Constatare nulitate act juridic. Decizia 87/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI CIVILĂ NR. 87/
Ședința publică din 21 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim judecător
JUDECĂTOR 2: Veronica Bădescu
JUDECĂTOR 3: Florinița
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanții, și intervenienta, împotriva decioziei civile nr.179 din 21 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns intimatul-pârât și consilier juridic pentru intimații-pârâți Primăria P, Consiliul Local P și Primarul Municipiului P, lipsind recurenții-reclamanți, recurenta-intervenientă și intimații-pârâți,.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul nu este timbrat cu 396 lei-taxă judiciară de timbru și 5 lei-timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus, prin serviciul registratură, întâmpinare din partea intimatului și cerere din partea recurentei-reclamante, prin care solicită suspendarea judecății cauzei.
Părțile prezente, având cuvântul, arată că nu sunt de acord cu suspendarea judecății.
Curtea respinge cererea de suspendare a judecății formulată de recurenta-reclamantă, întrucât nu este indicat temeiul de drept și părțile prezente nu sunt de acord.
Consilier juridic invocă excepția privind tardivitatea declarării recursului, în raport de data comunicării deciziei pronunțată în apel și data când a fost depus memoriul de recurs.
Curtea pune în discuție excepția privind tardivitatea declarării recursului, precum și admisibilitatea și legalitatea căii de atac față de dispozițiile art.2821Cod pr.civ.
Intimatul-pârât prezent lasă la aprecierea instanței cu privire la excepții.
Consilier juridic apreciază că prezenta cale de atac este inadmisibilă și tardiva totodată, solicitând admiterea excepțiilor.
Curtea rămâne în pronunțare asupra celor două excepții.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27.03.2007, reclamanții, - și - au chemat în judecată pe pârâții, -, -, Primăria P, Consiliul Local P și Primarul Municipiului P, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, instanța: să constate nulitatea absolută a dispoziției nr.2050/3.05.2005 emisă de Primarul Municipiului P în favoarea pârâților, - și -; să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2681/20.10.2005 pentru cota de 3/8 din dreptul de proprietate asupra construcției în suprafață de 77. și suprafața de 138 mp. teren aferent, situat în P,-, județul A, cumpărată de pârâtul; să oblige Primăria P sau Consiliul Local P să încheie cu reclamanții contract de vânzare-cumpărare pentru locuința situată în P,-, județul A, având suprafața de 138. construcții și suprafața de 276. teren aferent pe care reclamanții o dețin în baza contractului de închiriere nr.1031/28.07.2004; să constate că reclamanții au un drept de retenție asupra imobilului prin îmbunătățirile pe care le-au adus casei de locuit și terenului aferent, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt chiriașii locuinței situată în P,-, județul A, din anul 1984, fiind un imobil liber și nerevendicat, reclamanții sporind valoarea imobilului prin îmbunătățirile făcute.
Cota de din imobil a fost restituită în natură pârâților în baza Legii nr.10/2001 republicată, în baza dispoziției nr.2050/2005 emisă de Primarul Municipiului P, această dispoziție fiind lovită de nulitate absolută pentru că s-a încălcat dreptul de preemțiune, disp.nr.OUG40/1999, implicit Legea nr.10/2001 republicată. Reclamanții și-au manifestat voința de a cumpăra, într-un anumit termen, imobilul în litigiu, dar Primăria P i-a amânat tocmai pentru a retroceda pârâților persoane fizice acest imobil.
Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2681/20.10.2005 este lovit de nulitate absolută întrucât pârâtul este cumpărător de rea-credință.
Totodată, pârâtul a arătat că reclamanta nu are calitate procesuală activă pentru a ataca atât dispoziția nr.2050/2005, cât și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2681/2005.
Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr.6363 din 29 octombrie 2008, respins acțiunea și cererea de intervenție și a obligat pe reclamanți la cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei către pârâți, reținând în esență că, imobilul din P,-, a intrat în proprietatea statului prin naționalizare în baza Decretului nr.92/1950 de la autorii și, ambii decedați. iar pârâții, -, - au făcut dovada că sunt moștenitorii defunctului în baza actelor de stare civilă (212-215).
În ceea ce privește nerespectarea dreptului de preemțiune invocat de reclamanți, instanța de fond a reținut că reclamanții, - și - dețin în baza contractului de închiriere înregistrat sub nr.1031/28.07.2004 (224-225) și anexelor la acest contract (222-223) imobilul-construcție, compus din 4 camere și dependințe, în suprafață totală de 143,74. termenul de închiriere fiind de 5 ani, cu începere de la 9 mai 2004, până la 9 mai 2009, în conformitate cu dispozițiile art.1 din nr.OUG40/1999 și nr.OUG8/2004.
S-a apreciat că nu se poate vorbi despre nerespectarea dreptului de preemțiune al reclamanților atâta timp cât contractul de închiriere al reclamanților este în curs de derulare, iar imobilul construcție nu s-a vândut în întregul său, fiind vândută doar cota indiviză de 3/8, în condițiile în care starea de indiviziune rămâne.
Cererea privind vânzarea-cumpărarea a părții din imobil pe care reclamanții o dețin, în calitate de chiriași, nu poate fi soluționată, având în vedere dispozițiile art.21 alin.5 din Legea nr.10/2001, potrivit cărora "sub sancțiunea nulității absolute până la soluționarea procedurilor administrative și după caz judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închirieri sau subînchirieri în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile, terenuri și/sau construcții notificate, potrivit prevederilor prezentei legi".
Ca o consecință a respingerii primelor trei capete de cerere, s-a respins și capătul de cerere privind instituirea în favoarea reclamanților a dreptului de retenție asupra imobilului în litigiu, prin îmbunătățirile pe care le-au adus casei de locuit și terenului aferent reclamanților.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, și și intervenienta, care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, după cum urmează:
În primul motiv de apel au susținut că în mod eronat instanța de fond a respins capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2681/20.02.2005 prin care pârâta a vândut pârâtului cota de 3/8 din dreptul său de proprietate asupra terenului intravilan și asupra construcției, atâta timp cât există un contract de închiriere în curs de derulare și având în vedere că s-a vândut doar o cotă indiviză și nu întregul drept de proprietare. S-a susținut de către apelanți că, în ceea ce privește partea din imobil care a fost retrocedată potrivit Legii nr.10/2001, aceștia au pierdut dreptul locativ și nu au fost notificați în niciun fel de către proprietari, fiind încălcat astfel dreptul de preemțiune.
În al doilea motiv de apel au susținut că instanța de fond nu a motivat cererea de respingere a dreptului de retenție, atâta timp cât se apreciază de către apelanți că au fost evidențiate îmbunătățirile efectuate la imobil, nu cu scopul de a spori starea de confort, ci de a conserva bunul.
Referitor la cererea de intervenție formulată de intervenienta, s-a apreciat că în mod eronat a fost respinsă atâta timp cât aceasta nu are o locuință proprie, fiind nevoită să conviețuiască alături de reclamanți în imobilul din litigiu.
La termenul din 01.04.2009 tribunalul a pus în vedere apelanților să-și precizeze valoarea bunurilor în litigiu în vederea stabilirii taxei de timbru și a căii de atac în raport de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, motiv pentru care la termenul din 3.06.2009 (45) aceștia au arătat că evaluează imobilul ce formează obiectul litigiului la suma de 6.106 RON, situație în care calea de atac în prezenta cauză este recursul și nu apelul.
În ceea ce privește motivul de apel referitor la îmbunătățirile efectuate la imobilul în litigiu, s-a arătat că nu înțeleg să-l mai susțină, deoarece nu au posibilitatea materială să-l timbreze corespunzător.
Cu privire la valoarea imobilului, aceasta a fost stabilită estimativ în raportul întocmit la data de 25.05.2004 (11, dosar fond) la suma de 149.262.366 lei ROL, situație în care valoarea prezentată de către apelanți în vederea timbrării este modică și scopul de a eluda taxa de timbru, motivat și de faptul că aceștia nu au posibilități materiale, motiv pentru care nu au înțeles să mai timbreze nici criticile cu privire la îmbunătățiri.
Față de această situație, tribunalul a arătat că, în prezenta cauză, este vorba despre apel și nu recurs, cum s-a susținut de către apelanți în precizarea de la termenul din 3.06.2009.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.179 din 21 octombrie 2009, respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți, reținând în esență că pentru a putea beneficia de dreptul de preemțiune se impune ca proprietarul să-și manifeste voința de a vinde înainte de expirarea perioadei de închiriere (art.21 din nr.OUG40/1999), situație în care, prin respectarea dispozițiilor art.18 alin.1 din acest act normativ proprietarul notifică chiriașul cu cel puțin un an înainte de expirarea termenului contractual, refuzul de a reînnoi contractul deoarece proprietarul are intenția de a vinde locuința.
Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2681/20.10.2005 a fost încheiat cu respectarea condițiilor esențiale de valabilitate prevăzute de art.948 Cod procedură civilă, iar susținerile contrare ale apelanților au fost privite ca nefondate, nefiind evidențiate de dovezi.
Motivul doi de apel s-a considerat a fi nefondat în sensul că pârâții Primăria Municipiului P și Consiliul Local al Municipiului P nu pot fi obligați să încheie cu reclamanții contract de vânzare-cumpărare pentru întreg imobilul din litigiu, având suprafața de 138. curți și suprafața de 276. teren aferent atâta timp cât din imobil a fost retrocedat moștenitorilor autorului în baza dispoziției Primarului nr.2050/2005, iar cealaltă cotă de a imobilului a rămas în proprietatea municipiului P, fiind deținută de reclamanți în calitate de chiriași, prin urmare sunt incidente dispozițiile art.21 alin.5 din Legea nr.10/2001, astfel cum au fost reținute și de către instanța de fond.
În ceea de privește motivul trei de apel, tribunalul a constatat că, în raport de precizările formulate, acesta nu a mai fost susținut de către apărătorul părților, iar în raport de situația de fapt și de drept reținută de instanța de fond, acesta este și nefondat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, și și intervenienta, pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă, invocând următoarele motive:
Se susține că în mod greșit tribunalul a respins capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2681/20.10.2005, motivat de faptul recurenții au un contract de închiriere în curs de derulare și că s-a vândut doar o cotă indiviză, și nu întregul drept de proprietate.
Cu privire la cererea de intervenție formulată de intervenienta, se susține că în mod greșit a fost respinsă, întrucât aceasta nu are o locuință proprie, locuind împreună cu recurenții-reclamanți în imobilul situat în P,-, județul Arată intervenienta că este divorțată, iar imobilul apartament din P, str. -, a revenit prin partaj fostului soț.
Recurenții menționează că au contract de închiriere pentru imobilul din- până în luna mai 2009, iar după expirarea acestei perioade, dacă nu va fi admis recursul, vor fi nevoiți să locuiască în stradă. Arată recurenții că au făcut numeroase demersuri pentru obținerea unei locuințe sociale, dar acestea au rămas fără niciun rezultat.
Potrivit prevederilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției admisibilității recursului în raport de dispozițiile art.282(1) din același cod, excepție care face de prisos cercetarea în fond a pricinii și care este privită ca fondată.
Recursul este inadmisibil.
Prin art.129 combinat cu art.126 din Constituția României revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția juridică a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesual civil, prin care a fost reglementat și dreptul exercitării căilor de atac.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art.129(1) din Codul d e procedură civilă, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revin persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesuale civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.
Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat prin decizia nr.32/2008 pronunțată de Secțiile Unite că cererea este actul de investire a instanței, obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l pretenția concretă a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac.
Față de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă și statuările J, se constată că valoarea imobilului ce face obiectul dispoziției, precum și al contractului de vânzare-cumpărare a căror anulare se solicită este după prețuirea reclamanților, de 6.106 lei, așa cum au precizat la termenul din 1.04.2009, acțiune patrimonială, cu un obiect de sub 100.000 lei, în raport de care calea de atac este, potrivit art.2821Cod procedură civilă, recursul.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei, inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, s-a avut în vedere valoarea patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuindu-se o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul Legii nr.146/1997.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă, sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
Or, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art.126 din Constituția României.
Fiind investită cu o cale de atac neprevăzută de lege în cauza de față, curtea constată că nu este competentă să o soluționeze, recursul la recurs nefiind o cale de atac prevăzută de Codul d e procedură civilă de competenta instanțelor, recursul fiind astfel inadmisibil prin raportare și la dispozițiile art.159 pct.1 Cod procedură civilă, soluția unei eventuale declinări de competență nefiind posibilă.
Cu privire la excepția privind tardivitatea recursului, curtea apreciază că, față de nelegala investire a instanței cu soluționarea unei căi de atac neprevăzute de lege, nu este competentă să analizeze această excepție, actele de procedură săvârșite de judecătorul necompetent fiind nule potrivit art.105 alin.1 Cod procedură civilă, verificarea legalei investiri a instanței având întotdeauna prioritate, față de excepția de tardivitate, nemotivare a recursului sau celelalte cereri formulate care pot fi soluționate numai de o instanță competentă.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții, și, domiciliați în P,-, județul A și de intervenienta, domiciliată în P,-, județul A, împotriva deciziei civile nr.179 din 21 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții, domiciliați în P,-, județul A, domiciliat în P,-, județul A, PRIMĂRIA PITEȘTI, CONSILIUL LOCAL PITEȘTI și PRIMARUL MUNICIPIULUI PITEȘTI, toți cu sediul în P,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 ianuarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător,
- - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
13 ex./29.01.2010
Jud. apel: /
Jud. fond:
Opinie separată
de noi, judecător - ---, asupra recursului declarat de reclamanții, și și de intervenienta, împotriva deciziei civile nr.179/21 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții, Primăria P, Consiliul Local P și Primarul Municipiului P, în sensul respingerii acestuia ca tardiv declarat.
în acest sens, față de faptul că instanța, pentru a putea intra în cercetarea oricărei cereri depuse în fața sa are de verificat și pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor de procedură, între care cea a timbrajului sau a termenului adresării acelei cereri, numai apoi putând intra în cercetarea excepțiilor de fond. Or, potrivit dovezilor de comunicare a hotărârii pronunțate de către tribunal, aceasta a fost adusă la cunoștința recurenților la data de 9 noiembrie 2009, termenul în care calea de atac putea fi formulată fiind 25 noiembrie 2009, din ștampila aplicată de Oficiul de Poștal de expediție a memoriului de recurs rezultând că acesta a fost primit spre expediere la data de 4 decembrie 2009 (fila 4).
Ca atare, apreciem că instanța nu poate intra în cercetarea existenței căii de atac, ceea ce ar implica verificarea de fond asupra obiectului dedus judecății și celorlalte condiții cerute pentru existența căii de atac, câtă vreme aceasta a fost adresată în afara termenului prevăzut de art.301 Cod procedură civilă.
Pe cale de consecință, în temeiul acestui text, apreciem că se impune respingerea recursului însă pentru motivul mai sus arătat.
Judecător,
- ---
-/2.02.2010
GM/13 ex.
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Veronica Bădescu, Florinița
