Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 821/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 821/2009

Ședința publică de la 25 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Victor Crețoiu JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa

- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria

- - - judecător

- grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.354/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța constată, față de actele și lucrările dosarului, cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Sub nr-, s-a înregistrat la Tribunalul Sibiu acțiunea formulată dereclamanții:, și în contradictoriu cupârâții: Ministerul Justiției, Curtea de APEL ALBA IULIA și Tribunalul Sibiu, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției la virarea către pârâtul Tribunalul Sibiu - acesta din urmă cu obligația plății efective către fiecare intervenient a drepturilor salariale cuvenite cu titlu de primă de vacanță egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu de odihnă, corespondent perioadei 17.09.2004 - 2006, actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material până la data plății efective, conf. art.1084 - 1086. civ.;

- obligarea pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA la efectuarea mențiunilor necesare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant, în sensul evidențierii plății primei de vacanță;

- cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii se arată în esență că, prin Legea nr.50/1996 modificată și completată prin nr.OG83/2000, s-a prevăzut că magistrații au dreptul la prima de concediu de odihnă. Aplicarea art.411alin.(1) din Legea nr.50/1996 a fost suspendată, dar aceasta nu înseamnă înlăturarea dreptului care a continuat să existe.

Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În cuprinsul întâmpinării se arată că, potrivit Deciziei nr.XXIII/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001 - 2002, întrucât prevederile art.411din Legea nr.50/1996 au fost abrogate începând cu data de 1.01.2003.

A depus întâmpinare și pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de aceea că nu are nici o atribuție în privința stabilirii indemnizațiilor judecătorilor, competența și responsabilitatea în acest domeniu revenindu-i în exclusivitate Ministerului Justiției.

În conformitate cu dispozițiile art.137 alin.(1) civ.Cod Penal, tribunalul s-a pronunțat mai întâi asupra excepției invocate de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA.

Cu privire la aceasta, s-a constatat că prin acțiune, reclamanții au solicitat obligarea Curții de Apel numai la efectuarea mențiunilor necesare în carnetele de muncă și nu obligarea la plata drepturilor salariale, ori în condițiile în care carnetele de muncă sunt păstrate la sediul Curții de Apel, această pârâtă are calitate procesuală pasivă pentru petitul al doilea al acțiunii. Pentru aceste considerente, excepția a fost respinsă.

Prin sentința civilă nr.354/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul civil cu nr. de mai sus a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA. A fost admisă acțiunea formulată de reclamanți, pârâții fiind obligați să le plătească drepturile salariale cuvenite cu titlu prim ă de vacanță pentru perioada anilor 2004-2006, actualizate cu indicele de inflație, până la data plății efective. A fost obligată pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze mențiunile necesare în carnetele de muncă ale reclamanților.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanții sunt magistrați în cadrul Judecătoriei În această calitate, potrivit art.411alin.(1) din Legea nr.50/1996, ei aveau dreptul la o primă de vacanță anuală, egală cu indemnizația brută pe luna anterioară plecării în concediu și care se impozitează separat.

Această prevedere legală, a fost suspendată succesiv prin legile bugetare anuale până la data de 31.12.2006.

Susținerea pârâtului Ministerul Justiției conform căreia prin nr.OUG177/2002 s-au abrogat implicit prevederile Legii nr.50/1996, sunt nefondate, un act normativ cu forță juridică inferioară neputând abroga o lege.

Așa fiind, urmează a se constata că suspendarea exercițiului dreptului la plata primei de concediu, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, normele de suspendare contravenind preved. art.41 și 53 din Constituția României.

Mai mult, suspendarea acestui drept, contravine și art.16 alin.(1) din Constituție și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care, prin încheierea de îndreptare a erorii materiale-/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 21.05.2007 și prin nr.OUG146/2007, magistrații rămân singura categorie de personal din sistemul bugetar exclusă de la plata primelor de concediu de odihnă pentru perioada aferentă anilor 2003 - 2006, aplicându-li-se astfel un tratament juridic discriminatoriu.

Pentru considerentele de fapt și de drept ce preced, acțiunea a fost admisă așa cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În expunerea de motive arată, în esență, că nu are calitate procesuală pasivă în cauză deoarece nu are atribuții de legiferare, ci doar de aplicare a legilor în vigoare.

Instanța de fond nu a avut în vedere faptul că, începând cu anul 2003, dreptul la prima de vacanță pentru magistrați a fost abrogat, lucru confirmat și de Decizia nr.XXIII din 12.12.2005 a ICCJ, prin care s-a recunoscut acest drept numai pentru anii 2001-2002, situație în care prima instanță a încălcat prevederile art.329 alin.3 Cod procedură civilă.

Deliberând asupra recursului de față prin prisma criticilor formulate și din oficiu, potrivit prevederilor art.304 ind.1 cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Recursul este fondat.

În mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA, reținând că reclamanții au solicitat obligarea acesteia numai la efectuarea mențiunilor necesare în carnetele de muncă, în calitatea sa de operator de carnete de muncă.

Pe fondul cauzei se reține faptul că prin Decizia nr. XXIII pronunțată de J- secțiile Unite în dosar nr. 31/2005 în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă J s-a statuat că în aplicarea dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, magistrații și personalul auxiliar au dreptul la prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv la o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, cu salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată.

În considerentele acestei decizii se reține că "de la data de 01.01.2003 când a intrat în vigoare nr.OUG 177/2002 erau abrogate implicit și dispozițiile art. 41 alin. 1 din legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul magistraților și celorlalte categorii de personal salarizat în baza acestei legii la o primă pentru perioada concediului de odihnă". În raport de această situație, dreptul magistraților și a celorlalte categorii de personal, salarizat în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 01.01.2003. S-a mai arăta, totodată că efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul subiectiv " a considera astfel, înseamnă să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării acestui text și după abrogarea lui, ceea ce este de neconceput și inadmisibil".

Potrivit art. 329 alin. 3.pr.civilă " dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", instituția recursului în interesul legii găsindu-și rațiunea în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, astfel că deciziile pronunțate asupra recursurilor în interesul legii au valoarea unui izvor de drept secundar, apropiindu-se de actele normative, întrucât au caracter general - abstract și un caracter de obligativitate.

Chiar dacă instanța supremă face referire la perioada 2001- 2004, perioada în care exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu a fost suspendat prin nr.OUG 83/2000 și legile succesive privind bugetul de stat, obiectul deciziei îl reprezintă aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 introdus prin OG nr. 83/2000. Față de cele de mai sus, în speță, este obligatorie dezlegarea acestei probleme de drept, respectiv faptul că dreptul reglementat de acest text de lege a încetat să mai subziste începând cu data de 01.01.2003 când a intrat în vigoare G nr. 177/2002 de abrogare implicită a dispozițiilor art. 41 indice 1 alin.1 din Legea nr. 50/1996.

Acest aspect este reținut în mod clar și neechivoc de către instanța supremă în decizia în interesul legii, așa încât interpretarea legii dată prin decizia sus menționata este relevantă și obligatorie, nu numai pentru perioada 2001-2004 ci și ulterioară acesteia.

În același sens este de reținut că prin nr.OG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților - care constituie legea specială în domeniul salarizării acestei categorii profesionale ulterior Legii nr. 50/1996, nu s-a mai prevăzut dreptul la prima de concediu pentru magistrații, abia prin legea nr.45/60.03.2007 publicată în Of. nr.169/2007, de aprobare a G nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor acest drept a fost reglementat din nou.

Deci, pentru a beneficia de protecția legii interne cât și a normelor europene invocate de reclamanți un drept trebuie să-și aibă izvorul într-un act normativ, or în lipsa normei legale care să reglementeze un atare drept pe perioada în discuție - 2005, 2006- pretențiile reclamațiilor se impun a fi respinse ca atare.

Față de cele ce preced, potrivit prevederilor art.312 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamanți și va menține dispoziția referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 354/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.

Modifică în parte sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanții -, -, -, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL ALBA IULIA și Tribunalul Sibiu.

(continuarea minutei deciziei civile nr.821/2009)

*****

Menține dispozițiile referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25 Iunie 2009.

Președinte,

Crețoiu-

semnează președintele

Curții de Apel

a

Judecător,

Vesa-

semnează președintele Curții de Apel

a

Judecător,

- semnează

președintele Curții

a

Grefier,

-

semnează grefier șef

Red.

Tehnored./2ex/7.08.2009

Jud. fond.,

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Minuta deciziei civile Nr. 821/2009

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.354/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.

Modifică în parte sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanții, -, -, -, împotriva pârâților, Ministerul Justiției, Curtea de APEL ALBA IULIA și Tribunalul Sibiu.

Menține dispozițiile referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR

ss indescifrabil ss indescifrabil ss indescifrabil

pentru conformitate,

Președinte:Victor Crețoiu
Judecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Monica Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 821/2009. Curtea de Apel Alba Iulia