Obligație de a face. Decizia 122/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civil, de munc și asigurri sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVIL NR. 122/R/2007

Ședința public din 17 ianuarie 2008

Instanța constituit din:

PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș

-- - -

JUDECTORI:

- -

-

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1096 din 26 aprilie 2007, pronunțat de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâta " CONSRUCȚII" având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal fcut în ședinț public, se prezint reclamantul-recurent personal, lips fiind reprezentantul pârâtei-intimate.

Procedura de citare este legal îndeplinit.

Recursul este scutit de tax judiciar de timbru și timbru judiciar.

S-a fcut referatul cauzei, dup care, instanța constat c recursul a fost declarat și motivat în termen legal și a fost comunicat pârâtei-intimate. De asemenea, constat c pârâta-intimat nu a comunicat actele solicitate de ctre instanț prin adresa emis la data de 28 noiembrie 2007, motiv pentru care, instanța în temeiul disp. art.108 indice 1 alin.2 litera f pr.civil va dispune amendarea cu suma de 500 lei a conductorului pârâtei-intimate " Construcții"

Având în vedere c pârâta-intimat " Construcții" D nu a rspuns solicitrilor instanței, respectiv nu a comunicat actele solicitate prin adresele de la 21 și 24 din dosar, instanța în temeiul disp. art. 108 indice 1 alin.2 litera f pr.civil dispune amendarea și darea în debit cu suma de 500 lei a conductorului pârâtei-intimate " Construcții" D, respectiv a administratorului societții - nscut la data de 02.10.1964, legitimat cu seria - nr.- eliberat de Poliția D la data de 26.04.2005, cu domiciliul în D,-, jud. C, dispoziție cu drept de reexaminare în 15 zile de la data comunicrii deciziei.

Întrebat fiind, reclamantul-recurent arat c nu are de formulat alte cereri sau excepții de invocat.

Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, instanța declar închis faza cercetrii judectorești și acord cuvântul asupra recursului.

Reclamantul-recurent solicit admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris pentru motivele artate pe larg în memoriul de recurs.

CURTEA

Deliberând, constat urmtoarele:

Prin sentința civil nr.1096 din 26.04.2007 pronunțat de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost respins cererea reclamantului în contradictoriu cu pârâta Construcții

Pentru a pronunța astfel, prima instanț a reținut c prin acțiunea înregistrat la 06.02.2007, reclamantul a chemat în judecat pe pârâta CONSTRUCȚII D solicitând instanței ca prin hotrârea ce o va pronunța în cauz s oblige pe aceasta din urm s-i elibereze o adeverinț prin care s se ateste indemnizația de conducere, sporul de șantier și regimul de munc de 10 ore/zi de care a beneficiat în perioada 26.04.1965-17.11.1967 când a ocupat postul de sef serviciu producție, la Grupul de șantiere nr. 3 D, sef Șantier la Șantierul nr.3 G, și sef Șantier la Șantierul nr. 1 De asemenea a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune interese în cuantum de 100 lei/zi de întârziere, începând de la data rmânerii irevocabile a hotrârii și pân la eliberarea adeverinței.

În motivarea cererii sale reclamantul a artat c a îndeplinit activitatea de inginer constructor, în cadrul de Construcții C- Grupul de Șantiere nr. 3 D, în perioada 26.04.1965-17.11.1967 ocupând posturile de sef serviciu producție și sef șantier.

Acesta a mai artat c pentru recalcularea pensiei s-a impus obținerea si depunerea la Casa Județean de Pensii a adeverinței solicitate îns din culpa pârâtei nu a putut s o depun, deși a fcut nenumrate demersuri în acest sens.

În drept sunt invocate prevederile art. 8, art. 18 și art. 24 din Legea 554/2004, prevederile OUG nr. 4/03.02.2005 și cele ale Legii nr. 49/1992.

Pârâta legal citat nu a formulat întâmpinare si nici nu s-a prezentat in fața instanței pentru a-și preciza poziția procesual.

Examinând actele si lucrrile dosarului, instanța a reținut în fapt urmtoarele:

Conform copiei Carnetului de munc reclamantul si-a desfșurat activitatea în cadrul societții pârâte în perioada 26.04.1965-17.11.1967 ocupând posturile de sef serviciu producție și sef șantier.

Întrucât pârâta nu s-a prezentat în fața instanței, la termenul din data de 29.03.2007, instanța a dispus efectuarea unei adrese ctre aceasta pentru a-i comunica cuantumul indemnizației de conducere, sporul de șantier și pentru regimul de munc de 10 ore/1 zi de care a beneficiat reclamantul în perioada 26.04.1965-17.11.1967.

La data de 26-04.2007 pârâta a rspuns prin adresa nr. 1469/20.04.2007 rspuns din care a rezultat c reclamantul nu figureaz în registrele de evidenț a salariaților și în statele de plat aferente perioadei indicate în acțiune perioad în care acesta susține c a beneficiat de indemnizație de conducere, spor de șantier si program de lucru de 10 ore/zi.

Conform disp. art. 40 lit. h din Codul Muncii, angajatorul are obligația s elibereze angajatului, la cerere, toate documentele care atest calitatea de salariat al acestuia.

S-a observat c fostul angajator în cadrul cruia reclamantul pretinde c si-a desfșurat activitatea, si-a îndeplinit obligația anterior menționat rezultând c nu este în msur s satisfac în mod pozitiv cererea acestuia întrucât în perioada indicat nu este trecut în registrele de evidenț cum c ar fi beneficiat de indemnizație de conducere, spor de șantier si pentru regimul de munc de 10 ore/zi.

Faț de cele ce preced instanța în temeiul art.283 și urm. Codul Munciia respins ca neîntemeiat acțiunea formulat de ctre reclamant, acțiune ce a avut ca obiect conflict de drepturi.

Împotriva acestei hotrâri, reclamantul a declarat recurs prin care a solicitat admiterea cererii sale introductive.

În motivarea recursului s-a invocat c pârâta avea obligația, conform art.40 lit. h din Codul Munciis -i elibereze reclamantului toate documentele care atest calitatea de salariat al acestuia, iar afirmația pârâtei c reclamantul nu figureaz în statele de plat și în registrele de evidenț al salariaților nu înseamn c nu a beneficiat de sporurile menționate în acțiune.

Pârâta Construcții a depus întâmpinare prin care a artat c reclamantul nu figureaz în registrele de evidenț a salariaților în statele de plat aferente perioadei 26.04.1965 - 17.11.1967, depunând acte în acest sens.

Examinând hotrârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite recursul pentru urmtoarele considerente:

În perioada 26.04.1965 - 17.11.1967, reclamantul a ocupat funcția de șef serviciu producție și șef șantier în cadrul C - Grup Șantier nr.3 D, antecesoarea pârâtei, dup cum rezult din copia carnetului de munc (pozițiile 12-17, 7,8 fond).

Or, în temeiul art.40 alin.2 lit. h Codul Muncii angajatorului îi revine obligația "s elibereze la cerere toate documentele care atest calitatea de salariat a solicitantului".

Cu toate acestea, pârâta nu s-a conformat dispozițiilor legale citate, justificându-și refuzul prin pretinsa împrejurare c reclamantul nu figureaz în registrul general de evidenț a salariaților și în statele de plat aferente perioadei 26.04.1965 - 17.11.1967, iar prima instanț a considerat aceast aprare ca probant prin ea însși chiar fr a fi depuse înscrisurile invocate de pârât.

La solicitarea expres și repetat a instanței de recurs, pârâta a depus un extras din registrul de evidenț al salariaților (8-17), în care nu figureaz reclamantul, îns Curtea de Apel constat c acest înscris nu menționeaz perioada la care se refer și nici personalul cu funcții de conducere din care fcea parte reclamantul, fiind lipsit de forț probant.

Prin urmare Curtea de Apel apreciaz c pârâta, creia îi revenea sarcina probei, conform art.287 Codul Muncii, nu a dovedit faptul negativ pretins, respectiv c nu deține acte referitoare la solicitarea reclamantului, ceea ce se putea realiza prin depunere tuturor documentelor privind perioada în litigiu, astfel încât în temeiul art.174 pr.civ. vor fi considerate ca dovedite pretențiile reclamantului.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 pr.civ. va admite recursul, va obliga pârâta s-i elibereze reclamantului o adeverinț care s ateste indemnizația de conducere, sporul de șantier și regimul de munc de 10 ore pe zi, corespunztoare perioadei 26.04.1965- 17.11.1967 în care reclamantul a ocupat postul de șef serviciu producție la Grupul de șantiere nr.3 D, șef șantier la Șantierul nr.3 G și șef șantier la Șantierul nr.1 D, în termen de 5 zile de la pronunțarea prezentei decizii, sub sancțiunea obligrii pârâtei la plata ctre reclamant a daunelor cominatorii de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere.

Acordarea daunelor cominatorii este justificat de caracterul personal al obligației ce revine pârâtei, care este dețintoarea datelor la care se refer cererea reclamantului, fiind aplicabil Decizia nr. XX din 12.12.2005, pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1096 din 26.04.2007 a Tribunalului Cluj pronunțat în dosar nr-, pe care o modific în tot în sensul c admite acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta Construcții D și oblig pârâta s-i elibereze reclamantului o adeverinț care s ateste indemnizația de conducere, sporul de șantier și regimul de munc de 10 ore pe zi, corespunztoare perioadei 26.04.1965- 17.11.1967 în care reclamantul a ocupat postul de șef serviciu producție la Grupul de șantiere nr.3 D, șef șantier la Șantierul nr.3 G și șef șantier la Șantierul nr.1 D, în termen de 5 zile de la pronunțarea prezentei decizii, sub sancțiunea obligrii pârâtei la plata ctre reclamant a daunelor cominatorii de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere.

Decizia este irevocabil.

Dat și pronunțat în ședința public din 17.01.2008.

PREȘEDINTE JUDECTORI GREFIER

--- - - - -

Red./S,

3 ex./29.01.2008

Președinte:Ioan Daniel Chiș
Judecători:Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Adrian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 122/2008. Curtea de Apel Cluj