Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 822/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 822/2009
Ședința publică de la 25 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria
- - - judecător
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinței civile nr.652/9.06.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâții recurenți lipsind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța constată, față de actele și lucrările dosarului, cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare, acordând cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul pârâților recurenți susține recursurile, solicitând admiterea acestora așa cum au fost formulate în scris.
CURTEA DE APEL
Sub dosar nr- s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu acțiunea de dreptul muncii formulată de reclamanții, în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba -I, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Economiei și Finanțelor având ca obiect:
- constatarea discriminării existente între reclamanți în calitate de procurori din cadrul parchetelor și procurorii ce își desfășoară activitatea în cadrul T și în sensul că indemnizația acordată procurorilor ce își desfășoară activitatea în cele două structuri este diferită;
- obligarea pârâților la repararea prejudiciului prin plata în favoarea fiecărui reclamant a unei indemnizații egale cu cea a procurorilor din cadrul și prin majorarea coeficienților de multiplicare stabiliți la pct.14-29 din anexa Aa O. nr.27/2006 aprobată prin Legea nr.45/2007 cu 4 unități, începând cu luna aprilie 2006 la zi și pe viitor, reactualizate conform ratei inflației din momentul nașterii dreptului și până în momentul efectuării plății drepturilor salariale solicitate;
- obligarea pârâților la plata dobânzilor legale pentru sumele restante cu începere din luna martie 2008 și până în momentul efectuării plății;
- obligarea pârâților la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Reclamanții, în susținerea acțiunii, învederează instanței de judecată că au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu și a parchetelor subordonate și sunt salarizați în baza OUG nr.27/2006, salarizare stabilită având în vedere locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru această categorie de personal. Deși aceste criterii au fost avute în vedere cu toate acestea pentru reclamanți prin art.11 din nr.OUG27/2006 s-a prevăzut o salarizare preferențială și discriminatorie a procurorilor din cadrul DIICOT și DNA potrivit coeficienților de multiplicare prevăzuți la numărul curent 6-13 de la lit. A din anexa acestui act normativ. Reclamanții consideră că printr-o asemenea salarizare s-au încălcat principiile egalității cetățenilor în fața legii și a nediscriminării prevăzute de art.16 alin.1 din Constituția României, art.2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale precum și cel al egalității de tratament salarial egal pentru muncă egală instituit prin art.23 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Reclamanții apreciază că este nejustificată și inechitabilă folosirea drept criteriu de diferențiere salarială pentru magistrați a apartenenței acestora la anumite segmente restrânse de realizare a justiției devreme ce, și în activitatea acestora este întâlnită o varietate infinită a situațiilor de coliziune cu legea ceea ce presupune eforturi importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile art.11 din OUG nr.27/2006. Reclamanții arată că volumul de activitate este mult mai mare iar infracțiunile au de cele mai mute ori grad de complexitate ridicat, elocvente fiind datele statistice.
Reclamanții consideră că discriminarea se manifestă și în modalitatea de numire a procurorilor în aceste două structuri în sensul că procurorii care nu lucrează în aceste structuri trebuie să susțină examene de promovare pe funcții de execuție pentru a fi salarizat la nivelul unui procuror de Parchet de pe lângă ICCJ, în timp procurorii care doresc să acceadă în cele două structuri susțin doar un interviu.
În susținerea acțiunii formulate, reclamanții fac trimitere la Decizia nr.VI/2007 a ICCJ prin care a fost admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că sporul pentru anticorupție se datorează tuturor magistraților nu numai celor care fac parte din structurile DIICOT și DNA, asigurându-se astfel restabilirea echilibrului și echității de tratament salarial între magistrați.
În continuare, sub aspectul principiului nediscriminării, reclamanții invocă decizia Curții Constituționale a României nr.1/1994 prin care s-a statuat că un tratament diferențiat nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorității.
În drept, acțiunea este întemeiată pe prevederile art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, art.1 alin.1 din Protocolul adițional nr.1 al aceleiași convenții, art.2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, art.23 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.16 alin.1 din Constituția României, art.2 din OUG nr.27/2007 și OUG nr.137/2000 și art.5 și 6 din
Prin întâmpinare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia solicită respingerea acțiunii ca fiind nefondată. În apărare, pârâtul arată că salarizarea procurorilor DIICOT și DNA a fost stabilită datorită subordonării față de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ICCJ și diferențierea de salarizare între procurorii celor două structuri și procurorii care nu fac din aceste structuri nu poate fi considerată discriminatorie.
Pârâtul, Parchetul de pe lângă ICCJ prin întâmpinarea formulată solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă. În apărare, pârâtul invocă pe cale de excepție necompetența materială a instanței prin trimitere la prevederile art.27, alin.1 din OG nr.137/2000 care stabilește competența de soluționare a cererilor în despăgubiri în caz de discriminare instanței de drept comun, context în care competența aparține judecătoriei. De asemenea, pârâtul consideră că fiind o cerere în pretenții, acțiunea se impune a fi timbrată la valoare. Pârâtul solicită admiterea excepției de necompetență materială a instanței și declinarea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Sibiu.
Pe fondul cauzei, pârâtul consideră că a recunoaște dreptul solicitat reclamanților ar însemna ca instanța să depășească atribuțiile puterii judecătorești adăugând la lege, deoarece numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi, drept pentru care consideră că acțiunea este inadmisibilă.
Pârâtul consideră că nu există o discriminare în materia salarizării între reclamanți și procurorii DIICOT și DNA deoarece așa cum este aceasta definită în lege nu reprezintă o deosebire, excludere, restricție sau preferință efectuată pe bază de rasă, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri etc. prevederile legale având ca scop legitim combaterea criminalității organizate, iar metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop, respectiv acordarea unui astfel de spor, sunt adecvate și necesare. Pârâtul consideră că salarizarea aplicabilă procurorilor DIICOT și DNA este justificată de apartenențe acestor structuri Parchetului de pe lângă ICCJ.
Referitor la capătul de cerere ce vizează plata dobânzilor legale calculate conform art.3, alin.3 OUG nr.9/2000, pârâtul consideră că este inadmisibil, deoarece potrivit prevederilor legale mai sus citate părțile sunt libere să stabilească prin convenții rata dobânzii pentru întârzierea în plata unei obligații bănești. Pârâtul arată că raportat la această prevedere legală părțile nu au încheiat nici o convenție care să stabilească rata dobânzii. De asemenea, pârâtul consideră că dacă capătul principal nu este întemeiat nici reactualizarea sumelor pretinse nu este admisibilă.
Pârâtul Parchetul de pe lângă ICCJ a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru ca în cazul în care se va admite cererea reclamanților să se dispună prin aceeași hotărâre ca chematul în garanție să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților. În susținerea cererii de chemare în garanție, pârâtul arată că instanțele judecătorești sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat. Potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice se prevede că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Față de prevederile legale mai sus menționate, pârâtul în calitate de ordonator principal de credite este în imposibilitatea de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate. Cererea de chemare în garanție este întemeiată pe prevederile art.60-63.pr.civ.
Chematul în garanție prin întâmpinarea formulată solicită respingerea acțiunii reclamanților ca fiind nelegală. Pe cale de excepție, chematul în garanție invocă lipsa calității procesuale pasive deoarece art.25 din.nr.31/1954 prevede expres că Statul este persoana juridică care participă nemijlocit în raporturi în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. Solicită admiterea excepției. Pe fondul cauzei, chematul în garanție solicită respingerea acțiunii deoarece cererea se întemeiază pe existența unei obligații de despăgubire care nu există în sarcina pârâtului deoarece între cele două organe administrative de nivel central nu există nici un raport de garanție sau de subordonare.
Pârâtul D prin întâmpinarea formulată, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive deoarece în baza art.16-20 din nr.OG137/2000 este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de discriminare pe teritoriul României, să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de această ordonanță. Așa fiind, CNCD chiar dacă este parte în proces nu poate fi citat în calitate de pârât ci doar ca expert pentru a-și exprima opinia în materie.
Pe fondul cauzei, pârâtul solicită amânarea pronunțării pe capătul de cerere privitor la existența discriminării până la un termen mai sau suspendarea cauzei până la o dată la care Colegiul director se va pronunța cu privire la cele sesizate în sensul constatării sau nu a discriminării în cauză.
Apărarea pârâtului este întemeiată pe prevederile art.115 pr.civ. art.16-20, 27 din nr.OG137/2000.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că reclamanții sunt magistrați-procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu și parchetele de pe lângă judecătoriile din jud. S așa cum rezultă din conținutul acțiunii iar perioada lucrată în parchetele de pe raza județului S sunt menționate în actul depus la filele 101-102 din dosar.
Din probatoriul administrat în cauză instanța de judecată a constatat:
Referitor la excepția de necompetență materială a instanței sesizate invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă ICCJ, reclamanții solicită respingerea acesteia deoarece obiectul cererii este un drept asimilat drepturilor salariale ale persoanelor încadrate cu contract individual de muncă, competentă material fiind instanța specializată de la domiciliul reclamanților, Tribunalul Sibiu, și nu Judecătoria Sibiu. În sprijinul respingerii excepției invocate de pârât, reclamanții fac trimitere la Decizia civilă nr.6549 din 5 iulie 2006 ICCJ depusă la fila 113 din dosar care stabilește că dreptul comun nu înseamnă numai dreptul civil ci prin termenul folosit de legiuitor trebuie să se înțeleagă dreptul comun adică instituția juridică aplicabilă pretenției concrete deduse judecății. În acest context, ICCJ apreciază că dreptul dedus judecății-acordarea sporului de anticorupție- este un drept salarial, competența revenind instanței de dreptul muncii.
Cu privire la excepția de necompetență materială a instanței sesizate, instanța de judecată reținând poziția pârâtului Parchetul de pe lângă ICCJ și a reclamanților a constatat că aceasta este neîntemeiată deoarece sistemul de salarizare reprezintă o instituție importantă a dreptului muncii iar salariul este un element esențial al contractului individual de muncă stabilit de Codul muncii și un drept consacrat constituțional astfel încât, instanța având în vedere și poziția ICCCJ care prin decizia pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii a stabilit că jurisdicției muncii aparține soluționarea aspectelor de discriminare ce vizează drepturi de natură salarială, decizie care potrivit art.329, ind.3, alin.3, pr.civ. este obligatorie pentru instanțe, constatând că Tribunalul Sibiu este competent să soluționeze cauza, drept pentru care instanța de judecată a respins excepția de necompetență materială ridicată de acest pârât.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului CNCD instanța de judecată a constatat că această autoritate este potrivit art. 16-20 din nr.OG137/2000 investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de discriminare pe teritoriul României, să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de această ordonanță astfel încât poziția procesuală a acestuia nu este de pârât ci doar ca expert pentru a-și exprima opinia în materie, context în care instanța va admite excepția ridicată de CNCD.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța de judecată a constatat că aceasta este întemeiată deoarece între cele două organe administrative de nivel central nu există nici un raport de garanție sau de subordonare, pe de o parte, iar pe de altă parte, reclamanții nu sunt angajații acestui minister, și drept urmare instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor.
Prin sentința civilă nr. 652/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- s-a respins excepția de necompetență materială a Tribunalului Sibiu.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost admisă în parte acțiunea de dreptul muncii formulată de reclamanții, R, G, și, împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și în consecință:
S-a onstatat discriminarea existentă între reclamanții - procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu și procurorii din cadrul DIICOT în materia salarizării.
Au fost obligați pârâții la plata unei despăgubiri reprezentând diferența dintre indemnizația încasată de reclamanți și indemnizația acordată procurorilor din cadrul DIICOT conform Anexei A pct. 14 - 29 la.OUG 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007, prin majorarea coeficienților de multiplicare cu 4 unități, începând cu data de 1 aprilie 2006 până la zi și pentru viitor, despăgubiri care vor fi actualizate cu indicii de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective pentru urmatorii reclamanți:, R, G, și.
Pentru reclamantele, și plata despăgubirilor s-a dispus a se face începând cu data de 1 aprilie 2006 și până la data de 15 noiembrie 2007.
Pentru reclamanta plata despăgubirilor s-a dispus a se face începând cu data de 6. august 2007 până la zi și pentru viitor.
Pentru reclamantul plata despăgubirilor s-a dispus a se face începând cu data de 1 aprilie 2006 până la data de 10. decembrie 2007.
Pentru reclamanta plata despăgubirilor s-a dispus a se face începând cu data de 11. mai 2007, iar pentru reclamantul începând cu data de 1. septembrie 2007 până la zi și pentru viitor.
Pentru reclamanta plata despăgubirilor s-a dispus a se face începând cu data de 9. mai 2006 până la 1. octombrie 2007.
Pentru reclamanta plata despăgubirilor s-a dispus a se face începând cu data de 1 aprilie 2006 până la data de 10. decembrie 2007.
A fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba - la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Au fost respinse celelalte cereri.
A fost respinsă acțiunea față de pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Asistenții judiciari au formulat opinie separată în sensul respingerii acțiunii.
Pe fondul cauzei, prima instanță reținut că distincția ce se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhicaeste lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorieîn sensul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existenta unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice.
Respectarea dreptului fiecărui cetățean la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceeași muncă, în condiții de responsabilitate identică, implică obligația firească a autorității care a generat acordarea discriminatorie a sporului la care s-a făcut referire,de a repara prejudiciul cauzat categoriei de magistrați ce a fost lipsită de echivalentul acelui sporîn perioada în care dispozițiile ce îl reglementau erau în vigoare.
În acest sens s-a invocat decizia în interesul legii nr.VI/2007 pronunțată de reținându-se faptul că această decizie își păstrează pe deplin aplicabilitatea în speță, deoarece și în acest caz este vorba de o diferențiere salarială lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă pentru magistrați, bazată pe simpla apartenență a unor procurori la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit. ÎCCJ a menționat clar că ceilalți magistrați - și care reprezintă majoritatea - se întâlnesc cu situații ce presupun eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile legale menționate de către reclamanți, astfel că diferențierea salarială este discriminatorie.
Totodată ÎCCJ a stabilit în decizia menționată că respectarea dreptului la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceeași muncă, în condiții de responsabilitate identică implică și obligația autorității de a repara prejudiciul cauzat categoriei de magistrați care a fost astfel discriminată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iuliaa solicitat admiterea recursului său, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iuliaa susținut că soluția instanței de fond este greșită deoarece Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și 11 precum și dispozițiile art.27 din nr.OG27/2006 sunt neconstituționale, raportat la art.1 alin.4 din Constituție, în măsura în care sunt interpretate în sensul că se dă în căderea instanței de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative.
În al doilea rând a susținut că prin admiterea acțiunii instanța a instituit practic un sistem de salarizare paralel cu cel stabilit de legiuitor, ceea ce nu este permis. În fine, se arată că nu există discriminare și pentru că oricare dintre procurorii care îndeplinesc condițiile legale au dreptul și pot fi numiți în posturile respectiv, fiind astfel ocrotit fiecăruia dreptul de a fi numit și de a beneficia de drepturile specifice procurorilor din cadrul DIICOT și DNA.
Critică apoi acordarea de către instanță a dobânzilor legale pentru sumele solicitate, alături de actualizarea lor, arătând că OG9/2000 nu este aplicabilă speței, nefiind vorba de o convenție încheiată în prealabil între părți.
Nici actualizarea sumelor nu o consideră legală, câtă vreme fiind o instituție bugetară, pârâtul recurent nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără să aibă o bază legală pentru cheltuiala respectivă, iar efectuarea plății sumelor reprezentând indicele de inflație nu s-ar putea efectua fără intervenția legiuitorului.
În drept invocă art. 299 Cod procedură civilă.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat admiterea recursului său, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
În expunerea de motive invocă excepția de neconstituționalitate a art. 2 alin.1 și art. 11 din nr.OG 137/2000, în măsura în care sunt interpretate în sensul că se dă în căderea ori a instanței de judecată atribuția de a reține încălcarea principiului egalității în fața legii prin examinarea și cenzurarea soluțiilor cuprinse în legi și ordonanțe.
Pe fondul cauzei, apreciază că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Arată astfel că art. 1 din nr.OUG 27/2006 nu face referire în mod expres la procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul, după cum nici Legea nr. 508/2004 nu cuprinde prevederi speciale referitoare la salarizarea magistraților cuprinși în structura centrală sau teritorială a acestei direcții.
Nivelul de salarizare diferit invocat de reclamanți și faptul că acesta ar avea un caracter discriminatoriu s-a apreciat că nu se încadrează în ceea ce reglementează art. 2 din nr.OG 137/2000.
Discriminarea, se arată, nu rezidă în posibilitatea magistraților procurori de a participa la soluționarea unor asemenea cauze, ci eventual în îndeplinirea efectivă a acelorași acte de cercetare și soluționare ca și procurorii
Pentru plata actualizată a acestor sume se arată că nu există temei legal întrucât recurentul nu poate înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Este criticată și obligarea la plata în continuare a acestor drepturi, prin această dispoziție instanța adăugând la legea specială de salarizare a magistraților.
De asemenea, critică obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă, susținând că potrivit art. 11 alin.2 din Decretul 92/1976 nu se pot înscrie
În acestea decât retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Invocă apoi greșita respingere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de chematul în garanție.
În drept invocă art. 304 pct. 3 și 9 și art. 304/1 Cod procedură civilă.
În dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus note de ședință (filele 110-112) prin care a făcut apărări doar pe fondul cauzei, fără a mai susține excepția de neconstituționalitate invocată prin intermediul motivelor de recurs.
Curtea, verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate sub toate aspectele conform art. 304/1 Cod procedură civilă, precum și din oficiu, în limitele art. 306 alin.2 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Recursurile pârâților sunt parțial fondate.
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra criticilor referitoare la greșita soluționare a excepțiilor invocate.
Astfel, instanța de fond în mod corect a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și pe cale de consecință a respins cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece, pe de o parte, aflându-se într-un litigiu de dreptul muncii, se constată că între reclamanți și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice nu există nici un raport de dreptul, acesta din urmă nefiind angajatorul lor, iar pe de altă parte, în privința cererii de chemare în garanție, se constată că aceasta nu este admisibilă în raporturile de muncă pentru că între cele 2 instituții, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor, raportul care s-ar putea eventual desfășura este de natură administrativă, fiind deci de competența altor instanțe și nu intră sub jurisdicția muncii.
Pe fondul cauzei, sunt a se reține următoarele:
Reclamanții îndeplinesc funcția de magistrați în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu și al celor subordonate acestuia.
Prin G nr.27/2006 a fost reglementată salarizarea judecătorilor, procurorilor, asistenților judiciari și a altor categorii de personal din sistemul justiției.
Conform art.11 alin.1 din G nr.27/2006 și art. II din Legea nr.45/2007, procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism li se acordă o salarizare corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (nr.6-13 de la lit. A din anexă), precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia, prin alte acte normative.
Dispozițiile enunțate introduc și consacră o discriminare care nu are la bază nici un criteriu obiectiv, rațional și juridic între magistrați.
Prin acțiunea de față reclamanții au solicitat repararea prejudiciului suferit tocmai ca urmare acestei discriminării salariale.
Or, din actele normative sus invocate, rezultă în mod evident faptul că salarizarea procurorilor din și are ca și criteriu de bază domeniul specializat de activitate (urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitate organizată), iar nu nivelul instanțelor sau parchetelor, deoarece acest din urmă criteriu este imposibil de disociat de elementele sale constitutive, și anume: vechimea minimă necesară posibilității de a accede la respectivul nivel al instanței sau parchetului și, implicit, la nivelul corespunzător de salarizare; numirea efectivă și reală în aparatul propriu al instanței sau parchetului respectiv; numirea reală și definitivă în instanța sau parchetul de nivelul respectiv, cu păstrarea definitivă a gradului profesional corespunzător nivelului).
Într-adevăr, în realitate, salarizarea procurorilor din cadrul și CO. se face doar prin procedeul asimilării cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu pe baza acelorași criterii care se aplică direct și nemijlocit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (persoană juridică distinctă de și ) care au gradul profesional definitiv aferent acestui nivel.
Însă, în aceste condiții, este discriminatorie asimilarea salarizării doar a procurorilor din cadrul și CO. cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în detrimentul celorlalte persoane salarizate în baza OUG nr.27/2006, care au aceeași vechime minimă în magistratură ca și cea cerută procurilor din și CO.
În acest sens, în mod corect prima instanță a reținut că argumentele avute în vedere de J în soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. VI/2007 sunt pe deplin aplicabile în speță. Astfel, prin decizia enunțată Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, cu forța obligatorie dispusă de art.329 alin.3 Cod procedură civilă, următoarele: "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrațidoar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției,pe considerentul că domeniile în care ar activa, ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a timpului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial", iar "distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în senul art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art.14 din Convenție pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice".
Deci, instanța supremă a statuat că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură (cum sunt cazurile privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și terorism) ori în doar includerea în anumite structuri pe scara ierarhicăsau în anumite segmente restrânse de realizare a justiției. . acest lucru s-a produs în cazul procurorilor din cadrul și CO. care sunt salarizați prin asimilare, datorită criteriului implicării în soluționarea unor cauze de o anumită natură, precum și datorită includerii lor temporare în anumite structuri pe scara ierarhiei corespunzător anumitor segmente restrânse de realizare a justiției.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de îndeplinire a sarcinilor de serviciu (care revine întregului personal salarizat în baza G nr.27/2006), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională și de locul de muncă.
De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea salarizării solicitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece procurorii și CO. nu primesc salarizarea superioară (prin asimilare) pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că salarizarea acestora este asimilată, în mod arbitrar, cu cea a procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, asimilare care are la bază criteriul naturii cauzelor instrumentate.
Nu se contestă faptul că, în multe situații, legiuitorul a prevăzut acordarea unor sporuri bazate pe, calificare profesională, dar acestea au într-adevăr justificare reală, sunt nediscriminatorii, ori în speță simplul fapt că se soluționează un alt gen de cauze nu justifică inegalitatea de tratament, prin asimilări preferențiale și privilegiate de salarizare.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală munca pentru soluționarea unor cauze de o anumită natură (cum ar fi cea din domeniul combaterii corupției și al criminalității organizate) nu poate fi considerată ca superioară celei restului personalului salarizat în baza G nr.27/2006.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește, la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unei salarizări superioare (prin asimilare), doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
În acest context, susținerile recurenților în sensul inexistenței discriminării, sunt nefondate; prin soluția pronunțată instanța de fond nu a legiferat acordarea unui drept salarial ci a constatat aplicabilitatea normei legale care prevede un atare drept la categoria profesională din care fac parte reclamanții, prin prisma dispozițiilor nr.OG 137/2000.
Recursurile declarate în cauză sunt însă întemeiate în ceea ce privește data de la care drepturile solicitate urmează a fi acordate.
Din această perspectivă, este a se reține că potrivit art.40 din OUG27/2006, temeiul juridic invocat în susținerea acțiunii reclamanților, dispozițiile acestei ordonanțe se aplică începând cu luna aprilie 2006.
Având în vedere faptul că OUG 27/29.03.2006 a fost publicată în Monitorul Oficial nr.314 la data de 7.04.2006, data intrării sale în vigoare este 10.04.2006, potrivit art.11(1) din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative care statuează că legile și ordonanțele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, termen care se calculează pe zile calendaristice.
Așadar, drepturile salariale solicitate de reclamanți nu se pot acorda decât începând cu 10.04.2006, și nu cu o dată anterioară, respectiv cu 01.04.2006 cum s-a dispus în mod greșit prin sentință, întrucât pentru intervalul 01.04.2006 - 10.04.2006 nu există temei juridic pentru acordarea drepturilor bănești solicitate potrivit OUG27/2006.
Criticile formulate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia referitoare la plata dobânzilor sunt lipsite de interes câtă vreme prin hotărârea atacată acest capăt de cerere a fost respins.
Nici criticile privind actualizarea sumelor solicitate, cât și acordarea drepturilor salariale în discuție și pentru viitor, aspecte invocate de ambii recurenți, nu sunt fondate, deoarece actualizarea este menită să înlăture devalorizarea monedei naționale datorată procesului inflaționist, fiind de altfel reflectarea principiului reparației integrale a prejudiciului cauzat prin neplata la termen a unor sume de bani, iar acordarea pentru viitor a acestor drepturi este justificată atâta timp cât nu se modifică cadrul legislativ existent în această materie în momentul de față.
De asemenea, justificată este și cererea reclamanților de obligare a pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă prin prisma dispozițiilor Decretului 92/1976 și pentru că această dispoziție nu privește și pe recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta nu are nici un interes să atace hotărârea pe acest segment.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile de față, va modifica în parte sentința atacată în sensul stabilirii datei de la care pârâții urmează a plăti despăgubirile reprezentând diferența între indemnizația încasată și indemnizația acordată procurorilor din cadrul DIICOT conform Anexei A pct. 14-29 OUG 27/2006 ca fiind 10.04.2006 pentru reclamanți, urmând să mențină celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinței civile nr.652/9.06.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că stabilește data de la care pârâții urmează a plăti despăgubirile reprezentând diferența între indemnizația încasată și indemnizația acordată procurorilor din cadrul DIICOT conform Anexei A pct. 14-29 OUG 27/2006 ca fiind 10.04.2006 pentru reclamanții, -, R, G, și.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2009.
Președinte, Semnează Vicepreședinte, | Judecător, | Judecător, Semnează Vicepreședinte, |
Grefier, Semnează Prim grefier, |
Red. 2 ex.IM 29.07.2009
Jud. fond.;
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Minuta deciziei civile Nr. 822/2009
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinței civile nr.652/9.06.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că stabilește data de la care pârâții urmează a plăti despăgubirile reprezentând diferența între indemnizația încasată și indemnizația acordată procurorilor din cadrul DICOT conform Anexei A pct. 14-29 OUG 27/2006 ca fiind 10.04.2006 pentru reclamanții, -, R, G, -, .
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
ss indescifrabil ss indescifrabil ss indescifrabil
pentru conformitate,
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Monica Maria
