Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 931/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 931/R/2009
Ședința publică din 7 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTOR 2: Gabriella Purja vicepreședintele instanței
JUDECĂTOR 3: Laura
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții TEATRUL NAȚIONAL " " C N și MINISTERUL CULTURII, cultelor ȘI NAȚIONAL împotriva Sentinței civile nr. 12 pronunțată la data de 8 ianuarie 2009 de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind și pe reclamanții intimați -, G și, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Instanța, verificând actele existente la dosar, constatând că s-a solicitat judecata în lipsa părților de la dezbateri, apreciază că se află cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursurilor declarate:
Prin sentința civilă nr. 12/8 ianuarie 2009, Tribunalul Cluja respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtul MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR.
S-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanții -, G și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR, și TEATRUL NAȚIONAL " " C-
Pârâtul de rând 2 fost obligat să calculeze sporul de fidelitate de 15% din salariul de bază începând cu data de 08.02.2006 și până la 01.10.2008, data introducerii cererii de chemare în judecată, pentru reclamanții de rând 5 și 6.
Pârâții au fost obligați în solidar să plătească sporul de fidelitate de 15% din salariul de bază începând cu data de 08.02.2006 și până la 01.10.2008, data introducerii cererii de chemare în judecată, pentru reclamanții de rând 5 și 6, actualizat potrivit indicelui de inflație.
Pârâtul de rând 2 fost obligat să calculeze sporul de fidelitate de 15% din salariul de bază începând cu data de 02.03.2007 și până la 01.10.2008, data introducerii cererii de chemare în judecată, pentru reclamantul de rând 2.
Pârâții au fost obligați în solidar să plătească sporul de fidelitate de 15% din salariul de bază începând cu data de 02.03.2007 și până la 01.10.2008, data introducerii cererii de chemare în judecată, pentru reclamantul de rând 2, actualizat potrivit indicelui de inflație.
Pârâtul de rând 2 a fost obligat să calculeze sporul de fidelitate de 15% din salariul de bază începând cu data de 08.02.2006 și până la 12.05.2007, pentru reclamantul de rând 10.
Pârâții au fost obligați în solidar să plătească sporul de fidelitate de 15% din salariul de bază începând cu data de 08.02.2006 și până la 12.05.2007, pentru reclamantul de rând 10, actualizat potrivit indicelui de inflație.
Pârâtul de rând 2 fost obligat să calculeze sporul de suprasolicitare neuropsihică de 5% din salariul de bază pentru fiecare treaptă/gradație deținută, începând cu data de 08.02.2006 și până la 01.10.2008, data introducerii cererii de chemare în judecată, pentru reclamanții de rând 1-7.
Pârâții au fost obligați în solidar să plătească sporul de suprasolicitare neuropsihică de 5% din salariul de bază pentru fiecare treaptă/gradație deținută, începând cu data de 08.02.2006 și până la 01.10.2008, data introducerii cererii de chemare în judecată, pentru reclamanții de rând 1-7, actualizat potrivit indicelui de inflație.
Pârâtul de rând 2 fost obligat să calculeze sporul de suprasolicitare neuropsihică de 5% din salariul de bază pentru fiecare treaptă/gradație deținută, începând cu data de 01.10.2007 și până la 01.10.2008, data introducerii cererii de chemare în judecată, pentru reclamantul de rând 8.
Pârâții au fost obligați în solidar să plătească sporul de suprasolicitare neuropsihică de 5% din salariul de bază pentru fiecare treaptă/gradație deținută, începând cu data de 01.10.2007 și până la 01.10.2008, data introducerii cererii de chemare în judecată, pentru reclamantul de rând 8, actualizat potrivit indicelui de inflație.
Pârâtul de rând 2 a fost obligat să calculeze sporul de suprasolicitare neuropsihică de 5% din salariul de bază pentru fiecare treaptă/gradație deținută, începând cu data de 01.02.2007 și până la 01.10.2008, data introducerii cererii de chemare în judecată, pentru reclamantul de rând 9.
Pârâții au fost obligați în solidar să plătească sporul de suprasolicitare neuropsihică de 5% din salariul de bază pentru fiecare treaptă/gradație deținută, începând cu data de 01.02.2007 și până la 01.10.2008, data introducerii cererii de chemare în judecată, pentru reclamantul de rând 9, actualizat potrivit indicelui de inflație.
Pârâtul de rând 2 fost obligat să calculeze sporul de suprasolicitare neuropsihică de 5% din salariul de bază pentru fiecare treaptă/gradație deținută, începând cu data de 01.02.2007 și până la 12.05.2007, pentru reclamantul de rând 10.
Pârâții au fost obligați în solidar să plătească sporul de suprasolicitare neuropsihică de 5% din salariul de bază pentru fiecare treaptă/gradație deținută, începând cu data de 01.02.2007 și până la 12.05.2007, pentru reclamantul de rând 10, actualizat potrivit indicelui de inflație.
S-a respins capătul de cerere privind plata acestor drepturi pe viitor.
Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele:
Reclamanții sunt angajați sau foști angajați la Teatrul Național " " din C-
Potrivit prevederilor art. 45 alin 1 lit f și g din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură CULTURA, pentru anii 2006-2008, personalul cu o vechime neîntreruptă de 10 ani în oricare dintre instituțiile de cultură beneficiază de spor de fidelitate de 15 % din salariul de bază, care face parte din acesta, potrivit prevederilor legale precum și de un spor de 5 % pentru suprasolicitare neuropsihică pentru fiecare treaptă/gradație profesională deținută, conform prevederilor legale.
În temeiul prevederilor mai sus arătate s-a apreciat că sporurile cuprinse în contractul colectiv de muncă se cuvin și întrucât angajatorul a refuzat plata lor, s-a admis acțiunea, în sensul celor cuprinse în dispozitiv.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Teatrul Național și Ministerul Culturii, Cultelor și Național, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Pârâtul Teatrul Național Cas olicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților, întrucât drepturile pretinse nu au temei legal.
Pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Național a solicitat de asemenea, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii față de această instituție, neavând calitate procesuală pasivă iar în subsidiar, ca fiind nefondată.
În motivare s-a arătat că, litigiul de muncă vizează respectarea contractului individual de muncă, iar Ministerul nu este parte în raportul juridic de muncă.
Cât privește temeinicia acțiunii, s-a arătat că, greșit a fost obligat Ministerul la alocarea fondurilor necesare plății sumelor pretinse de reclamanți, având în vedere dispozițiile OG nr. 22/2002.
Nici obligarea în solidar a pârâților nu este o soluție legală, atâta vreme cât între reclamanți și Ministerul Culturii nu există raport obligațional, Contractul Colectiv de Muncă fiind legea părților, dar numai dacă este încheiat conform legii.
S-a mai arătat că,nu există dispoziții legale care să îndreptățească pe reclamanți la obținerea sporurilor solicitate și cele prevăzute pentru alte categorii de personal încadrat în diferite instituții de cultură nu pot fi date, prin asimilare, reclamanților aceștia făcând parte din personalul bugetar, sistemul de salarizare fiind stabilit conform art. 157 alin 2 Codul Muncii.
Recursurile vor fi admise pentru următoarele considerente:
Acțiunea reclamanților formulată în calitate de angajați la Teatrul Național C-N, prin care au solicitat calcularea și plata sporului de fidelitate și respectiv sporul de suprasolicitare neuropsihică se întemeiază pe dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură Cultură- încheiat pentru anii 2006-2008.
Potrivit art. 157 alin 2 din Codul Muncii, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau majoritar de la bugetul de stat, bugetele locale,etc.
Se stabileșteprin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
S-a prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă aplicabil în instituția pârâtă că, angajații beneficiază de spor de fidelitate, precum și de spor pentru suprasolicitare neuropsihică,conform prevederilor legale.
Prin această dispoziție, Contractul colectiv de muncă a respectat prevederile art. 12 din Legea nr.130/1996, care interzice negocierea unor drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, precum și ale art. 137 Codul Muncii.
Având în vedere faptul că prin anumite acte normative, prin care au fost reglementate drepturile salariale ale personalului instituțiilor din ramura CULTURĂnu s-au prevăzut drepturile solicitate de reclamanți, aceștia nu pot invoca pentru pretențiile formulate clauzele contractului colectiv de muncă, acesta condiționând acordarea sporurilor de existența unorprevederi legaleîn acest sens.
Astfel fiind, se constată că acțiunea reclamanților este neîntemeiată, urmând a se admite recursurile și în temeiul art. 312 alin 1 și 3 Cod procedură civilă coroborat cu art. 304 pct 9 și art. 3041Cod procedură civilă, se va modifica sentința în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii față de pârâți.
Critica referitoare la lipsa calității procesuale pasive formulată de Ministerul Culturii, Cultelor și Național nu este întemeiată, având în vedere faptul că acțiunea reclamanților a fost fondată exclusiv pe prevederile Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură -Cultură, negociat cu acest minister.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții TEATRUL NAȚIONAL C N și MINISTERUL CULTURII împotriva sentinței civile nr. 12 din 08.01.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în tot și în consecință respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamanților -, G și.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 7 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red./Sz.
3 ex./15.05.2009
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Gabriella Purja, Laura