Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 103/2009. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 103/
Ședința publică din 28 ianuarie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta, domiciliată în loc. Largă nr.521, jud.M, împotriva sentinței civile nr.1032 din 27 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de taxă judiciară de timbru, iar reclamanta recurentă a depus răspuns la întâmpinare.
Văzând lipsa părților și împrejurarea că pârâta intimată a solicitat judecarea cauzei în lipsa ei conform art.242 Cod procedură civilă, în baza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1032 din 27 mai 2008, Tribunalul Mureșa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei; a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de reclamanta, împotriva pârâtei, dată fiind excepția lipsei calității procesuale pasive; a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Școala Generală clasele I-VIII Largă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Cu referire la excepția lipsei calității procesuale a pârâtei:
S-a reținut că reclamanta a avut raporturi de muncă cu Școala Generală Largă a cărei angajată a fost și nu cu pârâta, decizia contestată fiind emisă de Școala Generală Largă.
Pe fondul cauzei tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art.56 lit.d din Codul muncii contractul individual de muncă încetează de drept la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă. Ori în speță reclamantei i-a fost comunicată decizia de pensionare nr.-/03.12.2007 la data de 24.12.2008 dată la care contractul de muncă cu Școala Generală Largă a încetat de drept.
Așadar prin decizia contestată nr.1/11.02.2008, pârâta prin reprezentant legal, doar i-a adus la cunoștință reclamantei încetarea de drept a contractului individual de muncă nefiind vorba de vreo dispoziție privind desfacerea contractului individual de muncă, cum susține reclamanta.
Întrucât la data de 24.12.2007 reclamanta nu mai avea calitatea de angajat al pârâtei nu se cuvin nici indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă solicitate întrucât conform art.1 alin.1 lit.a din OUG nr.158/2005 reclamanta era îndreptățită la aceste prestații de asigurări sociale doar pe perioada cât a desfășurat activități pe baza contractului individual de muncă.
Având în vedere cele de mai sus, instanța s-a pronunțat în sensul arătat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal de declarat recurs reclamanta solicitând admiterea căii de atac promovate, modificarea în tot a sentinței pronunțate de Tribunalul Mureș și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a arătat că în data de 27.12.2008, deci ulterior intrării în vigoare a deciziei de pensionare, s-a deplasat în interesul serviciului al Inspectoratul Școlar Județean Acest fapt, apreciază recurenta, constituie dovada că, ulterior intrării în vigoare a dispoziției de pensionare, a prestat activități la solicitarea angajatorului iar acesta cunoștea faptul că pentru aceste activități reclamanta recurentă nu mai putea fi plătită. În aceste condiții, recurenta a apreciat că angajatorul trebuie obligat să-i plătească indemnizația de boală întrucât a acceptat, în mod tacit, serviciile reclamantei având de asemenea posibilitatea să încheie cu aceasta contract de muncă pe durată determinată.
Unitatea școlară pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat.
În opinia intimatei pârâte hotărârea pronunțată de Tribunalul Mureș este legală și temeinică iar pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate.
Reclamanta recurentă a formulat răspuns la întâmpinare depunând ordinul de deplasare ce poată data de 27.12.2007, ordin prin care a înțeles să facă dovada faptului că ulterior încetării contractului individual de muncă, a prestat activități la unitatea școlară pârâtă.
Recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a avut calitatea de angajat a unității școlare pârâte - Școala Generală Largă, până la data de 24.12.2007, dată la care contractul său de muncă a încetat de drept în conformitate cu art.56 lit.d Codul muncii, prin pensionare.
Pretențiile reclamantei au în vedere plata indemnizației de boală pentru perioada 28 decembrie 2007 până la 8 februarie 2008.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, contractul de muncă al reclamantei a încetat de drept ca urmare a emiterii deciziei privind acordarea pensiei pentru muncă depusă și limită de vârstă. În aceste condiții indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă nu i se mai cuvin reclamantei pentru perioada ulterioară încetării de drept a raporturilor de muncă.
Decizia nr.1 din 11 februarie 2008 emisă de Școala Generală Largă nu este actul care a generat încetarea raporturilor de muncă ci doar actul care constată intervenirea unei cauze legale, respectiv, încetarea de drept a acestui contract. Cu alte cuvinte solicitarea reclamantei de anulare a acestei decizii și pe cale de consecință, de menținere în vigoare a contractului de muncă nu poate fi primită întrucât actul ce a dus la încetarea raporturilor de muncă cu angajatorul este, așa cum arătam, decizia de pensionare, decizie a cărei valabilitate nu a fost contestată de reclamantă.
În ceea ce privește ordinul de deplasare din data de 27.12.2007 reclamanta însăși a arătat că angajatorul, respectiv pârâta, i-a achitat indemnizație de concediu pentru două zile din luna decembrie 2007, respectiv, 28 și 31 decembrie 2007. Aceste plăți făcute de angajator nu pot fi considerate ca fiind apte să o repună pe reclamantă în dreptul de a beneficia și în continuare de plata indemnizației de boală. Raportat la momentul încetării raporturilor de muncă, aceste plăți, dacă au fost făcute, nu sunt conforme prevederilor legale cu referire la dispozițiile art.1 alin.1 lit.a din OUG 158/2005.
Având în vedere cele de mai sus, instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, domiciliată în Largă nr.521, județul M, împotriva sentinței civile nr.1032 din 27 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 ianuarie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
04.03.2009.
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat