Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 622/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 622/R/2008
Ședința publică din data de 13 martie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca
JUDECĂTORI: Lucia Ștețca, Sergiu Diaconescu Laura Dima
- -
GREFIER: - -
S-au luat spre examinare recursurile declarate de pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 2359 pronunțată de Tribunalul Cluj, la data de 05.12.2007, în dosarul nr-, privind și pe reclamanții, și și pe pârâții TRIBUNALUL CLUJ și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect calcul drepturi salariale.
Cauza a fost luată într-o altă componență a completului de judecată, întrucât prin încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 10 martie 2008 s-au încuviințat cererile de abținere formulate de către domnii judecători și, membri ai completului de judecată, motiv pentru care în compunerea completului de judecată intră, conform planificării de permanență, domnii judecători și, în conformitate cu prevederile art. 98 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea M nr. 387/2005.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11 martie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Asupra recursului declarat reține:
Prin sentința civilă nr. 2359/05.12.2007 a Tribunalului Cluj, s-au respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, și împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL CLUJ, Tribunalul Cluj și Ministerul Economiei și Finanțelor și, în consecință, au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CLUJ și Tribunalul Cluj la calcularea și la plata în favoarea fiecărui reclamant a despăgubirilor echivalente cu diferențele de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de15% din salariul de bază începând cu luna octombrie 2004 la zi și pentru viitor, sume reactualizate potrivit indicelui de inflație la data plății efective.
Au fost obligați pârâții să efectueze modificările corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B să aloce și să vireze fondurile necesare pentru plata sumelor.
S-a respins acțiunea formulată împotriva Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art. 27 alin. 1 din G nr.137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii. instanța reține că reclamanții fac pane din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art. 295 alin. 2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare.
În speță, reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4 alin.1 din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 15 din Codul deontologic/art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 și art.9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală etc.
Reclamanții nu îndeplinesc o funcție de demnitate publică (numită sau aleasă), ori nefiind demnitari publici, reclamanții se află în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare. Însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial.
Astfel, conform art. 13 din OUG nr. 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000, art. 3 din nr.OG 38/2003, art. 13 alin. 1 din OUG nr. 123/2003, art. 3 din G nr. 19/2006, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din G nr. 64/2006, art. 13 din nr.OG10/2001 debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socioprofesională (funcția deținută). Intr-adevăr, conform art. 26 raportat la art. 1 și art. 295 alin. 2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează muncă îi revine obligația de confidenția1itate, aceasta reprezentând o clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie (iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii). Însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii (deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial). In caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art. 16 alin. 1 și art. 41 alin.2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art. 5, art. 6 și art. 154 din Codul muncii ).
Reclamanții se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal din unitățile bugetare, ba chiar și cu personalul din unitățile private, deoarece și reclamanții sunt parte a unui raport de muncă și îndeplinesc, în urma executării acestui raport, o obligație de confidențialitate, dar nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă cu efectul juridic al executării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de confidențialitate din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.
În concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific. Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art. 1 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art.165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face pane din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminări1or sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art. 2 pct. l din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădiri1or stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 coroborat cu art. 269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a aplicat, doar prin analogie, procentul sporului de confidențialitate prevăzut de art. 13 alin. 1 din OUG nr. 123/2003, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indice lui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. In prezenta cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporuri1or, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art. 3 din nr.HG 208/2005 și ale art. 3 din nr.HG 386/2007. Având în vedere aceste prevederi legale instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului și a inadmisibilității acțiunii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Curtea de APEL CLUJ, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Curtea de APEL CLUJ prin recursul său solicită admiterea lui și modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
Se arată că nu există temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate, întrucât nu există prevederi legale exprese care să instituie acordarea acestui spor.
Situația de discriminare invocată de reclamanți nu se argumentează doar prin aceea că acest spor a fost acordat unor categorii de personal din alte instituții bugetare, întrucât legiferarea diferențiată nu constituie prin ea însăși, singură și în aceste condiții, o faptă de discriminare.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției s-a solicitat casarea sentinței atacate.
S-a arătat în esență că dreptul la sporul de confidențialitate pretins nu este reglementat de niciun act normativ în vigoare precum și că reclamanții nu se află într-o situație comparabilă cu celelalte categorii profesionale, beneficiare a sporului și față de care se consideră discriminați.
S-a invocat depășirea de către instanță a atribuțiilor puterii judecătorești prin acordarea sporului de confidențialitate în favoarea reclamanților, aspect pe care recurenta l-a considerat o adăugare la lege.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe cale de consecință respingerea acțiunii reclamanților împotriva Ministerul Economiei și Finanțelor.
În motivarea recursului s-a susținut că în speță Ministerul Economiei și Finanțelor nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios pentru a fi citat conform Codului d e procedură civilă.
Între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției nu există nici o obligație de plată pentru drepturile salariale ce reprezintă creșteri salariale pe care Ministerul Justiției ar trebuie să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă.
Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casă bugetară revine Guvernului respectiv Parlamentului, potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul fiind acela care adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de Guvern.
Obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la includerea în buget a sumelor solicitate, pe lângă faptul că este lipsită de suport legal nu poate servi scopului urmărit de reclamanți și nici măcar nu este posibilă, ținând cont de principiul anualității bugetului și de realitatea că în România anul bugetar coincide cu anul calendaristic.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite recursurile pentru următoarele considerente:
Dreptul la sporul de confidențialitate pretins de reclamanți nu este prevăzut de legislația care reglementează statutul judecătorilor și procurorilor (Legea nr. 303/2004), precum și salarizarea acestuia (OG nr.27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007 cu modificările ulterioare), astfel încât dreptul litigios nu îndeplinește cerința de a fi ocrotit de lege.
De asemenea, soluția de admitere a acțiunii s-a bazat pe reținerea eronată a unei stări de discriminare între magistrați și alte categorii profesionale (personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, funcționarii publici, salariații Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Sub acest aspect, Curtea constată că, în conformitate cu dispozițiile art.1 alin.3 din OG nr.137/2000, "exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile", această dispoziție legală fiind reflectată și de jurisprudența Curții Constituționale care a statuat că principiul egalității de drepturi și ale nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage.
Or, diferența între reclamanți și categoriile profesionale menționate constă în conținutul diferit al raporturilor juridice de muncă ce rezultă din existența unor statute profesionale distincte, care reglementează drepturi și obligații specifice fiecărei categorii; în desfășurarea activității în favoarea unor instituții diferite aparținând în primul caz autorității judecătorești, iar în celelalte cazuri puterii executive; în conținutul diferit al informațiilor pe care au obligația să nu le divulge.
Astfel, în privința ultimului aspect menționat, informațiile confidențiale la care se referă art.99 lit. d din Legea nr.303/2004, respectiv cele a căror divulgare atrage răspunderea disciplinară, au o semnificație esențialmente diferită de a informațiilor clasificate, pe care art.15 lit. b din Legea nr.182/2002 le definește ca "informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională care, datorită nivelurilor de importanță și consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau discriminării neautorizate, trebuie să fie protejate".
În raport de aceste criterii, Curtea de Apel constată că reclamanții nu se află într-o situație comparabilă cu categoriile profesionale beneficiare ale sporului de confidențialitate, lipsind prin urmare premisa existenței unei discriminări.
În egală măsură, instanța de recurs consideră că principiul egalității de tratament nu presupune uniformitate de reglementare, fiind opțiunea exclusivă a legiuitorului de a adopta soluții legislative diferite în favoarea unor categorii de salariați diferite, în considerarea situațiilor deosebite în care se găsesc.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, constatând în concluzie lipsa unui cadru legal care să justifice pretențiile deduse judecății, precum și inexistența unei discriminări în raport de celelalte categorii profesionale, aflate în situații deosebite, va admite recursurile, va modifica sentința în parte, în baza art.312 alin.3 raportat la art.304 pct. 9.pr.civ. în sensul respingerii în întregime a acțiunii, fiind menținute dispozițiile de respingere a acțiunii față de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 2359 din 05.12.2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în sensul că respinge ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamanții, și contra pârâților TRIBUNALUL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.SL/dact.
3 ex.
jud.primă instanță: /
Președinte:Lucia ȘtețcaJudecători:Lucia Ștețca, Sergiu Diaconescu Laura Dima
