Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 79/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 79 /R/2008
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Adrian Repede
JUDECĂTORI: Adrian Repede, Lucia Ștețca Ioana Tripon
- -
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de pârâta SC COMPLEX SRL împotriva sentinței civile nr. 2036 din 08.10.2007 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta -A, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul intimatului-reclamant, avocat, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul intimatului-reclamant depune la dosar întâmpinare în două exemplare și chitanță reprezentând onorariu avocațial.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatului-reclamant solicită respingerea recursului ca nefundat, menținerea ca legală a sentinței civile atacate și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, susținând concis motivele cuprinse în întâmpinare.
CURTEA
Asupra recursului declarat reține:
Prin sentința civilă nr. 2036/08.10.2007 a Tribunalului Sălaj, s-a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta împotriva pârâtei SC Compex SRL Z, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.424,58 lei reprezentând diferență dreptul salariale neacordate pentru perioada februarie - decembrie 2006, indemnizația cuvenită pentru 17 zile de concediu de odihnă aferent anului 2006 și contribuția de asigurări de sănătate aferentă lunii martie 2006.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei 680 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamanta a fost angajata pârâtei în funcția de vânzătoare din data de 06.02.2006 până la 14.12.2006, raporturile de muncă încetând prin demisie.
Din recunoașterea pârâtei și din declarațiile martorelor și, s-a reținut că salariul reclamantei a fost de 400 lei lunar.
Din aceleași depoziții de martori, cât și din recunoașterea reclamantei a rezultat faptul că o parte din salariu se plătea în natură.
Reclamanta a susținut că în perioada în care a lucrat la pârâtă a primit doar salariul în natură, echivalent a 2.255 lei.
Pârâta a depus la dosarul cauzei statele de plată aferente lunilor februarie - decembrie 2006, acestea nefiind semnate de reclamantă și nu s-au depus documente justificative care să demonstreze efectuarea plății.
Din concluziile expertizei contabile efectuate în cauză și avându-se în vedere salariul real negociat s-a reținut că pentru perioada lucrată reclamanta avea dreptul la salarii nete în cuantum de 5.446 lei.
Din această sumă s-a scăzut suma de 3.767,42 lei, ce reprezintă plata în natură făcută către reclamantă.
Deși reclamanta a recunoscut doar primirea unor produse în sumă de 2.255,10 lei, s-a apreciat a fi dovedită suma de 3.767,42 lei ce reiese din caietul în care fiecare angajată avea evidențiată situația plății în natură făcută de angajator.
Din totalul sumei datorate de pârâtă, s-a mai scăzut și suma de 240 lei, recunoscută de reclamantă în ședința publică din 19 martie 2007, ca primită de la pârâtă pentru perioada în care s-a aflat în concediu medical.
Conform contractului individual de muncă, reclamanta avea dreptul la 21 zile de concediu de odihnă anual, din care 4 zile au fost efectuate în luna februarie 2006, rămânând de efectuat 17 zile.
Pârâta nu a făcut dovada plății indemnizației cuvenite pentru concediul de odihnă, prin urmare instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei indemnizația cuvenită pentru 17 zile de concediu de odihnă.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta SC Complex SRL Z, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivele de recurs se invocă nelegalitatea și netemeinicia sentinței.
Totalul drepturilor cuvenite reclamantei pentru perioada cât a fost angajată, se ridică la suma de 4.000 lei. Reclamanta a recunoscut primirea salariului pentru două luni, astfel încât pretențiile sale puteau fi admise în limita sumei de 3.200 lei.
Un alt aspect important pe care instanța l-a neglijat a fost acela că reclamanta a lucrat efectiv în gestiune doar până la 31.07.2006, din luna august fiind trecută să lucreze "la calculator în birou".
Magazinul la care vindea reclamanta era cu program non stop și avea cinci vânzătoare, cărora le venea rândul să lucreze în schimbul de noapte o dată la cinci săptămâni, pentru orele suplimentare având dreptul la două zile libere lunar.
În mod greșit s-au reținut concluziile expertizei contabile, în sensul că pentru perioada celor 10 luni lucrare, societatea pârâtă datora salarii în cuantum de 5.446 lei. Acest calcul este făcut ca și cum reclamanta ar fi lucrat în fiecare zi câte 8 ore, deși chiar martorii reclamantei au declarat că au văzut-o doar ocazional în schimbul de noapte.
Din nici o probă nu a rezultat că reclamanta ar fi lucrat zilnic minim 8 ore, de altfel, fizic, nu ar fi putut efectua numărul de ore pretins.
Sentința este greșită și în privința obligării societății la plata indemnizației cuvenite pentru 17 zile de concediu de odihnă aferent anului 2006.
Pentru perioada de 10 luni lucrată efectiv, conform contractului de muncă, reclamanta avea dreptul la 17 zile de concediu.
Deși instanța a reținut că reclamanta a efectuat 4 zile de concediu de odihnă în luna februarie 2006, și de asemenea că a efectuat concediu de odihnă și în luna decembrie 2006, în mod greșit a obligat pârâta la plata indemnizației pentru 17 zile.
Reclamanta nu a dovedit vreun prejudiciu suferit prin nevirarea de către pârâtă a obligațiilor bugetare aferente salariului.
Recursul nu este fondat.
Recursul pârâtei vizează în principal netemeinicia sentinței atacate și avându-se în vedere că sentința nu este supusă căii de atac a apelului, conform art. 3041.pr.civ. recursul nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304.pr.civ. instanța putând examina cauza sub toate aspectele.
O primă susținere a recurentei este aceea că reclamanta ar fi recunoscut că ar fi primit salariile aferente pentru două luni, însă recunoașterea făcută personal de reclamantă este prezentată denaturat.
Într-adevăr, în ședința publică din 19 martie 2007, reclamanta a recunoscut primirea sumei de 240 lei, ce reprezintă indemnizația pentru concediu medical ( 80).
În conținutul încheierilor din 19 februarie și 5 martie 2006, nu este consemnată nici o recunoaștere a reclamantei, referitoare la primirea sumelor datorate cu titlu de salariu.
Este lipsită de relevanță dovada derivând din declarația martorei, în sensul că din luna august 2007 reclamanta și-ar fi schimbat locul de muncă. Nici nu s-a afirmat, nici nu s-a dovedit că acest fapt ar fi atras modificări în ceea ce privește salariul datorat de pârâtă.
Reclamanta nu era ținută să facă dovada că a lucrat câte 8 ore în fiecare zi, câtă vreme din contractul individual de muncă rezultă durata muncii ca fiind de 8 ore pe zi, acest aspect reieșind și din pontajele efectuate de pârâtă.
Drepturile stabilite cu titlu de salariu prin expertiza contabilă nu includ și perioada în care reclamanta s-a aflat în concediu medical, cu titlu exemplificativ putându-se arăta că pentru luna noiembrie 2006 expertul nu a luat în calcul nici o oră lucrată.
Potrivit dispozițiile art. 163 alin. 1 Codul muncii plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Cum statele de plată nu au fost semnate de reclamantă, iar pârâta nu a putut prezenta alte documente justificative care să ateste plata salariului, teoretic reclamanta ar fi putut pretinde întreaga sumă aferentă perioadei lucrate, mai puțin plățile recunoscute de 240 lei cu titlu de indemnizație pentru concediu medical și 2.255 lei pentru care a beneficiat de produse în contul salariului.
Obligarea reclamantei la polata sumei de 1424,58 lei, cu titlu de drepturi salariale neacordate, este și legală și temeinică.
Într-adevăr, aferent perioadei lucrate reclamanta era îndreptățită la concediu de odihnă de 17 zile. Indiferent dacă acest concediu de odihnă a fost sau nu efectuat, conform art. 139 alin. 1 Codul muncii concediul de odihnă trebuia plătit. Ca și în situația salariilor, nefiind făcută dovada plății indemnizației de concediu, obligarea pârâtei l plata indemnizației aferente pentru 17 zile de concediu de odihnă, este legală și temeinică.
Criticile aduse sentinței nefiind întemeiate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1.pr.civ. recursul declarat de pârâtă urmează a fi respins ca nefondat.
În baza art. 274.pr.civ. pârâta recurentă va fi obligată să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial ( 16).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC COMPLEX SRL împotriva sentinței civile nr. 2036 din 8 octombrie 2007 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.SL/dact.
2 ex./06.02.2008
Jud.primă instanță: /
Președinte:Adrian RepedeJudecători:Adrian Repede, Lucia Ștețca Ioana Tripon
