Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 114/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.114/
Ședința publică din 16 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgiana Nanu JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
JUDECĂTOR 3: Ion
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația la titlu formulată de DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, împotriva deciziei civile nr.52/R-CM din data de 19 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.90/2009, emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România- Baroul Vâlcea -Asociația civilă de avocați &, pentru intimatul Sindicatul Sanitas Protecția Copilului, în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat, lipsind contestatoarea Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
Procedura este legal îndeplinită.
Contestația este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru intimatul Sindicatul Sanitas Protecția Copilului, precizează că prezentul litigiu este de drept comun și este supus timbrajului, sens în care solicită să i se pună în vedere contestatoarei să achite taxa de timbru corespunzătoare.
Curtea deliberând, apreciază cererea ca fiind neîntemeiată, întrucât prezentul litigiu este conflict de muncă și prin urmare nu este supus timbrajului.
Avocat, pentru intimatul Sindicatul Sanitas Protecția Copilului, precizează că nu mai are de formulat cereri prealabile sau excepții de invocat în cauză.
Curtea constată ca fiind în stare de judecată, contestația și acordă cuvântul asupra ei.
Avocat, pentru intimatul Sindicatul Sanitas Protecția Copilului, solicită respingerea contestației la titlu și menținerea ca legală și temeinică a deciziei civile nr.52/R-CM din data de 19 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, cu cheltuieli de judecată.
Precizează că prestația este aceea de a se achita de către contestatoare membrilor de sindicat contravaloarea tichetelor de masă care erau acordate ca urmare a unor negocieri sindicale.
CURTEA
Asupra contestației la titlu de față, constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.08.2009, Direcția Generală de Asistență socială și Protecția Copilului Vas olicitat explicitarea dispozitivului deciziei nr.52/R-CM/19.01.2009, cu motivarea că, instanța a dispus acordarea contravalorii tichetelor de masă la data plății, contrar dispozițiilor Legii nr.142/1998.
Analizând contestația la titlu, în limita motivelor invocate, se apreciază ca nefondată, pentru argumentele ce urmează:
Potrivit art.399 alin.1 Cod procedură civilă, se poate formula contestație la executare în ipoteza în care întinderea înțelesul sau aplicarea titlului executoriu nu este suficient de lămurit datorită dispozițiilor ambigue ce împiedică executarea drepturilor și a obligațiilor recunoscute în acesta.
Pe calea contestației la executare privind lămurirea titlului se urmărește înlăturarea unor impedimente pentru punerea în executare a hotărârii ce constituie titlu executoriu ca urmare a unor dispoziții susceptibile de interpretări diferite, urmărindu-se pe această cale clarificarea și interpretarea lor pentru a se asigura titlului condiția executabilității.
Potrivit argumentelor mai sus arătate, se înlătură în procedura contestației la titlu caracterul ambiguu al înțelesului dispozitivului, fără a se modifica acesta prin încălcarea principiului autorității de lucru judecat, în sensul că nu se mai poate cenzura legalitatea hotărârii ce face obiectul contestației.
Contestatoarea în motivarea cererii de chemare în judecată a arătat că instanța nu putea să dispună acordarea contravalorii tichetelor de masă reclamanților, deoarece o asemenea dispoziție este contrară Legii nr.142/1998.
În raport de această apărare, contestatoarea nu invocă lipsa de claritate a dispozitivului titlului executoriu și nelegalitatea lui contrar dispozițiilor art.399 alin.1 Cod procedură civilă, al cărui scop este doar acela să lămurească titlu și nu să-l desființeze pentru motive de nelegalitate.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, contestatoarea va fi obligată să plătească suma de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, intimatului Sindicatul Sanitas Protecția Copilului.
PENTRU MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația la titlu formulată de DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, împotriva deciziei civile nr.52/R-CM din data de 19 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, intimat fiind SINDICATUL SANITAS PROTECȚIA COPILULUI, cu sediul în Rm. V,-,.2, județul V, pentru membrii:, G, I, G, A, AD., I, G, TA, G, G, OG, G, HG, A, A, A, A, OG, G, G, G, N, G, A,., TA, G, A, C, TA, A, TA, G, G, NA, TA,. TA, I, C, GH., A, C, TA, A, N, A, TA, G, TA, A, G,.
Obligă pe contestatoare să plătească suma de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, intimatului Sindicatul Sanitas Protecția Copilului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red.
/4 ex/25.11.2009
Președinte:Georgiana NanuJudecători:Georgiana Nanu, Paula Andrada Coțovanu, Ion