Speta drept civil. Sentința 123/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- SENTINȚA CIVILĂ NR. 123/F-CM
Ședința publică din 24 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță, acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect drepturi salariale, repus pe rol din oficiu.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns consilier juridic pentru pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în baza delegațiilor nr.6188/III/5/2009 și nr.5234/III/5/2008, lipsind reclamantul și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, din oficiu, pune în discuția părții prezente excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Pitești privind soluționarea cauzei, față de Decizia nr.104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale prin care s-au declarat neconstituționale art.I și II din nr.OUG75/2008.
Reprezentantul pârâților Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, având cuvântul, solicită admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 23.01.2008 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Ministerul Finanțelor Publice pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați în solidar la decontarea contravalorii primelor de asigurare pentru viață, sănătate și bunuri pe care le-a plătit, pe baza polițelor și contractelor de asigurare pe ultimii trei ani și pe viitor, ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data achitării, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că potrivit art. 100 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească și art. 78 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, magistrații beneficiază de asigurare pentru risc profesional pentru viață, sănătate și bunuri, în limita veniturilor pentru anii lucrați în această funcție, dar nu mai mult de 15 ani de activitate.
Pârâții au refuzat să recunoască dreptul prevăzut de lege atunci când li s-a solicitat aceasta cu cererea nr. 2974/X/2/30.06.2006, respectiv cu cererea nr. 10168/18.10.2006.
Față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice se precizează obiectul cererii de chemare în judecată ca fiind obligarea la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor bănești solicitate.
În fine, arată reclamantul, lucrează ca procuror din data de 1.08.1970 și are o vechime în magistratură de 37 ani și 6 luni.
În temeiul art. I alin. 1 coroborat cu art. II alin. 2 din nr.OUG75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, prin încheierea pronunțată în ședința publică din 11.07.2008 cauza a fost înaintată spre soluționare Curții de Apel Pitești.
La această instanță, judecata a fost suspendată în baza acordului părților, cu aplicarea art. 242 pct. 1 Cod procedură civilă încă din data de 14.10.2008.
A fost avută în vedere posibilitatea soluționării pe cale amiabilă, așa cum a învederat reclamantul prin cerere adresată instanței în ziua de 14.05.2008.
În urma verificării dosarelor suspendate mai mult de un an, cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării.
Excepția de perimare invocată din oficiu privește însă o cauză aflată la judecata în primă instanță, constituind un conflict de drepturi sau litigiu de muncă privitor la personalul din sistemul justiției.
Ca urmare a constatării neconstituționalității prevederilor art. I și II din nr.OUG 75/2008, cele două texte de lege reglementând competența materială a instanțelor în soluționarea cererilor având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul din sistemul justiției au fost abrogate prin Legea nr. 76/2009 pentru aprobarea nr.OUG 75/2008.
Devin astfel incidente în privința competenței materiale prevederile art. 2 alin. 1 lit. c) Cod procedură civilă, potrivit cărora tribunalul judecă de regulă în primă instanță conflictele de muncă.
Pentru aceste motive și în baza art. 137 (1) teza întâi Cod procedură civilă instanța va admite excepția necompetenței materiale și va declina cauza spre competentă soluționare Tribunalului Argeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul și pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, în favoarea Tribunalului Argeș.
Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 2009, la Curtea de Apel Pitești - secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
6 ex./30.11.2009
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin