Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 65/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 65/R-CM
Ședința publică din 18 Ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgiana Nanu JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
JUDECĂTOR 3: Ion
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva încheierii de ședință din data de 10 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenta-pârâtă SC""SA B și itnimatul-reclamant.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură al instanței au fost depuse la dosar note de ședință din partea apărătoarei intimaților-reclamanți și intimatului-intervenient, prin care se solicită și judecata în lipsă.
Se mai referă că la dosar s-a depus notificare din partea recurentei-pârâte, înregistrată sub nr.2069/15.12.2009, prin care se aduce la cunoștință că începând cu data de 1 ianuarie 2010, aceasta și-a schimbat denumirea în.
Potrivit notificării înregistrată sub nr.2069/15.12.2009, curtea ia act de solicitarea recurentei-pârâte și dispune modificarea conceptei de citare în sensul ca aceasta să fie trecută ca.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă în conformitate cu dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că:
Prin încheierea pronunțată la 10.06.2009, Tribunalul Argeșa respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată de către SC SA a dispozițiilor art.298 alin.2 ultima teză din Codul muncii și a respins excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Argeș.
Pentru a pronunța o astfel de soluție, instanța de fond a reținut că privitor la aceste dispoziții Curtea Constituțională s-a pronunțat printr-o dispoziție în sensul respingerii excepției ca nefondată.
Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr.168/1999, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea. Art.284 alin.1 din Codul muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, iar alin.2 prevede că cererile referitoare la cauzele prev. la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz-sediul. Se observă că suntem în prezența a două dispoziții legale aparent cu același obiect pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii competenței care, în ambele cazuri este absolută. Pentru a determina legea aplicabilă instanța trebuie să verifice și să aplice:
1)principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială-norma de drept comun, din acest punct de vedere atât Legea nr.168/1999, cât și Legea nr.53/2003 fiind legi organice, Codul muncii fiind potrivit art.73 din Constituția revizuită lege organică reprezentând dreptul comun în materie, iar celălalt act normativ -lege organică specială, având deci forță juridică egală;
2)principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării. Din acest punct de vedere, după intrarea în vigoare a Legii 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare, respectiv Decretul nr.16/1967. Prevederile art.62, 63 din Legea nr.24/2000 au impus abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.
3)principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția între o normă validă în vigoare și una abrogată și o normă nevalidă prin existența ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare/tehnică legislativă.
Având în vedere argumentele expuse la pct.2 de mai sus, dispozițiile Codului muncii trebuie interpretate exclusiv prin prisma regulilor de tehnică legislativă reglementate de art.1 alin.2 din Legea nr.24/2000, respectiv în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, cu dispozițiile prezentei legi, precum și cu principiile ordinii de drept și ținând seama și de art. 15 din același act normativ potrivit cu care în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ în două sau mai multe acte normative, pentru sublinierea unor conexiuni legislative utilizându-se norma de trimitere, în cazul de față aceasta fiind reglementările Legii nr.168/1999.
În principal, motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile de mai sus au în vedere principiul relativității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența CEDO și a Curții Constituționale în acord cu care legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedre al aplicabilității acestora, în sensul de a fi coerente, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă, soluțiile diferite pronunțate de aceeași instanță asupra aceleiași chestiuni încălcând art. 6 din CEDO.
Art. 1 alin.5 din Constituție dispune că respectarea legilor și a Constituției este obligatorie, ceea ce generează obligația Parlamentului României de a respecta atât Constituția, cât și legile organice ce decurg din prevederile constituționale. Cum Legea nr.24/2000 face parte din piramida constituțională se impune respectarea ei,iar Parlamentul, autoritatea legislativă supremă a României nu are dreptul să modifice prevederile acestei legi întrucât aceasta ar contraveni prevederilor constituționale ce vorbesc despre coerența legislativă,respectiv în acest caz -prevederilor art. 62 și 63 din Legea 24/2000 în lumina cărora art.298 alin.2 ultima teză Codul muncii nu putea modifica implicit dispozițiile legale cuprinse în Legea nr.168/1999 întrucât aceasta contravine dispozițiilor constituționale.
Reclamanta a solicitat respingerea excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă și a excepției de necompetență teritorială ca neîntemeiată, arătând că pârâta urmărește tergiversarea cauzei.
Cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată de pârâta SC SA, instanța a apreciat că este inadmisibilă pentru următoarele motive:
Potrivit art.29 alin.1,2,3 din Legea nr.47/1992, pentru ca instanța să se poată pronunța dacă se impune sau nu trimiterea excepției de neconstituționalitate în vederea soluționării la Curtea Constituțională trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții:
1) excepția să fie invocată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;
2)excepția să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare;
3)soluționarea excepției să aibă legătură cu soluționarea cauzei;
4)dispoziția legală să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a curții.
Instanța a reținut că cerințele art. 29 alin. 1 și 4 ale Legii nr.47/1992 sunt îndeplinite în cauză întrucât excepția art. 298 alin.2 ultima teză din Codul munciia fost invocată în fața unei instanțe judecătorești - Tribunalul Argeș și, de asemenea, nu a fost declarată ca neconstituțională printr-o decizie anterioară a curții. Instanța a reținut că excepția a mai fost invocată în fața curții, dar a fost respinsă (Decizia nr.254/24.02.2009).
În ceea ce privește condițiile prevăzute de alin. 2 și 3 ale art. 29 din Legea nr.47/1992 instanța a apreciat că deși formal se invocă neconstituționalitatea art. 298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, în raport de dispozițiile art. 1 alin.4,5, art.73 alin.3 și art. 79 alin.1 din Constituție, întreaga motivare a excepției de neconstituționalitate se axează pe contradicția dintre două texte de lege -art.72 din Legea nr.188/1999 și art. 284 Codul muncii precum și pe modul în care acest conflict de legi a fost soluționat de către instanțe.
Din motivarea excepției de neconstituționalitate reiese că pârâta este nemulțumită de modul în care instanțele au înțeles să aplice în practică art.298 alin.2 ultima teză (liniuță), or modul în care instanțele judecătorești aplică legea și aprecierea dacă un text legal este abrogat sau nu sunt în competența exclusivă a instanțelor judecătorești și nu a Curții Constituționale. Astfel, prin mai multe decizii (516/11.10.2005, 43/11.01.2007) Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții ca inadmisibile, reținând că autorul excepției este nemulțumit de modul de aplicare a legii însă Curtea a apreciat că aceasta ține de competența instanțelor de judecată, nefiind chemată să cenzureze o eventuală aplicare neconstituțională a legii. Prin alte decizii (520/2205, 53/2001) Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă o excepție de neconstituționalitate prin care se invoca de fapt neconcordanța, contrarietatea dintre legile în vigoare în aceeași materie. aceasta neputând cenzura incompatibilitatea dintre două articole de lege, ci se poate pronunța doar asupra constituționalității unui text legal raportat la prevederile Constituției
Faptul că instanțele judecătorești au considerat prin numeroase decizii de speță că art.72 este abrogat apare ca o problemă de aplicare a legii în timp ce nu poate fi supusă cenzurii Curții Constituționale.Prin prisma acestor considerente invocarea excepției de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea fondului cauzei întrucât și în ipoteza în care s-ar constata neconstituționalitatea acesteia, Curtea Constituțională nu ar stabili care este instanța competentă, ci tot instanța de judecată, având în vedere principiile soluționării conflictului de legi în timp.
În consecință, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă pentru că pe de o parte privește aspecte legate de modul de aplicare a legii de către instanțele de judecată și de soluționarea conflictului de legi în timp,iar pe de altă parte nu se constată existența unei legături directe între soluționarea cauzei și soluționarea excepției de neconstituționalitate. Pentru aceste considerente o va respinge ca inadmisibilă.
În ceea ce privește excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Argeș instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată întrucât dispozițiile art. 284 alin.1 din Codul muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă,iar ale alin.2 prevăd că cererile referitoare la cauzele prev. la alin.1se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz-sediul. Art.72 din Legea nr.168/1999 prevede că în soluționarea conflictelor de drepturi competentă este instanța de la sediul unității.Instanța apreciază însă că în cauză se aplică prevederile Codului muncii întrucât aceasta reglementare este ulterioară Legii nr. 168/1999 iar art. 298 (2) muncii prevede că "pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă orice alte dispoziții contrare". Cum dispozițiile art. 72 din Legea nr.168/1999 sunt contrare Codului muncii, rezultă că acestea au fost abrogate implicit.
Împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Argeșa formulat recurs, solicitând modificarea încheierii atacate, în sensul sesizării Curții Constituționale cu excepția ridicată.
S-a motivat recursul, prin aceea că, în cauză fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992, republicată, încheierea de respingere a sesizării Curții Constituționale este nelegală și s-au reluat susținerile din fața primei instanțe.
Analizând încheierea recurată, prin prisma criticii invocate, care vizează motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că, recursul este nefondat, urmând a fi respins.
Astfel, Curtea reține că, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art.298 alin.(2), teza ultimă din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cărora "pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă orice alte dispoziții contrare".
Textul criticat este în vigoare și are legătură cu soluționarea cauzei, respectiv cu soluționarea excepției de necompetență teritorială a instanței de fond invocată în recurs de către aceeași parte care a formulat calea de atac împotriva sentinței.
Nu s-a constatat până în prezent neconstituționalitatea acestuia.
Față de aspectele analizate, excepția de neconstituționalitate este admisibilă.
Deși invocă încălcarea dispozițiilor art.1 alin.(4) și (5), art.73 alin.(3) lit. p) și art.79 alin.1 din Constituția României revizuită, partea nu precizează în ce constă această încălcare.
în argumentarea excepției de neconstituționalitate de la încălcarea normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 și arată că abrogarea implicită - operație legislativă instituită prin textul de lege criticat - nu mai este permisă de aceste norme.
Arată apoi că dispozițiile Codului muncii trebuie interpretate exclusiv prin prisma regulilor de tehnică legislativă reglementate de art.1 alin.2 din Legea nr.24/2000.
Susține recurenta-pârâtă că reglementarea competenței teritoriale a instanțelor sesizate cu soluționarea conflictelor de drepturi atât prin art.72 din Legea nr.168/1999, cât și prin art.284 din Codul muncii constituie un paralelism, a cărui evitare trebuie urmărită în procesul de legiferare conform art.15 din Legea nr.24/2000.
Pentru această situație trebuie avute în vedere prevederile art.249 din Codul muncii, care trimit la legea specială privind soluționarea conflictelor de muncă - Legea nr.168/1999.
Practic se pune în discuție modul de aplicare în timp a actelor normative, raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii.
Abrogarea implicită vădind "neinformarea legislativă" creează, în opinia părții, dificultăți în interpretarea și aplicarea legii referitor la stabilirea competenței teritoriale în soluționarea conflictelor de drepturi.
Întrucât problemele ridicate țin de aplicarea și interpretarea legii, atribuții ce intră în competența generală a instanțelor judecătorești, se constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate fiind inadmisibilă, așa cum în mod corect a reținut tribunalul.
În consecință, în baza art.312 Cod procedură civilă raportat la art.291 Codul muncii, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B, împotriva încheierii de ședință din data de 10.06.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva încheierii de ședință din data de 10 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul cu domiciliul ales la avocat -, cu domiciliul în Pitești, cartier,.12 B,. A,.2,.12, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
/ 4 ex. /17.02.2010
Jud.;
Președinte:Georgiana NanuJudecători:Georgiana Nanu, Paula Andrada Coțovanu, Ion
