Constatare nulitate act juridic. Decizia 6099/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6099
Ședința publică de la 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Doina Vișan
Grefier - -
Pe rol, judecarea cererii de contestație în anulare privind pe contestatorul, împotriva deciziei civile nr. 741/06 februarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA, având ca obiect nulitate act.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru intimata SC SA, lipsind contestatorul .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către ul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra contestației în anulare.
Consilier juridic pentru intimata SC SA, pune concluzii de respingerea contestației în anulare, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
Prin decizia nr. 741 din 06 februarie 2009, Curtea de APEL CRAIOVAa respins recursul reclamantului, împotriva sentinței civile nr. 1186/27.05.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA D Tr.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Litigiul de are ca obiect contestația formulata de contestatorul împotriva deciziei nr. 77 emisa de intimata SC SA la data de 07.09.2007, prin care s-a dispus numirea acestuia, începând cu data de 03.09.2007, in funcția de inginer la Serviciul, acesta pretinzând ca a avut loc o modificare unilaterala a contractului de munca in ceea ce privește felul muncii, locul muncii si salariul.
Este real ca, in cauza, intimata, prin actul sau unilateral, a modificat doua dintre elementele esențiale ale contractului de munca, așa cum sunt definite de art. 41 alin. 3 din Codul muncii, respectiv felul muncii si salariul, nu si locul muncii, care presupune schimbarea localității sau unității in care salariatul își desfășoară activitatea, ceea ce, evident, nu s- întâmplat in cauza.
In virtutea prerogativei organizatorice, insa, conferita de art. 40 alin. 1 lit. a din Codul muncii, angajatorul are dreptul de a organiza, fără restricții sau limitări, diferitele compartimente din cadrul unității, de a efectua schimbări justificate de o mai buna organizare a serviciului si pentru eficientizarea activității.
Posibilitatea efectuării unilaterale a unor astfel de schimbări constituie, așadar, o prerogativa a angajatorului, care poate alege varianta pe care o considera optima pentru desfășurarea activității sale.
In speța, întregul material probator administrat (procesul verbal din data de 31.07.2007 al Consiliului de Administrație, organigrama societarii la data de 01.08.2007, vechea organigrama din 27.09.2005, depozițiile martorilor) demonstrează fară echivoc faptul ca in cauza a avut loc o reorganizare reala si efectiva a societarii in vederea îmbunătățirii activității de fabricatei, prin desființarea a trei secții de producție (Secția I, Secția II si Final) si crearea unui post de inginer sef de fabricație care are in subordine 9 ateliere de producție.
In sensul celor mai sus menționate a relatat, de altfel, chiar unul din martorii contestatorului - - "S-au desființat toate posturile de sef atelier si s-a dat concurs din nou pentru ocuparea postului sef atelier, concurs la care au participat foști șefi de secție si foști șefi de atelier -Postul de inginer sef fabricație este ocupat de fostul sef de atelier C-tin tot in urma unui concurs."
Prin urmare, raționamentul juridic al judecătorilor fondului, in sensul ca in cauza nu este vorba de o modificare unilaterala a contractului individual de munca si ca reintegrarea contestatorului pe vechiul post nu mai este posibila de vreme ce acesta nu mai exista, este unul corect, susținut de probele administrate si dispozițiile legale aplicabile in materie, neputând fi primita critica de nemotivare a soluției pronunțate sau a unei insuficiente cercetări a fondului.
In același sens, Curtea nu poate retine ca in cauza tribunalul a modificat obiectul cererii, așa cum sugerează recurentul, si nici lipsa de rol activ. Rolul activ al judecătorului trebuie interes in contextul asigurării unui echilibru cu celelalte doua principii ale procesului civil: al disponibilității si contradictorialității; in cauza, recurentul contestator a avut posibilitatea de a propune si administra probatorii, ceea ce s-a si întâmplat, astfel ca nu poate fi reținuta încălcarea prevederilor art. 129.civ.
Cod PenalCurtea va înlătura, de asemenea, si criticile recurentului privitoare la suspendarea de drept a contractului pe perioada concediului medical si obligativitatea acordului sau pentru modificarea contractului de munca, aceste aspecte neconstituind impedimente pentru angajator in reorganizarea activității.
Lipsa motivării in fapt si in drept a deciziei contestate nu constituie cauze de nulitate a acesteia întrucât in cauza nu a fost emisa o decizie de sancționare disciplinara. Potrivit art. 268 alin. 1 si alin. 2 lit. a si d din Codul muncii, decizia de aplicare a aplicare a unei sancțiuni disciplinare trebuie sa cuprindă, sub sancțiunea nulității absolute, motivele de fapt si de drept, iar aceste dispoziții legale sunt de stricta interpretare, neputând fi aplicate, prin analogie, si altor situații.
In ceea ce privește nerespectarea de către intimata a dispozițiilor art. 65 si 64 alin. 1 din Codul muncii, Curtea retine ca aceasta critica este, de asemenea, nefondata.
Articolul 65 reglementează situația concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului. Admițând ca aceasta ipoteza poate fi comparabila cu situația de, aceea a restructurai societarii intimate, care se produce din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul nu are obligația sa ofere salariaților pe care ii concediază un loc de munca vacant compatibil cu pregătirea lor profesionala, deoarece dispozițiile art. 64 alin. 1 se coroborează cu cele ale art. 61 lit. c si d (concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului ), având caracter de excepție si fiind de stricta interpretare si nu fac referire si la situația concedierii in temeiul art. 65 sau 66 din Codul muncii.
Dincolo de aceste aspecte teoretice, Curtea a reținut ca intimata i-a oferit contestatorului posibilitatea ocupării prin concurs a unuia din posturile de inginer sef fabricație si sef atelier, informându-l in acest sens cu adresa nr. 2719/24.08.2007, căreia recurentul nu i-a dat curs.
Sub aspectul nerespectării de către intimata a obligației de informare prevăzuta de art. 17 alin. 4 din Codul muncii, Curtea urmează sa retina ca dispozițiile art. 17 alin. 1 din Codul muncii stabilesc in sarcina angajatorului o obligație de informare, atât anterior momentului angajării, cat si ulterior, pe toata durata de derulare a contractului individual de munca, atunci când angajatorul intenționează sa modifice in vreun fel clauzele contractului individual de munca.
In ceea ce privește momentul la care se considera îndeplinita obligația de informare de către angajator, acesta rezulta din textul articolului 17 alin. (1/1) muncii, introdus prin OUG nr. 65/2005 ( Of. nr. 576 din 5 iulie 2005) -"obligația de informare a persoanei selectate in vederea angajării sau a salariatului se considera îndeplinite de către angajator la momentul comunicării ofertei sale privind conținutul contractului individual de munca sau al actului adițional, după caz".
de modul de redactare a textului, se poate considera ca art. 17 alin. (1/1) instituie o prezumție de informare care funcționează in favoarea angajatorului. Astfel, in măsura in care contractul individual de munca s-a încheiat, se prezuma ca, anterior, angajatorul si-a îndeplinit si obligația de a informa persoana selectata cu privire la elementele acelui contract de munca, in condițiile art. 17. muncii.
Prezumția funcționează identic si in cazul modificării contractului. Astfel, daca actul adițional a fost încheiat in condițiile legii, se prezuma ca angajatorul si-a îndeplinit obligația legala de a informa salariatul cu privire la modificarea contractului sau individual de munca.
Din moment ce legea instituie o astfel de prezumție, in măsura in care persoana selectata sau, după caz, salariatul invoca neîndeplinirea obligației de informare cu privire la elementele contractului de munca sau ale actului adițional la acesta, el este si cel chemat sa facă dovada in acest sens in cadrul conflictului de drepturi dedus judecații, dispozițiile art. 287 din Codul muncii nefiind incidente.
Tot astfel, in art. 17 alin. 4, legiuitorul face referire la forma scrisa numai in cazul modificării contractului individual de munca, ceea ce nu implica insa ca si obligația de informare sa fie realizata in forma scrisa, actul unilateral de informare realizat de angajator fiind valid chiar daca nu îndeplinește aceasta condiție de forma, singurul aspect imperativ dispus de legiuitor fiind legat de executarea efectiva a obligației de informare.
De altfel, legea nu impune forma scrisa a actului adițional ca o condiție ad validitate, fiind necesar sa se regăsească numai acordul expres al parților contractante cu privire la încheierea contractului, problema care se pune fiind ca acest acord de voința, ca act adițional la contractul de munca, sa poată fi probat in ceea ce privește existenta si conținutul sau, dovada fiind posibila prin orice mijloc de proba.
O astfel de soluție este cu atât mai mult justificata cu cat nici contractul individual de munca in sine nu presupune forma scrisa ca o condiție de validitate, ci numai ca o condiție de proba.
Revenind la speța de, Curtea a constatat ca intimata a emis la data de 24.08.2007 adresa nr. 2719 prin care a făcut cunoscut reclamantului că în conformitate cu noua organigramă se organizează concurs pentru ocuparea postului de inginer șef fabricație în data de 29.08.2007 și pentru șefi de ateliere în data de 30.- orele 12,00 menționându-se că cererile pentru înscriere se depun la serviciul Personal până în data de 28.08.2007, la data de 7.09.2007 a emis decizia nr. 77, iar la data de 25.01.2008, când contestatorul s-a prezentat la serviciu, i s-a înmânat fisa postului, pe care acesta a semnat-o, așa cum rezulta din lista de difuzare nr. 78/25.02.2008 (fila 45 din dosarul de fond), după care recurentul si-a început activitatea la noul loc de munca, realizând acte de executare.
Aceasta fiind starea de fapt, in ordinea cronologica prezentata, susținuta de înscrisurile existente la dosarul cauzei, Curtea urmează sa retina ca intimata si-a îndeplinit obligația legala de informare cu privire la modificarea contractului individual de munca.
In considerarea celor expuse, hotărârea primei instanțe fiind data cu aplicarea corecta a legii, neexistând nici motive de ordine publica pe care instanța sa le invoce din oficiu, in temeiul art. 312 alin. 1 cu referire la art. 304 pct. 9, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de contestatorul.
Împotriva acestei decizii a declarat contestație în anulare in termen legal reclamantul, considerând-o netemeinică și nelegală.
Arată că dezlegarea cauzei deduse judecății este rezultatul unei greșeli materiale și instanța a omis să se pronunțe asupra unor motive de recurs.
Astfel,deși a cerut ca instanța să constate că decizia nr.77/07.09.2007 constituie o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, sancționată cu nulitatea absolută, instanța reține că s-a modificat felul muncii și salariul, concluzionând că a avut loc reorganizarea reală a societății.
Instanța nu a soluționat problema temeiului de drept al deciziei contestate, în condițiile în care se reține în recurs că este un caz de modificare a contractului individual de muncă, care este conformă cu legea, astfel că recursul trebuia admis, casată sentința de la fond, care echivala cu o necercetate a fondului cauzei, iar acest aspect trebuia verificat din oficiu.
Greșit instanța își întemeiază soluția pe declarația parțială a unui martor și favorizează partea adversă și aceasta echivalează cu o greșeală materială, fie cu omisiunea de a cerceta netemeinicia și nelegalitatea măsurii de reorganizare, iar organigrama este falsă, mincinoasă.
Solicită admiterea contestației în anulare, casarea deciziei și rejudecarea recursului.
In drept a invocat prevederile art.318 Cod procedura civila.
Prin întâmpinare intimata SC a solicitat respingerea contestației in anulare, întemeiată pe o eroare materiala prevăzută de art.318 Cod procedura civila, in condițiile in care contestatorul nu a invocat greșeli de ordin procedural.
Contestația în anulare se respinge pentru considerentele care se vor expune.
Din examinarea motivelor invocate se constată că prezenta contestație în anulare, se întemeiază in drept pe motivele prevăzute art. 318 Cod procedură civilă si contestatorul solicita rejudecarea recursului său.
Potrivit art.317 și urm. Cod procedură civilă, contestația în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare prin care se cere instanței să desființeze propria hotărâre pentru că a fost dată în condiții neregulate,respectiv lipsa sau vicii ale procedurii de citare, în ziua fixată pentru dezbaterea cauzei ori necompetența absolută a instanței sau dacă soluția dată este rezultatul unei greșeli materiale, ori să-și completeze judecata,când respingând sau admițând în parte calea de atac, s-a omis să cerceteze unul din motivele de recurs.
În speță, nu sunt îndeplinite condițiile contestației în anulare specială, pe care se întemeiază contestația, neputându-se reține că soluția dată este rezultatul unei greșeli materiale sau că instanța de recurs a omis să cerceteze unul din motivele de recurs.
Astfel, primul motiv prevăzut de art.318 Cod procedură civilă, are în vedere erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, care în speță nu se regăsesc.
Este vorba despre acele greșeli pe care le comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale, fiind vizate de text greșeli de fapt, involuntare și nu greșeli de judecată.
Această cale de atac nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural.
Contestația în anulare se înfățișează ca o cale de atac extraordinară de retractare, creată de lege numai pentru remedierea unor greșeli de fond, or în cauză nu se poate constata existența unor greșeli materiale, cum este cazul respingerii unui recurs ca tardiv, deși în dosar existau date privind depunerea în termenul legal a acestuia.
În cauză, contestatorul este nemulțumit de modul în care instanța de recurs a făcut aprecierea probelor efectuate la fond, cât și de soluția instanței de recurs, respectiv modul cum aceasta a interpretat dispozițiile legale, or așa cum s-a arătat anterior, asemenea aspecte nu pot reprezenta obiect al contestației în anulare, în prima ipoteză a art.318 Cod procedură civilă.
Nu este întemeiată nici susținerea ca instanța a omis să cerceteze motivele de recurs, întrucât instanța a examinat atât organigrama veche, cât și noua organigramă, fiind menționate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, așa cum prevede art.261 Cod procedură civilă.
Nu se poate reține, astfel că instanța a omis să cerceteze unul din motivele de recurs,in condițiile in care contestatorul este nemulțumit de soluția instanței de fond și recurs, astfel că în temeiul art.320 Cod procedură civilă contestația în anulare se va respinge.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, contestatorul se află în culpă procesuală, astfel că va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr. 741/06 februarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA.
Obligă contestatorul la 249,63 lei cheltuieli de judecată către intimata SC. SA.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. Jud. Grefier,
2 ex./11.11.2009. - -.
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Ioana Bodri, Doina Vișan
