Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 688/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 688/R-CM
Ședința publică din 18 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Judecător - -
Grefier
S-au luat în examinare pentru soluționare recursurile declarate de reclamanții, IU, DIN G, G, G, și de pârâta A împotriva sentinței civile nr.787/CM din 22 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurenții-reclamanți, în baza împuternicirii avocațiale emisă de Cabinet individual - Baroul A, lipsind recurenta-pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care se constată că nu sunt cereri prealabile acordării cuvântului asupra recursurilor.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Avocat pentru recurenții-reclamanți, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea sentinței recurate în sensul de a se omologa raportul de expertiză conform anexei II.
Având cuvântul asupra recursului formulat de pârâtă, solicită respingerea lui ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
După strigarea cauzei, s-a prezentat avocat pentru recurenta-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul A, care a solicitat admiterea recursului său așa cum a fost formulat și respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanți.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții, iu, G, G, G, au chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă pârâtei să plătească reclamanților drepturile salariale cuvenite pentru sărbătorile de Paști și C pentru perioada 2004 - 2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, dobânda legală potrivit nr.OG9/2000 pentru drepturile salariale neacordate, de la nașterea dreptului și până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că, potrivit art.168 1 din Contractul Colectiv de muncă pe unitate urmau ca de Paști și C să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA, însă aceste drepturi salariale nu le-au fost acordate începând cu anul 2004.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reprezentanții societății și cei ai au convenit ca pentru toți salariații societății drepturile salariale suplimentare de C și de Paști (art. 168 1 din ) să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, în acest sens fiind negociat și inserat în CCM art.168 2, care au fost reluate identic și în contractele colective de muncă din anii care au urmat.
Prin Decizia nr.3793/18.06.2007,Comisia Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori, iar prin Decizia nr. 5140/2007 intitulată "Notă asupra precizării situație primelor de Paste si C, prevăzute in art. 168 din CCM al SA" s-a confirmat faptul că intenția reala a pârtilor semnatare aaf ost ca începând cu anul 2003, suplimentările salariale prevăzute la 1 ale art.168 să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților, precum și că, începând cu 2003, art.168 1 a rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de baza ca întreg.
Pârâta a invocat xcepția prescripției dreptului la acțiune potrivit art.283 1 lit.e din Codul muncii, care reglementează un termen de prescripție de 6 ani, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.
A mai arătat pârâta că romovarea p. prezentei acțiuni în acest moment este nejustificată, prematură în raport cu prevederile contractuale ce impuneau o procedură prealabilă care avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins, drept afectat de îndeplinirea a cinci condiții, respectiv: valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile si mai ales beneficiarii.
În fine, a susținut pârâta că odalitatea de calcul invocată în susținerea acțiunii este greșită, atât timp cât se raportează la nivelul salariului mediu brut la nivel de societate.
În temeiul art.137 1 cod procedură civilă, tribunalul a pus în discuția părților excepția prescripției dreptului la acțiune, pe care a respins-o la data de 19.03.2008, pentru motivele cuprinse în încheierea de ședință din acea dată.
Prin sentința civilă nr.787/CM/22.09.2008, a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligată pârâta să plătească reclamanților drepturile salariale suplimentare prevăzute de art.168 1 din contractul colectiv de muncă, potrivit anexei III la completarea raportului de expertiză efectuat în cauză de către expert, lucrare ce face parte integrantă din hotărâre. A fost respinsă cererea reclamanților privind acordarea dobânzii legale. A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 900 lei către reclamanți.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că eclamanții sunt sau au fost salariații societății pârâte, după cum reiese din mențiunile înscrise în carnetele de muncă ale acestora.
Potrivit art.168 1 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe
2 al aceluiași articol precizează că pentru anul 2003 suplimentările de la 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul pe anii 2005 - 2007 au menținut dispozițiile art.168 1, însă.2 al respectivului articol a fost modificat în forma: "în anul 2003 suplimentările salariale de la 1 al prezentului articol au fost introduse
în salariul de bază al fiecărui salariat.
Urmare a acestor modificări, societatea pârâtă nu a mai acordat salariaților, în cursul anilor 2004-2007, suplimentările salariale prevăzute de 1 al art.168 din contractul colectiv de muncă.
Tribunalul a apreciat că, potrivit art.969 Cod civil, voința părților semnatare a Contractului colectiv de muncă a fost aceea de a păstra salariaților beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de 1 al art.168 din acest contract și în cursul anilor 2004-2007, respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003, nu și pentru următorii ani.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2007 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți.
În acest sens, în procesul verbal încheiat pentru ședințele din perioada 01.03.2005 - 06.05.2005 între patronat și sindicat s-a convenit, la pct.8, modificarea 2 al art.168, în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale de la 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat". Analizând gramatical textul, instanța a constatat că s-a specificat "în anul 2003" și nu "din anul 2003", ceea ce denotă intenția părților de includere a suplimentului salarial doar pentru anul 2003 și nu începând cu anul 2003, pentru viitor. Și verbul folosit, "au fost introduse" în locul verbului "vor fi introduse", denotă aceeași manifestare de voință a părților, în sensul că acele suplimente s-au inclus în salariul de bază exclusiv în anul 2003, nu și în anii următori.
Susținerea pârâtei a fost în sensul că pentru clarificarea intenției reale a părților a fost creată Comisia Paritară, care, prin Decizia nr.3793 din 18.06.2007 a confirmat faptul că intenția părților a fost aceea "de a include bonusurile cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 203, cât și pentru anii următori".
Tribunalul nu a putut analiza acest înscris care, deși se susține că a fost depus la dosar în anexa 5, nu există totuși în setul de acte ce a însoțit întâmpinarea.
La dosar există însă o "Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din Contractul colectiv de muncă al ", emisă de Comisia Paritară, care este însă nedatată și nesemnată de toate părțile ce au participat la elaborarea acesteia.
Tribunalul a apreciat că nu poate avea în vedre acest înscris, din moment ce, potrivit art.31 2 din Legea nr.130/1996, coroborat cu art.244 Codul muncii, nu s-a făcut dovada că modificările aduse contractului colectiv de muncă au fost aduse, în scris, la cunoștința organului la care se păstrează, devenind aplicabile de la data înregistrării sau la o altă dată ulterioară, potrivit convenției părților.
A considerat tribunalul că, de vreme ce rt.168 2 a prevăzut în fiecare din contractele colective de muncă ulterioare anului 2003, că suplimentările de la 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, este indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul 1.
Instanța nu a reținut nici apărarea pârâtei în sensul că acțiunea este nejustificată pe motiv că era prevăzută o procedură prealabilă ce avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins, deoarece a apreciat că există contradicție între această susținere și invocarea excepției prescrieri dreptului la acțiune, una excluzând-o pe cealaltă.
Tribunalul a înlăturat acest argument, al inexistenței dreptului reclamanților în lipsa parcurgerii etapelor indicate în Contractului Colectiv de muncă, dat fiind că dreptul s-a născut în momentul în care părțile au convenit asupra acestuia și a fost inserat în cuprinsul Contractului colectiv de muncă începând cu anul 2003, fiind preluat în toate contractele colective de muncă ale anilor următori, ce au fost înregistrate conform art.31 2 din Legea nr.130/1996.
prevăzute vizează doar stabilirea concretă a cuantumului, fiind indicat chiar în cuprinsul contractului colectiv de muncă modul de determinare, respectiv un salariu de bază mediu pe, care este altul de la un an la altul, și nicidecum însăși nașterea dreptului.
De asemenea, nu pot exista dubii în privința beneficiarilor acestor suplimentări salariale, aceștia neputând fii alții decât toți salariații, cărora le este opozabil contractul colectiv de muncă din momentul înregistrări acestuia.
A concluzionat instanța că ipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări salariale și că, ai mult, pârâta nu a produs nici o dovadă din care să reiasă că pentru anii 2004-2007 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat ca în cazul anului 2003, deși sarcina probei îi incumba potrivit art.287 Codul muncii.
Coroborând dispozițiile art.168 1 din Contractul colectiv de muncă cu dispozițiile art.236 4 Codul muncii și cu cele ale art.969 cod civil, tribunalul a admis acțiunea conform celor de mai sus.
Instanța a determinat cuantumul pretențiilor reclamanților pe baza unei expertize contabile, lucrarea fiind întocmită de către expert. Expertul a prezentat instanței, în completarea făcută raportului de expertiză inițial, două variante, una dintre acestea având ca bază de pornire adresele nr.830 și nr.831/05.02.2008 emise de către pârâtă, în care se specifică salariul de bază mediu pe, iar cea de-a doua variantă a avut în vedere salariul mediu brut pe
Întrucât art.168 1 din stabilește că salariaților li se cuvine câte o suplimentare salarială în cuantum de un salariu de bază mediu pe, tribunalul a apreciat că varianta corectă în baza căreia urmează a li se acorda reclamanților drepturile salariale este cea prezentată de către expert în anexa III a completării, întrucât din cuantumul salariului de bază mediu au fost reținute contribuțiile corespunzătoare impozitului și bugetelor de asigurări sociale (CAS, CASS și șomaj).
Făcând aplicarea dispozițiilor art.161 4 Codul muncii, instanța a acordat reclamanților aceste drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plătii efective.
Tribunalul a respins cererea reclamanților de acordare și a dobânzii legale prevăzută de nr.OG9/2000, motivând că reclamanților urmează a li repara prejudiciul produs prin neplata la termen a suplimentărilor salariale prin actualizarea drepturilor cuvenite cu indicele de inflație, iar acordarea către aceștia și a dobânzii ar echivala cu o dublă reparare a prejudiciului, ajungându-se în final la o îmbogățire fără justă cauză.
În termen legal sentința a fost recurată atât de către reclamanți, cât și de către pârâtă.
Reclamanții au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit instanța de fond a omologat completarea raportului de expertiză potrivit anexei III, anexă ce a fost fundamentată pe adresele nr.830 și nr.831 emise la data de 5.02.2008, eliberate și semnate de directorul Resurse Umane al, iar nu de directorul general.
Susțin recurenții că, deși din conținutul acestor două adrese nu rezultă dacă sumele respective sunt nete sau brute, în realitate este vorba despre salarii nete, ceea ce înseamnă că din aceste sume nu mai trebuie scăzut vreun impozit.
Au mai arătat reclamanții că instanța trebuia să omologheze anexa a II-a a raportului de expertiză, ce a fost fundamentată pe adresele nr.1666/23.03.2003, nr.213/25.03.2005 și nr.713/15.05.2006, adrese emise în baza negocierilor dintre pârâtă și Aceste adrese determinau cuantumul salariului mediu brut, iar expertul a scăzut în această variantă toate impozitele, operațiune în urma căruia a rezultat suma de 8.784 lei, mult mai mare decât suma de 6.004 lei stabilită în anexa III a expertizei.
Pârâta a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. În mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciindu-se că obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă drepturi salariale ale reclamantului, deși în realitate este vorba despre un ajutor social acordat salariaților pentru repaus în zilele de Paști și
Art.154 Codul muncii condiționează existența drepturilor salariale de îndeplinirea a două condiții: menționarea acestora în contractul individual de muncă și nașterea lor ca o contravaloare a muncii prestate, în timp ce art.155 Codul muncii definește salariul.
2. Promovarea în acest moment a acțiunii este nejustificată și prematură față de dispozițiile art.168 1 din Contractul colectiv de muncă, dispoziții ce impuneau o anumită procedură prealabilă și stabilirea a cinci elemente: valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii.
În speță însă, nici una din aceste condiții nu a fost îndeplinită, ceea ce înseamnă că reclamantul nu poate face dovada calității de titular al dreptului pretins, fiind lipsit de calitate procesuală activă.
3. Soluția pronunțată de instanță pe fondul cauzei este greșită, tribunalul ignorând faptul că, în baza practicii anterioare, în care sumele au fost încorporate în salariul de bază, s-a procedat identic și în anii 2004, 2005, și 2006.
Acest aspect rezultă din redactarea textului art.168 2 din Codul muncii din anul 2005, potrivit căruia "în anul 2003 suplimentările salariale de la 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat", ceea ce conduce la concluzia menținerii acestei măsuri, precum și din interpretarea dată articolului 168 2 al de către comisia paritară, interpretare autentică ce provine de la înșiși semnatarii actului juridic. Decizia comisiei paritare este o convenție în sensul art.969 Cod civil.
acestui articol este determinată de o greșită exprimare sau o greșită redactare concretizată în preluarea art.168 2 introdus în anul 2003, exact cu același conținut și în contractele colective de muncă din anul următor.
Instanța nu trebuia să analizeze din punct de vedere gramatical textul art.168 2 din Contractul colectiv de muncă, ci trebuia, în aplicarea principiului priorității voinței reale a părților reglementat de art.977 Cod civil, precum și a principiului interpretării clauzei îndoielnice în sensul în care aceasta produce un efect (art.978 Cod civil), să interpreteze textul respectiv în sensul că încă din anul 2003 suplimentările salariale de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază
Analizând sentința recurată în raport de criticile aduse, curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs formulat de pârâta este nefondat.
Conform art.154 1 și art.155 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă și cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și în același timp un element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, iar adaosurile și sporurile formează partea variabilă a salariului și se plătesc numai în raport de performanțele individuale ale fiecărui salariat, pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții deosebite sau speciale, etc.
Contrar susținerilor recurentei - pârâte, art.154 1 Codul muncii nu condiționează salariul de cuprinderea acestuia în contractul individual de muncă, ci doar îl definește ca fiind contraprestația muncii, aceasta din urmă fiind executată în baza contractului individual de muncă.
Drepturi salariale pot fi cuprinse și în contractul colectiv de muncă, ale căror clauze sunt obligatorii pentru părțile semnatare și de altfel recurenta pretinde că aceste suplimentări salariale ( despre care se susține în recurs că reprezintă un ajutor social) au și fost plătite reclamantului ( cu ocazia plății salariul în care aceste suplimentări au fost incluse), ceea ce înseamnă că chiar recurenta a executat drepturi salariale care nu au fost cuprinse în contractul individual de muncă, ci doar în contractul colectiv.
În altă ordine de idei, art.168 1 din prevede pentru reclamant "suplimentarea drepturilor salariale" cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, ceea ce înseamnă că, prin utilizarea acestei sintagme, înșiși semnatarii acestui contract au recunoscut caracterul de drept salarial al primelor de Paști și
Fiind vorba de drepturi salariale, în mod corect instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art.283 1 litera c din Codul muncii, care instituie un termen de prescripție de trei ani pentru acțiunile privind plata unor drepturi salariale neacordate, fără a distinge între drepturile salariale cuprinse în contractul individual de muncă și cele cuprinse în contractul colectiv de muncă.
Într-un cât art.283 1 lit.c instituie un termen special de prescripție în cazul acțiunilor având ca obiect plata unor drepturi salariale, rezultă că termenul de prescripție de 6 luni reglementat de art.283 1 lit.e se aplică în cazul nerespectării unor clauze din contractul colectiv de muncă, altele decât cele referitoare la salarii.
Al doilea motiv de recurs formulat de pârâta este nefondat.
Este adevărat că, potrivit art.168 1 din, cu minim 15 zile înainte de Paști sau de C vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Pe de altă parte, același articol arată că beneficiarii drepturilor salariale suplimentare sunt salariații, ceea ce înseamnă că este vorba despre toți salariații, tuturor acestora fiindu-le opozabil din momentul înregistrării acestuia. Reclamantul fiind fost salariat al societății pârâte, și deci parte în contractul colectiv de muncă, el are calitate procesuală activă în prezentul dosar.
Așadar, dreptul la primele de C și de Paști s-a născut pentru reclamant odată cu înscrierea acestui drept în, iar pârâta nu poate invoca neparcurgerea procedurii prealabile a negocierii, deoarece și-ar invoca propria culpă.
Instanța remarcă de altfel o contradicție între susținerea pârâtei din cel de-al doilea motiv de recurs privind prescripția acțiunii și susținerea din acest motiv privind prematuritatea acesteia.
Al treilea motiv de recurs formulat de aceeași pârâtă este nefondat.
Curtea constată că în Contractele colective de muncă pentru anii 2005, 2006 și 2007, art.168 2 cuprinde aceeași mențiune ca în contractul din 2004, în sensul că "în anul 2003" suplimentările salariale pentru Paște și C au fost introduse în salariul de bază. Această formulare este neechivocă, astfel că textul nu poate fi interpretat gramatical în sensul că suplimentarea ar fi inclusă "din anul 2003". Interpretarea gramaticală reprezintă o interpretare a legii civile în funcție de metoda de interpretare folosită și constă în lămurirea unei dispoziții pe baza regulilor gramaticii, ținând cont, printre altele, de semantica termenilor utilizați.
Este corectă susținerea recurentei - pârâte în sensul că potrivit art.977 cod civil "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor", iar conform art.978 Cod civil "clauzele îndoielnice se interpretează în înțelesul în care ele pot produce un efect".
Nu rezultă însă că aceste reguli au prioritate față de interpretarea gramaticală, care nu poate fi înlăturată, așa cum eronat susține pârâta în recursul său.
Pe de altă parte este sarcina pârâtei, care invocă neconcordanța dintre conținutul art.168 2 și voința reală a semnatarilor contractului colectiv de muncă, să facă dovezi în sensul celor pretinse, ceea ce înseamnă că recurenta trebuia să dovedească împrejurările în care s-a încheiat contractul, tratativele și discuțiile care au fost purtate, adică elemente extrinseci contractului, deoarece în speță nu există elemente intrinseci care să ducă la această concluzie.
În ceea ce privește interpretarea contractului în concordanță cu dispozițiile art.978 Cod civil, Curtea apreciază că faptul cuprinderii în art.168 2 din contractul colectiv de muncă a mențiunii că în anul 2003 drepturile suplimentare de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază, nu poate fi interpretat în nici un caz în sensul că includerea în salariul de bază s-ar fi făcut începând cu anul 2003, de vreme ce termenii folosiți în text sunt alții și, așa cum am arătat, o interpretare gramaticală a acestuia nu poate fi înlăturată.
În altă ordine de idei, recurenta susține că art.168 2 al Contractului colectiv de muncă a fost interpretat de comisia paritară în sensul că suplimentările salariale de Paște și C au fost introduse în salariul de bază nu doar în anul 2003, ci începând cu anul 2003.
Prin decizia nr.3793/18.06.2007, se confirmă faptul că în redactarea art.168 1 și 2, în momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariul de bază ale fiecărui salariat.
Un astfel de înscris însă nu respectă dispozițiile art.244 din Codul muncii și art.31 din Legea nr.130/1996, texte de lege potrivit cărora lauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, iar modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
În speță însă această interpretare s-a făcut în iunie 2007, deci nu poate fi aplicabilă unei perioade anterioare, iar pe de altă parte, din acest înscris nu rezultă contractul colectiv de muncă la care se referă această interpretare, în speță fiind în discuție contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006 și 2007.
Mai mult, la data de 18.06.2007 (data emiterii deciziei comisiei paritare) contractele colective de muncă la nivelul pe anii 2005 și 2006 își încetaseră deja efectele.
Curtea apreciază că faptul includerii acestor prime în salariul de bază pentru perioada 2004 - 2007 nu putea fi dovedit decât prin dispozițiile cuprinse în Contractele colective sau individuale de muncă al reclamanților.
Pe de altă parte, chiar și în situația în care s-ar reține că s-a convenit această modalitate de acordare a suplimentărilor și pentru anii următori, nu s-a făcut dovada plății lor de către angajator.
nu se regăsește în veniturile salariale ale reclamanților, așa cum sunt evidențiate în carnetele de muncă, știut fiind că includerea acesteia în salariul de bază determină o creștere considerabilă a salariului brut (toate sporurile aplicându-se la această bază mărită) și, pe cale de consecință, a salariului net, ceea ce nu este cazul în speță.
Pe de altă parte, în cazul în care intenția părților ar fi fost aceea de a se recunoaște că suplimentarea a fost inclusă în salariile de bază așa cum sunt ele consemnate în carnetul de muncă, Curtea apreciază că această interpretare invocată de recurentă ar echivala cu o renunțare ulterioară la drepturile cuvenite conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, interzisă de dispozițiile art.38 Codul muncii coroborat cu art.236 4 Codul muncii.
În aceste condiții, Curtea apreciază ca fiind corectă concluzia instanței de fond în sensul că prima de Paște și de Caf ost inclusă în salariul de bază numai în anul 2003, iar nu și în anii 2004, 2005, 2006 și 2007, așa cum greșit a susținut pârâta.
Nu în ultimul rând este de remarcat contradicția dintre susținerile pârâtei făcute în motivele 2 și 3 de recurs. Astfel, pe de o parte, în cel de-al doilea motiv de recurs se susține că nu au fost stabilite cuantumul și calitatea reclamantului de beneficiar al acestor drepturi, iar pe de altă parte, prin cel de-al treilea motiv de recurs se pretinde că drepturile salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni au fost deja achitate reclamantului, fiind incluse în salariul de bază al acestuia.
Deci pârâta are o poziție contradictorie, fie în sensul că nu datorează aceste drepturi, fie în sensul că deja le-a achitat, dovedind rea credință în executarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă.
Recursul declarat de reclamanți este de asemenea nefondat.
cuprinsul art.168 1 al Contractului colectiv de muncă, rezultă că suplimentarea drepturilor salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și C va fi "în cuantum de un salariu de bazămediu" pe
Adresele nr.1666 din 25.03.2003, nr.313 din 25.01.2005, nr.713 din 15.05.2006 și nr.504 din 11.06.2007, (filele 181-184 dosar fond) cuprind salariile mediibrutela nivelul pentru anii 2003-2007, motiv pentru care ele nu pot fi avute în vedere la soluționarea prezentei cauze.
Așa cum arătat mai sus, ceea ce interesează în speță nu este cuantumul salariului brut mediu, ci cuantumul salariului de bază mediu, iar acesta din urmă rezultă din adresa nr.2919/12.12.2007 (fila 180 dosar fond).
Având în vedere această ultimă adresă, în completarea raportului de expertiză contabilă (fila 201 dosar fond), expertul a calculat suma cuvenită prin raportare la salariul mediu de bază, din care a scăzut sumele reprezentând contribuții de asigurări sociale și impozitul.
Rezultă așadar că în mod corect instanța de fond a omologat această ultimă variantă a raportului de expertiză, respectând dispozițiile art.168 din Contractul colectiv de muncă.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge recursurile ca nefondate, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții, IU, DIN G, G, G, și de pârâta împotriva sentinței civile nr.787/CM din 22 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.11.2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. /21.11.2008
GM/2 ex.
Jud. fond:
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona
