Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 5514/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5514
Ședința publică de la 19 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu Doina Vișan
- - judecător
- - judecător
Grefier
*************
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI DR TR S, împotriva sentinței civile nr. 452/06 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR 15, GRĂDINIȚA NR 4, CONSILIUL JUDEȚEAN M și intimata reclamantă, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI DR TR S, intimații pârâți ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR 15, GRĂDINIȚA NR 4, CONSILIUL JUDEȚEAN M și intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege și s-a solicitat de către recurentul pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI DR TR S, în temeiul art 242 pr.civ, judecarea cauzei în lipsă.
Se învederează instanței că prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare de către intimata reclamantă.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare:
CURTEA:
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr.452/06 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâților ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR.15, GRĂDINIȚA NR.4, CONSILIUL LOCAL T S și CONSILIUL JUDEȚEAN
S-a dispus obligarea pârâtelor ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR.15 și GRĂDINIȚA NR.4 și pârâtul CONSILIUL LOCAL T S să-i plătească reclamantei suma de 5.438 lei reprezentând diferență drepturi salariale cuvenite și neacordate, nete și reactualizate, sumă ce va fi reactualizată la data punerii în executare a hotărârii.
S-a respins petitul de acordare a primei de
S-a dispus respingerea acțiunii față de pârâtul Consiliul Județean
Au fost obligate pârâtele să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
S- dispus obligarea pârâților să-i plătească reclamantei suma de 1100 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut.
Reclamanta are calitatea de cadru didactic la Școala cu clasele I-VIII nr. 15 - Grădinița nr. 4, funcția de educator, gradul didactic I, cu o vechime în învățământ de 33 ani.
În ceea ce privește Consiliul Local D Tr. S, acesta este entitatea căruia unitatea de învățământ îi înaintează proiectul de buget întocmit, cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, finanțate din bugetul local, însoțit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget.
Prin urmare pârâtul Consiliul Local nu are atribuții în domeniul calculului salariilor, fiind doar cel care aprobă alocarea de fonduri și repartizează fondurile pe unități de învățământ, prin hotărâre conf. art. 167 din Legea nr. 84/1995 republicată, astfel că acesta poate sta în proces în calitate de pârât.
Referitor la chemarea în judecată a Consiliului Județean M instanța admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respinge acțiunea față de această pârâtă întrucât aceasta, pe de o parte, nu se află în raporturi directe cu reclamanta și nici cu unitățile de învățământ, iar pe de altă parte, nu are competență în direcționarea fondurilor necesare, către unitățile de învățământ, pentru plata drepturilor salariale ale cadrelor didactice.
Cu privire la fondul pretențiilor, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.48 alin.1 din Legea nr.128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
Art.49 al aceluiași act normativ stabilește salarizarea personalului didactic de predare din învățământul pre-universitar, în raport de anumiți factori expres și limitativ enumerați: funcția și norma didactică, nivelului studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice, vechimea în învățământ, gradul didactic.
Legea nr.128/1997 prevede toate categoriile de sporuri și indemnizații ce se acordă cadrelor didactice: gradație de merit, spor pentru suprasolicitare neuropsihică, spor de stabilitate, salariu de merit, spor de vechime, indemnizația acordată cadrului didactic ce îndeplinește funcția de diriginte, învățător, institutor, educatoare,indemnizație de conducere, toate acestea reprezentând procent din salariul de bază și care se includ în salariul de bază, toate aceste sporuri având aplicabilitate în speță, respectiv reclamantei.
Din cuprinsul textelor legale enunțate se deduce, în acord cu conceptul general de salariu din dreptul muncii, că elementele sistemului de salarizare sunt pe de o parte, salariul de bază, care constituie elementul principal al salariului, iar pe de altă parte, sporurile, adaosurile la salariul de bază, care reprezintă elemente accesorii ale salariului.
În raport de reglementările art.155 Codul Muncii și de reglementările speciale ale art.48 din Legea nr.128/1997, rezultă că, inițial un cadru didactic beneficiază pentru munca depusă de un salariu de bază, care corespunde salariului de bază al funcției didactice.
La salariul de bază format din salariul de bază al funcției didactice și indemnizația de conducere (când este cazul) pentru care legea prevede calculul la salariul funcției de bază și includerea în salariul de bază, se calculează următoarele sporuri: spor de stabilitate, spor de suprasolicitare neuropsihică, salariul de merit, indemnizația acordată personalului didactic de predare care îndeplinește funcția de diriginte, învățător, institutor, educatoare, sporuri care se includ în salariul de bază succesiv pe măsura obținerii acestora, fiecare spor la salariul de bază constituie la rândul său baza de calcul pentru sporul următor.
Sporul de vechime, se calculează, conform prevederilor exprese ale legii, la salariul de bază, salariu rezultat în urma aplicării sporurilor în scară la salariul de bază al funcției didactice.
Reclamanta, în calitate de educatoare la Școala cu clasele I-VIII nr. 15 - Grădinița nr. 4, în perioada decembrie 2005 - noiembrie 2008, beneficiat de următoarele drepturi, așa cum reiese din conținutul expertizei contabile: salariul funcției didactice, spor de vechime, premiere lunară, premiere anuală, salariu de merit, plata cu ora, aceste sporuri nefiindu-i calculate conform prevederilor legale mai sus enunțate, astfel că expertiza a procedat la recalcularea acestor diferențe salariale, diferențe rezultate în urma aplicării corecte a sporurilor, respectiv calcularea în scară, rezultând un nou salariu de bază al funcției didactice.
Totodată, în conformitate cu art.42-47 din Legea nr.128/1997, este reglementată norma didactică de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a elevilor, în sensul că ea reprezintă numărul de ore corespunzătoare activităților enunțate mai sus, legiuitorul nediferențiind norma didactică a profesorilor de cea a învățătorilor.
Art.45 alin.1 din aceeași lege prevede pentru personalul didactic de predare și instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și grad didactic I reducerea normei didactice cu două ore pe săptămână fără reducerea salariului.
Cum legiuitorul nu diferențiază aplicarea acestor norme pentru diferite categorii de personal didactic din învățământul pre-universitar, nici instanța de judecată nu poate efectua această diferențiere.
In speța dedusă judecății, reclamanta are calitatea de educatoare, și beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore pe săptămână, pentru orele suplimentare prestate, după aplicarea în scară a sporurilor, expertiza a procedat la recalcularea acestor ore.
Astfel, salariul de bază stabilit fiind mic, au fost diminuate și drepturile privind aplicarea sporului de vechime,a cotei de 2%, drept ce se acordă procentual la salariul de bază, precum și a celui de al 13-lea salariu și calculul privind indemnizația de concediu de odihnă.
Referitor la petitul privind acordarea sporului suplimentar de 1/25 prevăzut de art.50 alin.2 din Legea 128/1997, instanța l-a constatat întemeiat, urmând al admite, pentru următoarele considerente:
Prin art.50 alin.1 din Legea 128/1997, s-au instituit, pe lângă tranșele de vechime deja existente, încă 3 tranșe suplimentare, ce se acordă la 30,35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Aceste 3 tranșe de vechime influențează modalitatea de acordare a drepturilor salariale cuvenite cadrului didactic, întrucât coeficientul de multiplicare aplicat la stabilirea salariului, crește, potrivit anexei 2 la Legea 128/1997, în funcție de vechimea în învățământ a solicitantului.
Acest coeficient este stabilit prin lege și constituie baza de calcul pentru stabilirea drepturilor salariale cuvenite cadrului didactic.
Pe lângă acest coeficient mărit, acordat prin art.50 alin.1 și stabilit prin anexa 2 la Legea 128/1997, art.50 alin.2 arată că, la determinarea coeficientului de ierarhizare, și nu a coeficientului de multiplicare prevăzut de anexă, pentru fiecare din tranșele de vechime suplimentare instituite de alin.1, se acordă o creștere de 1/25 față de coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Astfel, pentru cadrele didactice cu o vechime de 30, 35 și peste 40 de ani în învățământ se acordă un plus de 1/25 din coeficientul de ierarhizare de care a beneficiat anterior, acest plus urmând a se adăuga la coeficientul de ierarhizare cuvenit pentru tranșa de vechime superioară.
Așadar, această creștere de 1/25 prevăzută de art.50 alin.2 se acordă suplimentar pentru determinarea bazei drepturilor salariale cuvenite, calculate așa cum s-a dezvoltat anterior, bază de care cadrul didactic beneficiază până la trecerea la o treaptă superioară de vechime, modificată doar de eventualele creșteri ale valorii de multiplicare.
Deci, legiuitorul a instituit prin acest alineat, o creștere suplimentară a drepturilor salariale.
Reclamanta, în perioada decembrie 2005 - noiembrie 2008, se încadra în tranșa de vechime în învățământ de 35-40 de ani, conform înscrierilor din adeverința eliberată de pârâtă, drept urmare este îndreptățită a beneficia de prevederile art.50 alin.1 și 2 din Legea 128/1997.
Referitor la petitul privind acordarea primei de vacanță pentru anii 2005-2007, instanța îl constată neîntemeiat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:
Prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură de învățământ pentru anul școlar 2003-2004 s-a prevăzut prin art. 37 alin. 1 lit. g plata unei prime de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii odată cu indemnizația de concediu.
Salarizarea personalului din învățământ se face în condițiile art. 48-50 din Legea nr. 128/1997 stabilindu-se modalitatea de acordare, componentele salariului personalului didactic, drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic și nedidactic, drepturi ce se negociază în limitele legii prin contractele colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale.
Prin urmare față de aceste dispoziții legale pentru ca prevederea din CCM cu privire la prima de vacanță să poată fi aplicată ar fi trebuit să fie prevăzută de lege, ori dispozițiile legale în materia salarizării nu conțin vreo referire la o primă având caracter de primă de vacanță, în acest sens sunt elocvente dispozițiile alin. 2 al art. 48 care stabilesc faptul că atunci când cuantumul unor drepturi este stabilit de lege între minim și maxim se negociază, în limitele legii, prin CCM încheiate între angajatori și organizațiile sindicale.
Deci legea nu stabilește în mod concret expres și imperativ dreptul la primă de vacanță, astfel că dispoziția din CCM nu este aplicabilă și nu are eficiență atâta timp cât nu se corelează cu dispozițiile legale în ceea ce privește salarizarea și celelalte drepturi ale personalului didactic și totodată CCM impune existența fondurilor necesare, respectiv prevederea în bugetul propriu a sumelor necesare din "venituri proprii".
Mai mult prin, OUG nr. 146/2007, act normativ invocat de reclamantă în susținerea cererii sale, a fost prevăzută aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, pentru anumite categorii de salariați din sectorul bugetar, drepturi prevăzute în acte normative de salarizare ce au fost suspendate prin legi bugetare anuale succesive, fiind totodată enumerată categoria de personal căruia îi sunt aplicabile prevederile ordonanței de urgență, personalul didactic neregăsindu-se în această enumerare.
Personalul didactic nu se încadrează nici în categoria de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, în propriul sistem de salarizare al cadrelor didactice nu este prevăzută acordarea primelor de concediu, acest drept fiind prevăzut doar în CCM.
Față de cele arătate mai sus, în raport de conținutul expertizei contabile, instanța a constatat că reclamanta, în perioada decembrie 2005 - noiembrie 2008 fost prejudiciată cu suma de 5.438 lei, reprezentând drepturi salariale nete, actualizate, astfel că în speță sunt incidente prevederile art.269 alin.1 Codul Muncii, motiv pentru care pârâții Școala cu clasele I-VIII nr. 15 - Grădinița nr. 4 și Consiliul Local D Tr. S, vor fi obligați să-i achite reclamantei suma de mai sus cu care aceasta fost prejudiciată; pentru a se repara integral prejudiciul cauzat reclamantei, suma de 5.438 lei va fi actualizată la data plății efective.
De asemenea au fost obligate pârâtele Școala cu clasele I-VIII nr. 15 - Grădinița nr. 4 să facă mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al municipiului Dr. Tr., considerând-o nelegală și netemeinică.
Prin motivele de recurs, pârâtul Consiliul local Dr. Tr. S susține că instanța nu avut rol activ în soluționarea cauzei și nu a ținut cont de dispozițiile art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, republicată, care arată în mod expres că "Finanțarea unităților de învățământ de stat se face descentralizat prin bugetele consiliilor județene, iar repartizarea fondurilor pe unitățile de învățământ se face prin hotărâre consiliului județean din fondurile de la bugetul de stat.
Cu privire la excepția invocată de M, arată că prin art. 38 alin. 5 din CCM, act ce constituie izvor de drept și are caracter de lege a părților, se instituie sarcina inspectoratelor școlare obligația de urmări modul în care se efectuează plata salariilor, astfel că nu are relevanță faptul că între atribuțiile enumerate de art. 142 din Legea nr. 84/1995, actualizată,și reținute de instanță, nu este prevăzut expres și limitativ atribuția și unității școlare cu privire la calculul și plata salariilor.
Mai mult, la încheierea contractului de muncă, directorul unității de învățământ semnează contractul în baza unei decizii de delegare de competență emisă de Inspectoratul General Școlar, pe contract aplicându-se ștampila inspectoratului școlar, în calitate de angajator, situația în care se constată că M are calitate procesuală pasivă.
Cu privire la consiliul local precizează că acesta nu are nici atribuție sau obligație legală în ceea ce salarizarea sau acordarea altor drepturi salariale personalului din învățământ și în acest sens invocă ca și excepție, lipsa calității procesuale pasive a acestuia întrucât sumele de bani pentru drepturile salariale ale personalului didactic și auxiliar din învățământul preuniversitare, vin de la bugetul de stat, prin consiliul județean care, după aprobarea bugetului procedează la defalcarea sumelor primite de la bugetul de stat, funcție de statele de funcții și numărul de personal didactic și auxiliar, aprobate de inspectoratul școlar.
In ceea ce privește cheltuielile de judecată, Consiliul local al municipiului Dr. Tr. nu are nici culpă pentru neacordarea drepturilor salariale de către Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională
Din examinarea sentinței, prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că recursul Consiliului Local al Municipiului Dr. Tr. S este nefondat.
Calitatea procesuală pasivă a consiliului local este conferită de atribuțiile sale de ordonator de credite privind învățământul preuniversitar, finanțarea acestuia realizându-se conform OUG nr. 32/2001 din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, iar repartizarea fondurilor se realizează în baza hotărârilor consiliului local conform art. 168 alin. 1 din legea nr. 84/1995 și art. 38 lit."n" din legea nr-215/2001.
Avându-se în vedere normele metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, aprobate prin HG nr. 2192/2004, instanța constată că principalele instituții cu rol în stabilirea, calcularea, aprobarea și plata salariului pentru personalul din învățământul preuniversitar sunt unitatea de învățământ, consiliul local și primarul.
Astfel, unitățile de învățământ au contul la Trezoreria Statului și propria lor activitate financiar-contabilă, exercitându-și atribuțiile de ordonator terțiar de credit prin director care elaborează proiectul de buget vizat de consiliul de administrație, care se prezintă autorității administrației publice locale; primarul întocmește proiectul bugetului local care cuprinde, ca și capitol distinct, bugetul unităților de învățământ, supus spre aprobare consiliului local și înaintat ulterior consiliului județean, iar după aprobarea Legii bugetului de stat, consiliul județean, prin hotărâre, repartizează unităților administrativ-teritoriale, sumele defalcate, iar consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și de la bugetul județului, sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ care se comunică acestor unități și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul acestea.
Din aceste dispoziții legale, rezultă că recurentul Consiliul local municipal Dr. Tr. S are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât OUG ne. 32/2001 și normele metodologice pentru finanțarea învățământului aprobate prin HG nr. 538/2001 stipulează faptul că, cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat.
Cum cheltuielile legate de salarizarea personalului didactic nu fac parte din cele reglementate, ca excepții de la regula privind finanțarea de la bugetele locale, Curtea apreciază că recurentul are calitate procesuală pasivă.
Față de cele arătate, se constată că hotărârea recurată este legală și temeinică, nefiind afectată de nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute în dispozițiile art. 304 pct.1-9 cod procedură civilă astfel încât, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, recursul se privește ca nefondat și se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI DR TR S, împotriva sentinței civile nr. 452/06 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR 15, GRĂDINIȚA NR 4, CONSILIUL JUDEȚEAN M și intimata reclamantă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Marian Lungu Doina Vișan - - | JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud./
Tehn./EX.2/17.11.2009
/ și
Președinte:Marian Lungu Doina VișanJudecători:Marian Lungu Doina Vișan, Ioana Bodri