Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 855/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 855/

Ședința publică din 29 aprilie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Educației, Cercetării și, cu sediul în B, str. G-ral nr.28-30, sector 1, Direcția generală a Finanțelor Publice M, în numele Ministerului Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5 și Municipiul Tg-M, prin primar, împotriva sentinței civile nr.190 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate în termenul prevăzut de lege, fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru.

Având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în raport de actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.190 din 19 februarie 2009, Tribunalul Mureșa respins excepția lipsei calității procesual pasive a Inspectoratului Școlar Județean M, a Ministerului Finanțelor Publice, a Ministerului Educației, Cercetării și, a Consiliului local al municipiului Tg-M și a Primarului Municipiului Tg-M, a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții "" Tg-M, Inspectoratul Școlar Județean M, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Educației,Cercetări și, Consiliul local al municipiului Tg-M și Primarul Municipiului Tg-M, și drept consecință:

-a obligat în solidar pârâții la calcularea și la plata în favoarea fiecărei reclamant a unei despăgubiri egale cu majorările salariale prevăzute de Legea nr.220/2007 pentru perioada 01.01.2007 - 20.07.2007.

- a dispus ca despăgubirile mai sus menționate să fie actualizate în funcție de rata inflației, calculată începând cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale și până la data plății efective a debitului.

- a obligat l să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile cuvenite privind acordarea drepturilor salariale menționate.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Cu referire la excepțiile invocate.

Consiliul local pârât are calitate procesuală pasivă, conform art.15 alin.1 și art.16 din OUG nr.45/2003, art.13 alin.1 din G nr. 32/2001, art.18 din G nr.538/2001și art.167 alin.3 din Legea nr. 84/1995, acest pârât asigurând aprobarea în bugetul local a sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamanți.

Primarul pârât dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.68 alin.1 lit. din Legea nr. 215/2001 și art. 20 alin.1 și alin. 4 din Legea nr. 500/2003, întrucât acest pârât îndeplinește funcția de ordonator de credite în privința sumelor solicitate de reclamanți.

Ministerul Economiei și Finanțelor dispune de calitate procesual pasivă, conform art.16 din HG nr.2192/2004 și art.13 din cap.IV al Legii nr.379/2005, acesta răspunzând de finanțarea unităților de învățământ preuniversitar.

Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și dispune de calitate procesual pasivă în cauză, conform dispozițiilor art.4 lit.d și s din HG nr.366/2007 și art.167 alin.17 din Legea nr.84/1995.

Inspectoratul Școlar Județean M dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997, art.142 din Legea nr.84/1995, art.33 alin.7 și art.38 alin.5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ, art.2, art.31 alin.2 și art.54 alin.2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de învățământ preuniversitar de stat pe județul M, deoarece acest pârât are atribuții specifice angajatorului, inclusiv în asigurarea efectuării legale a plății drepturilor bănești ale personalului didactic.

Pe fondul cauzei instanța a reținut următoarele:

Reclamanții sunt încadrați la unitatea școlară pârâtă, în funcția de cadru didactic în învățământul preuniversitar, având grad didactic I, iar prin anexa nr. 2 nr.OG 11/2007, au fost stabiliți coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar, inclusiv pentru profesorii cu grad didactic I, începând cu luna ianuarie 2007.

Prin Legea nr. 220/2007, anexa nr. 2 nr.OG 11/2007 a fost aprobată cu modificări, fiind rectificați coeficienții de multiplicare pentru profesorii cu grad didactic I din învățământul preuniversitar, fără a se modifica și prevederile art. 9 din nr.OG 11/2007 privind aplicarea noii salarizări a cadrelor didactice începând cu luna ianuarie 2007.

În concluzie, prin Legea nr. 220/2007, legiuitorul a reglementat un raport juridic nou, de recalculare a drepturilor salariale, instituind drepturi salariale cu scadențe viitoare, constând în majorări salariale, iar nu în confiscări abuzive ale unor drepturi salariale licit dobândite anterior, deci problema retroactivității nu se pune. Același mecanism legislativ se întâlnește și în ipoteza acordării prin lege a unor despăgubiri în favoarea unor anumite categorii de cetățeni pentru prejudicii anterioare intrării în vigoare a legii, sau în ipoteza reconstituirii unor drepturi (cum ar fi dreptul de proprietate). În toate cazurile, valorificarea beneficiului acordat de lege (executarea raportului juridic nou instituit) se face pentru viitor.

Deci, legea nouă (Legea nr. 220/2007) nu se aplică faptelor și actelor juridice petrecute anterior intrării ei în vigoare constând în faptul prestării muncii și în actul juridic al plății salariului pe perioada ianuarie - iulie 2007. Dimpotrivă, Legea nr. 220/2007 vizează situația juridică nouă recunoașterii unor debite salariale (corelative dreptului la majorările salariale) și a scadenței acestora după intrarea în vigoare a legii noi, ca efect al rectificării de către legislativ a unor coeficienți de multiplicare salarială stabiliți inițial de Guvern.

Cu toate acestea, pârâții au omis să aplice prevederile Legii nr. 220/2007, începând cu luna ianuarie 2007, încălcând și prevederile art. 154 - 155, art.161 - 164 alin.1 și 2 din Codul muncii, cauzând un prejudiciu salarial conform dispozițiilor art. 269 din Codul muncii.

Apreciind asupra celor de mai sus instanța s-a pronunțat în sensul arătat.

Împotriva hotărârii anterior descrise a declarat recurs Ministerul Educației,Cercetării și.

Recurentul a invocat motivul de recurs prevăzut de art.304 pct. 9.pr.civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat în esență că instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului invocând prev.art.167 din Legea nr.84/1995.

Prin memoriul de recurs s-a relevat de către recurent în cauza dedusă judecății calitatea de angajator conform codului muncii, o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997. Finanțarea cheltuielilor de personal în favoarea unităților școlare din învățământul preuniversitar nu se face prin bugetul Ministerului Educației,Cercetării și T ci prin Consiliile locale.

Pe fondul pricinii recurentul a relevat că instanța de fond a încălcat prevederile Legii nr.220/2007 și prevederile art.15 alin.2 din Constituție întrucât, legea a fost publicată în MO al României la 17 iulie 2007, nu prevede o dată ulterioară în textul ei și nu se înscrie în condițiile pentru retroactivitatea legii. Prin urmare în conformitate cu principiul efectului imediat al legii noi prevederile legii sus citate se aplică de la data intrării ei în vigoare și nu de la 1 ianuarie 2007.

Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, solicitând modificarea sentinței atacate, iar în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă față de Ministerul Finanțelor Publice, datorită lipsei calității procesuale pasive a acestuia, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, cu citarea și comunicarea tuturor actelor de procedură față de minister, la sediul DGFP

În drept, s-a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținându-se că instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată în condițiile în care în considerentele hotărârii această cerere nu a fost analizată cu atât mai puțin motivată cum de altfel nu a fost analizată nici excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chematul în garanție MFP, lipsind cu desăvârșire argumentele care au stat la baza respingerii excepției. Recurentul mai susține că instanța de fond a nesocotit faptul că o cerere de chemare în judecată a Ministerului Finanțelor Publice, în materia litigiilor de muncă este inadmisibilă, întrucât între părțile în litigiu, reclamanți și ceilalți pârâți, pe de o parte, și Ministerul Economiei și Finanțelor, pe de altă parte, nu există raporturi juridice de muncă.

Mai mult, dispozițiile art. 167 alin. 13 din Legea nr. 84/1995, republicată, prevăd că"finanțarea de bază și finanțarea complementară a unităților de învățământ se fac pe bază de contract -, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ."Astfel, în mod cert, legiuitorul a înțeles să atribuie, responsabilitatea finanțării învățământului preuniversitar în sarcina autorităților administrației publice locale.

În ceea ce privește acordarea diferențelor de drepturi salariale aferente perioadei 01.01.2007 - 01.07.2007, în procent de 10% din salariul de bază, prevăzut de Legea nr.220/2007, pentru aprobarea nr.OG11/2007, recurentul a susținut că pretențiile reclamanților sunt nefondate și contrare principiului neretroactivității legii, consacrat de dispozițiile art.1 din Codul civil și ale art.15 alin.2 din Constituția României, deoarece legea menționată a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 17 iulie 2007, intrând în vigoare, potrivit dispozițiilor art.78 din Constituție, la 3 zile de la acest moment. Prin urmare, sporul pretins de reclamanți se impune a se aplica începând cu data intrării în vigoare a Legii nr.220/2007, iar nu și pentru perioada anterioară.

Examinând recursurile formulate de Ministerul Educație, Cercetării și, și Ministerul Finanțelor Publice, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, Curtea constată că acestea sunt nefondate, astfel că vor fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:

În ce privește cerea de chemare în judecată a Ministerului Educației,Cercetării și, curtea reține că potrivit art.142 din Legea învățământului M este organ administrativ descentralizat în teritoriu al, subordonat acestuia și ținut a pune în aplicare ordinele ministrului educației. Raportat la obiectul litigiului dedus judecății Maa plicat cadrul legal din domeniul salarizării personalului didactic, astfel că în conformitate cu art.60 pr.civ. în situația în care ar cădea în pretenții cererea de chemare în judecată a este fondată.

Instanța nu poate împărtăși punctul de vedere exprimat de recurent în sensul în care acesta nu are niciun fel de responsabilitate în ceea ce privește salarizarea personalului din învățământul preuniversitar în sensul în care politicile de personal în sistemul de învățământ sunt în responsabilitatea acestui minister iar o politică coerentă de personal la nivelul întregii țări nu poate să facă abstracție de una din componentele sale principale și anume salarizarea personalului didactic. Mai mult, potrivit dispozițiilor Legii 84/1995 rep. și actualizată finanțarea unităților de învățământ preuniversitar cuprinde finanțarea de bază și finanțarea complementară iar finanțarea de bază (care cuprinde și cheltuielile de personal) se asigurăprinbugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.(art.167 din Legea 84/1995).

Argumentele aduse în cuprinsul memoriului de recurs potrivit cărora instanța de fond a indicat în mod greșit prevederile HG.223/2005, act normativ în prezent abrogat, vor fi înlăturate întrucât HG 366/2007 a fost publica în Monitorul Oficial la data de 25 aprilie 2007. Astfel fiind, în perioada de referință, respectiv perioada în litigiu au fost în vigoare ambele acte normative, HG 223/2005 fiind succedată de HG 366/2007.

Față de cele arătate curtea apreciază că susținerile pârâtului, în calitatea sa de ordonator principal de credite prin raportare la structurile din subordine și prin raportare la atribuțiile conferite de lege nu pot fi primite, acest minister având calitatea procesuală.

Criticile formulate de recurent privitoare la indicarea greșită a prevederilor HG 2192/2004, de către instanța de fond, sunt întemeiate prin prisma art.2 a acestui act normativ însă, înlăturarea acestui temei legal nu are drept consecință înlăturarea argumentelor expuse mai sus și nu poate avea ca efect exonerarea acestui minister de obligațiile ce îi revin potrivit dispozițiilor legale.

Cu privire la cererea de chemare în judecată a Ministerului Finanțelor Publice este adevărat că acesta este responsabil pentru finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat în temeiul dispozițiilor art. 167 alin.1 și 2 din Legea nr. 84/1995, (republicată) conform cărora această operațiune se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, finanțarea cuprinzând atât, finanțarea de bază, cât și finanțarea complementară. Or, potrivit dispozițiilor art. 167 alin.5 din aceeași lege, în finanțarea de bază sunt cuprinse și cheltuielile de personal.

Aceeași responsabilitate a Ministerului Finanțelor Publice derivă, pentru perioada aflată în litigiu, și din prevederile art. 14 alin.4 din Legea nr. 486/2006, privind bugetul de stat pe anul 2007, precum și din cele ale art. 19 lit. a) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, pârâtul-recurent coordonând acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, precum pregătirea proiectelor bugetare anuale și ale legilor de rectificare.

În plus, conform prevederilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 486/2006, cheltuielile privind despăgubirile acordate prin hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești, se acoperă de către Ministerul Finanțelor Publice, pe bază de documente legale, din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat.

Din coroborarea prevederilor legale menționate, rezultă că pârâtul-recurent are calitate procesuală pasivă în cauză, atât sub aspectul opozabilității față de minister a hotărârii atacate, cât și sub aspectul punerii acesteia în executare.

Față de cele ce preced, nefiind incidente motivul prev. de art.304 pct. 9.pr.civ. iar curtea nereținând din oficiu motive de casare de ordine publică, urmează a se respinge ca nefondate recursurile declarate.

Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și Municipiul Tg.M prin Primar, invocând prevederile art.304 pct.9 pr.civ.

În esență recurentul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în sensul în care între reclamanți și pârâții Primarul Municipiului Tg-M și Consiliul local al municipiului Tg-M nu există raporturi de muncă. Pe de altă parte au fost invocate prevederile Legii nr.84/1995 și HG 2192/2004.

Recursul declarat este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit disp.art.20 din Legea 215/2001 comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ teritoriale în care se exercită autonomia locală și în carese organizează și funcționeazăautorități ale administrației publice locale. Potrivit art.1 lit.d și e din aceeași lege, autoritățile deliberative sunt reprezentate de consiliile locale, consiliile județene etc, iar autoritățile executive de primarii comunelor, orașelor, municipiilor etc.

Din definițiile mai sus enunțate precum și din economia dispozițiilor art.21 din Legea 215/2001, rezultă că unitățile administrativ teritoriale (comunele, orașele, municipiile și județele) sunt persoane juridice distincte de autoritățile administrației publice care se organizează și funcționează în cadrul lor, au capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, acestea putând fi reprezentate în justiție de primar sau respectiv președintele consiliului județean.

În prezenta cauză reclamanții au înțeles să cheme în judecată Primarul Municipiului Tg-M și Consiliul local Tg-M în calitatea lor de autorități ale administrației publice locale, autorități care sunt organizate și funcționează în unitatea administrativ teritorială. Prin hotărârea atacată instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesual pasive invocată de Primarul Municipiului Tg-M și Consiliul local al municipiului Tg- Excepțiile astfel soluționate au fost întemeiate în drept pe dispozițiile Legii nr.215/2001, Legii nr.500/2003, Legii nr.273/2006, OUG nr.32/2001 și HG nr.2192/2004 precum și dispozițiile Legii nr.84/1995 avându-se în vedere textele legale incidente în vigoare în perioada în litigiu (01.09.2004 - la zi).

Potrivit dispozițiilor art.316 pr.civ. raportat la dispozițiile art.294 pr.civ. calea de atac împotriva hotărârii pronunțate în prima instanță este rezervată persoanelor care au avut calitatea de părți la judecata cauzei în fond.

Din actele și lucrările dosarului precum și din cererea de chemare în judecată, potrivit principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, rezultă fără putință de tăgadă, împrejurarea că în prezenta cauză unitatea administrativ teritorială, persoană juridică distinctă, respectiv Municipiul Tg-M, nu a avut calitatea de parte în proces și ca atare, nu putea formula recurs în prezenta cauză.

Având în vedere cele de mai sus, văzând și dispozițiile art.316 rap. la art.294 pr.civ. curtea apreciază ca inadmisibil recursul declarat de persoana juridică Municipiul Tg-M reprezentat prin Primar, împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Educației, Cercetării și, cu sediul în B str.G-ral nr.28-30, sector 1, și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,--3, județul M, și ca inadmisibil recursul declarat de Municipiul Tg-, cu sediul în Tg- nr.3, prin Primar, împotriva sentinței civile nr.190 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția civilă, în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2009.

PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat

-

GREFIER

Red.

Tehnored.

2 exp.10.06.2009.

Jud.fond:-

Asist.jud. -

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 855/2009. Curtea de Apel Tg Mures