Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 801/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 801/R-CM
Ședința publică din 21 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu judecător
JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 3: Georgiana Nanu
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții, și, împotriva sentinței civile nr.49/F-CM din 30 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenții-reclamanți și intimații-pârâți Tribunalul Vâlcea, Curtea de APEL PITEȘTI și Ministerul Justiției și Libertăților.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură al instanței, intimatul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a depus la dosar întâmpinare.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă în conformitate cu prevederile art.242 alin. 2 Cod procedură civilă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 04 iunie 2008, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea și Curtea de APEL PITEȘTI, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat pârâtul Ministerul Justiției să vireze pârâtului Tribunalul Vâlcea sumele necesare acordării către reclamanți a drepturilor salariale cuvenite de titlu de spor de periculozitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară pe perioada 03 iunie 2005 și în continuare, iar Curtea de APEL PITEȘTI să fie obligată a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
În motivarea acțiunii se arată că reclamanții au calitatea profesională de magistrați în cadrul Tribunalului Vâlcea și având în vedere felul și complexitatea activității de mare risc social prestate, responsabilități și competențe stabilite expres prin art.2 din nr.OUG27/29.03.2006, pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare și periculoase, trebuie să li se acorde sporul procentual solicitat prin acțiunea de față proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Se arată de asemenea că personalul din justiție, deși se regăsește în prezența a două categorii de condiții deosebite, respectiv vătămătoare și periculoase, pârâții, ca ordonatori principali de credite, secundari sau terțiari, nu au înțeles să procedeze la plata sporului solicitat. Cu toate acestea, reclamanții continuă să fie expuși la condiții de periculozitate majoră, datorită funcției profesionale, situație în care sunt îndreptățiți, conform art.77 din Legea nr.303/2004, la asigurarea de măsuri speciale de protecție reală împotriva amenințărilor, violențelor sau oricăror fapte care îi pun în pericol.
Conform art.40 din contractul colectiv de muncă la nivel național, se diferențiază în mod clar drepturile salariale procentuale acordate în mod diferențiat cu titlu de spor de periculozitate de sumele acordate cu titlu de spor pentru condiții nocive, sporul solicitat prin prezenta acțiune li se cuvine față de condițiile de muncă, de stres și concentrare maximă necesare în munca și activitatea profesională.
De altfel, acordarea acestor drepturi bănești este singura modalitate prin care se poate înlătura situația discriminatorie creată cu încălcarea normelor cuprinse inclusiv în art.6-8, art.37-40 din Legea nr.53/2003, modificată.
Se arată că potrivit art.16 alin.1 din Constituția României și art.23 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, toți oamenii au dreptul, fără nicio discriminare, la salariu și la celelalte sporuri și adaosuri egale pentru muncă egală.
Prin încheierea din 26 iunie 2008, Tribunalul Vâlcea, în baza art.I alin.1 coroborat cu art.II alin.2 din nr.OUG75/2008, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia la Curtea de APEL PITEȘTI, unde cauza a fost înregistrată la data de 04 iulie 2008.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii, arătând că la data de 03 iulie 2008 Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
S-a stabilit că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din această ordonanță sunt neconstituționale, în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor considerate discriminatorii.
Pe de altă parte, se arată că potrivit art.7 din nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor și procurorilor, sporul de 15% pentru condiții vătămătoare poate fi acordat o singură dată și reclamanții beneficiază de un asemenea spor, situație în care pretențiile formulate sunt neîntemeiate.
Curtea de APEL PITEȘTI, prin sentința civilă din 30 septembrie 2008, a respins acțiunea formulată de reclamanți.
În adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținu în esență că, potrivit nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, art.30, dreptul acestora la un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase la instanțele judecătorești și parchete se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat cu condiția ca cel puțin 70% din activitate să se desfășoare în asemenea condiții pentru ca apoi să se stabilească de către Ministrul Justiției sau, după caz, de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție alte condiții de acordare a sporului.
acestui act normativ, s-a stabilit prin art.7 alin.1 din nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, că pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului asimilat acestora li se acordă un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
La stabilirea condițiilor de acordare a sporului, noua reglementare la alin.2 al art.7 din nr.OUG27/2006 nu a mai preluat prevederea privind desfășurarea activității în condițiile menționate pe o durată de cel puțin 70%.
Din interpretarea gramaticală a acestor texte de lege a rezultat că în situația în care activitatea reclamanților se desfășoară în mai multe tipuri de condiții vătămătoare, sporul de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară nu se acordă decât o singură dată.
Caracteristic personalului din autoritățile și instituțiile publice este că salariile suportate din fondurile defalcate special de la bugetul de stat sau bugetele fondurilor speciale nu pot fi în principiu negociate, modul de salarizare fiind stabilit prin lege.
Măsurile speciale de protecție împotriva amenințărilor, violențelor sau oricăror fapte care îi pun în pericol pe ei, familiile lor vizează magistrații potrivit art.77 din Legea nr.303/2004, însă nici în aceasta nu se arată că sporul se acordă de mai multe ori.
Nu a fost primită nici susținerea privind tratamentul diferențiat al reclamanților cu alte categorii sociale pentru a se vorbi de discriminare în sensul art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, sporul fiind deja plătit.
În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă și respectarea termenului legal, împotriva deciziei au formulat recurs reclamanții, pe care au criticat-o ca legală și netemeinică.
În motivarea recursului formulat, reclamanții arată că au calitatea profesională de magistrați în cadrul pârâtului Tribunalul Vâlcea, iar relațiile juridice de serviciu trebuie să se desfășoare și să fie supuse principiului bunei credințe și al consensualității obligațiilor, drepturilor și competențelor căzute în sarcina și/sau favoarea fiecărei părți semnatare și interesate.
Recurenții-reclamanți, în calitatea profesională avută și având în vedere felul și complexitatea activității de mare risc social prestate, arată că aceste responsabilități și competențe sunt recunoscute și consacrate expres de către legiuitor conform dispozițiilor art.2 din nr.OUG27/29.03.2006, prin care s-au stabilit inclusiv riscurile funcției, dar și regimul de incompatibilități și interdicții, ținând seama de locul și rolul justiției într-un stat de drept.
Conform art.7 din același act normativ se dispune, în mod clar și fără echivoc că pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare și/sau periculoase, reclamanților trebuie să li se acorde sporul procentual solicitat prin acțiune, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Condițiile de stabilire și acordare a sporului salarial se aprobă de către ordonatorul principal de credite în funcție de condițiile reale și efective de muncă, stabilite potrivit legii.
În acest sens, personalul din justiție, deși se regăsește în prezența a două categorii de condiții deosebite, respectiv vătămătoare și periculoase, pârâții ca ordonatori principali, secundari sau terțiari de credite nu au înțeles să procedeze în sensul plății efective a sporului solicitat.
Cu toate acestea, arată recurenții, sunt expuși la condiții de periculozitate majoră datorită funcției profesionale, situație în care dacă pericolul este cunoscut sau prevăzut în mod legal și cert sunt îndreptățiți conform art.77 din Legea nr.303/2004 la asigurarea de măsuri speciale de protecție reală împotriva amenințării violențelor sau oricăror fapte care îi pun în pericol pe ei, familiile sau bunurile lor.
Măsurile speciale de protecție, condițiile și modul de realizare a acestora trebuie stabilite la propunerea pârâtului Ministerul Justiției și printr-un act normativ emis de către Guvernul României, în prezent neexistând o asemenea reglementare.
Gradul de expunere la pericol a vieții și integrității corporale este recunoscut inclusiv de art.27 din nr.OUG27/2006 prin care se distinge cu claritate invaliditatea provenită din exercitarea de fapte penale asupra reclamanților și invaliditatea obișnuită care poate interveni în condiții normale, în acest context fiind prevăzută inclusiv plata veniturilor de înlocuire.
Drepturile asigurate pentru cazul ivirii în mod regretabil a invalidității nu exclud și nici nu înlătură obligativitatea plății sporului procentual cuvenit în mod just pentru periculozitatea funcției, aceasta conform și art.40 alin.3 din CCM unic nr.2001/31.01.2005 la nivel național pentru anii 2005-2006, act normativ convențional prelungit inclusiv pentru anul 2007.
Se solicită de către reclamanți aplicarea art.5, 239, 241-243 și art.295 din Legea nr.53/2003.
Conform art.40 din CCM la nivel național se diferențiază în mod clar drepturile salariale procentuale acordate în mod diferențiat cu titlu spor de periculozitate de sumele acordate cu titlu spor pentru condiții nocive, sporul salarial solicitat prin acțiune li se cuvine având în vedere condițiile de muncă, de stres și concentrare maximă necesare în munca și activitatea profesională desfășurate.
De altfel, posibilitatea și obligația legală a plății sporului procentual a fost lăsat la îndemâna ordonatorului de credite, acesta neînțelegând să procedeze la plata acestuia, această atitudine urmând a fi sancționată de către instanța de judecată prin admiterea pretențiilor bănești solicitate.
Acordarea acestor drepturi bănești este singura modalitate prin care se poate înlătura situația discriminatorie creată, prin atitudinea omisivă și lipsită de temei și suport juridic de către părțile litigante, cu încălcarea normelor cuprinse inclusiv în art.6-8, art.37-40 din Legea nr.53/2003 modificată.
Potrivit art.21 alin.1 din nr.OG137/2000 aprobată prin Legea 27/2004, în toate cazurile în care se constată existența unei discriminări din cele prevăzute expres în acest act normativ, persoanele interesate discriminate își pot manifesta interesul și au dreptul să solicite despăgubiri corespondente și proporțional cu prejudiciul suferit și dovedit, cu restabilirea situației anterioare discriminării, implicit prin anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Apreciază recurenții că potrivit art.67, 68 din Legea nr.168/1999, precum și normele incidente și aplicabile cuprinse în Legea nr.53/2003, văzând și natura raportului de serviciu dintre părți, dreptul comun în materie este cel care reglementează soluționarea conflictelor de drepturi, văzând inclusiv petitul acțiunii civile, prin care se solicită despăgubiri bănești rezultate din salarizarea inegală în cadrul aceleiași profesii.
Potrivit normelor constituționale incidente, exercițiul unor drepturi sau libertăți, poate fi restrâns numai prin lege și dacă se impune după caz, pentru condițiile evidențiate limitativ în normele de drept mai sus arătate, ori aceste cerințe nu sunt realizate și îndeplinite, fiind astfel afectat direct exercițiul dreptului și lipsind de finalitate și consecințe juridice și/sau pecuniare, intenția clară și fără echivoc a legiuitorului, aceasta fiind manifestată expres la data consacrării acestui drept bănesc.
De altfel, normele constituționale precum și prevederile incidente cuprinse în Legea nr.24/2000 modificată prevăd posibilitatea restrângerii sau limitării unui drept material și/sau subiectiv, dar nicidecum nerecunoașterea sau neplata acestuia, deoarece un drept câștigat nu poate fi restrâns decât printr-un act normativ.
Recunoscând cu valoare de adevăr juridic că măsura neplății încalcă dispozițiile constituționale, urmează a se aprecia și dispune în consecință de către instanța de judecată, în sensul temeiniciei și legalității pretențiilor reclamanților, exercițiul dreptului la acțiune fiind manifestat și în recunoașterea art.1886 Cod civil.
Drepturile bănești solicitate de către recurenții-reclamanți nu pot face obiectul limitării sau neplății acestora, aceasta și pentru realizarea unui serviciu stabil, eficient și imparțial, reclamanții fiind supuși unui regim sever de incompatibilități, interdicții și conflicte de interese.
Se solicită a se face de către instanță aplicabilitatea art.292-293 din Legea nr.53/2003 modificată, dar și normele cuprinse în art.7, art.23 și Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de către România la 14.12.1995, art.7, art.19 pct.13 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice ratificat prin Decretul nr.212/1974, art.4 și urm. din Carta Socială Europeană revizuită și ratificată prin Legea nr.74/1999, dar și dispozițiile cuprinse în Directiva CE -, dar și în recunoașterea și aplicarea nediscriminatorie a condițiilor de salarizare conform prevederilor nr.OG137/2000 modificată și aprobată prin Legea nr.27/2004.
Potrivit art. 16 alin. 1 din Constituția României și art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, "toți oamenii au drepturi fără nicio discriminare la salariul și la celelalte sporuri și adaosuri egale pentru muncă egală" conform și art. 2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și economice și art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, respectiv art.1 alin.1 din Primul Protocol Adițional la această convenție.
Îndeplinirea cerinței de îmbunătățire substanțială a actului de justiție, nu ar putea fi asigurată având în vedere și normele de drept mai sus arătate în condiții de inegalitate de tratament salarial.
Pentru aceste considerente se solicită admiterea recursului, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, urmând a se dispune în mod legal și just obligarea pârâților la virarea și plata efectivă a drepturilor bănești solicitate, precum și la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă, cu consecința beneficiului și satisfacției dispusă în favoarea reclamanților, a plății acestora, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație.
Prin întâmpinare, Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că, din interpretarea dispozițiilor art.7 din nr.OUG27/2006 rezultă, așa cum s-a reținut și de către tribunal, că acordarea sporului de 15 % este condiționată de stabilirea pe baza unei expertize de specialitate a existenței unor condiții de muncă dintre cele enumerate de lege.
Textul nu prevede acordarea imperativ a sporului de 15% de mai multe ori în cazul existenței cumulative a acestor condiții de muncă.
Prevederile contractului colectiv de muncă nu sunt aplicabile magistraților. Aceasta rezultă din prevederile art.295 Codul muncii și ale art.1 din Legea nr.130/1996.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, curtea constată că recursul nu este fondat.
nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, în vigoare din decembrie 2002, a prevăzut la art.30 dreptul acestora la un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, la instanțele judecătorești și parchete, spor ce se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Textul de lege a prevăzut la alin.2 condiția ca cel puțin 70% din activitate să se desfășoare în asemenea condiții pentru ca apoi, să se stabilească de către ministrul justiției sau, după caz, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție alte condiții de acordare a sporului.
acestui act normativ, s-a stabilit prin art.7 alin.(1) din nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției că pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți și personalului asimilat acestora li se acordă un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
La stabilirea condițiilor de acordare sporului noua reglementare - alin 2 al art.7 din nr.OUG27/2006 - nu a mai preluat prevederea privind desfășurarea activității în condițiile menționate pe o durată de cel puțin 70%.
Prin interpretarea gramaticală a textelor de lege menționate mai sus se reține, ca și la judecata în primă instanță, că în situația în care activitatea reclamanților se desfășoară atât în condiții vătămătoare, cât și în condiții periculoase, sporul de 15 % din indemnizația de încadrare brută lunară nu poate fi acordat decât o singură dată.
Cum reclamanții primesc deja acest spor pentru condiții vătămătoare de muncă, sub aspectul analizat mai sus, noua pretenție nu are bază legală.
Argumentul potrivit căruia sporul de periculozitate este reglementat și de contractul colectiv de muncă unic la nivel național astfel încât se cuvine reclamanților nu poate fi primit.
Caracteristic personalului din autoritățile și instituțiile publice este că salariile, suportate din fonduri defalcate de la bugetul de stat sau de la bugetele fondurilor speciale, nu pot fi, în principiu, negociabile. Altfel spus, modul de salarizare este stabilit prin lege.
Sunt categorii de personal bugetar - personalul didactic - pentru care legea permite negocierea cuantumului pentru un drept salarial suplimentar, stabilit în prealabil prin lege între limite minime și maxime.
Prin urmare chiar și acolo unde este permisă negocierea, aceasta este circumstanțială și poate opera numai pentru drepturi recunoscute inițial în acte normative.
Măsurile speciale de protecție împotriva amenințărilor, violențelor sau oricăror fapte care îi pun în pericol pe magistrați, pe familiile sau bunurile lor, la care fac referire dispozițiile art.77 din Legea nr.303/2004 privind statutul magistraților, sunt de aplicare imediată la situația în care se ivește unul dintre cazurile menționate, constând în apărarea efectivă a integrității persoanei, familiei și bunurilor acesteia. De aceea, nu au drept scop compensarea muncii depuse în condiții periculoase, respectiv nu au caracter de spor salarial.
Discriminarea este invocată fără a se preciza categoria profesională față de care se poate reține tratamentul diferit nejustificat, deci fără a se arăta situația de comparabilitate astfel că în mod corect instanța de fond nu a reținut incidența prevederilor nr.OG137/2000.
De aceea nu sunt incidente nici normele internaționale care interzic și sancționează discriminarea.
Pentru aceste considerente, curtea va reține că soluția tribunalului este legală și temeinică, nefiind îndeplinite condițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, în care se încadrează criticile formulate, astfel că în baza art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul reclamanților ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții, și, împotriva sentinței civile nr.49/F-CM din 30 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, TRIBUNALȘUL și CURTEA DE APEL PITEȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./10.04.2009
Jud.fond: /
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Ion Rebeca, Georgiana Nanu
