Conflict de competență. Sentința 3/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - conflict de competență -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 3
Ședința camerei de consiliu din 11 februarie 2009
PREȘEDINTE: Surdu Oana
Grefier - -
Pe rol, soluționarea sesizării Judecătoriei Botoșani, județul B, privind conflictul negativ de competență constatat a fi ivit între Judecătoria Botoșani și Tribunalul Botoșani în cauza având ca obiect acțiunea civilă în daune formulată de către reclamanta Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA, prin Direcția Silvică cu sediul în municipiul B,-, județul B, în contradictoriu cu, domiciliat în localitatea, oraș, județul
La apelul nominal au lipsit părțile care nu au fost citate.
Procedura legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. 5 din Codul d e procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra cererii de față, constată că prin cererea adresată Tribunalului Botoșani și înregistrată sub nr- din 12 septembrie 2008 reclamanta Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA, prin Direcția Silvică B, a chemat în judecată pe pârâtul solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, acesta să fie obligat la plata sumei de 2629 lei cu titlu de daune, reprezentând contravaloarea arborilor tăiați nelegal din fondul forestier.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul nu justifică valoarea de masă lemnoasă tăiată ilegal din fondul forestier încredințat spre pază, în calitate de pădurar, creând un prejudiciu în valoare de 2629 lei, pe care refuză să o achite; că potrivit art. 22 din Ordinul nr. 15/1988, pădurarii răspund pentru arborii tăiați, scoși din rădăcini, distruși, degradați ilegal sau sustrași, pe care nu-i justifică prin procesul-verbal de constatare a contravențiilor și infracțiunilor.
Prin sentința nr. 1047 din 7 octombrie 2008, Tribunalul Botoșani - Secția Comercială de contencios Administrativ și Fiscal și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoșani.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că obiectul litigiului este sub valoarea prevăzută de art. 2 pct. 1 lit. "a" din Codul d e procedură civilă aspect ce atrage competența judecătoriei.
Astfel investită cu soluționarea cauzei, reînregistrată sub nr-, Judecătoria Botoșani - Secția civilă, prin sentința nr. 108 din 9 ianuarie 2009, admițând excepția necompetenței materiale, și-a declinat, la rândul său competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani și constatând existența unui conflict negativ de competență între Judecătoria Botoșani și Tribunalul Botoșani, a sesizat Curtea de apel Suceava spre competentă soluționare asupra conflictului.
S-a reținut în motivarea judecătoriei, în esență, că litigiul este de natură contractuală, întemeiat pe art. 270 din Codul Muncii, astfel încât, potrivit art. 2 alin. 1 pct. "c" din Codul d e procedură civilă, competent în soluționarea cauzei este tribunalul, secția conflicte de muncă.
Astfel, constatându-se legal investită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. 2 din codul d e procedură civilă, curtea reține următoarele:
Pretențiile deduse judecății de Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA, prin Direcția Silvică B se circumscriu, printre altele, calității de pădurar în cadrul Ocolului Silvic, Cantonul silvic, îndeplinită de pârâtul în perioada producerii pagubelor fondului forestier încredințat spre pază, respectiv de " personal silvic ", în sensul art. 1 alin. 1 din nr.OUG 59 din 26 mai 2000 privind Statutul personalului silvic.
Potrivit prevederilor art. 58 alin. 1 din același act normativ "personalului silvic i se aplică dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici", în măsura în care legea nu dispune altfel, iar în conformitate cu prevederile art.84 litera "a" raportat la art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 republicată, privind Statul funcționarilor publici, " răspunderea civilă a funcționarilor publici se angajează pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează ", iar " repararea pagubelor [] se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare [] sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată [.] ".
Cum, potrivit alin. 2 al art. 85 din actul normativ sus-citat soluționarea raporturilor juridice litigioase în materia analizată revine instanței de contencios administrativ, tribunalele judecând în primă instanță și " procesele și cererile în materie de contencios administrativ ", conform art. 2 pct. 1 litera "d" din Codul d e procedură civilă, în speță nefiind dată excepția prevăzută de art. 3 pct. 1 din Codul d procedură civilă, Curtea, în temeiul art. 22 alin.2 și 5 din Codul d e procedură civilă, admițând sesizarea, rezolvă conflictul negativ de competență ivit, stabilind competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță, în favoarea Tribunalului Botoșani.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea Judecătoriei Botoșani, județul B, privind conflictul negativ de competență constatat a fi ivit între Judecătoria Botoșani și Tribunalul Botoșani în cauza având ca obiect acțiunea civilă în daune formulată de către reclamanta Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA, prin Direcția Silvică cu sediul în municipiul B,-, județul B, în contradictoriu cu, domiciliat în localitatea, oraș, județul
Stabilește competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Botoșani.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2008.
Președinte, Grefier,
Red.
Tehnored. Sb.
Ex. 4/11.03.2009
Președinte:Surdu OanaJudecători:Surdu Oana