Conflict de competență. Decizia 6/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

Dosar nr- DECIZIE Nr. 6

Ședința camera consiliu de la 17 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aștefănesei Petrina Manuela JUDECĂTOR

GREFIER - - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi la ordine s-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Neamț și Judecătoria Roman de la soluționarea dosarului nr-, privind contestația la Lg.10/2001 formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimații, și intervenientul .

La apelul nominal făcut în camera de consiliu au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Sub nr. 5312/2006 ( număr nou - ) s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Roman acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții și având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3604/2003 întemeiat pe dispozițiile art. 21 alin.5 din Legea 10/2001 republicată.

La termenul din 20.11.2007, din oficiu, instanța a ridicat excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cauzei.

Prin civ. nr. 3153/20.11.2007 s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției civile a Tribunalul Neamț.

S-au reținut în motivarea soluției următoarele:

Legea 10/2001 a suprimat posibilitatea recurgerii la dreptul comun in cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate si fără sa diminueze accesul la justiție a justițiabililor a adus chiar a perfecționării sistemului reparator, instituind norme de procedura cu caracter special.

Potrivit art.44 alin.l teza a Ii-a din Constituție, conținutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. In acest context art.2 alin.2 din. lo/2001 recunoaște ca" persoanele ale căror imobile au fost preluate de stat fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, care va fi exercitată după primirea deciziei sau hotărârii judecătorești de restituire conform prevederilor prezentei legi".

În această situație, decizia sau hotărârea judecătorească de restituire implică parcurgerea procedurii speciale prevăzute de. 10/2001 cu excluderea procedurii de drept comun.

La secția civilă a Tribunalului Neamț cauza a fost înregistrată sub nr-; la termenul din 21.02.2008, din oficiu, instanța a invocat excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cauzei.

Prin civ. nr. 139/C/25.02.2008 s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Roman; constatând ivit conflictul negativ de competență, s-a suspendat din oficiu orice procedură și s-a sesizat Curtea de APEL BACĂU în vederea emiterii unui regulator de competență.

Motivând soluția instanța a reținut următoarele:

În fapt, acțiunea principală are ca obiect anularea contractului de vânzare cumpărare pentru un imobil care a fost solicitat spre restituire,în temeiul art. 21 al. 5 Legea 10/2001 republicată.

S-a solicitat aceasta motivat de existența notificării înregistrată la Primarul mun. R din anul 2002 și pentru că pentru cei 126. neafectați de lucrări publice, se poate dispune ulterior admiterii acestei acțiuni, retrocedarea în natură.

Această acțiune nu vizează,decât tangențial notificarea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 întrucât nici măcar nu există o Dispoziție care să poată fi atacată la tribunal în condițiile art. 26 al.3 din Legea specială.

Potrivit prevederilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de către persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării.

Aceste prevederi legale au valoarea unor norme speciale în materie de competență, derogând de la acelea de drept comun al competenței materiale cuprinse în art. 1- 4 Cod procedură civilă. Fiind însă vorba despre norme speciale, ele nu sunt susceptibile din interpretare extensivă, întemeiată pe argumentul de analogie, ceea ce impune ca aplicarea lor să se facă exclusiv la situațiile expres prevăzute prin ipoteza lor.

Astfel fiind, rezultă că, în acord cu prevederile legale în discuție, intră în competența secției civile a tribunalului plângerile împotriva dispoziției, sau, după caz, a deciziei emise în aplicarea Legii nr. 10/2001.

În practica instanțelor,s-a statuat că de natura verificării jurisdicționale pe care soluționarea plângerii vizate de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată o îngăduie, este și atunci când părțile solicită aceasta, și stabilirea calității de persoană îndreptățită la a obține măsuri reparatorii în temeiul acestei legi, astfel că atunci când reclamantul, pe lângă plângerea propriu-zisă împotriva dispoziției sau deciziei, solicită a se stabili și calitatea sa de persoană îndreptățită, și acest capăt de cerere îi aparține tot secției civile a tribunalului, căci el este organic legat de acela privitor la plângeri, presupunând verificări ce nu pot fi separate.

Când însă reclamantul, nu a formulat astfel de capete de cerere, așa cum este în cazul de față și având un obiect nesusceptibil de situare sub incidența ipotezei cuprinse în art. 26 alin. 3 din lege, rămâne ca soluționarea cererii să se supună dispozițiilor de drept comun în materia competenței, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

Constatându-se astfel că, nu s-a susținut în cauză că valoarea imobilului litigios ar fi de peste 500.000 lei, în sensul prevederilor art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă, situație care ar fi atras competența specială a tribunalului, în temeiul art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă s-a constatat că instanța de față nu este competentă după materie să soluționeze litigiul, împrejurare ce atrage declinarea în temeiul art. 158 Cod procedură civilă.

Pe rolul Curții de APEL BACĂU cauza s-a înregistrat sub nr-.

Potrivit art. 22 alin.5 teza I pr.civ. cauza s-a judecat în camera de consiliu, fără citarea părților.

Examinând sesizarea în raport de susținerile celor două instanțe, de actele și lucrările dosarului și față de dispozițiile art. 20 -22. pr. civ. prezenta instanță constată că soluția Tribunalului Neamț face o corectă interpretare a dispozițiilor legale în materie.

Astfel, în speța dedusă judecății nu sunt aplicabile dispozițiile art.26 Legea 10/2001, republicată, text ce reglementează o competență materială specială în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor în a soluționa în primă instanță doar contestațiile împotriva deciziilor/dispozițiilor emise de entitățile deținătoare în sensul prev. de Legea 10/2001; prin acest act normativ legiuitorul nu a înțeles a deroga de la dispozițiile art. 1 alin.1 pr.civ. creând o competență materială specială pentru acțiunile în anularea contractelor de vânzare-cumpărare având ca obiect material imobile ce cad în sfera de reglementare a acestei legi.

Mai mult, acțiunile de natura celei de față nu pot fi calificate nici a fi cereri accesorii ori incidentale în raport de contestația întemeiată pe dispozițiile art. 26 Legea 10/2001, republ. ci constituie acțiuni prejudiciale, modul lor de rezolvare condiționând soluționarea contestației.

De asemenea, nici valoarea imobilului nu se încadrează peste valoarea prev. de art. 2 pct.1 lit."b2 pr.civ. astfel încât să atragă competența tribunalului ( de altfel nici nu s-a argumentat de către Judecătoria Roman că necompetența sa materială ar fi determinată de criteriul valoric al litigiului ).

De menționat că și a statuat în practica sa în sensul celor argumentate anterior, în acest sens menționând. 3584/3.05.2007 și. 5540/7.06.2006.

În contextul celor expuse, se va stabili competența materială de soluționare a cauzei în sarcina Judecătoriei Roman, instanță căreia i se va înainta dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite sesizarea privind conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Neamț și Judecătoria Roman de la soluționarea dosarului nr-, privind contestația la Lg.10/2001 formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimații, și intervenientul .

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.

Trimite cauza Judecătoriei Roman spre competentă soluționare.

Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 17.04.2008.

PREȘEDINTE, GREFIER,

red. / 21.03.2008

tehnred.BC/ 6 ex/24.03.2008

Președinte:Aștefănesei Petrina Manuela
Judecători:Aștefănesei Petrina Manuela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Conflict de competență. Decizia 6/2008. Curtea de Apel Bacau