Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 5941/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5941
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Vișan judecător
- - judecător
- - judecător
Grefier
***************
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul SC SA, împotriva sentinței civile nr. 2238/13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic, pentru recurentul pârât SC SA, lipsind intimații reclamanți,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege,
Se învederează instanței că prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare de către intimații reclamanți, după care se comunică părții prezente.
Instanța apreciind cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic, pentru recurentul pârât SC SA, depune înscrisuri, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Gorj prin sentința nr. 2238 de la 13 aprilie 2009 admis acțiunea formulată de petenții, în contradictoriu cu intimatul Energetic.
A obligat intimata la plata către petent a contravalorii primei de vacanță în cuantum de 75% din indemnizația brută de concediu de odihnă conform art. 123 din la nivel de ramură pe anul 2006, pentru anul 2006, sume actualizate cu indicele de inflație, la data plății efective.
A obligat intimata la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă pe motivul că CCM la nivel de unitate din anii 2005-2007 nu mai este în vigoare, precum și faptul că reclamanții nu au promovat pe durata valabilității acestuia o acțiune în anularea clauzelor contrare contractului încheiat la nivel de ramură, nu poate fi reținută, deoarece s-ar încălca dispozițiile art.5 civ și ar reprezenta o denegare de justiție, s-ar încălca libertatea dreptului de acces la justiție, nefiind vorba de nici o retroactivitate a legii, ci doar de respectarea principiului tempus regit actum.
Cu privire la excepția prescripției parțiale a acțiunii instanța a considerat-o nefondată și a respins-o în raport de art.124 alin.1din CCM la nivel de ramură care prevede că,indemnizația de concediu de odihnă și prima de vacanță se plătesc, de regulă, la cererea salariatului, înainte de plecarea în concediu.
Prevederea nu este imperativă dând posibilitatea salariatului să solicite atât indemnizația de concediu cât și prima de vacanță până la sfârșitul anului în curs, astfel încât acțiunea este formulată în interiorul termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Excepția lipsei calității de reprezentant al sindicatului este de asemenea nefondată în raport de sentința nr.- a Judecătoriei Tg.J prin care s-a constatat îndeplinite condițiile de reprezentativitate ale Sindicatul și față de adeverințele depuse la dosar din care rezultă apartenența salariaților la sindicatul reclamant.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că au fost încălcate dispozițiile art.238 din Codul Muncii, care prevăd că, toate contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, aceeași reglementare fiind prevăzută și în alin.2 al aceluiași articol pentru contractele individuale de muncă.
De altfel, s-a constatat că nici contractele colective de muncă la nivel de unitate și nici contractele individuale de muncă încheiate cu fiecare salariat în parte nu conțin drepturile prevăzute de art.123 din CCM la nivel de ramură pe anii 2005, 2006 și 2007, încălcându-se astfel dispozițiile art.8 din Legea nr.130/1996 și, în consecință, instanța a constatat, conform dispozițiilor art.24 că aceste clauze nu au fost cuprinse în CCM negociate, fiind lovite de nulitate absolută în sensul că acestea nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior și urmează ca până la renegocierea drepturilor, clauzele să fie înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în CCM încheiat la un nivel superior.
Nu se poate reține afirmația pârâtei în sensul că drepturile solicitate de reclamantă în numele membrilor ei ar fi fost incluse în salariul de bază, deoarece o astfel de includere este contrară legii și ar determina un mod arbitrar din partea patronatului de a stabili un salariu de bază, în care sunt incluse toate drepturile bănești ce li se cuvin salariaților, fără ca acesta să poată fi controlat în primul rând de salariat, precum și de celelalte autorități, care au în competență acest aspect.
În al doilea rând, s-ar încălca clauzele negociate prin contractele colective de muncă pe ramură, cât și la nivel de unitate, care reprezintă convenția în forma scrisă între angajator și salariați, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, conform dispozițiilor art. 236 Codul Muncii.
În al treilea rând, s-ar încălca dispozițiile art. 154 Codul Muncii care arată că salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat, în baza contractului individual de muncă, iar dispozițiile art.155 menționează că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri; astfel că pârâta face confuzie între noțiunea de salariu în care se cuprind toate drepturile ce se acordă unui salariat în echivalent bănesc cu salariul de bază, care reprezintă salariul de încadrare al fiecărui salariat în parte, în raport de munca prestată, de funcția ocupată și de calificarea acestuia, în funcție de studiile urmate.
În art. 159 din Codul Muncii se reglementează salariul de bază minim brut pe țară și care reprezintă punctul de plecare pentru fiecare angajator în parte la stabilirea salariului de bază prin contractul individual de muncă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta SC Energetic SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Un prim motiv de critică l-a constituit faptul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii deoarece CCM la nivel de ramură pe perioada 2005, 2006 și 2007 nu mai este în vigoare și nu mai produce efecte.
A mai arătat recurentul că acțiunea este inadmisibilă și în raport de prevederile art. 283 lit.e Codul Muncii care dispune că cererile în vederea soluționării unui conflicte de muncă pot fi formulate în termenul de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării CCM sau a unor clauze ale acestuia.
Recurentul a mai arătat de asemenea că prin CCM se stabilesc în condițiile prevăzute de lege clauzele privind condițiile de lucru, salarizarea și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, sintagma "condițiile prevăzute de lege" având semnificația faptului că nu pot fi incluse în CCM alte clauze care vizează dreptul de personal și cuantumurile lor necuprinse în legislația muncii. Prima de vacanță nu este reglementată nici de Codul Muncii și nici de o lege specială decât pentru personalul bugetar.
În acest context urmare a negocierii dintre angajator și sindicat au fost încheiate la nivel de unitate contracte colective de muncă care nu cuprind vreo clauză referitoare la prima de vacanță pe perioada respectivă.
O altă critică a vizat faptul că în mod greșit instanța a respins excepția privind prescripția parțială pe anul 2005 deoarece conform art. 124 din CCM la nivel de ramură indemnizația de concediu și prima de vacanță se plătesc de regulă la cererea salariatului înainte de plecarea în concediu.
Mai mulți reclamanți din acțiunea de față au beneficiat de concediu integral aferent anului 2005 și în raport de data efectuării concediului de odihnă dreptul la acțiune s-a prescris.
Analizând recursul formulat se constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Este nefondată critica recurentului privind greșita respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul că CCM pe anii respectivi nu mai este în vigoare.
Este adevărat că un CCM nu poate retroactiva însă acest lucru nu anulează dreptul la acțiune al părților contractului respectiv cu privire la drepturile născute din contractul respectiv, drept ce trebuie exercitat în termenul de prescripție prevăzut de lege. Pe de altă parte inadmisibilitatea unei acțiuni nu se poate confunda cu lipsa de temei legal a acesteia, pentru motivul că acel contract colectiv de muncă nu retroactivează, așa cum susține recurentul.
Ori, în speță chiar dacă prima de vacanță a fost prevăzută prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură ea constituie totuși un drept salarial deoarece potrivit art. 155 Codul Muncii salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Neîntemeiată este și critica vizând interdicția includerii în contractele colective de muncă a unor clauze care vizează dreptul de personal și cuantumurile ale acestora necuprinse în legislația muncii.
Această interdicție este prevăzută de Legea 130/1996 privind contractele colective de muncă, însă ea vizează doar salariații instituțiilor bugetare. Astfel, potrivit art. 12 alin.1 din această lege contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariaților instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
În speță, recurentul nu este o instituție bugetară, astfel că potrivit principiului libertății de negociere și art. 7 din Legea 130/1996 contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Chiar dacă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu a fost prevăzută prima de vacanță, aceasta a fost prevăzută în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, iar potrivit art. 11 alin.1 lit.c din Legea 130/1996 clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care4 s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
Nici critica privind prescripția parțială a acțiunii pe anul 2005 nu este fondată.
Așa cum a reținut și instanța de fond prevederea de la art. 124 alin.1 din CCM la nivel de ramură care prevede că prima de vacanță se plătește de regulă la cererea salariatului înainte de plecarea în concediu nu este una imperativă, salariatul avea posibilitatea să formuleze cererea de plată a acestei prime fie înainte de plecarea în concediu, fie ulterior.
Pentru toate aceste considerente constatând că sentința atacată este temeinică și legală în baza art. 312 Cod pr.civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul SC SA, împotriva sentinței civile nr. 2238/13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 2009
PREȘEDINTE: Doina Vișan - - | JUDECĂTOR 2: Marian Lungu - - | JUDECĂTOR 3: Ioana Bodri - - |
Grefier, |
09.11.2009
Red. jud. -
.2ex/
Președinte:Doina VișanJudecători:Doina Vișan, Marian Lungu, Ioana Bodri
