Constatare nulitate absolută contract de muncă. Decizia 1763/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 1763/R-CM
Ședința publică din 24 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de reclamantul SINDICATUL SANITAS împotriva sentinței civile nr.1098/CM din 17 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru intimatul-pârât Serviciul Județean de Ambulanță A, în baza împuternicirii de reprezentare juridică de la dosar emisă de Colegiul Consilierilor Juridici B, lipsind recurentul-reclamant Sindicatul Sanitas
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură al instanței, intimatul-pârât Serviciul Județean de Ambulanță Aad epus la dosar întâmpinare și xerocopie de pe adresa nr.125/2008 emisă de " Ambulanța".
Reprezentantul intimatului-pârât arată că nu are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Reprezentantul intimatului-pârât Serviciul Județean de Ambulanță A, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantul Sindicatul Sanitas Aac hemat în judecată pe pârâtul Serviciul Județean de Ambulanță A, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul Serviciului Județean de Ambulanță A între unitate și Sindicatul Ambulanța, înregistrat la. A sub nr.5178/182/31.10.2008.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, în temeiul art.3 alin.6 din Legea nr.130/1996, republicată, a solicitat pârâtului negocierea contractului colectiv de muncă la nivelul unității, pentru perioada 2008 - 2010, însă unitatea a refuzat convocarea reprezentanților reclamantului, cu motivarea că la nivelul unității este reprezentativ Sindicatul Ambulanța Membrii de sindicat Sanitas din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță A sunt afiliați la Sindicatul Sanitas A, organizație cu personalitate juridică, desemnată să negocieze la nivelul unităților sanitare din județul A, prin împuternicirea nr.1367/03.11.2008, transmisă de Federația Sanitas din România, organizație reprezentativă la nivelul ramurii sanitare și, ca atare, și la nivelul unităților sanitare potrivit art.17 alin.1 lit.b și c coroborat cu art.18 alin.3 din Legea nr. 130/1996, republicată.
Întrucât nu a fost convocat la aceste negocieri și Sindicatul Sanitas A, sindicat reprezentativ la acest nivel, conform prevederilor Legii nr.130/1996, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate este nul absolut.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamantul nu îndeplinea condițiile reglementate de art.17 alin.1 lit.c din Legea nr.130/1996, republicată, astfel că nu putea participa la negocieri.
Prin sentința civilă nr.1098/CM/17.07.2009 a fost respinsă acțiunea.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin sentința civilă nr.96/18.05.1998 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr.1415/1998 Sindicatul Ambulanța a dobândit personalitate juridică. Numărul de membri ai acestuia la nivelul Serviciului Județean de Ambulanță A reprezintă 75,20% din numărul total al salariaților și îndeplinește condițiile de reprezentativitate la nivelul unității, în vederea negocierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, fapt ce a fost constatat de Judecătoria Pitești prin sentința civilă nr.3951/23.06.2008 pronunțată în dosarul nr-.
Conform art.237 din Codul muncii, părțile, reprezentarea acestora și procedura de negociere și de încheiere a contractelor colective de muncă sunt stabilite potrivit legii.
Legea nr.130/1996 stabilește procedura de negociere și încheiere a contractelor colective de muncă, părțile și reprezentarea acestora. Art.17 alin.1 stabilește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească organizațiile sindicale pentru a putea participa la negocierea contractelor colective la nivel de unitate și anume: să aibă statut legal de organizație sindicală, iar numărul de membri ai sindicatului să reprezinte cel puțin o treime din numărul salariaților unității.
A mai reținut instanța că în data de 20.10.2008, Sindicatul Ambulanța a înaintat Serviciului Județean de Ambulanță A adresa nr.58/20.10.2008 prin care a solicitat începerea negocierilor, în vederea încheierii la nivelul Serviciului Județean de Ambulanță A pentru anul 2009.
În urma negocierilor, cele două părți au stabilit forma finală a la nivel de unitate pentru anul 2008-2009, încheind procesul-verbal nr.9123/29.10.2008.
În data de 30.10.2008, Sindicatul Sanitas Filiala A, prin adresa nr.249, a solicitat, de asemenea, Serviciului Județean de Ambulanță A, negocierea contractului colectiv de muncă la nivelul unității, precum și comunicarea datei, locului și orei unde va avea loc întrevederea, însă această cerere a fost respinsă de către unitatea - pârâtă cu motivarea că Sindicatul Sanitas nu îndeplinea nici una dintre condițiile prevăzute de art.17 lit.c din Legea nr.130/1996, în sensul că nu deținea statut legal la nivel de unitate, iar numărul de membri ai acestuia reprezentau mai puțin de o treime din numărul salariaților Serviciului Județean de Ambulanță
Prin sesizarea nr.254/04.11.2008, înaintată la Direcția de Muncă și Socială A, Sindicatul Sanitas - Filiala Aar eclamat faptul că nu a fost chemat de către Serviciul Județean de Ambulanță A să participe la negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, motiv pentru care a solicitat neînregistrarea contractului sau, în cazul în care deja a fost înregistrat, să se dispună anularea sa.
Prin adresa nr.5636/28.11.2008, A s-a adus la cunoștința reclamantului faptul că nu a existat nici un motiv pentru a refuza înregistrarea acestui contract colectiv, deoarece la înregistrarea acestuia a fost depusă sentința civilă nr.3951/23.06.2009 din care reiese că Sindicatul Unit Teritorial Județean Ambulanță A este reprezentativ la nivelul unității.
În acțiunea sa, reclamantul a pretins că îndeplinește condițiile de reprezentativitate la nivel de unitate, întrucât membrii de sindicat Sanitas din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță A sunt afiliați la Sindicatul Sanitas A, organizație cu personalitate juridică, desemnată să negocieze la nivelul unităților sanitare din județul
Tribunalul a constatat că art.6 din Statutul Sindicatului Județean Sanitas A prevede că membrii sindicatului Sanitas A pot fi organizațiile sindicale Sanitas din rețeaua sanitară de stat sau particulară care au personalitate juridică proprie și sindicatele constituite ca filiale ale Sindicatului Sanitas A, care își dobândesc personalitate juridică prin efectul înregistrării organizației județene Sanitas.
Deci, organizația sindicală Sanitas din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță, pentru a fi afiliată la Sindicatul Sanitas A, trebuie să aibă personalitate juridică proprie, or, la dosarul cauzei, nu au fost depuse înscrisuri în acest sens.
Potrivit art.14 alin.1 lit.b din Legea nr.130/1996, salariații ca parte a unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate, sunt reprezentați de către organizațiile sindicale legal constituite și reprezentative.
Cum din probele administrate în cauză rezultă că la data semnării contractului colectiv de muncă pentru anul 2009, la nivelul Serviciului Județean de Ambulanță A, singurul sindicat reprezentativ la nivel de unitate era Sindicatul Ambulanța, tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată.
În termen legal reclamantul Sindicatul Sanitas Aad eclarat recurs împotriva acestei sentințe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă, după cum urmează:
Instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile art.6 din Statutul Sindicatului Județean Sanitas A și, pe cale de consecință, a concluzionat în mod eronat că singura organizație care îndeplinește condițiile de reprezentativitate pentru a participa la încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate este Sindicatul Ambulanța.
Arată recurentul că instanța de fond a ignorat prevederile art.18 alin.3 din Legea nr.130/1996, potrivit cărora organizațiile sindicale din unitate sunt reprezentative și în situația în care sunt afiliate la o organizație sindicală reprezentativă. În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, stabilind că art.18 alin.3 reglementează două situații alternative de reprezentativitate pentru organizațiile sindicale din unitate: fie au statut legal de organizație sindicală și numărul membrilor lor reprezintă cel puțin o treime din numărul total al salariaților, fie sunt afiliate la o organizație sindicală reprezentativă.
Se mai arată că în speță organizația sindicală este legal constituită la nivelul unității, întrucât membrii de sindicat Sanitas din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță A nu sunt constituiți într-o organizație cu personalitate juridică, ci sunt direct afiliați la Sindicatul Sanitas A, pe bază de adeziune scrisă.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea recursului, arătând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de reprezentativitate reglementate de Legea nr.130/1996.
Analizând sentința recurată, în raport de critica formulată, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform art.18 alin.3 din Legea nr.130/1996, organizațiile sindicale din unitate sunt reprezentative dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art.17 alin.1 lit.c (au statut legal de organizație sindicală și numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puțin o treime din numărul salariaților unității), precum și dacă sunt afiliate la o organizație sindicală reprezentativă.
Textul de lege instituie două ipoteze de reprezentativitate, recurentul pretinzând că în speță ar fi îndeplinită cea de a doua ipoteză.
A doua ipoteză reglementată de art.18 alin.3 este aceea în care organizația sindicală din unitate, pentru a fi reprezentativă, trebuie să fie afiliată la o organizație sindicală, la rândul ei reprezentativă. Rezultă deci că textul de lege vorbește despre o "organizație sindicală din unitate", iar nu de salariați, ceea ce înseamnă că salariații trebuie să fie constituiți într-o "organizație".
În altă ordine de idei, art.6 din Statutul Sindicatului Județean Sanitas A prevede că membrii Sindicatului Sanitas A pot fi organizațiile sindicale Sanitas din rețeaua sanitară de stat sau particulară, care au personalitate juridică și sindicatele constituite ca filiale ale Sindicatului Sanitas A care își dobândesc personalitate juridică prin efectul înregistrării organizației județene Sanitas.
În recursul formulat se pretinde că organizația sindicală este legal constituită, în condițiile în care membrii de sindicat Sanitas din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță A nu sunt constituiți într-o organizație cu personalitate juridică, ci sunt direct afiliați la Sindicatul Sanitas A, pe bază de adeziune scrisă.
Curtea constată însă că o atare ipoteză nu este reglementată de art.6 din Statutul Sindicatului Județean Sanitas Pentru a fi membri ai acestui sindicat trebuie ca salariații să fie constituiți în organizații sindicale Sanitas din rețeaua sanitară, având personalitate juridică proprie sau trebuie să fie constituiți în filiale ale Sindicatului Sanitas Deci nu este posibilă varianta în care salariații unei unități sanitare să fie înscriși direct în Sindicatul Sanitas A, pe bază de adeziune scrisă.
Rezultă deci că pentru salariații din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță A nu există posibilitatea de a îndeplini condițiile de reprezentativitate în vederea negocierii și încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate decât dacă se constituie într-o organizație. În speță, însă, nici nu s-a pretins și nici nu s-a dovedit existența unei astfel de organizații.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea, reținând că singurul sindicat reprezentativ la nivel de unitate este Sindicatul Ambulanța, în mod legal contractul colectiv de muncă la nivel de unitate încheindu-se cu acest sindicat.
Ca atare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat, apreciind că în cauză nu se regăsește motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul SINDICATUL SANITAS A, cu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.1098/CM din 17 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul SERVICIUL JUDEȚEAN DE AMBULANȚĂ A, cu sediul în P, str. -. - nr.1, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 2009, la Curtea de Apel Pitești - secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./25.11.2009
Jud. fond:
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina