Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 554/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 554/R/2008 | |
Ședința publică din 06 martie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu | - - |
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel | - - --- |
GREFIER: |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta - GRUP împotriva sentinței civile nr.2556/17.12.2007 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr-, privind și pe reclamantul având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei- recurente, avocat din Baroul Cluj și reprezentanta reclamantului-intimat, avocat din Baroul Sălaj în substituirea domnului avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că recursul a fost declarat și motivat în termen legal și a fost comunicat reclamantului-intimat.
Reprezentanții părților depun la dosar împuternicirile avocațiale.
Reprezentanta reclamantului-intimat depune la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs. De asemenea, depune la dosar chitanța care atestă plata onorariului avocațial de 100 lei și arată că a comunicat reprezentantului pârâtei-recurente un exemplar din întâmpinare.
Reprezentantul pârâtei-recurente arată că a primit un exemplar din întâmpinare și depune la dosar următoarele înscrisuri: notă de cheltuieli privind suma de 452 lei-onorariu avocațial, copii după: contractul de asistență juridică nr.17/03 dec.2007, factura nr.40/24 ian.2008 care atestă plata sumei de 28,259.94 lei, extras conturi din - emis de Banca Transilvania, raportul de expertiză judiciară întocmit de expert contabil, "punct de vedere" întocmit de expert contabil. Înmânează reprezentantei reclamantului-intimat câte un exemplar din raportul de expertiză și înscrisul intitulat "punct de vedere".
Reprezentanții părților arată că nu au de formulat alte cereri sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, declara închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei-recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris și respingerea cererii de chemare în judecată, în principal ca nefondată, cu cheltuieli de judecată conform notei de cheltuieli depuse la dosarul cauzei. Arată că reprezentanții pârâtei -recurente - Membru Grup au majorat salariile de bază ale angajaților împărțind cele două prime anuale (prima de Paște și prima de C) la 12, și cu indicele de inflație, iar ulterior au continuat să plătească angajaților aceste majorări salariale în anii 2004, 2005, 2006, astfel că aceștia au încasat majorările salariale și toate sporurile și indemnizațiile aplicate la aceste majorări ale salariilor de bază. Face trimitere la disp. art. 168 din contractul de muncă și arată că aceste suplimentări se calculează în raport de salariul de bază mediu și nu în raport de salariul brut mediu, iar la salariul de bază se adaugă toate sporurile, premiile și alte drepturi salariale. Precizează că această suplimentare salarială reprezintă un venit brut impozabil.
Reprezentanta reclamantului-intimat solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele arătate pe larg prin întâmpinarea depusă la dosar. Solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial de 100 lei, conform chitanței depuse la dosar. Arată că expertiza a fost o probă câștigată cauzei, iar cele două rapoarte de expertiză depuse azi la dosar (un raport de expertiză întocmit de un expert din D și un alt raport de expertiză întocmit de un expert angajat de o societate de avocatură), nu au nici o legătură cu prezenta cauză.
CURTEA
Deliberând reține că prin sentința civilă nr.2556 din 17 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, a fost respinsă ca nefondată excepția invocată de către pârâta referitoare la prescripția dreptului la acțiune și a fost admisă acțiunea reclamantului, formulată împotriva pârâtei B și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 10,099,11 lei, reprezentând prima de Paști și de C cuvenite pentru perioada 2004-2007, actualizată în raport cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
A fost respinsă cererea pârâtei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost salariata pârâtei pe durată nedeterminată potrivit contractului individual de muncă încheiat între părți.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului invocată de către pârâtă și întemeiată pe prevederile art. 283 alin. 1 din Codul muncii care stipulează că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă, ori a unor clauze ale acestuia, instanța reține că aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în prezenta cauză.
Potrivit art. 166 din Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Chiar pârâta prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei învederează instanței de judecată că prin decizia nr. 5140 din 31 august 2007 emisă de către Comisia Paritară la nivelul "s-a confirmat fără putință de tăgadă faptul că intenția reală a părților semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă a fost ca începând cu 2003 suplimentările salariale prevăzute la alin. 1 ale art. 168 vor fi incluse în salariul lunar de bază al angajaților și totodată că începând cu 2003 părțile au înțeles că art. 168 alin. 1 rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg".
Instanța a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului este nefondată câtă vreme și pârâta recunoaște că aceste prime salariale au fost incluse în salariul de bază, având astfel incidente în cauză prevederile art. 166 din Codul muncii, care stipulează un termen de prescripție de 3 ani, în ceea ce privește plata drepturilor salariale și a daunelor rezultate în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că acțiunea reclamantului este fondată pentru motivele care succed:
Potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, dispoziție prevăzută și de art. 30 alin. 1 din legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 42 alin. 1 lit. c din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007-2010 nr. 2895 din 29 decembrie 2006, adaosurile la salariul de bază sunt alte adaosuri convenite la nivelul unităților și instituțiilor.
De asemenea, potrivit art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu de bază pe
Din analiza textelor de mai sus rezultă în mod neechivoc că pârâta avea obligația de a-i plăti reclamantului suplimentările salariale cu ocazia Sărbătorilor de Paști și de
Având în vedere caracterul obligatoriu, imperativ al prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă, care este rezultatul voinței juridice a părților, clauza privind plata primei de C și Paști, face parte din conținutul contractului individual de muncă și conferă reclamantului dreptul de a pretinde angajatorului plata acestor prime și, corelativ, obligația de executare ce incumbă acestui a din urmă.
Susținerile pârâtei potrivit cărora aceste prime salariale au fost incluse în salariul de bază sunt infirmate de către expertiza contabilă efectuată în cauză, expertiză din care rezultă că statele de plată în care figura salariatul cuprindeau pe parcursul anului 2003 toate sporurile (de vechime, de noapte, de conducere), iar anterior anului 2003 și sporurile prevăzute de art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă figurau în statele de plată în mod distinct, într-o coloană separată.
Din analiza statelor de plată și a carnetului de muncă al reclamantului reiese cu certitudine că reclamantului nu i-au fost plătite suplimentările salariale prevăzute de art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul, suplimentări salariale care nici nu au fost incluse în salariul de bază așa cum susține pârâta.
Expertul contabil a identificat o serie de majorări și reașezări salariale de care a beneficiat reclamantul și care abia dacă acoperă inflația pe toată această perioadă și nicidecum nu reprezintă plata suplimentărilor salariale cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C către reclamantă.
Faptul că în anul 2003 suplimentările prevăzute de art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul nu i-au fost acordate reclamantului prin introducerea în salariu a acestora a făcut ca pe toată perioada anilor 2003-2006 reclamantul să nu beneficieze de aceste suplimentări salariale.
S-a constatat prin expertiză și în ședința publică prin audierea experților desemnați de instanță, în contradictoriu cu reprezentantul de specialitate al pârâtei, că în cazul includerii suplimentărilor salariale pentru Paști și C, ar fi trebuit alocat un fond de salarii lunar în plus de 305.433.333 lei, față de cel efectiv alocat de 244.754.000 lei, care acoperea corecția salarială efectuată de angajator raportat la gradul de inflație.
Din expertiza contabilă efectuată în cauză rezultă că cuantumul suplimentărilor salariale pe care pârâta le datorează reclamantului în baza art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă este de 9330 lei pentru anii 2004 - 2007, la care se adaugă daune de 769,11 lei reprezentând aplicarea ratei inflației la suplimentările salariale cuvenite reclamantului, deci în total suma de 10.099,11 lei pe care pârâta trebuie să o achite reclamantului, însușită de către acesta.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta solicitând modificarea în întregime a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivare se arată că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât, contrar susținerilor primei instanțe, Contractul colectiv de muncă din anii 2003 și 2004 nu prevede obligația societății de a majora anual salariul de bază n raport cu indicele de inflație, astfel de prevedere fiind adoptată doar în anul 2005. În anul 2005 părțile au modificat alin.2 al art.168, noul text fiind în sensul că "în anul 2003, suplimentările salariale de la al.1 al prezentului articol au fost introduse salariul de bază al fiecărui salariat". Din acest text rezultă cu claritate recunoașterea părților n sensul că în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al salariaților. Mai mult, includerea suplimentărilor salariale în salariile de bază rezultă și din Adresele nr. 1154/2003 și nr. 1453/2003 (anexate), ambele semnate și de președintele 5., unde se indică fondul de salarii pe anul 2003 și se precizează că "Fondul de salarii cuprinde și efectele aplicării prevederilor Actului adițional la Contractul Colectiv de Muncă, înregistrat cu nr. 1602/2003, prin care suplimentările salariale de la al. 1 art. 168 din au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat." (Adresa 1453/2003).
S-a mai precizat că includerea primelor în salariul de bază s-a realizat practic prin cumularea primelor de Paști (6.810.000 lei) și C (6.851.000 lei) din anul 2003 și împărțirea sumei la 12, obținându-se rezultatul de 1.140.000 lei vechi, care a fost introdus în salariul de bază a fiecărui angajat, determinând astfel majorarea salariului. Această majorare a salariului a avut loc la data de 01.02.2003, fiind evidențiată în carnetele de muncă cu denumirea de "reașezare a salariului". În concluzie, în condițiile în care art. 128 din CCM (în forma sa din 2003-2004) nu impunea societății SA majorarea anuală a salariilor în raport cu indicele de inflație, rezultă cu evidență că principala cauză a reașezării salariului reclamantului la data de 01.02.2003 a avut ca și cauză introducerea în salariul de bază a suplimentărilor salariale de Paști și de
Hotărârea primei instanțe a fost criticată și sub aspectul cuantumului suplimentărilor salariale, arătându-se că în mod greșit acestea au fost calculate în expertiza contabilă efectuată în cauză în funcție de salariul mediu brut pe. În realitate, așa cum rezultă din art. 168 al. 1 din CCM, suplimentările salariale trebuiau calculate în raport cu salariul de bază mediu pe.
Suma de 1.140.000 lei vechi introdusă în anul 2003 în salariile de bază nu a mai fost scoasă niciodată din salariul de bază, fapt care rezultă din chiar copiile de pe carnetele de muncă depuse de reclamanți la dosar și din statele de plată pentru anii 2004-2007, unde se poate observa că din 2003 și până în prezent salariile reclamanților nu au mai scăzut niciodată (fie au rămas la fel, fie au crescut ca urmare a altor majorări). Prin urmare, din 2003 și până în prezent, salariații încasează în fiecare lună, pe lângă salariul negociat cu ocazia angajării și suma de 1.140.000 lei vechi (inclusă în salariul de bază în 2003 și menținută și în prezent).
După ce aceste prime au fost introduse în salariul de bază în anul 2003 și au fost ulterior menținute în salariul de bază (acest salariu nu s-a mai micșorat niciodată cu suma de 1.140.000 lei vechi), introducerea primelor în salariul de bază din nou în anii 2004. 2005 și 2006 ar fi însemnat ca societatea să plătească aceste prime de mai multe ori în fiecare an.
Recurenta a mai învederat că menținerea în contractele colective de muncă din anii 2004-2007 prevederilor al. 1 din art. 168, potrivit cărora "cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C." nu este în contradicție cu prevederile al. 2 al aceluiași articol, potrivit căruia primele au fost incluse în salariul de bază. Abrogarea al. 1 după introducerea primelor în salariul de bază ar fi înlăturat dreptul salariaților la aceste prime și societatea noastră ar fi avut dreptul să scoată din salariul de bază suma de 1.140.000 lei vechi.
Al treilea motiv de recurs invocat se referă la prescrierea acțiunii. Invocându-se dispozițiile art. 283, al. 1 lit. c) din Codul munciis -a arătat că textul legal nu face nici o distincție în privința obiectului clauzelor contractului colectiv de muncă. Prin urmare, el este susceptibil să se aplice și cazul neexecutării acelor clauze care prevăd suplimentări salariale acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și C(ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).Mai mult, în raport cu prevederile art. 283 al. 1 lit.c, cele de la lit. e au un caracter special și prin urmare se aplică cu prioritate în raport cu primele(specialia generalibus deroganl).
În concluzie, având în vedere faptul că dreptul reclamantului la suplimentările salariale solicitate rezultă din contractul colectiv de muncă și că cererea acestuia privește suplimentările care i s-ar fi cuvenit cu ocazia sărbătorilor de Paști și C din anii 2004, 2005 și 2006, în opinia recurentului acțiunea reclamantului este în prezent prescrisă.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, 312 și 274 Cod procedură civilă.
Intimatul-reclamant a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată apreciază că recursul este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Întrucât conform art. 137 Cod procedură civilă excepțiile procesuale se soluționează prioritar față de aspectele relative la fondul cauzei, se va analiza în primul rând motivul de recurs referitor la prescrierea acțiunii, respectiv termenul în care trebuia formulată acțiunea.
Art. 283 alin. (1) din Codul muncii prevede că "Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate:
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia".
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca", dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)-d) din Codul munciia reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
În consecință, întrucât acțiunea reclamantei a fost înregistrată în 04.09.2007 și se referă la obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente anilor 2004, 2005, 2006, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției invocată de recurentă.
Referitor la motivele de recurs care privesc fondul cauzei, se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2004, 2005 și 2006 salariații SNP SA vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe SNP SA, stabilirea valorii concrete, modalitățile de acordare, condițiile și criteriile și beneficiarii urmând să fie stabilite prin negociere între și patronat.
(2) al art. 168 din Contractele colective de muncă menționate anterior prevede că pentru anul 2003, suplimentările de la alin. (1) se vor introduce în salariul de bază al fiecărui salariat, fapt ce reprezintă în opinia Curții de Apel o modalitate concretă de acordare a suplimentărilor salariale valabilă pentru anul 2003.
Așa cum în mod judicios a reținut și prima instanță includerea celor două prime, de Paști și de C, în salariul de bază în anul 2003 nu înseamnă că pârâta ar fi făcut plata acestor drepturi și în anii 2004-2006. În caz contrar dispozițiile alin.(1) din art. 168 menționat anterior ar fi inutile întrucât ar prevedea o obligație care a fost executată încă din anul 2003.
În ceea ce privește suma la care a fost obligată SA, critica formulată în recurs este de asemenea, nefondată, prima instanță stabilind prima la suma ce rezultă din actul emis chiar de pârâtă, ce menționează salariile medii brute care sunt rezultatul negocierilor anuale între patronatul și.
Având în vedere aceste considerente și reținând că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă invocat de recurentă, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1 ) Cod procedură civilă Curtea urmează să respingă recursul declarat de pârâtă.
Conform art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă, pârâta recurentă, căzută în pretențiile sale, va fi obligată să plătească intimatului suma de 100 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial dovedit cu chitanța depusă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.2556 din 17.12.2007 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr- pe care o menține în totul.
Obligă recurenta să plătească reclamantului suma de 100 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 06.03.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - ---
Red./
2 ex./19.03.2008
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel
