Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 570/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 570/R-CM

Ședința publică din 24 Martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător

JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu

JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona

Grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL PITEȘTI PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.1272/CM din 14 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurentul-pârât, intimații-reclamanți și intimații-pârâți Școala nr.12 Pitești și Centrul Bugetar Colegiul Național.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură al instanței, Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia a depus la dosar întâmpinare pentru intimații-reclamanți.

Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.

CURTEA

Asupra recursului civil de față, constată că rin p. acțiunea înregistrată la data de 31.07.2008, reclamanții, și, reprezentați de Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia, au chemat în judecată pe pârâții Școala nr.12 Pitești, Centrul Bugetar Colegiul Național Liceal " " și Municipiul Pitești pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați la plata drepturilor salariale reprezentând tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997, cu modificările și completările ulterioare, pe ultimii trei ani, ce urmează a fi actualizate în funcție de coeficientul de inflație.

În motivarea acțiunii se arată că potrivit art.50, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 ani de activitate în învățământ. Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Dacă nu se aplică această creștere a coeficientului de ierarhizare la prima dintre cele trei tranșe de vechime suplimentare, toate drepturile salariale stabilite ulterior sunt greșit calculate.

Reclamanții au concluzionat că pe lângă tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază și de trei tranșe suplimentare care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, iar pentru fiecare dintre cele trei tranșe suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Prin întâmpinare, pârâtul Municipiul Pitești a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că în temeiul nr.OG17/2006, diferențele salariale în cauză se plătesc din bugetul Ministerului Educației Cercetării și T pentru cadrele didactice din inspectoratele școlare și din unitățile aflate în subordinea acestora.

Conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997, angajarea pe post a personalului din învățământ, se face de către directorul unității de învățământ, în baza deciziei de repartizare semnată de către inspectoratul școlar județean.

Prin urmare, unitățile școlare, inspectoratul școlar județean și Ministerul Educației Cercetării și T trebuie să asigure respectarea prevederilor legale privind salarizarea personalului din unitățile aflate în subordinea acestora.

Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii întrucât diferențele salariale se plătesc din bugetul Ministerului Educației Cercetării și Potrivit art.12 din Legea nr.84/1995, planurile de învățământ sunt elaborate de către Ministerul Educației Cercetării și T, iar modificarea acestora și punerea în practică ține tot de activitatea ministerului d e resort.

Prin sentința civilă nr.1272/CM/14.11.2008, Tribunalul Argeșa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Pitești.

A admis acțiunea și a obligat pe pârâții Școala nr.12 Pitești și Centrul Bugetar Colegiul Național Liceal "" să calculeze și să plătească reclamanților drepturile ce decurg din aplicarea prevederilor art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 de la data îndeplinirii criteriilor de acordare, dar nu mai devreme de 31.07.2005 și până la data de 14.11.2008, în raport de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

A obligat pe pârâtul Municipiul Pitești să vireze celorlalți pârâți fondurile necesare achitării acestor drepturi.

În fine, a obligat pe pârâții Școala nr.12 Pitești și Centrul Bugetar Colegiul Național Liceal "" la cheltuieli de judecată în cuantum de 187,97 lei către reclamanți.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a examinat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Pitești și a reținut că aceasta este neîntemeiată având în vedere dispozițiile art.13 din nr.OUG32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, potrivit cărora începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții sunt încadrați la Școala nr.12 Pitești, în funcția de cadru didactic.

Conform art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime suplimentare care se acordă la 30, 35 și la peste 40 ani de activitate în învățământ.

Pentru fiecare din tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, potrivit art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997.

În raport de obiectul dedus judecății, tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 nu trebuie confundate, neexistând identitate în acest sens, cu creșterile de 1/25 ale coeficientului de multiplicare calculate din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare, la care fac referire art.50 alin.2 din Statut și art.5 alin.2 din nr.OG15/2008.

Astfel, art.50 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic vizează în alin.1 și alin.2 drepturi ale personalului didactic din învățământul preuniversitar. În aliniatul 1, legiuitorul a statuat faptul că personalul în cauză beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.

Din interpretarea gramaticală a textului de lege menționat, precum și din faptul folosirii de către legiuitor a conjuncției copulative "și" rezultă faptul că articolul menționat are în vedere două noțiuni juridice care alcătuiesc tot atâtea drepturi ale personalului didactic preuniversitar: "tranșe de vechime" și "tranșe suplimentare de vechime".

În ceea ce privește momentul acordării acestor tranșe suplimentare de vechime, s-a reținut că textul de lege îl individualizează în mod concret prin folosirea de către legiuitor a prepoziției "la", care potrivit Explicativ al Romane, în cazul concret expus de art.50 alin.1, introduce un complement circumstanțial de timp ce indică momentul: la 30, la 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. Că este așa, reiese și din interpretarea voinței legiuitorului care, în momentul în care a dorit să facă trimitere la intervale de timp, cum este cazul tranșelor de vechime, a apelat la folosirea cratimei, semn grafic ce marchează momentul de început și pe cel de sfârșit din cadrul acelui interval (a se vedea atât anexele la Legea nr.128/1997 cât și cele ale nr.OG15/2008).

Statuând în primul aliniat asupra existenței a două drepturi, cel la tranșa de vechime și cel la tranșa suplimentară de vechime, legiuitorul procedează în aliniatul al doilea al art.50 la indicarea procedeului, a modalității în care se ajunge la calcularea tranșei suplimentare de vechime.

S-a stipulat astfel că pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Prin acest alin.2, legea introduce o nouă noțiune, respectiv aceea de "coeficient de ierarhizare" sau, în accepțiunea nr.OG15/2008, "coeficient de multiplicare".

În ceea ce privește modul de stabilire a salariului de bază, art.48 alin.3 din Legea nr.128/1997 a arătat că salariile de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar se stabilesc pe baza valorii coeficientului de multiplicare 1,000 și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa nr.2 (pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar). Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului.

În contextul celor menționate, salariul de bază al personalului în cauză este produsul dintre valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 și coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa nr.2 din lege, aceștia din urmă fiind diferiți în funcție de încadrarea în tranșe de vechime (de ex. de 25-30 de ani, de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și peste 40 de ani). La produsul astfel rezultat se adaugă celelalte sporuri de care beneficiază personalul didactic.

Ceea ce diferențiază tranșa suplimentară de vechime de tranșa de vechime este un alt coeficient de multiplicare care include creșterea, majorarea de 1/25 din coeficientul tranșei de vechime anterioare, intervenite în momentul în care se calculează cuantumul salarial corespunzător tranșei suplimentare de vechime, creștere care se raportează, deci, la coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime.

În mod concret, la trecerea în tranșa de vechime de 30-35 de ani, personalul didactic beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de Legea nr.128/1997, coeficientul de multiplicare fiind, cu titlu de exemplu pentru profesor cu grad didactic I, de la momentul împlinirii a 30 de ani de activitate în învățământ, de 6,602.

Potrivit art.50 alin.1 din statutul personalului didactic, acesta beneficiază la 30 de ani, la 35 de ani și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, ca o premiere, ca un bonus, și de tranșa suplimentară de vechime la al cărei coeficient de multiplicare se adaugă, până în momentul intrării în vigoare a nr.OG15/2008 și din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare ca vechime. Această creștere, în exemplul luat anterior al profesorului cu grad didactic I, ar fi însemnat printr-un calcul matematic simplu mărirea coeficientului de multiplicare corespunzător tranșei de vechime de 30, 35 ani cu valoarea de referință a coeficientului de multiplicare 1,000 corespunzătoare, ajungându-se la stabilirea în acest fel a tranșei suplimentare de vechime.

OG nr.15 din 30 ianuarie 2008, care vizează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ nu face trimitere în niciun fel la dreptul personalului didactic din învățământ preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime. Acest drept există în continuare în virtutea dispozițiilor art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997.

Conform art.5 alin.2 din nr.OG15/2008, în coeficienții de multiplicare din anexa nr.2 (referitoare la personalul didactic din învățământul preuniversitar), prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și de peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de art.50 alin.2 din statut.

Așadar, prin intrarea în vigoare a ordonanței menționate, pentru determinarea tranșei suplimentare de vechime, la coeficientul de multiplicare al tranșei de vechime de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și de peste 40 de ani, nu se mai adaugă și creșterea reprezentând pătrimea din tranșa anterioară de vechime.

Acest lucru nu înseamnă că prin art.5 alin.2 din nr.OG15/2008 a fost înlăturat dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime, al căror coeficient de multiplicare nu va mai cuprinde și creșterea de 1/25. Acest text de lege nu conduce la concluzia că tranșele suplimentare de vechime au dispărut prin includerea doar a creșterii de o pătrime în coeficienții de multiplicare prevăzuți de anexa 2 din ordonanță.

Dreptul la tranșele suplimentare de vechime nu reprezintă dreptul la creșterea salarială de 1/25 din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime, această creștere fiind, indubitabil, de la apariția nr.OG15/2008, cuprinsă, inclusă (exprimarea legiuitorului din acest punct de vedere este foarte clară), în coeficienții de multiplicare ai tranșelor de vechime de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și de peste 40 de ani.

Instanța a apreciat că dreptul privind tranșele suplimentare de vechime există în continuare și el se cuvine personalului didactic din învățământul preuniversitar și după intrarea în vigoare a nr.OG15/2008 în considerarea art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997 care nu a fost abrogat sau modificat în niciun fel.

Actualizarea cu indicele de inflație a fost dispusă în baza art.161 alin.4 din Codul muncii.

În fine, în cauză s-a făcut aplicarea art.274 Cod procedură civilă.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul Pitești, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie astfel:

- În mod greșit s-a dispus prin hotărâre plata drepturilor bănești prevăzute de prevederile art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 până la data de 14.11.2008, și nu doar pentru perioada în care a lucrat reclamantul.

- Reglementarea tranșelor de vechime după intrarea în vigoare a dispozițiilor art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 s-a realizat prin mai multe acte normative succesive.

Astfel, susține recurentul, pentru perioada 01.09.1997 - 01.06.1998, prin nr.HG467/1997 - art.1, 2 și 5 - coeficienții de ierarhizare diferențiați pe tranșe de vechime au fost indexați, drepturile salariale ale personalului didactic fiind calculate și cu luarea în considerare a sporului special prevăzut de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997.

Sporul special pentru tranșele suplimentare de vechime se regăsește în coeficienții de ierarhizare stabiliți pe grile de intervale și ulterior datei de 01.06.1998 prin nr.OG8/2000 și prin nr.OG1/2007.

În fine, se argumentează motivul de recurs vizând greșita aplicare a dispozițiilor legale la soluționarea cauzei, în condițiile în care reclamantul nu are calitatea de funcționar public, nu este îndreptățit la plata primei de vacanță pentru perioada 2005 - 2008 prevăzută de Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarului public.

- Un ultim motiv de recurs este acela potrivit căruia hotărârea instanței de fond este nemotivată deoarece trimiterea la prevederile Constituției și la cele ale contractului colectiv de muncă nu este de natură să stabilească temeinicia pretențiilor reclamantului în absența unor dispoziții legale în acest sens.

Prin întâmpinare, intimații-reclamanți au formulat următoarele apărări:

Creșterea salarială acordată tranșelor de vechime suplimentare prin dispozițiile art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997 este un drept distinct de coeficienții de ierarhizare ai tranșelor respective.

Actele normative menționate în cererea de recurs modifică în timp coeficienții de ierarhizare definiți de lege ca bază de calcul a salariilor, și nu ca supliment la cele trei tranșe suplimentare. Fiecare tranșă suplimentară are coeficienții de ierarhizare definiți prin lege, la care se adaugă creșterile de 1/25 din coeficientul tranșei anterioare, ca spor.

Referirea la prevederile Legii nr.188/1999 nu are relevanță în cauză.

Pe de altă parte, intimații-reclamanți consideră că hotărârea instanței de fond este motivată.

Recursul nu este fondat.

. perioadei pentru care a fost dispusă plata tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de dispozițiile art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 privind statutul cadrelor didactice a fost corect stabilită prin hotărârea instanței de fond, precizându-se că în intervalul cuprins între 31.07.2005 și 14.11.2008 se va ține seama de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți.

- În cel de-al doilea motiv se invocă greșita aplicare sau încălcarea prevederilor nr.HG467/1997, ale nr.OG8/2000 și ale nr.OG1/2007 deoarece deși prin aceste acte normative s-a prevăzut includerea sporului special la tranșele suplimentare de vechime în coeficienții de ierarhizare stabiliți pe tranșe de vechime, instanța a dispus plata acestui spor ca drept distinct.

Ceea ce prevede nr.HG467/1997 prin art.1 și 2, menționate în cererea de recurs, este indexarea salariilor de bază ale personalului din sectorul bugetar prin mărirea valorii coeficientului de ierarhizare 1,00 pe etape.

Cum prin aceste două texte de lege se mărește doar valoarea coeficientului 1,00, ceea ce urmează să calculeze Ministerul Muncii și Protecției Sociale conform art.5 din hotărâre nu este altceva decât nivelul salariului rezultând din această valoare mărită, și nu nivelul salariului rezultând din aplicarea altor coeficienți de ierarhizare.

Aceasta deoarece prin hotărâre nu se dispune aplicarea altor coeficienți de ierarhizare pe tranșe de vechime.

Altfel spus, prin actul normativ menționat nu se stabilește un alt mod de calcul decât cel prevăzut de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar de stat.

În același sens sunt și prevederile nr.OUG8/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.128/1997, referitor la stabilirea salariului de bază al personalului din învățământ și pentru abrogarea unor dispoziții din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

Sunt incluse în coeficienții de multiplicare/ierarhizare din anexa acestei ordonanțe de urgență sporul de stabilitate și sporul pentru solicitare neuropsihică, drepturi care nu fac obiectul prezentei judecăți.

OG nr.1/2007, în prezent abrogată, nu își găsește aplicarea în speță prin conținutul dispozițiilor sale. Acest act reglementează aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale unităților din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și a autorităților publice centrale.

De altfel, nici din perspectiva perioadei pentru care dispun actele normative invocate de recurent nu au relevanță în cauză.

Ultimul argument pe care se sprijină motivul de recurs analizat nu poate fi reținut de asemenea deoarece nu vizează obiectul judecății.

Reclamanții nu au solicitat prin acțiune plata primei de vacanță, nici nu au invocat, mai mult, nu s-a reținut în considerentele sentinței, incidența prevederilor Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarului public.

În ceea ce privește cel din urmă motiv de recurs se constată că hotărârea instanței de fond este motivată deoarece este analizată noțiunea de tranșe suplimentare de vechime prin raportare la celelalte tranșe de vechime.

Se stabilește apoi prin interpretarea gramaticală a dispozițiilor art.50 din Legea nr.128/1997 că în alineatul al doilea al acestui articol se regăsește modalitatea de calcul a tranșelor suplimentare de vechime.

În fine, din analiza succesiunii actelor normative incidente în speță, se trage concluzia că prin art.5 alin.2 din nr.OG15/2008 nu a fost înlăturat dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime, al căror coeficient de multiplicare nu va mai cuprinde și creșterea de 1/25.

Întrucât nu se regăsesc în cauză motivele de netemeinicie și nelegalitate reglementate de dispozițiile art. 304 pct.7 și 9 și art. 3041Cod procedură civilă, în care se încadrează criticile formulate, în baza art. 312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL PITEȘTI - prin Primar, împotriva sentinței civile nr.1272/CM din 14 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, și, reprezentați de Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia și pârâții ȘCOALA NR.12 PITEȘTI și CENTRUL BUGETAR COLEGIUL NAȚIONAL LICEAL " ".

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 24 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./31.03.2009

Jud.fond:

Președinte:Paulina Ghimișliu
Judecători:Paulina Ghimișliu, Georgiana Nanu, Nicoleta Simona

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 570/2009. Curtea de Apel Pitesti