Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 339/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR.3830,-

DECIZIA NR. 339

Ședința publică din 13 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Veronica Grozescu

JUDECĂTOR 2: Cristina Paula Brotac

JUDECĂTOR 3: Andra

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea, domiciliată în comuna jud. P, împotriva deciziei civile nr. 894 din 8 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații, domiciliat în comuna sat jud. P, - domiciliată în Câmpina, str. - nr. 43 -. B. 3 jud.P, - domiciliată în Câmpina, Calea nr. 163 jud. P și domiciliată în comuna jud.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a cauzei au răspuns intimatul, asistat de avocat din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale depusă la fila 22 dosar, intimații - și -, reprezentați de avocat din Baroul Prahova în substituire pentru avocat din cadrul aceluiași barou, potrivit împuternicirii și delegației de substituire aflate la filele 23-24 dosar, lipsind contestatoarea și intimata.

Procedura legal îndeplinită.

Contestația în anulare a fost timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 1,5 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că a fost atașat dosarul de fond nr-, în care a fost pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești decizia nr. 894 din 8 octombrie 2008, împotriva căreia s-a formulat prezenta contestație în anulare.

Se mai arată că nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, iar la dosar a fost depusă de către intimatul întâmpinare, înregistrată sub nr. 8180/09.04.2009, comunicată și intimaților - și -, prin apărător ales.

Avocat pentru intimatul depune la dosar (fila 26) chitanța nr.11/11.04.2009 în valoare de 700 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Avocat pentru intimații - și - depune la dosar chitanța nr. 274/30.03.2009 (fil 25) în valoare de 1000 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Curtea, având în vedere că pricina s-a strigat prima la ordine și pentru a da posibilitate contestatoarei de a se prezenta în instanță și a satisface cerința taxei de timbru, cu acordul părților prezente, lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a cauzei a răspuns contestatoarea, reprezentată de avocat din cadrul Baroului B, potrivit împuternicirii avocațiale aflată la fila 27 dosar, intimatul, asistat de avocat, intimații - și -, reprezentați de avocat, lipsind intimata.

Avocat pentru contestatoare depune la dosar împuternicire avocațială și chitanța seria - nr. -/24.03.2009 în cuantum de 10 lei reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar în valoare de 15 lei, anulate la fila 28 dosar.

Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, declară că nu au cereri de formulat, solicitând judecarea cauzei.

Curtea ia act că nu s-au formulat cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat, având cuvântul pentru contestatoarea, solicită admiterea contestației, anularea deciziei nr.894 din 8.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului, apreciind incidente disp.art. 318 coroborat cu art. 319 alin.1,2 Cod proc.civilă.

Învederează că își recunoaște culpa de a fi intrat în sală la momentul judecării recursului fără documentele ce atestau calitatea de apărător și dovedeau plata taxei judiciare de timbru în recurs, însă la revenirea de la autoturism, unde avea aceste înscrisuri, a găsit sala goală, Curtea rămânând în pronunțare în mod abuziv, deși părăsise sala numai pentru câteva minute, cu acordul instanței.

Avocat, având cuvântul pentru intimatul, solicită respingerea contestației în anulare față de temeiul juridic invocat, apreciind că singurul care a greșit este apărătorul contestatoarei în timp ce instanța a respectat dispozițiile procedurale. Având în vedere că apărătorii aleși ai părților l-au așteptat pe avocatul contestatoarei, cauza fiind lăsată la III-a strigare, dosarul în cauză fiind singurul care mai rămăsese nejudecat, consideră că instanța de recurs a procedat în mod corect. Cu cheltuieli de judecată.

Avocat, având cuvântul pentru intimatele - și -, solicită respingerea contestației în anulare, ca neîntemeiată, apreciind că dispozițiile art. 318 Cod proc.civilă puteau fi invocate numai în măsura în care soluția pronunțată în recurs era rezultatul unei greșeli materiale.

Ori, în speță, apărătorul contestatoarei este în culpă, la dosar nu exista dovada de plată a taxei judiciare de timbru, cauza fiind lăsată la sfârșitul ședinței de judecată, la a III-a strigare, iar de la momentul la care apărătorul contestatoarei a plecat spre autoturism pentru a aduce înscrisurile doveditoare a trecut mult timp, nu cum susține acesta. Mai mult decât atât, la dosar nu există nici cerere de lăsare a cauzei la ultima strigare. Cu cheltuieli de judecată.

C U RT E A,

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 13 martie 2009 în contradictoriu cu intimații, și a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 894 din 8 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

În motivarea acțiunii contestatoarea a învederat că prin hotărârea mai sus menționată s-a anulat ca netimbrat recursul declarat de ea împotriva deciziei civile nr.239 din 23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, însă soluția dată este rezultatul unei greșeli materiale fiind incidente astfel în speță prevederile art. 318 cod pr.civilă.

A învederat contestatoarea că la momentul celei de-a doua strigări a cauzei în ședință publică față de cererea formulată de apărătorul său privind lăsarea pricinii la a treia strigare pentru a depune la dosar delegația de reprezentare cât și taxa judiciară de timbru pe care o avea în autoturism, Curtea a dat curs solicitării acestuia, însă ulterior a rămas în pronunțare, în mod abuziv în condițiile în care timpul scurs de la momentul ieșirii din sală a avocatului și până la întoarcerea sa a fost de aproximativ 10-12 minute, iar la acel moment sala de judecată era deja încuiată.

A precizat în continuare contestatoarea că după aproape o oră și J de discuții cu grefierul șef și lucrătorii de la arhiva instanței apărătorul său a depus la dosar cererea înregistrată sub nr. 11889 din 8 octombrie 2008 prin care a prezentat cele întâmplate și a atașat împuternicirea avocațială împreună cu taxa de timbru în valoare de 10 lei și timbru judiciar de 2 lei.

Apreciind că în speță instanța a privat -o de o cale de atac procedând în mod abuziv și rămânând în pronunțare în lipsa apărătorului său, care fusese prezent în sală și anunțase că se va întoarce în timpul cel mai scurt contestatoarea a solicitat admiterea contestației formulate.

În baza art. 320 cod pr.civilă intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată pe considerentul că situația expusă de către contestatoare nu este de natură a reține că hotărârea prin care s-a anulat recursul formulat de aceasta pentru netimbrare este rezultatul unei greșeli materiale.

În vederea soluționării cauzei s-a dispus atașarea dosarului de fond - al Curții de Apel Ploiești în care s-a pronunțat decizia împotriva căreia s-a formulat prezenta contestație în anulare.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

"Eroarea materială" ca temei al contestației în anulare se referă la greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, greșeli rezultând din confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei.

Prin urmare, prevederea cuprinsă în art. 318 teza I Cod procedură civilă nu a urmărit să deschidă calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, ci vizează erori materiale evidente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului.

Cert este că instanța investită cu soluționarea unei contestații trebuie să se

raporteze la situația existentă în dosar la data pronunțării hotărârii ce se atacă, deoarece, față de ceea ce judecătorii aveau la dispoziție în acel moment se poate aprecia dacă soluția este sau nu rezultatul unei greșeli materiale.

Lecturând practicaua deciziei atacate (fila 21 dosar recurs) se observă că, deși instanța a lăsat la ultima strigare recursul declarat de pentru ca apărătorul recurentei să depună la dosar delegația de reprezentare împreună cu dovada de achitare a taxei de timbru și a timbrului judiciar, acesta nu s-a mai prezentat în sală până la sfârșitul ședinței de judecată pentru a depune taxa de timbru și timbrul judiciar aferente căii de atac promovate (dosarul în speță fiind ultimul rămas pe listă), situație în care Curtea a rămas în pronunțare asupra excepției anulării recursului pentru netimbrare invocată din oficiu și, făcând aplicarea prevederilor art. 20 alin.3 din Legea 146/1997, modificată, a anulat recursul ca netimbrat.

Câtă vreme până la momentul când instanța a rămas în pronunțare în pricina dedusă judecății dovada plății taxei de timbru nu se afla la dosar din culpa recurentei, în mod corect instanța de recurs a dat eficiență excepției netimbrării recursului, neputându-se vorbi în acest caz că soluția ar fi rezultatul unei erori materiale.

Faptul că ulterior, în cursul aceleiași zile, însă după finalizarea ședinței de judecată și pronunțarea soluției s-a depus de către apărătorul recurentei, prin serviciul registratură al instanței chitanța vizând achitarea sumei cu titlu de taxă de timbru este lipsit de relevanță și nu justifică admiterea contestației.

În raport de considerentele expuse anterior Curtea apreciază că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 318 alin.1 teza întâi pr.civ.motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată contestația formulată.

Deoarece se află în culpă procesuală în baza art.274 pr.civ contestatoarea va fi obligată să plătească intimatului 700 lei,iar intimaților - și suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatoarea, domiciliată în comuna jud. P, împotriva deciziei civile nr. 894 din 8 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații, domiciliat în comuna sat jud. P, - domiciliată în Câmpina, str. - nr. 43 -. B. 3 jud.P, - domiciliată în Câmpina, Calea nr. 163 jud. P și domiciliată în comuna jud.

Obligă contestatoarea să plătească intimatului suma de 700 lei, iar intimaților - și suma de 1000 lei,

cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 13 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - - - -

fiind în concediu de odihnă

prezenta se semnează de

PREȘEDINTELE INSTANȚEI

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

Red.VG/AV 2 ex/15.04.2009

Președinte:Veronica Grozescu
Judecători:Veronica Grozescu, Cristina Paula Brotac, Andra

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 339/2009. Curtea de Apel Ploiesti