Conflict de competență.
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- Hotărârea nr. 5/ 2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Liliana Ciobanu JUDECĂTOR 2: Daniela Marcu
- - - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Onești și Tribunalul Bacău cu privire la acțiunea civilă având ca obiect anulare act formulată de reclamanții împotriva pârâtelor SC SA Slănic M și CN Poșta Română.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care;
Instanța, constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra conflictului negativ de competență de față instanța reține următoarele:
Prin încheierea din data de 14.02.2008, pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Onești, județul B, s-a dispus suspendarea oricărei proceduri și trimiterea dosarului instanței de drept să hotărască asupra conflictului negativ de competență, respectiv Curtea de APEL BACĂU.
În argumentarea încheierii s-a arătat că prin sentința civilă nr. 310/30.01.2008 s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Onești și s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.
Conform art.20 alin.2 Cod procedură civilă există conflict negativ de competență, când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat incompetente de a judeca aceeași pricină.
Ambele hotărâri sunt irevocabile.
Potrivit art.21 Cod procedură civilă instanța în fața căreia s-a ivit conflictul de competență, va suspenda din oficiu orice altă procedură și va înainta dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului.
Conflictul negativ de competență s-a ivit în fața Judecătoriei Onești.
Pe cale de consecință, s-a suspendat orice procedură și s-a trimis dosarul instanței de drept să hotărască asupra conflictului negativ de competență.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă reclamanții, au solicitat în contradictoriu cu SC SA Slănic-M, jud. B, Compania Națională "Poșta Română" B, constatarea nulității absolute al contractelor de vânzare-cumpărare autentificate cu nr. 1831/30.08.1994, 7248/10.08.1995, obligarea pârâtelor la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a suprafeței de 959,68. teren situat în Slănic-M, județul B, teren evaluat la suma de 680.000 lei, obligarea pârâtei Compania Națională "Poșta Română" SA la plata de despăgubiri, reprezentând contravaloarea "", despăgubiri în cuantum de 300.000 lei.
Tribunalul Bacău, investit inițial cu soluționarea cauzei și-a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Onești, apreciind că, în raport de valoarea litigiului, modificată ca urmare a renunțării reclamanților la două dintre capetele de cerere, competența materială revine acestei instanțe, ca instanță de fond.
Judecătoria Onești, prin sentința civilă nr.310/2008 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, apreciind, potrivit dispozițiilor art.181Cod procedură civilă că instanța investită după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să o judece chiar dacă ulterior investirii intervin modificări în ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.
Investită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în temeiul art.21, 22 Cod procedură civilă, curtea apreciază că instanța căreia îi revine competența materială de soluționare este cea dintâi investită în speță, Tribunalul Bacău, în conformitate cu dispozițiile art.181Cod procedură civilă.
Potrivit textului normativ anterior menționat instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului cererii, rămâne competentă să judece chiar dacă ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.
Scopul evident al textului normativ a fost acela de a evita declinările de competență impuse de modificările intervenite pe parcursul judecății cu privire la valoarea obiectului litigiului.
În acest context, împrejurarea că ulterior investirii tribunalului, la al doilea termen de judecată, reclamanții au renunțat la capetele de cerere privind revendicarea și despăgubirile civile (fila 156 dosar tribunal) nu este de natură să atragă competența materială a judecătoriei.
Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile art.181Cod procedură civilă, instanța, în temeiul art.22 alin.5 Cod procedură civilă, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, cea dintâi sesizată în raport de valoarea obiectului acțiunii astfel cum aceasta a fost formulată de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
- HOTĂRĂȘTE -
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 10.03.2008.
Președinte, Grefier,
- - - -
red.hot.LC/21.03
tehn.DM/ex.19
21/25.03.2008
Președinte:Liliana CiobanuJudecători:Liliana Ciobanu, Daniela Marcu