Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 5940/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5940
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Vișan judecător
- - judecător
- - JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
Grefier
***************
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr. 947/29.05.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL GORJ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL MEHEDINȚI și intimații reclamanți FOSTĂ, FOSTĂ, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, intimații pârâți CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL GORJ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL MEHEDINȚI și intimații reclamanți FOSTĂ, FOSTĂ.
Procedura legal îndeplinită.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, că recursul este declarat și motivat în termenul legal și s-a solicitat de către recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, în temeiul art 242 pr.civ, judecarea cauzei în lipsă.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare:
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Mehedinți prin sentința nr. 947 de la 29 mai 2009 admis acțiunea în parte formulată de reclamantele () și (), împotriva pârâților Ministerul Justiției, TRIBUNALUL GORJ, Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul Mehedinți.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA și TRIBUNALUL GORJ să plătească reclamantelor sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, din salariul de bază brut pentru perioada iulie 2004-31 martie 2005, sumă ce va fi reactualizată la data punerii în executare a hotărârii.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA și Tribunalul Mehedinți să plătească reclamantelor același spor pe perioada 01.04.2005 până în prezent, sumă ce va fi reactualizată la data punerii în executare a hotărârii, precum și în continuare.
A obligat pârâta Tribunalul Mehedinți să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor.
A respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamantele (fostă ) și (fostă ) au chemat în judecată în calitate de pârâți Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL GORJ și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligați, la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică, pe perioada iulie 2004-31.03.2005.
Au mai solicitat obligarea în continuare a pârâților la acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică, precum și obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Din adresele nr. 48/03.02.2009 și 214/27.05.2009 ale Tribunalului Mehedinți rezultă că reclamanta /fostă ) a fost angajată în funcția de grefier, în perioada 01.04.2005-prezent în cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu S, iar reclamanta (fostă ) a fost angajată în funcția de grefier în perioada 01.04.2005-prezent în cadrul Judecătoria Drobeta Turnu M.
Cu privire la excepția prescrierii dreptului material la acțiune al reclamantelor invocată de pârâtul Ministerul Justiției instanța a constatat-o neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Observând decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a constatat că, procedura recursului în interesul legii a fost declanșată în raport cu o jurisprudență neunitară în legătură cu interpretarea și aplicarea art.47 din Legea nr.50/1996 cu referire la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, consacrată ca urmare a soluționării de către instanțele judecătorești a unor acțiuni în justiție formulate în cursul anului 2007, de către personalul care se încadrează în ipoteza normelor valorificate de către instanța supremă.
În aceste condiții nu se poate ridica problema prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, în condițiile dreptului comun, din următoarele considerente:
Pe terenul dreptului comun, respectiv al Decretului nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, termenul de prescripție extinctivă este echivalent intervalului de timp stabilit de lege, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune, în sens procesual.
La rândul său, dreptul la acțiune este reglementat în măsura în care se tinde la valorificarea unor drepturi subiective recunoscute în dreptul pozitiv, adică de dreptul în vigoare, ceea ce presupune că dreptul subiectiv trebuie să existe la momentul exercitării dreptului la acțiune.
Așadar, exercitarea dreptului la acțiune în sensul procesual presupune preexistența unor drepturi subiective recunoscute de dreptul pozitiv.
In cazul din speță, dreptul subiectiv, consacrat în favoarea reclamantelor, prin art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
In asemenea condiții, titularul dreptului subiectiv se află într-o imposibilitate juridică de a-și exercita dreptul la acțiune pentru valorificarea dreptului subiectiv abrogat.
Acest tip de indisponibilitate înlătură incidența dispozițiilor legale privind cursul prescripției extinctive, iar în situația în care nu ar înlătura- ar fi asimilabil cazurilor prevăzute în art.13 din Decretul nr.167/1958, care reglementează suspendarea prescripției extinctive.
Așadar, instituția prescripției extinctive nu este incidentă în ipoteza în care titularul unui drept subiectiv este privat de acest drept ca efect al abrogării normei care a recunoscut dreptul subiectiv respectiv.
De altfel, ar fi o cerință excesivă și nefirească a statului ca, prin intermediul legilor, să impună termene de prescripție a dreptului la acțiune, în ipotezele în care dreptul subiectiv care ar legitima un proces ar fi abrogate, prin acte normative.
Acest aspect reprezintă un alt motiv pentru care instituția prescripției extinctive nu este incidentă în cazul valorificării unor drepturi subiective, necunoscute de dreptul pozitiv, adică de dreptul în vigoare.
Pe de altă parte, declararea neconstituționalității unei norme prin care a fost paralizat un drept subiectiv face ca respectivul drept să poată fi valorificat în termenul general de prescripție prevăzut de art.3 din Decretul nr. 167/1958, termen care curge din momentul declarării neconstituționalității normei după caz, în funcție de instanța care a soluționat excepția de neconstituționalitate, în măsura în care dreptul subiectiv este supus prescripției.
In cazul de speță, termenul în discuție curge din momentul pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile legii.
Nu se poate susține că titularul unui drept subiectiv a pierdut dreptul la acțiune, întrucât a expirat termenul de 3 ani, anterior introducerii acțiunii în justiție, respectiv anterior declarării neconstituționalității normei prin care a fost abrogat dreptul subiectiv, pentru simplu motiv că excepția de neconstituționalitate poate fi invocată oricând, instituția prescripției extinctive nefiind incidentă în acest domeniu.
O concluzie în sens contrar ar fi de natură, deopotrivă, de a pune în discuție interesul pronunțării deciziei de recurs în interesul legii în luna martie 2008, ipoteza instanței vizând hotărâri judecătorești contrare, pronunțate în soluționarea unor acțiuni formulate în cursul anului 2007, căci ar lipsi orice interes practic și chiar juridic, scopul acestei decizii fiind acela de a unifica jurisprudența pentru viitor, potrivit art.329 (3) civ.
Cod PenalIn măsura în care dreptul subiectiv este prescriptibil în condițiile legii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care s-a constatat neconstituționalitatea normei, în condițiile legii.
Termenul scurs între momentul suprimării dreptului subiectiv, printr-o normă de abrogare a normei care l-a consacrat inițial și data constatării neconstituționalității normei abrogate, nu are nici o relevanță juridică, în raport de împrejurarea că invocarea neconstituționalității unei norme juridice se poate face oricând, în condițiile legii.
Pe de altă parte dreptul salarial consacrat printr-o normă juridică organică face parte din categoria drepturilor câștigate și se subscrie noțiunii de bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Suprimarea acestui drept subiectiv civil printr-o normă juridică declarată ulterior neconstituțională în condițiile legii reprezintă o deposedare abuzivă cu privire la un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, iar acțiunii în justiție pentru valorificarea unui astfel de drept nu poate fi opusă prescripția extinctivă, în dreptul comun cu referire la Decretul nr.167/1958 neexistând reglementat un termen de prescripție pentru astfel de situații, fiind respinsă excepția prescripției, a fost admisă acțiunea în parte a reclamantelor.
Pe fond, instanța a constatat că acțiunea reclamantelor este întemeiată, în parte, și a fost admisă în parte, pentru următoarele motive:
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Acest text de lege a fost abrogat prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.59/1996.
Insă, OG nr.83/2000, reprezintă o ordonanță ordinară, iar domeniul referitor la salarizare nu putea fi reglementat decât prin lege organică, astfel că, au fost încălcate dispozițiile art.114 din Constituția României, în vigoare la aceea dată.
Conform art.114 al.1 din Constituția României, în forma anterioară republicării acesteia, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, art. 72 al.3 precizând expres care sunt domeniile ce pot fi reglementate prin lege organică, printre acestea fiind cuprinse și cele referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi (lit.h) și la regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială (lit.i).
In domeniul raporturilor de muncă, se cuprinde și salariul, ca un element esențial al acestora, astfel că problema salarizării personalului din organele autorității judecătorești, printre care și judecătorii, trebuia reglementată numai prin lege organică, nu printr-o lege ordinară, așa cum s-a procedat, în dezacord cu prevederile constituționale menționate mai sus.
Prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000 au fost abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență, prin încălcarea principiului ierarhiei actelor juridice prev. de art.4 din Legea nr.24/2000.
Ordonanța de urgență este un act normativ de nivel inferior legilor organice, astfel că, abrogarea, sau după caz, modificarea și completarea printr-un asemenea act a unei legi organice, este în vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, așa cum s-a arătat mai sus, iar necesitatea respectării principiului, protecției încrederii în stat, implică ca evenimentele legislative să poată fi dispuse doar prin acte normative ulterioare, de același nivel, sau de nivel superior și cer eliminarea obstacolelor juridice care împiedică titularii drepturilor recunoscute legal, să se bucure de ele.
Conform art. 41 al.2 din Constituție, "salariații au dreptul la măsuri de protecție socială", iar acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, concediu de odihnă plătit precum și alte situații specifice stabilite prin lege".
Art.53 din Constituție prevede că, "exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav". "Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesar într-o societate democratică. Măsura trebuia să fie proporțională cu situația care a determinat-o, fără să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere dreptului sau a libertății".
Prevederile OG nr.83/2000, încalcă și dispozițiile Constituției menționate mai sus, ca și ale art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece măsura adoptată prin ordonanță nu este proporțională cu situația care a determinat-o, aducând atingere însăși existenței dreptului.
La data stabilirii acestui drept, în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi.
In același sens, dispozițiile art. 155, 165, 236, 239 și 241 pct.1 lit.d din Codul muncii prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
In Uniunea Europeană, stresul în muncă reprezintă a doua problemă de sănătate legată de activitatea profesională, care afectează peste 28% din angajații
Comisia Europeană a pus în aplicare unele măsuri care au scopul de a garanta securitatea și sănătatea lucrătorilor, iar Directiva Cadru 89/391 prevede reglementări fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă, care afirmă cu claritate obligația angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea la locurile de muncă, inclusiv cu referire la efectele stresului în muncă.
În aceste circumstanțe este inadmisibil ca un drept general stipulat într-o lege (în vigoare în perioada de referință) să nu poată fi concretizat în practică.
În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia nr.21/10 martie 2008, pronunțată în dosarul nr.5/2008, care a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitarea neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Această decizie este obligatorie pentru instanțe în dezlegarea dată problemelor de drept judecate, potrivit art.329 al.3 din Codul d e procedură civilă.
Acțiunea reclamantelor împotriva Ministerului Finanțelor Publice, este neîntemeiată, și a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive a acestui organ central al administrației de stat, întrucât nu există raporturi juridice între reclamante și această instituție, iar potrivit OG nr.22/2002, ordonatorii principali de credite au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea creditelor bugetare și să vireze creditele bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea sumelor necesare efectuării plăților ce rezultă din titlurile executorii.
Față de cele mai sus menționate instanța a admis în parte acțiunea, și în acest sens a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și TRIBUNALUL GORJ să plătească reclamantelor sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, din salariul de bază brut pentru perioada iulie 2004-31 martie 2005, sumă ce va fi reactualizată la data punerii în executare a hotărârii.
De asemenea, instanța a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA și Tribunalul Mehedinți să plătească reclamantelor același spor pe perioada 01.04.2005 până în prezent, sumă ce va fi reactualizată la data punerii în executare a hotărârii, precum și în continuare.
Instanța a constatat întemeiat și petitul privind obligarea la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, l-a admis și a obligat pârâtul Tribunalul Mehedinți să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor, întrucât se întemeiază pe prevederile art.11 alin.2 din Decretul 92/1976, Decretul 738/1969 și. nr. 136/1986 privind metodologia întocmirii, completării, păstrării și evidenței carnetului de muncă. Carnetul de muncă rămâne, principalul document prin care se face dovada vechimii în muncă, veniturilor și în consecință stă la baza stabilirii drepturilor de asigurări sociale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal și motivat Ministerul Justiției și Libertăților întemeiat pe disp. art. 299 Cod pr.civilă, arătând în esență că pronunțându-se asupra cererii cu care a fost investită, instanța de fond a admis cererea prin care s-a solicitat sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada anterioară datei de 29.09.2005, cu ignorarea dispozițiilor care reglementează instituția prescripției extinctive a dreptului la acțiune în sens material.
Pe fondul cauzei s-a arătat că Tribunalul Mehedinți în mod greșit a admis acțiunea pentru perioada ulterioară datei de 01.02.2007, având în vedere că art. 47 din legea nrt.50/1996 care a prevăzut sporul de 50 % din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate a fost abrogat prin art. 42 din OG nr.83/2000.
Legal citați intimații nu au depus întâmpinare la dosar.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispoz. art. 3041Cod pr.civilă Curtea a reținut următoarele:
Intimatele - reclamante au calitatea de personal auxiliar în cadrul Tribunalului Mehedinți și au solicitat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada iulie 2004 - 31 martie 2005 și în continuare pe viitor.
Potrivit articolului 283 lit. c Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Analiza datei nașterii dreptului la acțiune din perspectiva susținerilor reclamantelor implică luarea în considerare a următoarelor argumente în fapt și în drept.
Dreptul la acțiune se naște în momentul în care cel ce și-a văzut diminuat patrimoniul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba - în speță, diminuarea salariului - cât și pe cel care răspunde de ea.
În aceste condiții, instanța apreciază că dreptul material la acțiune al reclamantelor s-a născut la data publicării OG nr. 83/2000, întrucât data săvârșirii faptei cauzatoare de prejudicii și a momentului în care păgubitul a cunoscut sau trebuia să o cunoască, coincide cu data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, prin care la art. I pct.42 s-a arătat că art. 47 din legea 50/1996 se abrogă.
Instanța constată că în cauză nu a operat suspendarea cursului prescripției pe perioada intrării în vigoare a OG nr. 83/2000 și până la data de 10 martie 2008, dată la care s-a pronunțat decizia nr. XXI de către ICCJ prin care "a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ și prin care s-a statuat că,în interpretarea și aplicarea unitară dispoz. art. 47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001" întrucât, pe de o parte drepturile bănești salariale, prin natura lor și a raportului juridic obligațional - raport de muncă - nu pot fi afectate de condiție care este un eveniment viitor și nesigur că se va produce și de care depinde însăși existența raportului juridic.
Pe de altă parte, decizia pronunțată de la data de 10 martie 2008, nu reprezintă evenimentul viitor și nesigur că se va produce de îndeplinirea căruia să depindă nașterea raportului juridic obligațional, iar caracterul obligatoriu conferit de art. 329 alin. 3 Cod pr.civilă, cu referire la dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța supremă are în vedere soluțiile viitoare ce se vor pronunța de instanțe în spețe similare.
Față de considerentele de fapt și de drept arătate mai sus Curtea reține că recursul este întemeiat, astfel că în baza art. 312 Cod pr.civilă îl va admite, și va modifica sentința în sensul că va admite în parte acțiunea.
Va obliga pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA și TRIBUNALUL GORJ să plătească reclamantelor sporul de 50 % de risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 25.09.2005 și în continuare pe viitor.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr. 947/29.05.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL GORJ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL MEHEDINȚI și intimații reclamanți fostă, fostă.
Modifică sentința în sensul admite în parte acțiunea.
Obliga pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA și TRIBUNALUL GORJ să plătească reclamantelor sporul de 50 % de risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 25.09.2005 și în continuare pe viitor.
Menține restul dispozițiilor sentinței
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 2009
PREȘEDINTE: Doina Vișan - - | JUDECĂTOR 2: Marian Lungu - - | JUDECĂTOR 3: Ioana Bodri - - |
Grefier, |
25.11.2009
Red.jud.-
3 ex/AS
Președinte:Doina VișanJudecători:Doina Vișan, Marian Lungu, Ioana Bodri
