Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 93/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.93/R-CM
Ședința publică din 26 Ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 3: Paula Andrada
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta, cu sediul social în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.912 din 27 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul, domiciliat în, sat, județul.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, pentru recurenta-pârâtă și intimatul-reclamant.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimatul-reclamant depune la dosar întâmpinare, pe care o comunică și apărătorului recurentei-pârâte. Precizează că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, arată că nu înțelege să solicite termen pentru a lua cunoștință de întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant și că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, susține oral recursul așa cum a fost motivat, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Apreciază că, în condițiile în care drepturile bănești solicitate rezidă dintr-un contract colectiv și nu individual, fiind acordate ca și formule de sprijin social în vederea acoperirii nevoilor de sărbători, valorile ce fac obiectul judecății nu pot fi asimilate legal cu drepturi salariale, acesta fiind creanțe, recompense care au fost primite ca urmare a calității de angajat.
În cauza de față obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă o neexecutare a obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, textul aplicabil calcului prescripției fiind art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, astfel, drepturile de a solicita valorile în cauză, raportat la momentul formulării cererii sunt prescrise.
Pe fond, apreciază că sumele pretinse ca drepturi salariale, nu îndeplinesc condițiile unei creanțe certe, lichide și exigibile, pe de-o parte, și, pe de altă parte, reclamanții nu pot face dovada calității de titulari ai dreptului pretins. Aceștia nu au îndeplinit condițiile necesare pentru a primi aceste sume, respectiv nu au fost îndeplinite condițiile prev. de art.168 alin.1 CCM.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar și susținute oral în ședință.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 05.06.2008 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, aceasta să-i plătească suma de 8880lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, suplimentări salariale de Paște și de C, reactualizate la zi cu indicele de inflație, precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei la punctul de lucru V și, pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, urma să beneficieze de toate drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate. Astfel, potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe
Spre dovadă, reclamantul a depus la dosarul cauzei fragmente din contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005, 2006, contractul individual de muncă, carnetul de muncă și practică judiciară.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că între și salariații săi reprezentați prin Federația Sindicatelor Libere și Independente -, la începutul anului 2000 s-au purtat negocieri pentru încheierea unui contract colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității. Acest proces a fost finalizat prin înregistrare la Direcția Solidarității Sociale și Familiei Bac ontractului colectiv de muncă la nivelul. Potrivit art.9 din Legea nr.130/1996, acest contract colectiv de muncă a produs efecte pentru toți salariații din unitate, indiferent de data angajării lor sau de afilierea lor la o organizație sindicală din unitate.
Mai arată că începând cu anul 2003 s-a convenit ca pentru toți salariații drepturile salariale suplimentare de C și Paște menționate în art.168, alin.1 să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, în acest sens fiind negociat și înserat în contractul colectiv de muncă, prin art.168 alin.2. În anul 2004, textul art.168 alin.2 fost reflectat într-o manieră identică celei din 2003, pentru ca în anul 2005 părțile să modifice acest text în sensul că includerea drepturilor salariale mai sus menționate a fost o operațiune efectuată în 2003 și care a continuat să producă efecte și în anii următori.
Mai mult, cele două părți semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și, au urmat ulterior procedura prevăzută de contractul colectiv de muncă și s-au întrunit în cadrul Comisiei Paritare, care a confirmat prin decizia nr.3793/18.06.2007 intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anul următor.
Ulterior, la data de 31.08.2007, Comisia Paritară a adoptat decizia înregistrată sub nr.5140/2007 intitulată "Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din contractul colectiv de muncă al ", prin care a fost complinită orice deficiență de ordin formal, decizia fiind semnată de toți membrii Comisiei Paritare. Pârâta a susținut că astfel a fost confirmată intenția reală a părților semnatare a contractului colectiv de muncă, în sensul că începând cu 2003 suplimentările salariale prevăzute la alin.1 ale art.168 să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților.
În subsidiar, pârâta a apreciat că acțiunea reclamantului ar trebui să fie respinsă ca prematură, întrucât chiar dacă s-ar accepta punctul de vedere potrivit căruia aceste drepturi nu au fost achitate, conform art.168 teza finală, aceste suplimente nu se acordă automat la nivelul unui salariu de bază mediu pentru fiecare dintre salariați, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente. Or, cât timp nu au avut loc aceste negocieri care să stabilească valoarea lor concretă și modalitatea de acordare, nu se pot pretinde aceste sume.
Pârâta a invocat, de asemenea, excepția prescrierii dreptului material la acțiune, pe considerentul că salariatul pretinde acordarea unor drepturi menționate în contractul colectiv de muncă, fiind încălcate dispozițiile art.283 alin.1 lit.e Codul Muncii.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.912 din 27 octombrie 2008, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta," B, în raport de prevederile art.283 alin.1 lit.a Codul Muncii.
A admis excepția privind prescripția dreptului material la acțiune pentru suma reprezentând prima de Paște aferentă anilor 2004 și 2005 și prima de C pentru anul 2004.
A respins acțiunea având ca obiect acordarea primelor de Paște pentru anii 2004 și 2005 și a primei de C 2004 ca fiind prescrise.
A admis în parte acțiunea precizată și a obligat-o pe pârâtă la plata drepturilor bănești reprezentând primele de Paște pentru perioada 2006- 2008 și de C pentru perioada 2005- 2007, reactualizate cu indicele de inflație până la data pronunțării sentinței, precum și la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
În adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, că potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2004, "cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
Prin alin.2 s-a menționat că "pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu ".
Așadar, părțile indică aceste suplimentări de Paște și de C folosind sintagma drepturi salariale.
Potrivit art.283 Codul Muncii, cererile în vederea soluționării conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat și în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Întrucât părțile au utilizat noțiunea de drepturi salariale, tribunalul a constatat că, în speță, sunt incidente dispozițiile art.283 alin.1 lit.c Codul Muncii și, deci, acțiunea dedusă judecății este prescriptibilă în termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului. Această interpretare este în consens și cu intenția comună a părților contractante, respectiv și și nu numai după sensul literar al termenilor, față de susținerea constatată a pârâtei, în sensul că s-a convenit ca pentru toți salariații, drepturile salariale suplimentare de C și Paște menționate prin art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, să fie incluse în salariul de bază, în acest sens fiind negociat și înserat și alin.2 al acestui articol.
S-a constatat că în sprijinul acestei susțineri vin și regulile de interpretare a unui contract, în sensul dispozițiilor și principiilor Codului muncii, respectiv faptul că cei ce fac interpretarea vor da clauzelor înțelesul care să fie mai favorabil salariaților atunci când nici după ce s-a încercat interpretarea potrivit regulilor dreptului comun, nu s-a ajuns la nici un rezultat.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru acordarea primei de Paște pentru anii 2004 și 2005 și a primei de C pentru anul 2004, tribunalul a constatat că este întemeiată față de dispozițiile art.283 alin.1 lit.c Codul Muncii, potrivit cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2004, "cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
Prin alin.2 s-a menționat că "pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu ".
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2005 menține textul alin.1 al art.168, aducând o modificare de conținut a alin.2, în sensul consemnării că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat ".
Același text se regăsește, în ultima formă menționată în contractul colectiv de muncă pe anul 2006, cum de altfel și în anul 2007 textul păstrează același conținut ca în contractele precedente.
Actul adițional la contractul colectiv de muncă al nr.8080/23.05.2000, înregistrat la Direcția Solidarității Sociale și Familiei B sub nr.2643/11.05.2005 a conferit art.168 alin.2 forma menționată în contractul colectiv de muncă la nivelul anului 2005.
Prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 se arată că părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art.168 alin.1 și 2, la momentul negocierilor colective, voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paște și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat.
Conform art.1 alin.1 din Legea nr.130/1999, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă. Art.31 din același act normativ dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, însă aceste modificări se comunică în scris organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
S-a reținut că în sprijinul acestor susțineri vin și dispozițiile art.236 alin.4 din Codul Muncii, conform cărora contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
În speța dedusă judecății, astfel cum rezultă din istoricul prevederilor art.168 din contractul colectiv de muncă la nivelul pe anii 2003 - 2007, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art.168 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și în vădită contradicție cu textul neechivoc al prevederii.
Astfel, instanța de fond a constatat că art.168 alin.2 prevăzut, în fiecare din aceste contracte, că suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, fiind fără dubiu faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anii 2004, 2005, 2006, 2007, câtă vreme în contractul colectiv de muncă pe acești ani, s-a menținut în același timp și textul alin.1.
Pe de altă parte, părțile semnatare nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006, faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți, o asemenea interpretare fiind făcută abia în anul 2007.
S-a reținut astfel, că interpretarea clauzei peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art.31 din Legea nr.130/1999 nu poate produce efecte care să înlăture conținutul neexplicit al prevederilor invocate.
Mai mult, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art.287 Codul Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. Așa fiind, în conflictele de drepturi, sarcina probei este răsturnată, întrucât documentația ce stă la baza pretenției reclamanților se află la sediul acesteia.
În speță, tribunalul a acordat societății pârâte trei termene de judecată pentru a se produce dovezi în sprijinul susținerii conform căreia drepturile salariale solicitate de reclamant au fost incluse în salariul de bază brut al acestuia, însă aceasta nu s-a conformat dispozițiilor legale.
Referitor la apărarea societății pârâte în sensul prematurității formulării acțiunii, tribunalul a constatat că angajatorul nu poate aprecia că acest drept nu s-a născut în absența negocierilor dintre patronat și sindicat. Lipsa oricăror negocieri, care de altfel ar fi trebuit să fie inițiate de către patronat, și deci nu poate invoca în apărare propria sa culpă, asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă.
Sub aspectul modalității de stabilire a cuantumului drepturilor reprezentând suplimentări salariale, tribunalul a reținut că prin clauza art.168 alin.1 acesta se raportează la salariul de bază mediu pe, drepturi ce vor fi acordate în raport de salariul de bază mediu net.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele prevăzute de dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă, astfel:
1. În mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciindu-se că obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă drepturi salariale ale reclamantului, deși în realitate este vorba despre un sprijin social acordat salariaților pentru repaus în zilele de Paști și
Art.154 Codul Muncii condiționează existența drepturilor salariale de îndeplinirea a două condiții: menționarea acestora în contractul individual de muncă și nașterea lor ca o contravaloare a muncii prestate, în timp ce art.155 Codul Muncii definește salariul, cu consecința aplicării în speță a art.283 alin 1 lit. e din Codul Muncii, în ceea ce privește calculul termenului de prescripție.
2. Promovarea în acest moment a acțiunii este nejustificată și prematură față de dispozițiile art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, dispoziții ce impuneau o anumită procedură prealabilă și stabilirea a cinci elemente: valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii.
În speță însă, nici una din aceste condiții nu a fost îndeplinită, ceea ce înseamnă că reclamantul nu poate face dovada calității de titular al dreptului pretins, fiind lipsit de calitate procesuală activă.
3. Soluția pronunțată de instanță pe fondul cauzei este greșită, tribunalul ignorând faptul că, în baza practicii anterioare, în care sumele au fost încorporate în salariul de bază, s-a procedat identic și în anii 2004, 2005, și 2006.
Acest aspect rezultă din redactarea textului art.168 alin.2 din Codul Muncii din anul 2005, potrivit căruia "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat", ceea ce conduce la concluzia menținerii acestei măsuri, precum și din interpretarea dată articolului 168 alin.2 al de către Comisia paritară, interpretare autentică ce provine de la înșiși semnatarii actului juridic.
Decizia Comisiei paritare este o convenție în sensul art.969 Cod civil.
acestui articol este determinată de o greșită exprimare sau o greșită redactare concretizată în preluarea art.168 alin.2 introdus în anul 2003, exact cu același conținut și în contractele colective de muncă din anul următor.
4. Instanța nu trebuia să analizeze din punct de vedere gramatical textul art.168 alin.2 din Contractul colectiv de muncă, ci trebuia, în aplicarea principiului priorității voinței reale a părților, reglementat de art.977 Cod civil, precum și a principiului interpretării clauzei îndoielnice în sensul în care aceasta produce un efect (art.978 Cod civil), să interpreteze textul respectiv în sensul că încă din anul 2003 suplimentările salariale de Paști și de C să fie introduse în salariul de bază.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat( 136, 137).
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor aduse, și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Conform art.154 alin.1 și art.155 din Codul Muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă și cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și în același timp un element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, iar adaosurile și sporurile formează partea variabilă a salariului și se plătesc numai în raport de performanțele individuale ale fiecărui salariat, pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții deosebite sau speciale, etc.
Contrar susținerilor recurentei - pârâte, art.154 alin.1 Codul Muncii nu condiționează salariul de cuprinderea acestuia în contractul individual de muncă, ci doar îl definește ca fiind contraprestația muncii, aceasta din urmă fiind executată în baza contractului individual de muncă.
Drepturi salariale pot fi cuprinse și în contractul colectiv de muncă, ale căror clauze sunt obligatorii pentru părțile semnatare și de altfel recurenta pretinde că aceste suplimentări salariale (despre care se susține în recurs că reprezintă un ajutor social) au și fost plătite reclamantei (cu ocazia plății salariului în care aceste suplimentări au fost incluse), ceea ce înseamnă că chiar recurenta a executat drepturi salariale care nu au fost cuprinse în contractul individual de muncă, ci doar în contractul colectiv.
În altă ordine de idei, art.168 alin.1 din prevede pentru reclamanțisuplimentarea drepturilor salarialecu ocazia sărbătorilor de Paști și C, ceea ce înseamnă că, prin utilizarea acestei sintagme, înșiși semnatarii acestui contract au recunoscut caracterul de drept salarial al primelor de Paști și
Fiind vorba de drepturi salariale, în mod corect instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 litera c din Codul Muncii, care instituie un termen de prescripție de trei ani pentru acțiunile privind plata unor drepturi salariale neacordate.
Al doilea motiv de recurs este nefondat.
Este adevărat că, potrivit art.168 alin.1 din, cu minim 15 zile înainte de Paști sau de C vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Pe de altă parte, același articol arată că beneficiarii drepturilor salariale suplimentare sunt salariații, ceea ce înseamnă că este vorba despre toți salariații, tuturor acestora fiindu-le opozabil din momentul înregistrării acestuia. Reclamantul fiind salariat al societății pârâte, și deci parte în contractul colectiv de muncă, are calitate procesuală activă în prezentul dosar.
Așadar, dreptul la primele de C și de Paști s-a născut pentru reclamant odată cu înscrierea acestui drept în, iar pârâta nu poate invoca neparcurgerea procedurii prealabile a negocierii, deoarece și-ar invoca propria culpă.
Instanța remarcă de altfel o contradicție între susținerea pârâtei din cel de-al doilea motiv de recurs privind prescripția acțiunii și susținerea din acest motiv privind prematuritatea acesteia.
Al treilea motiv de recurs este tot nefondat.
Curtea constată că în Contractele Colective de Muncă pentru anii 2005, 2006 și 2007, art.168 alin.2 cuprinde aceeași mențiune ca în contractul din 2004, în sensul căîn anul 2003suplimentările salariale pentru Paște și C au fost introduse în salariul de bază. Această formulare este neechivocă, astfel că textul nu poate fi interpretat gramatical în sensul că suplimentarea ar fi inclusădin anul 2003.
Interpretarea gramaticală reprezintă o interpretare a legii civile în funcție de metoda de interpretare folosită și constă în lămurirea unei dispoziții pe baza regulilor gramaticii, ținând cont, printre altele, de semantica termenilor utilizați.
Este corectă susținerea recurentei - pârâte în sensul că potrivit art.977 Cod civil, interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor, iar conform art.978 Cod civil, clauzele îndoielnice se interpretează în înțelesul în care ele pot produce un efect.
Nu rezultă însă că aceste reguli au prioritate față de interpretarea gramaticală, care nu poate fi înlăturată, așa cum eronat susține pârâta în recursul său.
Pe de altă parte este sarcina pârâtei, care invocă neconcordanța dintre conținutul art.168 alin.2 și voința reală a semnatarilor contractului colectiv de muncă, să facă dovezi în sensul celor pretinse, ceea ce înseamnă că recurenta trebuia să dovedească împrejurările în care s-a încheiat contractul, tratativele și discuțiile care au fost purtate, adică elemente extrinseci contractului, deoarece în speță nu există elemente intrinseci care să ducă la această concluzie.
În ceea ce privește interpretarea contractului în concordanță cu dispozițiile art.978 Cod civil, Curtea apreciază că faptul cuprinderii în art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă a mențiunii căîn anul 2003 drepturile suplimentare de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază, nu poate fi interpretat în nici un caz în sensul că includerea în salariul de bază s-ar fi făcut începând cu anul 2003, de vreme ce termenii folosiți în text sunt alții și, așa cum am arătat, o interpretare gramaticală a acestuia nu poate fi înlăturată.
În altă ordine de idei, recurenta susține că art.168 alin.2 al a fost interpretat de Comisia Paritară în sensul că suplimentările salariale de Paște și C au fost introduse în salariul de bază nu doar în anul 2003, ci începând cu anul 2003.
Prin decizia nr.3793/18.06.2007 (67 dosar fond), se confirmă faptul că în redactarea art.168 alin.1 și 2, în momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariul de bază ale fiecărui salariat.
Un astfel de înscris însă nu respectă dispozițiile art.244 din Codul Muncii și art.31 din Legea nr.130/1996, texte de lege potrivit cărora lauzele Contractului Colectiv de Muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, iar modificările aduse Contractului Colectiv de Muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
În speță însă, această interpretare s-a făcut în iunie 2007, deci nu poate fi aplicabilă unei perioade anterioare, în speță fiind în discuție contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007.
Mai mult, la data de 18.06.2007 (data emiterii deciziei comisiei paritare) contractele colective de muncă la nivelul SNP SA pe anii 2004, 2005 și 2006 își încetase deja efectele.
În aceste condiții, Curtea apreciază ca fiind corectă concluzia instanței de fond în sensul că prima de Paște și de Caf ost inclusă în salariul de bază numai în anul 2003, iar nu și în anii 2004, 2005, 2006 și 2007, așa cum greșit a susținut pârâta.
Nu în ultimul rând este de remarcat contradicția dintre susținerile pârâtei făcute în motivele 2 și 3 de recurs. Astfel, pe de o parte, în cel de-al doilea motiv de recurs se susține că nu au fost stabilite cuantumul și calitatea reclamanților de beneficiari ai acestor drepturi, iar pe de altă parte, prin cel de-al treilea motiv de recurs se pretinde că drepturile salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni au fost deja achitate reclamanților, fiind incluse în salariul de bază al acestora.
Deci pârâta are o poziție contradictorie, fie în sensul că nu datorează aceste drepturi, fie în sensul că deja le-a achitat, dovedind rea credință în executarea obligațiilor asumate prin Contractul Colectiv de Muncă.
Față de aceste considerente, în temeiul art.291 Codul Muncii și art.312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.912/CM din 27 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, împotriva sentinței civile nr.912 din 27 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./02.02.2009/Jud.fond: /
Președinte:Ion RebecaJudecători:Ion Rebeca, Georgiana Nanu, Paula Andrada
