituțională a constat neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 numai în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță însă, prima instanță nu a anulat ori a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le- înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ci, dimpotrivă, a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale, stabilind că reclamanții fac parte dintre persoanele enumerate la art. 3 din ordonanță.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești și deci, că este afectată de motivul de nelegalitate menționat la art. 304 pct. 4 cod. pr. civ. așa cum se încearcă a se acredita de către recurentul Ministerul Justiției Și Libertăților.
De menționat, tot în sprijinul acestei concluzii, sunt și dispozițiile art. 27 din același act normativ, care conferă competența instanței de a acorda despăgubiri și a restabili situația anterioară discriminării.
În sensul acestei interpretări sunt și dispozițiile art.2 pct.2 din Convenția nr. 111/ 1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei ratificată de România prin Decretul Consiliului de Stat încă din 1974 prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate, la fel ca și reclamantul.
Ori, având în vedere atribuțiile prevăzute în statut, codul deontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor și parchetelor pentru personalul auxiliar de specialitate ce funcționează în cadrul autorității judecătorești din România rezultă în mod clar și indubitabil ca acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile obligațiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda, în contrapondere,sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate dând astfel conținut discriminarea existentă între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter confidențial sau " secrete profesionale".
Chiar dacă dreptul în litigiu nu este reglementat prin Legea nr. 567/2004 și OUG nr. 8/ 2007, aceasta nu înseamnă că reclamanții nu pot reclama o situație discriminatorie dintre cele enumerate mai sus, în raport cu alte categorii socio-profesionale, atâta timp cât au situații comparabile, respectiv, au, în egală măsură, obligația de confidențialitate.
Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația de confidențialitate a personalului auxiliar de specialitate rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitatea pe care o au, să păstreze lucrările cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor.
Neacordarea sporului de confidențialitate reclamanților ori, eventual, acordarea unui spor mai mic de 15% creează o stare evidentă de discriminare, atâta timp cât și aceștia se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate, menționate de către recurent prin motivele de recurs (personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională).
Nu în ultimul rând Curtea are în vedere considerentele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de Înalta Curte de Casație și Justiție prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3 pr.civilă.
Având în vedere aceste considerente, recursurile declarate de pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curt ea de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova se vor respinge.
Recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M va fi admis pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 2 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instituie o obligație în sarcina ordonatorilor principali de credite în sensul că au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În speță, calitatea de ordonator principal de credite o are pârâtul Ministerul Justiției, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții în elaborarea bugetului de stat și în rectificarea acestuia dar pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, în conformitate cu art. 34 din Legea nr. 500/2002, care prevede că, ordonatorii principali de credite au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, și estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoțite de documentații și fundamentări detaliate.
Într-adevăr, art. 19 alin. 1, li. A din Legea 500/2002 prevede că, în domeniul finanțelor publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar respectiv pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție dar în lipsa unei propuneri de introducere în buget din partea ordonatorului principal de credite, nu se poate prezuma culpa viitoare a Ministerului Finanțelor Publice cu privire la virarea acestor sume.
Așa fiind Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul că va respinge acțiunea față de pârâtul Ministerului Finanțelor Publice.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M pentru Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.861/15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante, Cetate, intimații pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și intimatul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect, calcul drepturi salariale.
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, împotriva aceleiași sentințe civile.
Modifică sentința în parte, în sensul că respinge acțiunea față de Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 14.10.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.
3 ex/IE/19.11.2009
fond:
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Corneliu Maria, Mariana Pascu
