Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 90/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.90/R-CM

Ședința publică din 26 Ianuarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ion Rebeca

JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă

JUDECĂTOR 3: Paula Andrada

Grefier:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T, cu sediul în B,--30, sector 1, împotriva sentinței civile nr.905/CM din 30 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit: recurentul-pârât Ministerul Educației, Cercetării și T, intimații-reclamanți, intimații-pârâți Orașul C prin Primar, Școala C, Centrul Bugetar Liceul Teoretic C, Inspectoratul Școlar al Județului A, Ministerul Economiei și Finanțelor-Direcția -ă a Finanțelor Publice A și Consiliul Județean

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar s-a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinare din partea reprezentantului intimaților-reclamanți, Sindicatul Învățământ Preuniversitar "Muntenia", și că părțile au solicitat soluționarea cauzei în lipsă, potrivit disp.art.242 Cod procedură civilă.

Curtea constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că, rin p. acțiunea înregistrată la data de 25.02.2008, reprezentate de Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia, au chemat în judecată Orașul C prin Primar, Școala C, Centrul Bugetar Liceul Teoretic C, Inspectoratul Școlar al Județului A, Ministerul Educației, Cercetării și T, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția -ă a Finanțelor Publice A și Consiliul Județean A, pentru a se pronunța o hotărâre prin care să se reducă norma didactică de predare cu două ore suplimentar iar pentru munca prestată în raport de acest interval de timp să li se plătească drepturile salariale pentru următoarele perioade, astfel: reclamanților, și pentru perioada octombrie 2001 - 17 august 2003, reclamanților, și pentru perioada octombrie 2001 - 23 noiembrie 2003, reclamantei pentru perioada octombrie 2001 - 01.07.2004, iar reclamantei pentru perioada octombrie 2001 - 31 august 2003, cu actualizarea sumelor în funcție de creșterea indicelui de inflație, până la data efectuării plății.

S-a mai solicitat de asemenea, efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetele de muncă.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantele sunt încadrate în funcție didactică la Școala C, având gradul didactic I și o vechime în învățământ de peste 25 de ani, condiții ce le dă dreptul să beneficieze de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal.

Prin sentința civilă nr.905 pronunțată la 30.09.2008, au fost dmise excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de Consiliul Județean A și Ministerul Economiei și Finanțelor și, în consecință, a fost respinsă acțiunea față de acești pârâți. Au fost respinse excepția prescrierii dreptului la acțiune, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Educației și Cercetării și T și de către Ministerul Economiei și Finanțelor precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării și

Acțiunea a fost admisă în parte, fiind bligați pârâții Școala C și Centrul Bugetar Liceul Teoretic C să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale reprezentând plata cu ora pentru două ore efectuate suplimentar săptămânal, după cum urmează: reclamanților, și pentru perioada octombrie 2001 - 17 august 2003, reclamanților, și pentru perioada octombrie 2001 - 23 noiembrie 2003, reclamantei pentru perioada octombrie 2001 - 01.07.2004, iar reclamantei pentru perioada octombrie 2001 - 31 august 2003, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.

Au fost respinse capătul de cerere privind reducerea normei didactice și cererea față de pârâtul Inspectoratul Școlar

Pârâta Școala Caf ost obligată să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.

A fost obligat pârâtul Orașul C să vireze pârâților Școala C și Centrul Bugetar Liceul Teoretic C fondurile necesare achitării drepturilor solicitate prin cererea de chemare in judecată.

Au fost obligați pârâții Școala C și Centrul Bugetar Liceul Teoretic C la plata sumei de 716 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii a formulat recurs Ministerul Educației, Cercetării și T, pentru motivul prevăzut de art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, Ministerul Educației Cercetării și Taa rătat că instanța de fond a soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale pasive și a prescripției dreptului material la acțiune.

Analizând recursul în limita motivelor invocate se apreciază ca nefondat, pentru argumentele ce urmează:

Reclamanții au chemat în judecată Ministerul Educației Cercetării și T pentru a fi obligat alături de alți pârâți să reducă norma didactică de predare cu două ore suplimentar iar pentru munca prestată în plus să fie plătite drepturile salariale.

În apărare recurentul a invocat lipsa raportului juridic de muncă cu reclamanta, în conținutul căruia să existe obligația de plată a salariilor pentru munca prestată; finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat fiind asigurată din fonduri prevăzute în Hotărârea Guvernului nr.2192/2004.

Calitatea procesuală pasivă reprezintă identitatea ce există între persoana pârâtului și a aceluia obligat în raportul juridic dedus judecății, justificarea acesteia fiind obligația reclamanților.

Reclamanții au justificat calitatea procesuală pasivă a recurentului prin dovada prestării unei munci suplimentare cu două ore, deși, ca urmare a vechimii în învățământ de peste 25 de ani, respectiv gradului didactic, aveau dreptul la reducerea normei didactice cu acest interval de timp.

Potrivit art.40 din Legea învățământului, Ministerul Educației, Cercetării și T stabilește activitatea personalului didactic de predare prevăzută în fișa postului referindu-se în acest sens și la numărul de ani corespunzător acestor activități.

Norma didactică de predare stabilită prin normele metodologice aprobate de Ministerul Învățământului se înscrie în fișa postului, anexă la Contractul individual de muncă, astfel că, obligă părțile la respectarea acesteia.

La stabilirea normei didactice pentru reclamanți au fost ignorate dispozițiile art.45 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic potrivit cărora pentru persoanele cu o vechime de peste 25 de ani, având gradul didactic I, norma didactică se reduce cu două ore săptămânal fără diminuarea salariului.

normei ce prevedea reducerea normei didactice în defavoarea reclamantelor a fost de natură să prejudicieze interesele acestora, prestând muncă suplimentar din culpa recurentului care în fișa postului nu a mai prevăzut durata normei didactice, având în vedere dispozițiile art.45 din Legea nr.128/1997.

Raportul de cauzalitate între fapta recurentului de a nu stabili corect norma didactică pentru reclamanți și prejudiciul creat prin neplata orelor suplimentare justifică raportul de obligație și pe cale de consecință justificarea calității procesuale pasive, motiv pentru care, instanța de fond a respins excepția invocată.

Ce-a de-a doua excepție invocată de recurent se referea la prescrierea dreptului material la acțiune, neexistând nici o recunoaștere a creanței de natură a întrerupe cursul prescripției.

Dreptul invocat de reclamanți, de plată a orelor suplimentare este un drept de creanță ce se prescrie în termen de 3 ani potrivit art.83 alin.1 litera c din Codul muncii, cu posibilitatea de întrerupere pentru motivele prevăzute de art.16 alin.1 din Decretul nr.167/1959 privind prescripția extinctivă.

La data de 25.02.2008, reclamanții au solicitat plata drepturilor salariale pentru perioada octombrie 2001 - 17 august 2003, octombrie 2001-23.11.2003. octombrie 2001-1.7.2004 respectiv octombrie 2001 - 31.08.2003.

Prin OUG nr.17/2006, s-a reglementat plata diferențelor salariale din perioada octombrie 2001 - septembrie 2004 rezultată din aplicarea prevederilor Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, respectiv și a drepturilor invocate privind norma didactică.

evocate au repus reclamantele în termenul de a solicita plata drepturilor salariale astfel că termenul de prescripție nu putea fi considerat ca împlinit.

Pentru toate aceste considerente se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL EDUCATIEI CERCETARII SI T, cu sediul în B, - -, nr.28-30, sector 1, împotriva sentinței civile nr.905/CM din 30 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - ecția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red.

/2 ex/11.02.2009

Jud. fond;

Președinte:Ion Rebeca
Judecători:Ion Rebeca, Maria Ploscă, Paula Andrada

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 90/2009. Curtea de Apel Pitesti