Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 840/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 840/
Ședința publică din 29 aprilie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5 și Direcția Generală a Finanțelor Publice M în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.8 din 9 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Tg- în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate în termenul prevăzut de lege, fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în raport de actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.8/2009 Curtea de Apel Tg-M a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, a DGFP M, a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării; a admis acțiunea civilă, având ca obiect un conflict de drepturi, formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mureș, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și DGFP M, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării; a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea reclamantei a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul de bază lunar, începând cu data de 02.07.2008 și în continuare; a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază, începând cu data de 02.07.2008 și în continuare, până la încetarea stării de discriminare a reclamantei; a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale neacordate în mod discriminatoriu, diferențe dintre: drepturile salariale cuvenite reclamantei (calculate în funcție de treapta profesională a acesteia și de coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefieri, grefieri-statisticieni și grefieri-documentariști cu studii medii), și respectiv drepturile salariale primite efectiv de reclamantă (care au fost calculate în funcție de treapta profesională a reclamantei și de coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefierii-arhivari și grefierii-registratori), diferențe calculate începând cu data de 02.07.208 și până la încetarea stării de discriminare; sumele menționate vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărui drept bănesc neacordat în mod discriminatoriu și până la data executării efective a hotărârii; a obligat pârâtul Tribunalul Mureș să înscrie în carnetul de muncă al reclamantei mențiunile corespunzătoare drepturilor bănești mai sus arătate; a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății în favoarea reclamantei a drepturilor bănești menționate.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat recurs Ministerul Justiției și Libertăților invocând prevederile art.304 pct.4 și 9.pr.civ. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea cererii formulate.
Se arată că în mod greșit s-a admis acțiunea intimatei reclamante pentru perioada ulterioară datei de 1 februarie 2007 avându-se în vedere că art.47 din Legea nr.50/1996 care a prevăzut sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate, a fost abrogat prin art.42 din OG nr.83/2000.
Se arată că prin decizia nr.21 din 10 martie 2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000.
Se arată că întrucât OG nr.8 din 24 ianuarie 2007 intrat în vigoare, pretențiile intimatei reclamante după 1 februarie 2007 sunt nefondate.
Se arată că, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizia nr.818, 819, 820 din 3 iulie 2008 asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din OG nr.137/2000.
Se arată că s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și s-a constata că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciare sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Recurenta a invocat și decizia nr.1325 din 4 decembrie 2008 Curții Constituționale, decizia nr.171 din 28 februarie 2006 și a solicitat admiterea recursului și respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și DGFP M în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice.
Recurenta solicită admiterea recursului și respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind inadmisibilă față de Ministerul Finanțelor Publice și DGFP M datorită lipsei calității procesuale pasive a acestora.
Se arată că cererea de chemare în judecată formulată împotriva Ministerului Finanțelor Publice este inadmisibilă în materia litigiilor de muncă întrucât între aceste părți nu există raporturi juridice de muncă iar Ministerul Finanțelor Publice și DGFP M nu au calitate procesuală pasivă în cauză.
Se arată că cererile reclamantei de acordare a sporului de confidențialitate sunt nefondate avându-se în vedere disp.art.3 din OG nr.19/2006 iar art.15 din OG 6/2007 nu poate constitui temei al pretențiilor formulate de reclamantă întrucât nici această dispoziție legală nu vizează acordarea sporului de confidențialitate categoriei profesionale din care face parte reclamanta.
Se invocă deciziile Curții Constituționale printre care nr.818/2008 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a disp.art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 astfel în cât se solicită în baza art.304 pct.9 și 304 ind.1 pr.civ. admiterea recursului formulat și respingerea acțiunii formulată de reclamantă.
Examinând recursurile declarate se constată că sunt fondate urmând a se admite și a se modifica în parte hotărârea atacată în sensul că se va respinge petitul având ca obiect obligarea în solidar a pârâților la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale neacordate în mod discriminatoriu rezultate dintre drepturile salariale cuvenite reclamantei și drepturile salariale primite efectiv de reclamantă cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii atacate avându-se în vedere următoarele considerente:
Referitor la ptitul privitor la obligarea pârâților la plata sporului de 50% de stres și suprasolicitare neuropsihică instanța de recurs consideră că:
- afirmativa abrogare a art. 47 din Legea nr. 50/1996, dispusă prin OG nr. 83/2000 nu poate produce efecte juridice, deoarece guvernul nu avea abilitare legală pentru a interveni în această modalitate asupra Legii nr. 50/1996. Cum s-a arătat anterior prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost împuternicit să completeze sau să modifice actul normativ indicat, dar nu și să abroge dispoziții ale acestuia;
-"abrogarea" s-a efectuat cu încălcarea principiului stabilit de art. 56 din Legea nr. 24/2000, în sensul că această operațiune s-a efectuat printr-un act normativ inferior textului inițial;
- noțiunile de "modificare" și "abrogare" sunt definite de art. 57, respectiv 62 din Legea nr. 24/2000, acestea sunt evenimente care operează după reguli strict stabilite și nu pot fi confundate.
Dispozițiile OG nr. 83/2000 nu au produs efectele juridice asupra textului cuprins în art. 47 din Legea nr. 50/1996. Nici ulterior aceste dispoziții legale nu au fost legal abrogate, expres sau implicit.
În conformitate cu prevederile art. 124 din Constituție, revine instanțelor de judecată obligația de a stabili starea de fapt și de a interpreta (aplica) legea în cazul concret supus judecății, iar la pronunțarea sentinței recurate, instanța a procedat astfel, situație în care nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă.
Cum starea de fapt rezumată anterior rezultă din cuprinsul probelor administrate, iar în raport de acesta, instanța a aplicat corespunzător prevederile legale, în cauză nu este incident nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Nu în ultimul rând prin decizia 21 din 10 martie 2008 ICCJ, aspectele amintite anterior au fost interpretate cu putere de lege în sensul în care dreptul solicitat de reclamantă se cuvine acesteia.
Referitor la cererea adresată de către reclamantă prin care a solicitat obligarea pârâților la plata unei despăgubiri reprezentând diferența dintre drepturile salariale acordate acestora, în funcție de coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefierii - arhivari și drepturile salariale acordate grefierilor informaticieni, statisticieni și documentariști, se constată că:
Prima instanță a reținut incidența prevederilor art. 1, art. 2 alin. 1-3 și art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Trebuie observat, însă, că prin repetate decizii ale Curții Constituționale s-a stabilit că dispozițiile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. ( deciziile nr. 818 - 821 din 3 iulie 2008, decizia nr. 1325/4 decembrie 2008 ).
Referitor la petitul privind sporul de confidențialitate de 15% formulat în fața instanței de fond, instanța de recurs consideră că:
Prin acțiunea introductivă, reclamanta personal auxiliar la Judecătoria Tg-M, a solicitat obligarea pârâților la plata unei despăgubiri echivalente diferențelor de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate în cuantum de 15 % din indemnizația de încadrare brută lunară.
În susținerea acțiunii, a invocat apartenența la categoria profesională a personalului din unitățile de justiție și situația de discriminare salarială în care se află față de angajații altor instituții bugetare, cărora dreptul la sporul de confidențialitate le-a fost recunoscut prin diverse acte normative.
Prin dispozițiile art. 90 alin. 1lit.d din Legea nr. 303/2004 și ale art. 16 alin. 1 și 2 din Codul deontologic, reclamantei i-a fost impusă o obligație profesională imperativă, specială și specifică-de confidențialitate, astfel că aceasta se află într-o situație identică, iar nu doar comparabilă, cu personalul din celelalte unități bugetare, care beneficiază de adaosul salarial menționat.
Or, fiind debitor al obligației de confidențialitate, este firesc să i se recunoască reclamantei și calitatea de creditor al dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, astfel cum s-a instituit prin art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000, art. 3 din nr.OG 38/2003, art. 13 alin.1 din nr.OUG 123/2003, art. 3 din nr.OG 19/2006, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007.
Prin urmare, Curtea observă că în mod corect s-a reținut de către prima instanță existența unei fapte de discriminare, în sensul prevederilor art. 2 alin.1 - 3 și ale art. 6 din nr.OG 137/2000, deoarece dreptul la sporul de confidențialitate i-a fost refuzat reclamantei nu datorită neîndeplinirii condiției normative pentru acordarea acestuia (constând în îndeplinirea obligației de confidențialitate), ci sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale. Cum însă, acest criteriu este definit ca discriminatoriu de chiar prevederile art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000, existența stării de discriminare în care se află reclamanta nu poate fi contestată.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, iar în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aceste principii fiind încălcate în situația de fapt dedusă judecății.
În plus, abordarea juridică a fondului cauzei de către prima instanță răspunde și exigențelor legislative în materie, din dreptul internațional, consacrate de art.7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului - care garantează dreptul tuturor persoanelor la protecție legală împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această convenție - care interzic discriminările și art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale - care garantează egalitatea de tratament în salarizare, fără nicio distincție.
De asemenea, instanța de recurs apreciază că acțiunea reclamantei este admisibilă și prin prisma deciziilor Curții Constituționale nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008 și nr. 821/2008, deoarece prin aceasta s-a solicitat acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. Deci, nu s-a solicitat instanței să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acțiune s-au solicitat despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii ( art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 și art. 1 din Codul muncii ), conform art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constituție. Deci, dreptul reclamantei la acțiunea în despăgubiri nu poate fi îngrădit. În ceea ce privește aspectul secundar, al stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite, instanța apreciază că, doar prin analogie, ca simplu reper, este aplicabil cuantumul de 15% din indemnizația lunară recunoscut altor persoane aflate în situație comparabilă cu reclamanta (dar refuzată în mod discriminatoriu acesteia), întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, în condițiile în care art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Pe de altă parte, dreptul pretins de reclamantă a fost recunoscut și de Înalta Curte de Casație și Justiție, care, prin Decizia nr. 46/15 decembrie 2008, admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că - în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora - judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
În ceea ce privește calitatea procesuală a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea constată că și acest aspect a fost în mod corect soluționat de către prima instanță, deoarece în virtutea prevederilor art. 1 din nr.OG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, ministerul răspunde de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Acest minister a fost obligat la plata sumelor solicitate de reclamanți nu în considerarea unui raport de muncă, ci în baza atribuțiilor ce-i revin, decurgând din legea sa de organizare și funcționare. Or, una dintre aceste atribuții este aceea de a asigura instituțiilor bugetare care nu au venituri proprii, cum este și Ministerul Justiției, sursele financiare necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, surse prevăzute fie prin bugetele anuale, fie prin rectificările bugetare.
De asemenea, trebuie avute în vedere și prevederile art. 6 alin. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil, drept ce presupune și punerea în executare a hotărârilor judecătorești într-un termen rezonabil. Or, chemarea în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor are tocmai menirea de a facilita executarea în cel mai scurt timp a obligațiilor de plată stabilite în sarcina ordonatorilor de credite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților cu sediul în B-, sector 5, și DGFP M cu sediul în Tg-M, str.-.- nr.1-3, în nume propriu și în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.8 din 9 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Tg-
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că respinge petitul având ca obiect obligarea în solidar a pârâților la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale neacordate în mod discriminatoriu, diferențe dintre:drepturile salariale cuvenite reclamantei și respectiv drepturile salariale primite efectiv de reclamantă.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 aprilie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
-,
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
24.08.2009.
Jud.fond: -
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
