Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 839/2009. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 839/
Ședința publică din 29 Aprilie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamantele și, domiciliate în Tg-M,-, în calitate de moștenitoare a defunctului și de pârâții Ministerul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în,-, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M, cu sediul în Tg-M,- și Direcția Generală a Finanțelor Publice M în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.100 din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Tg- în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate în termenul prevăzut de lege, fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în raport de actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 100 din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Târgu -M, Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, s-a respins ca rămasă fără obiect, excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș și a Tribunalului Harghita; s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 10 iunie 2002 - 4 martie 2005; s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a Direcției Generale a Finanțelor Publice
- s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul și continuată de moștenitorii și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M;
- pârâții au fost obligați în solidar la plata în favoarea reclamantului, prin moștenitori, a drepturilor salariale reprezentând sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară a reclamantului, pentru perioada 5 martie 2005 - 10 februarie 2007, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărei sume și până la executarea efectivă a hotărârii;
- la sumele de mai sus se vor calcula și dobânda legală calculată începând cu 5 martie 2008 și până la plata efectivă a debitului;
- restul pretențiilor reclamantului au fost respinse;
- s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta din urmă fiind obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor acordate;
- s-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs și, în calitate de moștenitoare reclamantului decedat în cursul procesului și pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice (fostul Minister Economiei și Finanțelor ).
Recurentele și au solicitat modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate de 30% calculat la salariul de bază brut, începând cu data de 10 iunie 2002 și obligarea acelorași pârâți la plata sporurilor indexate cu indicele de inflație și prin aplicarea dobânzilor legale.
În motivarea recursului s-a arătat că prin sentința atacată s-a respins cererea formulată de reclamantul pentru acordarea sporului de confidențialitate în cuantum de 30%. S-a apreciat că reclamantul era îndreptățit să-i fie recunoscut acest drept, întrucât prin lege acestuia i-a fost impusă o obligație profesională, imperativă și specială de confidențialitate conform art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 15 din Codul deontologic.
S-a mai arătat că reclamantul nu a îndeplinit o funcție de demnitate publică (numită sau aleasă) și nefiind demnitar public, acesta s-a aflat în aceeași situație cu restul personalului din unitățile bugetare.
Recurentele au invocat, de asemenea, faptul că legiuitorul instituind obligația sinalagmatică profesională de confidențialitate în sarcina reclamantului implicit și de drept a institut și o obligație de plată (o contraprestație salarială). În caz contrar ar fi încălcat principiile constituționale privind nediscriminarea dreptul la plata egală pentru muncă egală și dreptul la salariu pentru munca prestată.
S-a susținut, de asemenea, că reclamantul a fost discriminat în sensul art. 2 și art. 6 din OG nr. 137/2000 întrucât i-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplinit condiția normativă de acordare a acestui spor ci sub pretextul că aparține la anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat de lege în mod expres a fi discriminatoriu.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiate a capetelor de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație și cu dobânda legală a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
În motivarea recursului s-a invocat faptul că efectele aplicării dispozițiilor art. 329 din Cod de procedură civilă raportat la decizia nr. 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică au încetat după data de 3 februarie 2007.
În acest sens s-a arătat că potrivit deciziei menționate art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu a fost abrogat prin art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000, art.47 fiind aplicabil și după data de 1 octombrie 2000, data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000. În aceste condiții, cererea reclamanților de acordare a sporului de 50% este fondată numai pentru perioada anterioară datei de 3 februarie 2007, când a intrat în vigoare OG nr. 8/2007, act normativ care prin art. 30 abrogă în mod explicit întreaga Lege nr. 50/1996, deci și art. 47.
S-a apreciat, de asemenea, că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației și cu aplicarea dobânzii legale în condițiile în care Ministerul Public nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială, conform art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2002.
S-a mai susținut că Ministerul Public, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației ori dobânda legală, nu are la dispoziție surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M a solicitat casarea sentinței atacate și în consecință respingerea acțiunii introductive ca neîntemeiată.
În motivarea recursului s-a arătat că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile OG nr. 137/2000, însă prin decizia nr. 821/2008 dispozițiile art. 2 și art. 27 din acest act normativ au fost declarat neconstituționale. În aceste condiții, instanța de fond avea obligația să facă aplicarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992 și pe cale de consecință, să respingă acțiunea reclamantului continuată de moștenitorii legali, ca neîntemeiată.
Referitor la fondul cauzei s-a apreciat că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea a legii, întrucât decizia nr. 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, trebuie interpretată în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, numai până la abrogarea Legii nr. 50/1996, prin OG nr. 8/2007.
Pârâtul a mai arătat că în mod nelegal s-a dispus plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației, în condițiile în care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
În ceea ce privește capătul de cerere privind pârât+lata dobânzilor, s-a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat întrucât în cauză nu există nici o convenție între pârâți și reclamanți cu privire la acordarea unor dobânzi, astfel că OG nr. 9/2000 nu-și găsește aplicabilitatea în speță.
În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M, care a declarat recurs în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate și în principal respingerea ca inadmisibilă a acțiunii față de Ministerul Finanțelor Publice și față de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, iar în subsidiar ca nefondată.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, întrucât instanța de fond a nesocotit faptul că o cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice în materia litigiilor de muncă este inadmisibilă, întrucât între reclamant, pe de o parte și Ministerul Finanțelor Publice, pe de altă parte, nu există raporturi juridice de muncă.
S-a mai relevat faptul că Ministerul Finanțelor Publice este terț față de raporturile juridice existente între reclamant și instituția pârâtă, iar faptul ordonatorul principal de credite nu a acordat drepturile salariale pe care le-a pretins reclamantul, nu justifică promovarea unei cereri de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice. De asemenea, împrejurarea că Ministerul Finanțelor Publice răspunde de elaborarea bugetului de stat, nu poate constitui temeiul chemării în garanție a acestei instituții și obligarea sa la plata drepturilor de natură salarială.
Referitor la chemarea în judecată a Direcției Generale a Finanțelor Publice M, s-a arătat că direcțiile generale ale finanțelor publice județene, ca organe descentralizate ale Ministerului Finanțelor Publice reprezintă în fața instanțelor de judecată interesele acestui minister, însă reprezentarea nu operează de drept ci se realizează în baza unei delegații de reprezentare specială dată de aceasta din urmă.
În consecință, s-a susținut că Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice M nu au calitatea procesuală activă în cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a considerat că solicitarea reclamantului de acordare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică este nefondată, deoarece dispozițiile legale invocate de acesta în susținerea pretențiilor sale, nu mai erau în vigoare în perioada vizată de prezenta acțiune.
În privința sporului de confidențialitate s-a arătat că reclamantul nu se încadrează în categoriile profesionale pentru care legiuitorul a prevăzut acordarea sporului respectiv.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și în raport de prevederile art. 3041și art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, și având în vedere actele și lucrările dosarului, curtea reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă reclamantul, decedat în cursul procesului, care până la data pensionării a îndeplinit funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M, a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M obligarea acestora la plata sporului de stres în procent de 50%, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu luna aprilie 2004 și în continuare și la plata sporului de confidențialitate în procent de 30% din indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu data de 10 iunie 2002.
Prin sentința atacată s-a admis cererea reclamantului de acordare a drepturilor salariale reprezentând sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 5 martie 2005 - 10 februarie 2007 (data pensionării), reținându-se că pentru perioada anterioară datei de 5 martie 2005 pretențiile sunt prescrise.
În ceea ce privește sporul de confidențialitate, s-a reținut că aceste pretenții nu sunt admisibile în contextul în care prin decizia nr. 819/2008 a Curții Constituționale prevederile art. 1, art. 1 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, pe care reclamantul și-a întemeiat cererea, au fost declarate neconstituționale.
Referitor la cererea de acordare a sporului de confidențialitate, instanța de recurs reține că în susținerea acestei cereri reclamantul a invocat apartenența la categoria profesională a personalului din unitățile de justiție și situația de discriminare salarială în care se află față de angajații altor instituții bugetare, cărora dreptul la sporul de confidențialitate le-a fost recunoscut prin diverse acte normative.
Prin dispozițiile art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004 și ale art. 16 alin. 1 și 2 din Codul deontologic al magistraților, reclamantului i-a fost impusă o obligație profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, astfel că acesta s-a aflat pe perioada cât a fost în activitate, într-o situație identică, iar nu doar comparabilă, cu personalul din celelalte unități bugetare, care beneficiază de adaosul salarial menționat.
Or, fiind debitor al obligației de confidențialitate, este firesc să i se recunoască reclamantului și calitatea de creditor al dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, astfel cum s-a instituit prin art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000, art. 3 din nr.OG 38/2003, art. 13 alin.1 din nr.OUG 123/2003, art. 3 din nr.OG 19/2006, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007.
Prin urmare, Curtea observă că în mod corect s-a reținut de către prima instanță existența unei fapte de discriminare, în sensul prevederilor art. 2 alin.1 - 3 și ale art. 6 din nr.OG 137/2000, deoarece dreptul la sporul de confidențialitate i-a fost refuzat reclamantului nu datorită neîndeplinirii condiției normative pentru acordarea acestuia (constând în îndeplinirea obligației de confidențialitate), ci sub pretextul că aparține unei anumite categorii socio-profesionale. Cum însă, acest criteriu este definit ca discriminatoriu de chiar prevederile art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000, existența stării de discriminare în care se află reclamanta nu poate fi contestată.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, iar în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aceste principii fiind încălcate în situația de fapt dedusă judecății.
În plus, abordarea juridică a fondului cauzei de către prima instanță răspunde și exigențelor legislative în materie, din dreptul internațional, consacrate de art.7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului - care garantează dreptul tuturor persoanelor la protecție legală împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această convenție - care interzic discriminările și art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale - care garantează egalitatea de tratament în salarizare, fără nicio distincție.
De asemenea, instanța de recurs apreciază că cererea reclamantului de acordare a sporului de confidențialitate este admisibilă și prin prisma deciziilor Curții Constituționale nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008 și nr. 821/2008, deoarece prin aceasta s-a solicitat acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. Deci, nu s-a solicitat instanței să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acțiune s-au solicitat despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii ( art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 și art. 1 din Codul muncii ), conform art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constituție. Deci, dreptul reclamantului la acțiunea în despăgubiri nu poate fi îngrădit. În ceea ce privește aspectul secundar, al stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite, instanța apreciază că, deși reclamantul a solicitat acordarea unui spor de 30%, prin analogie, este aplicabil cuantumul de 15% din indemnizația lunară recunoscut altor persoane aflate în situație comparabilă cu reclamantul (dar refuzată în mod discriminatoriu acesteia), întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, în condițiile în care art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Pe de altă parte, dreptul pretins de reclamantă a fost recunoscut și de Înalta Curte de Casație și Justiție, care, prin Decizia nr. 46/15 decembrie 2008, admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că - în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora - judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Prin urmare, instanța de recurs reține că recursul declarat de recurentele și, în calitate de moștenitoare a reclamantului, este fondat și că se impune modificarea sentinței atacate în sensul obligării în solidar a pârâților la plata sporului de confidențialitate în procent de 15% calculat la indemnizația brută lunară pentru perioada 5 martie 2005 - 10 februarie 2007, perioadă pentru care s-a acordat și sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică. În privința cuantumului sporului menționat se va lua în considerare procentul de 15% recunoscut pentru alte persoane aflate în situații comparabile și stabilit, de asemenea, prin decizia nr. 46/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite.
Referitor la recursurile declarate de celelalte părți, unul din motivele invocate privește acordarea sporului de 50%, susținându-se că acesta nu se cuvine după data de 3 februarie 2007, când a intrat în vigoare OG nr. 8/2007 prin care s-a abrogat Legea nr. 50/1996.
Această critică se apreciază a fi nefondată în contextul în care prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin care s-a soluționat recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin această decizie, care a fost pronunțată la data de 10 martie 2008, deci ulterior adoptării OG nr. 8/2007 s-a considerat că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 erau în vigoare și la data pronunțării deciziei respective, întrucât normele menționate au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
În condițiile în care în raport de prevederile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept în urma soluționării recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, în mod justificat instanța de fond a dispus acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și ulterior datei de 3 februarie 2007.
Pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M au invocat și faptul că în mod nelegal s-a dispus actualizarea drepturilor bănești recunoscute în favoarea reclamantului cu rata inflației și cu dobânzile legale.
Instanța de recurs apreciază că în mod corect a fost admisă cererea de actualizare a drepturilor bănești și de acordare a dobânzilor legale, făcându-se aplicarea prevederilor art. 1082 Cod civil, conform cărora orice debitor este obligat la plata unor daune interese pentru neexecutarea obligației de plată sau executarea întârziată, cu toate că nu este rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină și neimputabilă. În cauza dedusă judecății, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri legislative care să aibă ca finalitate eliminarea oricărei discriminări între magistrați. In sensul art.1084 Cod civil, daunele interese cuprind prejudiciul efectiv suferit precum și beneficiul de care creditorul a fost lipsit pe perioada de referință, or în speță este notoriu faptul că sumele de bani datorate reclamanților s-au devalorizat în mod continuu, fiind legal ca ele să fie actualizate în momentul plății. De asemenea, pentru a se obține o reparare integrală a prejudiciului, în mod justificat s-a dispus obligarea pârâților și la plata dobânzilor legale.
În ceea ce privește recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, criticile formulate de această recurentă referitoare la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice și la inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție, se apreciază a fi nefondate, având în vedere că în virtutea prevederilor art. 1 din OG nr. 22/2002, acest minister răspunde de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Totodată, aceeași responsabilitate a Ministerului Finanțelor Publice derivă și din prevederile art. 42 alin. 1 din Legea nr. 511/2004 și ale art. 26 alin. 1 din Legea nr. 379/2005, conform cărora cheltuielile privind despăgubirile, inclusiv cele provenite din aplicarea legislației referitoare la creanțele fiscale administrate de Ministerul Finanțelor Publice și de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în nume propriu sau în reprezentarea intereselor statului, pe baza hotărârilor judecătorești definitive se acoperă de către Ministerul Finanțelor Publice.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, potrivit art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG nr. 34/2009, privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, același minister elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra legii bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Recurentul a fost obligat la plata sumelor solicitate de reclamanți nu în considerarea unui raport de muncă, ci în baza atribuțiilor ce-i revin, decurgând din legea sa de organizare și funcționare. Or, una dintre aceste atribuții este aceea de a asigura instituțiilor bugetare care nu au venituri proprii, cum este și Ministerul -, sursele financiare necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, surse prevăzute fie prin bugetele anuale, fie prin rectificările bugetare.
Totodată, trebuie avute în vedere și prevederile art. 6 alin.1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil, drept ce presupune și punerea în executare a hotărârilor judecătorești într-un termen rezonabil. Or, chemarea în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, precum și a organelor sale descentralizate din teritoriu, are tocmai menirea de a facilita executarea în cel mai scurt timp a obligațiilor de plată stabilite în sarcina ordonatorilor de credite.
Prin urmare în mod greșit se susține că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală în cauză și că este inadmisibilă chemarea sa în garanție.
În condițiile în care Ministerul Finanțelor Publice are calitate de garant al obligației de plată a drepturilor bănești stabilite prin hotărârea judecătorească atacată și alocarea fondurilor necesare plății acestor drepturi se face prin direcțiile județene ale finanțelor publice, în mod nejustificat se susține că Direcția Generală a Finanțelor Publice M nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă instanța de recurs va admite recursul declarat de recurentele și și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va obliga în solidar pârâții la plata în favoarea reclamantului, prin moștenitori, a sporului de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară a reclamantului pentru perioada 5 martie 2005 - 10 februarie 2007, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Totodată, constatând că în privința recursurilor declarate de celelalte părți, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în nume propriu și în numele Ministerul Finanțelor Publice, vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de și, domiciliate în Târgu-M,-, județul M, în calitate de moștenitoare a reclamantului, împotriva sentinței civile nr. 100 din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Târgu -M, Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că obligă în solidar pârâții la plata în favoarea reclamantului, prin moștenitori, a sporului de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară a reclamantului pentru perioada 5 martie 2005 - 10 februarie 2007.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în,-, sectorul 5, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M, cu sediul în Târgu-M,-, județul și Direcția Generală a Finanțelor Publice M în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva aceleiași sentințe civile.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
pentru, fiind
în concediu de odihnă, semnează
Președintele instanței,
pentru, fiind
în concediu de odihnă, semnează
Președintele instanței,
GREFIER,
red.
tehnored. BI/2ex
jud.fond:;-3.07.2009-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat