Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 569/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 569/R-CM
Ședința publică din 24 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător
JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL PITEȘTI PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.1398/CM din 5 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurentul-pârât, intimații-reclamanți reprezentați de Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia și intimații-pârâți Școala nr.20 Pitești și Centrul Bugetar Colegiul Național.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură al instanței, Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia a depus la dosar întâmpinare.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.
CURTEA
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 31.07.2008 Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia în numele și pentru reclamanții membrii de sindicat -, și, în contradictoriu cu pârâții Școala Generală nr.20 Pitești, Centrul Bugetar Colegiul Național " " Pitești și Municipiul Pitești - prin Primar, au solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ, pe o perioadă începând cu 3 ani anterior introducerii acțiunii (respectiv de la data împlinirii criteriilor de acordare) și până la data pronunțării sentinței în prezenta cauză, în concordanță cu prevederile art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997, cu modificările și completările ulterioare, sume ce urmează a fi actualizate în funcție de coeficientul de inflație.
În motivarea acțiunii s-a arătat că potrivit art.50, personalul didactic din învățământ preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 ani de activitate în învățământ. Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Așa cum prevede art.50 alin.1 din Lege, exista tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege, care stau la baza calculării drepturilor salariale ale personalului didactic din învățământul preuniversitar, care sunt prevăzute și în anexele nr.OG11/2007. Dar pe lângă aceste tranșe de vechime stabilite de lege, exista si cele trei tranșe suplimentare de vechime la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime. În acest fel, dacă nu se aplica aceasta creștere a coeficientului de ierarhizare la prima dintre cele trei tranșe de vechime suplimentare, toate drepturile salariale stabilite ulterior sunt greșit calculate.
Pârâtul municipiul Pitești, prin întâmpinare a invocat excepția calității procesuale pasive, motivând că reclamanții nu au nici un raport obligațional cu acesta.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.1398/CM/5 decembrie 2008, cu majoritate, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Pitești.
A fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamant și au fost obligați pârâții Școala nr.20 Pitești și Centrul Bugetar Colegiu Național să calculeze și să plătească reclamanților drepturile ce decurg din aplicarea prevederilor art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 de la data îndeplinirii criteriilor de acordare, dar nu mai devreme de 31.07.2005 și până la data de 5.12.2008, în raport de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Municipiul Pitești să vireze celorlalți pârâți fondurile necesare achitării acestor drepturi.
Au fost obligați pârâții Școala nr.20 Pitești și Centrul Bugetar Colegiu Național la 187,97 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții sunt încadrați la Școala Generală nr.20 Pitești, în funcția de profesori.
Conform art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime suplimentare care se acordă la 30, 35 și la peste 40 ani de activitate în învățământ.
Pentru fiecare din tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, potrivit art.50 alin.2 din Legea 128/1997.
De la început trebuie menționat faptul că, in raport de obiectul dedus judecății, tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 nu trebuie confundate, neexistând identitate în acest sens, cu creșterile de 1/25 ale coeficientului de multiplicare calculate din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare, la care fac referire art.50 alin.2 din Statut și art.5 alin.2 din nr.OG15/2008.
Astfel, art.50 din Legea nr.128/1997 privind Statutul Personalului Didactic vizează în alin.1 și alin.2 drepturi ale personalului didactic din învățământul preuniversitar. În alin.1, legiuitorul a statuat faptul că personalul în cauză beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acorda la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate in învățământ.
Așadar, din interpretarea gramaticală a textului de lege menționat, precum si din faptul folosirii de către legiuitor a conjuncției copulative˝și˝rezulta faptul ca articolul menționat are in vedere doua noțiuni juridice care alcătuiesc tot atâtea drepturi ale personalului didactic preuniversitar: ˝ tranșe de vechime ˝ și ˝ tranșe suplimentare de vechime ˝.
În ceea ce privește momentul acordării acestor tranșe suplimentare de vechime, este de menționat ca textul de lege îl individualizează in mod concret prin folosirea de către legiuitor a prepoziției "la", care potrivit Explicativ al Romane, în cazul concret expus de art.50 alin.1, introduce un complement circumstanțial de timp ce indica momentul: la 30, la 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. Ca este așa, reiese și din interpretarea voinței legiuitorului care, în momentul în care a dorit sa facă trimitere la intervale de timp, cum este cazul tranșelor de vechime, a apelat la folosirea cratimei, semn grafic ce marchează momentul de început și pe cel de sfârșit din cadrul acelui interval.
Statuând în primul aliniat asupra existenței a două drepturi, cel la tranșa de vechime si cel la tranșa suplimentară de vechime, legiuitorul procedează în alin.2 al art.50 la indicarea procedeului, a modalității în care se ajunge la calcularea tranșei suplimentare de vechime.
Se stipulează astfel ca pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Prin acest alin.2, legea introduce o nouă noțiune, respectiv aceea de ˝coeficient de ierarhizare˝ sau, în accepțiunea nr.OG15/2008, ˝coeficient de multiplicare˝.
În ceea ce privește modul de stabilire a salariului de baza, art.48 alin.3 din Legea nr.128/1997 arata că salariile de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar se stabilesc pe baza valorii coeficientului de multiplicare 1,000 și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa nr.2 (pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar). Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului.
În contextul celor menționate, salariul de bază al personalului în cauza este produsului dintre valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 și coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa nr.2 din lege, aceștia din urma fiind diferiți în funcție de încadrarea în tranșe de vechime (de ex. de 25-30 de ani, de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și peste 40 de ani). La produsul astfel rezultat se adaugă celelalte sporuri de care beneficiază personalul didactic.
Ceea ce diferențiază tranșa suplimentară de vechime de tranșa de vechime este un alt coeficient de multiplicare care include creșterea, majorarea de 1/25 din coeficientul tranșei de vechime anterioare, intervenite în momentul în care se calculează cuantumul salarial corespunzător tranșei suplimentare de vechime, creștere care se raportează, deci, la coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime.
În mod concret, la trecerea in tranșa de vechime de 30-35 de ani, personalul didactic beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de Legea nr. 128/1997, coeficientul de multiplicare fiind, cu titlu de exemplu pentru profesor cu grad didactic I, de la momentul împlinirii a 30 de ani de activitate in învățământ de 6,602.
Dar, potrivit art.50 alin.1 din statutul personalului didactic, acesta beneficiază la 30 de ani, la 35 de ani și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, ca o premiere, ca un bonus, si de tranșa suplimentara de vechime la al cărei coeficient de multiplicare se adaugă, pana la momentul intrării în vigoare a nr.OG15/2008, și o pătrime din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime. Aceasta creștere, în exemplul luat anterior al profesorului cu grad didactic I, ar fi însemnat, printr-un calcul matematic simplu, mărirea coeficientului de multiplicare corespunzător tranșei de vechime de 30-35 de ani cu 0,252 (6,308 x 1/25). Acest nou coeficient de multiplicare se înmulțește cu valoarea de referință a coeficientului de multiplicare 1,000 corespunzătoare, ajungându-se la stabilirea in acest fel a tranșei suplimentare de vechime.
La data de 1 februarie 2008, în Monitorul Oficial nr.82, a fost publicată nr.OG15 din 30 ianuarie 2008 care vizează creșterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din învățământ. Ca o prima observație se cuvine menționat faptul ca acest act normativ nu face trimitere in nici un fel la dreptul personalului didactic din învățământ preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime. Acest drept există în continuare în virtutea dispozițiilor art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997.
Conform art.5 alin.2 din nr.OG15/2008, în coeficienții de multiplicare din anexa nr.2 (referitoare la personalul didactic din învățământul preuniversitar), prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și de peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de art.50 alin.2 din statut.
Potrivit acestui text de lege, legiuitorul nu face altceva decât să includă in coeficienții de multiplicare corespunzători fiecăreia dintre cele trei tranșe și creșterea de din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime. Așadar, prin intrarea în vigoare a ordonanței menționate, pentru determinarea tranșei suplimentare de vechime, la coeficientul de multiplicare al tranșei de vechime de 30-35 de ani, de 35-40 de ani si de peste 40 de ani, nu se mai adaugă si creșterea reprezentând pătrimea din tranșa anterioara de vechime.
Acest lucru nu înseamnă ca prin art.5 alin.2 din nr.OG15/2008 a fost înlăturat dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime, al căror coeficient de multiplicare nu va mai cuprinde si creșterea de 1/25. Acest text de lege nu conduce la concluzia ca tranșele suplimentare de vechime au dispărut prin includerea doar a creșterii de o pătrime în coeficienții de multiplicare prevăzuți de anexa 2 din ordonanță.
Dreptul la tranșele suplimentare de vechime nu reprezintă dreptul la creșterea salarială de 1/25 din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime, aceasta creștere fiind, indubitabil, de la apariția nr.OG15/2008, cuprinsă, inclusă (exprimarea legiuitorului din acest punct de vedere este foarte clară), în coeficienții de multiplicare ai tranșelor de vechime de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și de peste 40 de ani.
Pe cale de consecință, instanța, a apreciat că dreptul privind tranșele suplimentare de vechime există în continuare și el se cuvine personalului didactic din învățământul preuniversitar și după intrarea in vigoare a nr.OG 15/2008, în considerarea art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997, care nu a fost abrogat sau modificat în nici un fel.
Interpretând altfel dispozițiile legale menționate anterior, s-ar ajunge la încălcarea dispozițiilor Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de de Învățământ, legea părților în raport de dispozițiile Legii nr.130/1996 a contractului colectiv de muncă, care stipulează prin prevederile art.4 alin.1 că părțile se obligă ca, în perioada de aplicare a contractului colectiv de muncă, să nu inițieze și să nu susțină promovarea unor acte normative sau a altor dispoziții care ar conduce la diminuarea drepturilor care decurg din legislația specifică învățământului, în vigoare la data înregistrării acestui contract precum și din prezentul contract colectiv de muncă, iar în aliniatul al doilea se arată că Ministerul Educației, Cercetării și T se obligă să nu inițieze nici un act normativ și/sau act administrativ cu caracter normativ care privește relațiile de muncă și sistemul național de învățământ, fără consultarea federațiilor semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă.
Toate acestea vin să completeze și să susțină cele menționate mai sus în ceea ce privește înseși titulatura și obiectul nr.OG15/2008 care vizează doar niște creșteri salariale, și nu vorbește despre înlăturarea unui drept stabilit printr-o lege, act normativ cu caracter net superior ordonanței.
De asemenea, art.7 alin.2 din același contract colectiv de muncă la nivel de ramură de învățământ prevede și faptul că orice propunere de modificare a legislației în vigoare privind drepturile și obligațiile personalului din învățământ nu poate fi făcută fără consultarea federațiilor sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal Municipiul Pitești prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate astfel:
- În mod greșit s-a dispus prin hotărâre plata drepturilor bănești prevăzute de prevederile art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 până la data de 5.12.2008, și nu doar pentru perioada în care a lucrat reclamantul.
- Reglementarea tranșelor de vechime după intrarea în vigoare a dispozițiilor art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 s-a realizat prin mai multe acte normative succesive.
Astfel, susține recurentul, pentru perioada 1.09.1997 - 1.06.1998, prin nr.HG467/1997 - art.1, 2 și 5 - coeficienții de ierarhizare diferențiați pe tranșe de vechime au fost indexați, drepturile salariale ale personalului didactic fiind calculate și cu luarea în considerare a sporului special prevăzut de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997.
Sporul special pentru tranșele suplimentare de vechime se regăsește în coeficienții de ierarhizare stabiliți pe grile de intervale și ulterior datei de 1.06.1998 prin nr.OG8/2000 și prin nr.OG1/2007.
În fine, se argumentează motivul de recurs vizând greșita aplicare a dispozițiilor legale la soluționarea cauzei, în condițiile în care reclamantul nu are calitatea de funcționar public, nu este îndreptățit la plata primei de vacanță pentru perioada 2005 - 2008 prevăzută de Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarului public.
- Un ultim motiv de recurs este acela potrivit căruia hotărârea instanței de fond este nemotivată deoarece trimiterea la prevederile Constituției și la cele ale contractului colectiv de muncă nu este de natură să stabilească temeinicia pretențiilor reclamantului în absența unor dispoziții legale în acest sens.
Prin întâmpinare, intimații-reclamanți au formulat următoarele apărări:
Creșterea salarială acordată tranșelor de vechime suplimentare prin dispozițiile art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997 este un drept distinct de coeficienții de ierarhizare ai tranșelor respective.
Actele normative menționate în cererea de recurs modifică în timp coeficienții de ierarhizare definiți de lege ca bază de calcul a salariilor, și nu ca supliment la cele trei tranșe suplimentare. Fiecare tranșă suplimentară are coeficienții de ierarhizare definiți prin lege, la care se adaugă creșterile de 1/25 din coeficientul tranșei anterioare, ca spor.
Referirea la prevederile Legii nr.188/1999 nu are relevanță în cauză.
Pe de altă parte, intimații-reclamanți consideră că hotărârea instanței de fond este motivată.
Recursul nu este fondat.
. perioadei pentru care a fost dispusă plata tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de dispozițiile art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 privind statutul cadrelor didactice a fost corect stabilită prin hotărârea instanței de fond, precizându-se că în intervalul cuprins între 31.07.2005 și 5.12.2008 se va ține seama de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți.
- În cel de-al doilea motiv se invocă greșita aplicare sau încălcarea prevederilor nr.HG467/1997, ale nr.OG8/2000 și ale nr.OG1/2007 deoarece deși prin aceste acte normative s-a prevăzut includerea sporului special la tranșele suplimentare de vechime în coeficienții de ierarhizare stabiliți pe tranșe de vechime, instanța a dispus plata acestui spor ca drept distinct.
Ceea ce prevede nr.HG467/1997 prin art.1 și 2, menționate în cererea de recurs, este indexarea salariilor de bază ale personalului din sectorul bugetar prin mărirea valorii coeficientului de ierarhizare 1,00 pe etape.
Cum prin aceste două texte de lege se mărește doar valoarea coeficientului 1,00, ceea ce urmează să calculeze Ministerul Muncii și Protecției Sociale conform art.5 din hotărâre nu este altceva decât nivelul salariului rezultând din această valoare mărită, și nu nivelul salariului rezultând din aplicarea altor coeficienți de ierarhizare.
Aceasta deoarece prin hotărâre nu se dispune aplicarea altor coeficienți de ierarhizare pe tranșe de vechime.
Altfel spus, prin actul normativ menționat nu se stabilește un alt mod de calcul decât cel prevăzut de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar de stat.
În același sens sunt și prevederile nr.OUG8/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.128/1997, referitor la stabilirea salariului de bază al personalului din învățământ și pentru abrogarea unor dispoziții din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Sunt incluse în coeficienții de multiplicare/ierarhizare din anexa acestei ordonanțe de urgență sporul de stabilitate și sporul pentru solicitare neuropsihică, drepturi care nu fac obiectul prezentei judecăți.
OG nr.1/2007, în prezent abrogată, nu își găsește aplicarea în speță prin conținutul dispozițiilor sale. Acest act reglementează aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale unităților din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și a autorităților publice centrale.
De altfel, nici din perspectiva perioadei pentru care dispun actele normative invocate de recurent nu au relevanță în cauză.
Ultimul argument pe care se sprijină motivul de recurs analizat nu poate fi reținut de asemenea deoarece nu vizează obiectul judecății.
Reclamanții nu au solicitat prin acțiune plata primei de vacanță, nici nu au invocat, mai mult, nu s-a reținut în considerentele sentinței, incidența prevederilor Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarului public.
În ceea ce privește cel din urmă motiv de recurs se constată că hotărârea instanței de fond este motivată deoarece este analizată noțiunea de tranșe suplimentare de vechime prin raportare la celelalte tranșe de vechime.
Se stabilește apoi prin interpretarea gramaticală a dispozițiilor art.50 din Legea nr.128/1997 că în alineatul al doilea al acestui articol se regăsește modalitatea de calcul a tranșelor suplimentare de vechime.
În fine, din analiza succesiunii actelor normative incidente în speță, se trage concluzia că prin art.5 alin.2 din nr.OG15/2008 nu a fost înlăturat dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime, al căror coeficient de multiplicare nu va mai cuprinde și creșterea de 1/25.
Întrucât nu se regăsesc în cauză motivele de netemeinicie și nelegalitate reglementate de dispozițiile art. 304 pct.7 și 9 și art. 3041Cod procedură civilă, în care se încadrează criticile formulate, în baza art. 312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL PITEȘTI prin PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.1398/CM din 5 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr- intimați fiind reclamanți, reprezentați de SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR MUNTENIA și pârâții ȘCOALA NR.20 PITEȘTI și CENTRUL BUGETAR COLEGIUL NAȚIONAL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 martie 2009, la Curtea de Apel Pitești, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./3.04.2009
GM/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Georgiana Nanu, Nicoleta Simona