Conflict de competență. Sentința 4/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
SENTINȚA NR. 4 CC
Ședința din Camera de consiliu din data de 13 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Veronica Grozescu
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Răcari (sentința civilă nr. 4158/18.12.2008 pronunțată în dosar nr-) și Tribunalul Dâmbovița (sentința civilă nr. 922/10.10.2007 pronunțată în dosar nr-), în cauza având ca obiect constatare nulitate absolută contracte de vânzare-cumpărare nr. 1596/2000 și nr. 238/2005, formulată de către reclamanta domiciliată în B--23 -.6.A.2.10 sector 2, în contradictoriu cu pârâții SC prin SC Expert SRL cu sediul în Târgoviște str.- -.23.B.28 jud.D, reprezentat de lichidator judiciar, AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI cu sediul în B- sector 1, SC SRL cu sediul în B- sector 1 și domiciliată în com. jud.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra conflictului negativ de competență dedus judecății.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr.6891/2005, reclamanta a chemat în judecată pârâta SC SA solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei nr.307/20.09.2005 emisă de această pârâtă și restituirea în natură a imobilelor - teren și construcție aferente, situate în comuna, județul D, care au aparținut autoarei sale .
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a formulat notificare în termenul prevăzut de Legea nr.10/1991, solicitând restituirea în natură a conacului, cunoscut astăzi sub denumirea de Ferma nr.11, imobil compus din suprafața de 50 ha teren și conacul edificat pe acesta, însă prin decizia menționată anterior s-a respins cererea sa, situație în care s-a impus promovarea prezentei acțiuni.
În continuare reclamanta a învederat că s-a adresat cu cerere privind obligarea SC SA și Agenției Domeniilor Statului să emită decizie vizând restituirea în natură a imobilului la Judecătoria Răcari, instanța pronunțând în acest sens o hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă, prin care s-a admis acțiunea, dar în timpul
judecării căilor de atac, pârâta care se afla în proces la reorganizare judiciară și faliment a vândut imobilul în cauză către SC SRL- B, prin lichidatorul judiciar.
Printr-o cerere ulterioară, depusă la termenul de judecată din 14.11.2005, reclamanta și-a modificat acțiunea, în sensul că a solicitat și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.1596/ 18.08.2000, întocmit de PGE. și a contractului de vânzare-cumpărare nr.238/03.02.2005, întocmit de cât și a tuturor actelor subsecvente cu consecința repunerii părților în situația anterioară și obligarea acestora la respectarea dreptului de proprietate asupra imobilului restituit.
S-a mai susținut de către reclamantă că aceste contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu rea credință și în frauda intereselor sale, fiind lovite de nulitate absolută.
După administrarea probelor cu acte, interogatorii și expertiză tehnică pentru identificarea imobilului revendicat, Tribunalul Dâmbovița, în baza art. 244 (1) pct. 1 Cod pr.civilă prin încheierea din 26 februarie 2007 suspendat judecarea cererii privind Legea 10/2001, a disjuns celelalte capete de cerere cu privire la nulitatea absolută a celor două contracte de vânzare-cumpărare din 2000 și 2005 și a trimis cauza spre competenta judecare a acestora la Judecătoria Răcari.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamanta, ce a fost admis prin decizia nr.552/24.05.2007 a Curții de Apel Ploiești, s-a casat încheierea Tribunalului Dâmbovița și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cu motivarea că măsura disjungerii și a suspendării s-au luat prin încheiere și nu prin hotărâre, deși disjungerea este similară hotărârii de declinare de competență.
Având în vedere că aceste măsuri nu au fost supuse discuției părților, încălcându-se astfel principiul oralității și contradictorialității s-a considerat întemeiată calea de atac promovată de reclamantă.
In fond, după casare, Tribunalul Dâmbovițaa pus în discuția părților, în ședința publică din 10.10.2007, din oficiu, excepțiile disjungerii cererilor în constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare, de cererea întemeiată pe Legea 10/2001, precum și a suspendării soluționării acțiunii, în baza Legii nr.10/2001, până la soluționarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare, iar prin sentința civilă nr.922 s-a declinat competența de soluționare a capetelor de cerere privind constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare, în favoarea Judecătoriei Răcari și s-a suspendat soluționarea cererii având ca obiect - Legea nr.10/2001, până la rezolvarea cererii privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare precizate mai sus.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că plenitudinea de competență în ceea ce privește nulitatea absolută a unei convenții aparține în primă instanță judecătoriei, potrivit art. 1 alin.1 pct. 1 Cod pr.civilă și prin urmare, capătul de cerere referitor la nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr.1596/2000 și nr.238/2005, precum și a tuturor actelor subsecvente, cu repunerea părților în situația anterioară este de competența exclusivă a Judecătoriei Răcari, urmând ca tribunalul să se pronunțe numai cu privire la restituirea imobilului, în baza Legii 10/2001.
Totodată instanța considerat că se impune, ca până la soluționarea definitivă a nulității absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare, tribunalul să suspende soluționarea restituirii în natură a imobilului în baza legii 10/2001, potrivit art. 244 (1) pct. 1 Cod pr.civilă.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal reclamanta considerând-o nelegală și netemeinică, susținând în esență că soluția instanței de fond atât sub aspectul suspendării cât și a disjungerii și declinării competenței în favoarea Judecătoriei este contrară legii, practicii instanțelor și normelor CEDO.
A arătat recurenta că prima instanță a procedat nelegal dispunând disjungerea cererii privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și suspendând capătul de cerere vizând contestația împotriva dispoziției nr.307/2005 în condițiile în care aceasta a fost emisă cu încălcarea normelor imperative ale Legii nr.10/2001.
S-a susținut în continuare de recurentă că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art.17 Cod pr.civilă, deoarece faptul că cererea de chemare în judecată cuprinde și un capăt de cerere accesoriu, având ca obiect nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, nu atrage competențe diferite.
În fine, s-a menționat că soluția care urmează a se pronunța în contestația la Legea nr.10/2001 nu depinde de soluționarea cererii privind nulitatea contractelor de vânzare cumpărare, cele două cereri fiind strâns legate și justificând judecata lor împreună și în atare situație s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la același tribunal pentru continuarea judecății.
Prin decizia civilă nr. 205 din 22 februarie 2008 Curtea de Apel Ploieștia respins ca nefondat recursul declarat, reținând că în speță Tribunalul Dâmbovița, reinvestit cu soluționarea cauzei ca efect al casării încheierii atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare, prin decizia nr. 554/2007 a aceleiași instanțe, a reținut corect că potrivit art. 1 alin.1 pct. 1 Cod pr.civilă judecătoriei îi revine competența de a se pronunța asupra nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare, tribunalul urmând să cenzureze doar legalitatea dispoziției emise în condițiile Legii 10/2001.
Totodată s-a reținut că prin măsura dispusă nu a fost încălcată cerința de celeritate prev.de art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că speța prezintă un anumit grad de complexitate ce impune analiza mai multor probleme.
Pe rolul Judecătoriei Răcari cauza a fost înregistrată sub nr-, iar prin sentința civilă nr. 4158 din 18 decembrie 2008 această instanță a admis excepția invocată de pârâta SC " " SRL privind necompetența materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, pe considerentul că prin decizia nr. 32/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că în cazul acțiunii în nulitatea unui act juridic dreptul subiectiv are caracter patrimonial atunci când el poate fi exprimat ca atare, iar acțiunea prin care se valorifică un asemenea drept este patrimonială.
Având în vedere raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în dosarul nr. 6891/2005 al Tribunalului Dâmbovița care relevă valori bănești ce atrag competența de soluționare în primă instanță a tribunalului conform art. 2 pct. 1 lit. a și b Cod pr.civilă Judecătoria Răcaria declinat competența în favoarea acestei instanțe.
Pe cale de consecință, în atare situație, în raport de declinările reciproce de competență dispuse de către Tribunalul Dâmbovița și Judecătoria Răcaris -a născut prezentul conflict negativ de competență pe care urmează să-l soluționeze Curtea de Apel Ploiești conform art. 22 alin.2 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Este de necontestat că prin decizia civilă nr. 32/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii s-a stabilit ca fiind evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea nulității unor acte juridice privind drepturile patrimoniale, indiferent dacă s-a solicitat sau nu restabilirea situației anterioare.
În prezenta cauză nu se contestă însă împrejurarea că solicitarea privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr.1596/2000 și 238/2005 nu ar avea caracter patrimonial, ci se pune problema de a se stabili care este instanța competentă să soluționeze această pricină în funcție de valoarea obiectului capătului de cerere disjuns și care este valoarea ce trebuie avută în vedere la stabilirea competenței.
În speță,în raport de modificarea cererii de chemare în judecată realizată la data de 14.11.2005 de reclamantă prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1596/2000 și 238/2005 și a tuturor actelor subsecvente cu consecința repunerii părților în situația anterioară Tribunalul Dâmbovițaa declinat competența de soluționare a acestor capete de cerere la Judecătoria Răcari.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1596/18 august 2008 de BNP G, SC SA a vândut numitei imobilul proprietatea sa format din teren de 1776. și casa aflată pe acesta pentru prețul de 124.517.376 lei ( fila 52 dosar 6891/2005 al Judecătoriei Târgoviște ), iar în baza contractului autentificat sub nr. 238/3.02.2005 de BNP aceeași vânzătoare a înstrăinat către SC SRL mai multe imobile pentru prețul de 370.956.625 lei, plus TVA 70.481.759 lei ( fila 55 același dosar ).
Astfel cum s-a statuat în practica instanței supreme ( decizia nr.5198 din 15 iunie 2005 J) la stabilirea competenței materiale după valoare, în cadrul acțiunii în nulitatea unui act juridic, trebuie avut în vedere prețul consemnat în contractul de vânzare-cumpărare deoarece cât timp nu este contestat, el constituie singurul element de apreciere de natură obiectivă, fiind lipsită de relevanță în acest context valoarea stabilită ulterior în cadrul procesului pe cale de expertiză, deoarece în această din urmă situație, stabilirea competenței materiale ar depinde în totalitate de un factor subiectiv, exterior actului juridic ce se cere a fi anulat.
Având în vedere că prin nulitatea celor două contracte se urmărește sancționarea lor cu lipsirea de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea valabilă a acestor înscrisuri, înseamnă că la stabilirea instanței competente să soluționeze pricina, are relevanță exclusivă doar cuantumul prețului stipulat în actele a căror nulitate se cere în justiție, iar nu alte evaluări străine acestor acte.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 181cod procedură civilă care statuează că instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competență, după valoarea
obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă ulterior investirii intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii acestui obiect.
Câtă vreme prețul imobilelor înstrăinate în baza contractelor de vânzare-cumpărare în litigiu este situat sub 1 miliard lei,astfel cum reiese din prețul acestora menționat în înscrisurile respective competența de soluționare a pricinii revine conform art.1 pct.1 Cod pr.civilă, Judecătoriei Răcari, potrivit considerentelor expuse anterior.
Pe cale de consecință instanța sesizată cu prezentul regulator de competență,în baza art. 22 alin.5 cod procedură civilă stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE
Stabilește competența de soluționare a cererii privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1596 din 18.08.2000 de BNP G și a contractului autentificat sub nr. 238 din 3.02.2005 de BNP, formulată de către reclamanta domiciliată în B--23 -.6.A.2.10 sector 2, în contradictoriu cu pârâții SC prin SC Expert SRL cu sediul în Târgoviște str.- -.23.B.28 jud.D, reprezentat de lichidator judiciar, AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI cu sediul în B- sector 1, SC SRL cu sediul în B- sector 1 și domiciliată în com. jud.D, în favoarea Judecătoriei Răcari.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 13 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
Red.VG/AV 7 ex/ 29.04.2009
Președinte:Veronica GrozescuJudecători:Veronica Grozescu
