Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 693/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.693/R-CM
Ședința publică din 06 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ștefan Badea președinte secție civilă
JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 3: Georgiana Nanu
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta A, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.165/CM din 30 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA B, și avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr.188 din 06.04.2009, emisă de Baroul Argeș -Cabinet individual, pentru intimații-reclamanți lipsă.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat -, pentru intimații-reclamanți depune la dosar, în copie, Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră, Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaza naturale pe anul2006 și concluzii scrise. Precizează că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, precizează că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, susține oral recursul așa cum a fost motivat, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii. Apreciază că instanța de fond în mod greșit a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât în cauza de față obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă o neexecutare a obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, textul aplicabil prescripției fiind art.283 alin.1 lit.(e) din Codul Muncii.
În raport de dispozițiile art.168 din Contractul Colectiv de Muncă, care constituie temeiul acțiunii reclamanților, apreciază că lipsa procedurii prealabile a efectuării negocierilor, duce la o prematuritate a formulării cererii în pretenții, nefiind îndeplinite cele cinci condiții prevăzute de art.168 din CCM.
Sumele pretinse ca "drept salarial" nu îndeplinesc condițiile unei creanțe certe, lichide și exigibile pe de- parte, și, pe de lată parte, reclamanții nu pot face proba calității de titulari al dreptului pretins. Aceste drepturi salariale solicitate de reclamanți au fost incluse în salariul de bază.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Avocat -, având cuvântul pentru intimați-reclamanți, solicită respingerea recursului, ca nefondat, pentru motivele invocate în concluziile scrise depuse la dosar și susținute oral în ședință, fără cheltuieli de judecată.
Apreciază că în cauză de față, fiind vorba despre drepturi salariale neacordate, respectiv despăgubiri datorate către salariați, sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.(c), în sensul că termenul de prescripție al acțiunii este de 3 ani.
Excepția de prematuritate nici nu poate fi pusă în discuție, întrucât Comisia Paritară nu are ca atribuții modificarea Contractului colectiv de muncă.
De asemenea, precizează că drepturile salariale solicitate de intimații-reclamanți nu au fost incluse în salariu de bază. Solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 27.10.2008, reclamanții, n, a, n, -, a, -, -, -, -, -, -, -a, G, C, G, -, a, -, -, -, -, a, -, el-, -, G, a, -, -, I, -, a, -, -, G, -, G, -, Constant, Din -a, Din a, -, a, -, G, ia, -, a-, -, escu -, -, - -, -, a, -, -, G, -, a, G, HG, -, -, HG, scu -, scu, scu, a, a, -, -, -A, --, -, -, -, - n, - -, -., -, -, -, -, ia, -, -, a, -, G, a, a, -, -, a, escu, a, G, -, a, -, -, -, -, G, G, -, -, -, -, scu -, Romanita, OG-, a, Ograda, ia, -, ia, --, -, --, -, a-, -, a, G, -, a, -, -, -, -, --, R, R, -, --, -a, -, a-, oiu -, a, -, -, -, G, a, na, a, Stavre -, -, -, C, -, C, G, n, a, a, A, -a, G, a, -, -, -, -, a, -, G, G, a, și au chemat în judecată pe pârâta A, solicitând obligarea acesteia să le plătească drepturile salariale cuvenite și neacordate, reprezentând primele de Paști și C, stabilite potrivit art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, pentru anul 2008 și până la zi, actualizarea acestor drepturi în raport cu indicele de inflație și acordarea dobânzii legale potrivit nr.OG9/2000, pentru drepturile salariale neacordate, ambele de la nașterea dreptului și până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în prezent sunt sau au fost salariații pârâtei, iar potrivit art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de muncă pe unitate, urma ca de Paște și de C să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe, însă aceste drepturi salariale nu le-au fost acordate începând cu anul 2004. Reclamanții au mai susținut că pentru anul 2003 aceste suplimentări salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, însă prevederea din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate nu a mai fost respectată începând cu anul 2004.
Pe cale de consecință nu se poate susține de către pârâtă în apărarea sa că pentru perioada anilor 2004-2007 aceste drepturi au fost incluse în salariul de bază al fiecărui reclamant.
Din coroborarea dispozițiilor art.168 din CCM pentru anul 2003 cu cele ale CCM pentru anii 2004-2007, rezultă faptul că părțile semnatare au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de art.168 alin.1 și pentru perioada cuprinsă între anul 2004 și până la zi.
Au mai arătat reclamanții că drepturile lor sunt actuale, fiind recunoscute și în prezent prin CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, precum și de CCM la nivel de grup de unități.
În ceea ce privește prescrierea dreptului la acțiune s-a susținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c, în raport de care se aplică termenul de 3 ani, calculat de la data nașterii dreptului la acțiune.
Nici prematuritatea acțiunii nu poate fi invocată de vreme ce acordarea drepturilor prevăzute de art.168 alin.1 din CCM nu este condiționată de rezultatul favorabil al unor negocieri, scopul negocierilor fiind doar acela de a stabili modalitățile concrete de acordare. Nu poate fi nesocotit dreptul reclamanților de a se adresa unei instanțe de judecată atunci când, din cauze neimputabile lor, nu s-au determinat în mod concret condițiile de acordare a drepturilor solicitate prin prezenta acțiune.
La data de 28.01.2009 pârâta a formulat întâmpinare prin care solicitat, în esență, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, arătând că, upă intrarea în vigoare a CCM, prevederile acestuia s-au aplicat la nivelul întregii societăți și, în conformitate cu prevederile art.9 din Legea nr.130/1996, au produs efecte pentru toți salariații din unitate, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală din unitate, iar începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaților prin CCM, reprezentanții societății și cei ai au convenit ca pentru toți salariații societății drepturile salariale suplimentare de C și de Paști (art.168 alin.1 din CCM) să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, în acest sens fiind negociat și inserat în CCM art.168 alin.2.
Pentru anul 2004, textul art.168 alin.2 din CCM a fost reflectat într-o manieră identică celei din 2003, iar în fiecare an părțile CCM au procedat la "republicarea" CCM, după negocierile purtate anual, textul art.168 din CCM fiind inclus în versiunile republicate anual în forma rezultată din negocierile din 2005.
Prin Decizia nr.3793/18.06.2007 Comisia Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori, Comisia menționând în mod expres faptul că intenția reală a părților la negocierea CCM a fost aceea de a include bonusurile de C și de Paști în salariul de bază, începând cu anul 2003, însă, pentru a evita orice interpretări contrare în privința intenției reale a părților, precum și pentru a complini orice pretins viciu formal, Comisia Paritară a adoptat la data de 31.08.2007 Decizia nr.5140/2007 intitulată "Nota asupra precizării situație primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din CCM al ", rin p. care s-a confirmat faptul că intenția reală a părților semnatare a CCM a fost ca, începând cu anul 2003, suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art.168 să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților, precum și că, începând cu 2003, părțile au înțeles ca art.168 alin.1 a rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg.
Cu ocazia negocierilor colective din anul 2005, în scopul de a exprima într-o manieră mai clară intenția reală a părților, prevederile CCM au fost modificate întrucât s-a intenționat ca noua reglementare să prevadă cu certitudine faptul că operațiunea includerii drepturilor salariale mai sus-menționate în salariul de bază nu a avut aplicabilitate limitată, doar pentru anul 2003, ci continuă să producă efecte și în anii următori, fiind prevăzut în mod expres că "în anul 2003 suplimentările salariate de la alin.(1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Pârâta a invocat xcepția prescripției dreptului la acțiune potrivit art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, considerându-se că "Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia".
De asemenea, promovarea prezentei acțiuni la momentul de față este nejustificată, prematură, în raport cu prevederile contractuale ce impuneau o procedură prealabilă care avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins, drept afectat de îndeplinirea a cinci condiții și anume valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile și mai ales beneficiarii.
A mai arătat pârâta că simpla lectură a textului indicat, raportată la inexistența oricărei negocieri și, pe cale de consecință, a inexistenței unui acord de voință în sensul stabilirii condițiilor legale din textul indicat, relevă, la acest moment, că valoarea creanței nu este stabilită, orice sumă pretinsă neavând un temei legal, modalitatea de acordare nu a fost stabilită, neexistând cunoscută o scadență a creanței, condițiile de acordare nu au fost stabilite, criteriile de acordare nu sunt cunoscute, iar beneficiarii nu au fost stabiliți, astfel că, în ceea ce privește această ultimă condiție nu se poate afirma dacă reclamanții de față au sau nu calitatea de beneficiari. Pe cale de consecință, sumele pretinse ca drept salarial nu îndeplinesc condițiile unei creanțe certe, lichide și exigibile, pe de o parte, și, pe de altă parte, reclamanții nu pot face proba calității de titulari ai unui drept.
În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație și acordarea dobânzii legale, pârâta a învederat că inexistența debitului conduce la inexistența oricăror daune, așa încât urmează a fi respins și acest capăt de cerere.
Excepția prescrierii dreptului la acțiune a fost respinsă de prima instanță la termenul de judecată din data de 28.01.2009, reținându-se că, potrivit art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă încheiat între părți, "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații - vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA -". După cum s-a prevăzut chiar în contractul încheiat între părți s-a menționat dreptul salariaților de a primi cu ocazia acestor două sărbători suplimentări ale drepturilor salariale. Discuția s-a purtat asupra textului legal aplicabil acestora, pentru calcularea termenului de prescripție.
S-a apreciat astfel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, termenul de prescriere a dreptului la acțiune fiind de 3 ani, drepturile solicitate având caracterul de supliment al drepturilor salariale.
Litera "e" a art.283 alin.1 din Codul muncii se referă la neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, dar altele decât cele referitoare la drepturile salariale pentru care există în mod expres lit.c a aceluiași text legal.
Prin sentința civilă nr.165/CM din 30 ianuarie 2009, Tribunalul Argeșa admis acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească reclamanților drepturile salariale suplimentare reprezentând primele de Paște și de C pe anul 2008, în raport de salariul de bază mediu pe unitate, din care vor fi deduse contribuțiile corespunzătoare impozitului și bugetelor de asigurări sociale (CAS, CASS și șomaj), în funcție de perioada efectiv lucrată, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și la care se va adăuga și dobânda legală.
Pârâta a mai fost obligată să plătească reclamanților suma de 135.450 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții au sau au avut calitatea de salariați ai societății pârâte.
Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stabilește în cuprinsul art.168 că, "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.".
La alineatul 2 al respectivului articol se precizează că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul pe anii 2004, 2005 și 2006 au menținut dispozițiile art.168 alin.1, însă lineatul 2 al respectivului articol a fost modificat în forma: "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Urmare a acestor modificări ale alineatului 2 al art.168 din contractul colectiv de muncă, societatea pârâtă nu a mai acordat salariaților, în cursul anilor 2004, 2005, 2006, 2007 și 2008 suplimentările salariale prevăzute de alin.1 al art.168 din contractul colectiv de muncă.
Potrivit art.969 Cod civil, voința părților semnatare a CCM la nivel de unitate a fost aceea de a păstra salariaților beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 al art.168 din acest contract și în cursul anilor 2004-2008, respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, numai pentru anul 2003, nu și în următorii ani.
În pofida celor arătate în contractele colective de muncă la nivel de unitate, prin Actul Adițional pentru anul 2008 la CCM părțile semnatare arată că, de fapt, suplimentările salariale de Paște și de C au fost incluse în salariul lunar de bază al tuturor angajaților după anul 2008. Aceasta în condițiile în care este de notorietate că pe rolul instanțelor din toată țara au existat cauze în care s-a statuat în mod irevocabil asupra faptului că drepturile solicitate de reclamanți nu au fost incluse în salariile de bază ale acestora.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe acești ani.
În acest sens s-a observat că în procesul verbal încheiat pentru ședințele din perioada 01.03.2005-06.05.2005 între patronat și sindicat, s-a convenit, la pct.8, modificarea alineatului 2 al art.168 în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat". Analizând gramatical textul s-a constatat că s-a specificat că "în anul 2003" și nu "din anul 2003", ceea ce denotă intenția părților de includere a suplimentului salarial doar pentru anul 2003 și nu începând cu anul 2003, pentru viitor. Și verbul folosit, "au fost introduse", în locul viitorului "vor fi introduse", denotă aceeași manifestare de voință a părților că acele suplimente s-au inclus în salariul de bază exclusiv în anul 2003 și nu și în anii următori.
S-a susținut de către pârâtă prin întâmpinare că pentru clarificarea intenției reale a părților în acest sens a fost creată Comisia Paritară, formată din reprezentanții părților semnatare și că prin Decizia nr.3793/18.06.2007 aceasta ar fi confirmat faptul că intenția părților a fost aceea "de a include bonusurile cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori".
La dosar a fost depusă o "Notă asupra precizării situației primelor de Paște și de C prevăzute în art.168 din CCM al ", care ar fi emisă de Comisia Paritară, care este nedatată și nesemnată.
Tribunalul a apreciat că nu poate fi avută în vedere din moment ce, potrivit art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996, coroborat cu art.244 Codul muncii, nu s-a făcut dovada că modificările contractului colectiv de muncă au fost aduse, în scris, la cunoștința organului la care se păstrează, devenind aplicabile de la data înregistrării sau la o altă dată ulterioară, potrivit convenției părților.
După cum rt.168 alin.2 a prevăzut în fiecare din contractele colective de muncă ulterioare anului 2003, că suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, este indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin.1.
S-a mai susținut de către pârâtă prin întâmpinare că acțiunea este nejustificată, întrucât era prevăzută o procedură prealabilă ce avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins. S-a observat că există contradicție între această susținere și invocarea excepției prescrieri dreptului la acțiune, susținându-se că dreptul salariaților nici nu ar fi născut, una excluzând-o pe cealaltă.
Tribunalul nu a reținut acest argument, al inexistenței dreptului reclamanților în lipsa parcurgerii etapelor indicate în Contractul Colectiv de Muncă, dat fiind că dreptul s-a născut în momentul în care părțile au convenit asupra acestuia și a fost inserat în cuprinsul CCM începând cu anul 2003, fiind preluat în toate contractele colective de muncă ale anilor următori, ce au fost înregJ. conform art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996.
prevăzute vizează doar stabilirea concretă a cuantumului, fiind indicat chiar în cuprinsul contractului colectiv de muncă modul de determinare, respectiv un salariu de bază mediu pe, care este altul în fiecare an, și nicidecum însăși nașterea dreptului.
De asemenea, nu pot exista dubii în privința beneficiarilor acestor suplimentări salariale, aceștia neputând fi alții decât toți salariații, cărora le este opozabil contractul colectiv de muncă din momentul înregistrări acestuia.
În concluzie, ipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate conduce la înlăturarea dreptului salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări salariale.
În ceea ce privește obiectul concret al cererii de chemare in judecată, respectiv al acordării suplimentărilor salariale de Paște și C pe anul 2008 și până la zi, tribunalul a reținut că prin actul adițional la CCM pe anul 2008, la punctul 14 se arată că art.168 alin.1 și 2 se modifică, făcându-se, din nou trimitere la faptul că dispozițiile referitoare la primele de Paște și de C au devenit inaplicabile începând cu anul 2003, în baza acordului dintre și SA.
În ceea ce privește cadrul legal actual aplicabil speței deduse judecății, tribunalul a reținut că potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.130/1996 privind contratul colectiv de muncă, acesta este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
De asemenea, în temeiul art.8 alin.2 din același act normativ, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În acest sens, instanța a reținut că potrivit art.170 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul ramurii de energie electrică, termică, petrol și gaze naturale, cu ocazia unor evenimente anuale, respectiv Paște, Ziua, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale.
În aceeași ordine de idei, art.176 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră stipulează că salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă, cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie.
Față de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, cele două contracte colective de muncă menționate anterior îndeplinesc condițiile impuse de prevederile art. 8 alin.2 din Legea nr.130/1996.
Celor analizate mai sus li se adaugă și disp. art.3 alin.1 lit.b și c din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național în ceea ce privește sfera de aplicabilitate a clauzelor contractelor colective de muncă, în care se menționează: "Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munc, indiferent de forma de capital social (de stat sau privat, R sau străin/mixt); pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca la acest nivel, indiferent de forma de capital social.
În situația în care părțile au încheiat contracte colective de muncă la un nivel inferior înaintea contractelor colective de muncă la nivel superior, art.3 alin.3 din impune adaptarea contractelor de la nivelurile inferioare celor de la nivelurile superioare, acolo unde prevederile minimale ale acestora nu au fost atinse, acest fapt circumscriindu-se principiului protecției sociale a salariaților instituit atât de Codul muncii, art.6, cât și de norme ale Organizației Internaționale a.
Având în vedere și principiul consensualității și al bunei credințe prevăzut de art.8 din Codul muncii, potrivit căruia desfășurarea relațiilor de muncă are la bază tocmai acest principiu, în raport și de disp. art.969 Cod civil, instanța a considerat aplicabil în speță și art.7 din CCM la nivel de unitate, în raport de care drepturile salariaților, inclusiv cele salariale prevăzute în prezentul contract colectiv de muncă, nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale, ce au fost recunoscute anterior.
Or, sub acest aspect, tribunalul a înlăturat apărările formulate de pârâtă prin întâmpinare, dar și pe fondul cauzei, de vreme ce prin dispozițiile articolului menționat, angajatorul trebuia să se abțină de la luarea oricărei măsuri care ar fi împietat asupra drepturilor individuale sau colective ale salariaților care au fost recunoscute anterior. Este cunoscut, sub acest aspect, principiul de drept conform căruia, în apărarea sa, nimeni nu-și poate invoca propria greșeală.
Tribunalul a apreciat și faptul că cele statuate în art.7 din CCM la nivel de unitate sunt în deplină concordanță cu dispozițiile art.38 din Codul muncii, regăsite și în cele ale art.232 din CCM la nivelul ului, salariații neputând renunța la drepturile recunoscute prin lege, prin aceasta înțelegându-se contractele colective de muncă la care părțile s-au obligat și care li se impune întocmai ca legea în temeiul art.969 Cod civil.
Nu în ultimul rând, părțile contractului colectiv de muncă au înțeles să cuprindă în conținutul acestuia și clauze de interpretare. Astfel, partenerii sociali consideră, prin prevederile art.9 din CCM că interpretarea clauzelor se va face prin consens, iar dacă acesta nu se realizează, atunci clauza se interpretează în favoarea salariatului.
Făcând aplicarea textelor de lege menționate anterior, instanța a apreciat ca întemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, admițând-o ca atare.
Acțiunea a fost admisă și din punctul de vedere al neincluderii sumelor solicitate de reclamanți în salariul de bază al acestora, așa cum menționează pârâta în apărarea sa.
Astfel, tribunalul a apreciat că pârâta nu a făcut dovada că aceste drepturi au fost incluse în salariul de bază, acest lucru nefiind posibil pentru următoarele motive:
Potrivit art.154 Codul muncii salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat conform contractului individual de muncă, iar art.155 Codul muncii menționează că salariul este format din salariul de bază, indemnizații, sporuri și alte adaosuri. Nu există echivalență între noțiunea de salariu, așa cum este definită de art.155 Codul muncii, care reprezintă toate drepturile ce se acordă salariatului în echivalent bănesc și salariul de bază ce reprezintă salariul de încadrare al fiecărui salariat în parte, în raport de munca prestată, calificarea acestuia, funcția ocupată. În consecință, prin includerea în salariu a suplimentărilor de Paște și C s-ar încălca dispozițiile art.154 Codul muncii.
Mai mult, art.159 din Codul muncii reglementează salariul de bază minim brut pe țară ce reprezintă punctul de plecare pentru fiecare angajator în parte la stabilirea salariului de bază. Dacă din salariul de bază al reclamanților s-ar deduce contravaloarea suplimentărilor amintite, ar rezulta un salariu de bază egal sau mai mic decât salariul reglementat de art.159 Codul muncii. În acest s-ar încălca disp. art.38 și art.39 din Codul muncii și ar determina un mod arbitrar din partea patronatului de a stabili un salariu de bază în care să fie incluse toate drepturile bănești ce li se cuvin salariaților fără ca acesta să poată fi controlat în primul rând de salariați și de autoritățile competente în acest sens.
Mai mult, pârâta nu a produs nici o dovadă din care să reiasă că pentru anii 2004-2008 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat ca în cazul anului 2003, deși sarcina probei îi incumba potrivit art.287 Codul muncii.
Drepturile salariale ale reclamanților nu au fost cuantificate prin efectuarea unei expertize tehnice, considerându-se că o astfel de lucrare, foarte amplă din cauza numărului mare de reclamanți, nu ar fi utilă pentru nici una dintre părțile în conflict. Reclamanților nu le era utilă această probă întrucât s-ar fi tergiversat soluționarea cauzei, expertului fiindu-i necesar un timp îndelungat pentru finalizarea lucrării, ajungându-se astfel la încălcarea art.286 alin.1 Codul muncii, iar pentru pârâtă lucrarea ar fi fost prea costisitoare.
Astfel, tribunalul a apreciat că în cauză sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art.3712Cod procedură civilă, drepturile bănești putând fi determinate, în cazul admiterii acțiunii, în faza de executare.
Coroborând dispozițiile art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate cu cele ale art.7, art.9 și art.232 din același act, dar și cu prevederile art.170 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul ramurii de energie electrică, termică, petrol și gaze naturale și ale art.176 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră, prin raportare la art.38, art.236 alin.4 și art.243 din Codul muncii și în considerarea art.3, art.7 și art.8 din Legea nr.130/1996, precum și în temeiul art.284 alin.1 și art.2 alin.1 lit.c Cod procedură civilă, tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamanți așa cum s-a arătat.
Împotriva sentinței civile nr.165/CM/30 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în termen legal a declarat recurs pârâta "" B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motive prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:
- În mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciind că drepturile solicitate au natura de drepturi salariale.
În condițiile în care drepturile bănești în discuție au fost negociate prin contract colectiv de muncă, nu prin contract individual de muncă, ca forme de sprijin social pentru acoperirea nevoilor de sărbători, ele nu pot fi asimilate sporurilor la salariu.
Drepturile salariale sunt clar configurate în cuprinsul art.154 Codul muncii, ele constituie contravaloarea muncii prestate și sunt menționate în contractul individual de muncă.
Prin urmare, se solicită a se constata că obiectul judecății îl constituie neexercitarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, acestuia fiindu-i aplicabil termenul de prescripție reglementat de dispozițiile art.283 alin.1 Codul muncii. Astfel, se arată, drepturile solicitate în cauză, raportat la data introducerii acțiunii, sunt prescrise.
- O altă critică este aceea potrivit căreia în mod greșit nu s-a reținut inadmisibilitatea acțiunii pentru formularea acesteia înainte de parcurgerea procedurii prealabile la care face trimitere art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă.
Această procedură constă în negocieri care au loc între salariați și angajator cu 15 zile înainte de sărbătorile menționate în text pentru stabilirea valorii concrete a drepturilor bănești, a modalității de acordare, a condițiilor, a criteriilor și mai ales a beneficiarilor.
De aceea, sumele pretinse nu îndeplinesc condițiile unei creanțe certe, lichide și exigibile, iar reclamanții nu pot face proba calității de titulari ai dreptului pretins.
- În ciuda faptului că nu s-au negociat toate aceste elemente, se arată în al treilea motiv de recurs, în anul 2005 a fost inclusă în contractul colectiv de muncă prevederea referitoare la faptul că în anul 2003 suplimentările salariale în discuție au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contrar celor reținute la judecata în primă instanță, interpretarea dată de Comisia Paritară alin.2 din art.168 al are valoarea unei interpretări autentice provenind de la semnatarii actului juridic în cauză, ceea ce demonstrează că din anul 2004, intenția reală a părților a fost introducerea drepturilor salariale suplimentare în salariile de bază, cum s-a și procedat.
În interpretarea dispozițiilor art.168 alin.2 instanța de fond trebuia să aibă în vedere natura contractuală a acestor dispoziții, să stabilească voința internă a părților.
- În mod eronat a analizat instanța de judecată din punct de vedere gramatical textul art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă.
Clauza cuprinsă în art.168 alin.2 din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006 este o clauză îndoielnică, de aceea se interpretează în sensul în care aceasta produce un efect.
Menținerea alineatului 2 cu aceeași formulare în contractele colective nu se poate interpreta decât în sensul că începând cu anul 2003 suplimentările de la alineatul 1 au fost incluse în salariul de bază, deoarece numai în acest sens clauza ar avea efect.
Aceeași interpretare a fost dată și de Comisia Paritară, ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Examinând sentința recurată în raport cu actele dosarului și textele de lege aplicate în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins.
salariale solicitate prin acțiune se încadrează în partea variabilă a salariului, respectiv în categoria adaosurilor la salariu, reglementată de dispozițiile art.155 Codul muncii.
Precizând și lărgind sfera acestor drepturi salariale, contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2005-2006, enumeră la art.41 adaosurile la salariul de bază, printre care se află și alte adaosuri, convenite la nivelul unităților.
Aceste adaosuri au ca premisă prestarea muncii pentru că ele se adaugă sau constituie o suplimentare, o mărire a drepturilor salariale obținute de angajat. Nu se confundă însă cu premierea în funcție de rezultatele muncii deoarece sunt legate de sărbătorile legale, iar negocierea prevăzută în alineatul 1 teza a doua al art.168 din la nivel de unitate pentru stabilirea condițiilor de plată, a criteriilor și a beneficiarilor, nu a avut loc, așa cum a rezultat din susținerile părților.
În lipsa unor astfel de negocieri, așa cum a arătat și recurenta, suplimentările salariale de Paște și de C, nu puteau fi incluse doar în salariul de bază al unora dintre angajați pentru anul 2003, ci în salariul de bază al tuturor salariaților, ceea ce s-a recunoscut de către angajator.
Odată stabilită natura drepturilor bănești solicitate de drepturi salariale, s-a reținut corect la judecata în primă instanță incidența dispozițiilor art.283 alin.1 lit.c) Codul muncii, care reglementează termenul de prescripție de 3 ani.
În contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2004 s-a prevăzut la art.168 alin.2 că pentru anul 2003 suplimentările salariale de Paște și C convenite la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate.
Recunoscând practic lipsa negocierilor pe condiții și criterii de acordare a acestor suplimentări salariale, părțile contractului colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2005 au preluat alineatul 2 cu un alt conținut: "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al art.168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Acest alineat se regăsește în această ultimă formă și în pe 2006.
Din înscrisurile aflate la dosar a rezultat că respectiva condiție a unei noi negocieri a cuantumului suplimentărilor salariale și a criteriilor de acordare este superfluă, nu constituie un impediment în sesizarea instanței de judecată.
Aceasta deoarece creanța este lichidă - sunt stabilite elemente clare în funcție de care poate fi determinată - suplimentarea are cuantumul de un salariu de bază mediu pe unitate.
Sunt stabilite și momentele la care se acordă, dar și motivele.
Mai mult, a rezultat că în anul 2003 s-a inclus această suplimentare în salariul tuturor angajaților. Așa cum a arătat recurenta - pârâta în apărare, odată inclusă în salariul de bază, suplimentarea salarială sau prima a încetat să mai aibă o identitate distinctă.
Prin urmare, față de salariul de bază mărit în anul 2003 prin includerea în acesta a suplimentărilor de Paște și C, părțile au negociat o nouă suplimentare a drepturilor salariale menținând respectiva clauză.
Dacă intenția părților ar fi fost ca această obligație de acordare a suplimentărilor salariale să rămână fără obiect după sfârșitul anului 2003, salariul de bază fiind mărit deja, nu ar fi reiterat clauza privitoare la aceste suplimentări.
Este relevantă sub acest aspect și stabilirea acestor suplimentări salariale în funcție de salariul de bază mediu pe unitate, care diferă de la an la an.
O interpretare prin consens a acestor clauze contractuale - art.168 alin.1 și 2 - de altfel suficient de clare - este inutilă.
Mai mult, o astfel de interpretare nu poate determina o modificare a contractului colectiv de muncă ulterior încetării perioadei de aplicabilitate, căci ar fi încălcate prevederile art.30 și 31 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată.
Ca urmare, devin incidente regulile de interpretare de drept comun, având prioritate intenția comună a părților contractante.
Or, tocmai reiterarea clauzei privind acordarea suplimentărilor salariale de Paște și de C, în condițiile în care salariul de bază era mărit din anul anterior prin operația analizată mai sus, denotă intenția părților de a adăuga la un salariu de bază mărit suplimentări sau prime cu ocazia sărbătorilor respective.
Pe de altă parte, în cazul în care intenția părților ar fi fost aceea de a se recunoaște că suplimentarea a fost inclusă în salariile de bază așa cum sunt ele consemnate în carnetul de muncă, nemodificate, interpretarea ar echivala cu o renunțare ulterioară la drepturile cuvenite conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, interzisă de dispozițiile art.38 Codul muncii coroborat cu art.236 alin.(4) Codul muncii.
Pentru considerentele expuse anterior, rezultă că nu se regăsesc, cu privire la hotărârea criticată, cazurile de nelegalitate și netemeinicie invocate, care se încadrează în prevederile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat în conformitate cu dispozițiile art.312 (1) Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta "" B, împotriva sentinței civile nr.165/CM din 30 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06 aprilie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/09.04.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Ștefan BadeaJudecători:Ștefan Badea, Ion Rebeca, Georgiana Nanu
