Speta Legea 10/2001. Decizia 157/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.157/
Ședința publică din 16 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgiana Nanu JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
Judecător: --- -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul civil declarat de pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI și PRIMARUL MUNICIPIULUI, cu sediul în C, str.-, nr.7, județul D, împotriva sentinței civile nr.382 din 05 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat, pentru intimatul-reclamant, în baza împuternicirii avocațiale nr.499/2009, emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România- Baroul Dolj -Societatea civilă de avocați, și G, lipsă fiind apelanții-pârâți Primăria Municipiului C, Primarul Municipiului C, intimații-reclamanți, și intimații reclamanți.moștenitori și.
Procedura este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, față de adresa de relații solicitate la Primăria Municipiului C, din oficiu apreciază că nu se mai impune a se insista, asupra acestei probe prin care se solicită să se înainteze instanței copii de pe registrul agricol, începând cu anul 1956 și în continuare al autorului, cu privire la terenul situat în C, str.- -, întrucât în încheierea de ședință din data de 11 martie 2009, nu s-a învederat teza probatorie pentru care s-au solicitat aceste relații și nici nu s-a pus în discuția părților administrarea probei.
Avocat, pentru intimatul-reclamant, precizează că nu mai are de formulat cereri prealabile sau excepții de invocat în cauză.
Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Avocat, pentru intimatul-reclamant, solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de Tribunalul Dolj, cu cheltuieli de judecată.
Precizează că a se lasa interpretarea art.1 din Legea nr.10/2001, privind acordarea de bunuri și servicii, numai la latitudinea Primăriei Municipiului C, ar echivala cu o îngradire a liberului acces la justiție și ar repezenta un act uniulateral de realizare a justiției.
CURTEA
Constată că prin cererea înregistrată la data de 3.07.2006, pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanții, și au solicitat, în contradictoriu cu intimații Primarul Municipiului C și Primăria Municipiului C să se dispună anularea în parte a dispoziției nr.10875/27.06.2006 și să fie obligată pârâta la emiterea unei alte dispoziții prin care să li se restituie în natură, teren în echivalent pe raza municipiului C pentru terenul preluat în mod abuziv de către stat.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin dispoziția susmenționată le-a fost soluționată notificarea nr.63061/2005, prin care în temeiul Legii nr.10/2001 au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 8.922 mp. situat în C, - -lor ce a aparținut autorului lor, potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat la Tribunalul Dolj sub nr.528/27 ianuarie 1925.
Au susținut că întrucât prin dispoziția intimatei s-a reținut că este imposibilă restituirea în natură a terenului, se impunea ca unitatea deținătoare să le facă o ofertă de restituire în natură prin compensare în echivalent cu un alt teren, deoarece există suprafețe libere pe raza municipiului C, iar reclamanții și-au exprimat opțiunea pentru această modalitate de acordare a măsurilor reparatorii.
Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr.382/5 decembrie 2008 admis contestația, a anulat dispoziția nr.10875/27.06.2006 emisă de Primarul Municipiului C și a dispus acordarea în favoarea reclamanților a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în C, - -lor în suprafață de 8.922 mp. măsuri constând în compensarea cu un alt teren atribuit în natură, astfel: suprafața de 2.233,58 mp. situat în C,-, cu vecinii: N-str.C, E și S-rest proprietate reclamanți, V-, delimitată între punctele 500-79-600-601-224-220-500, conform suplimentului la raportul de expertiză și schiței anexă întocmită de expert; suprafața de 6.688,15 mp. situată în C,- cu vecinii: N-rest proprietate reclamanți, E-teren, S-teren Consiliul Local C, V-teren și rest proprietate reclamanți, delimitată între punctele 621-622-623-610-229-234-503-502-178-180-181-183-185-186-621, conform aceleiași expertize.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții sunt moștenitorii defunctului care a avut în proprietate suprafața de 8.922 mp. teren, situat în C, - -lor, fapt dovedit cu certificatele de moștenitor, actul de vânzare-cumpărare din 1925 și testamentul întocmit la 6.08.1942 și transcris la 13.09.1947, terenul fiind în prezent proprietatea statului, iar preluarea abuzivă a acestuia se prezumă conform art.1 lit.e din nr.HG250/2007, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001.
Intimata prin dispoziția contestată a răspuns notificării reclamanților, recunoscându-le calitatea de persoane îndreptățite să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001 pentru terenul în suprafață de 8.922 mp. și le-a propus acordarea de despăgubiri bănești susținând că nu este posibilă restituirea în natură.
Instanța a reținut că restituirea în natură a terenului nu este într-adevăr posibilă, astfel că reclamanții pot beneficia doar de măsuri reparatorii în echivalent.
Totodată, s-a reținut că acordarea în compensare de bunuri și servicii este o măsură reparatorie prin echivalent, prioritară celei acordării de despăgubiri bănești, conform interpretării normelor cuprinse în Legea nr.10/2001 și a scopului reparatoriu al acestora, astfel că nu reprezintă o simplă posibilitate lăsată la latitudinea unității deținătoare, ci devine chiar o obligație a acesteia, ori de câte ori în patrimoniul său există bunuri care să poată fi acordate în compensare.
În cazul existenței unor astfel de bunuri în patrimoniul unității deținătoare, instanța investită cu verificarea legalității măsurii reparatorii stabilite sau propuse de către aceasta, poate examina dacă neacordarea în compensare de bunuri sau servicii se datorează doar simplului refuz al unității deținătoare sau altor împrejurări obiective, putând cenzura un eventual refuz nejustificat.
În speță, reclamanții și-au exprimat dorința de a primi în compensare o suprafață echivalentă în C,-, situată alăturat terenului pe care l-au primit tot ca măsură reparatorie în echivalent, prin decizia civilă nr.182/13 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj.
Pe baza raportului de expertiză și a înscrisurilor s-a constatat că terenul solicitat în compensare are aceeași categorie de folosință ca și terenul ce a fost preluat abuziv de la autorul reclamanților, respectiv intravilan, cu aceleași caracteristici urbanistice și aceeași valoare, liber de construcții și nu există pentru acesta vreo documentație pentru planuri de urbanism, fiind o parte a domeniului privat al Municipiului C în urma preluării de la Ministerul Apărării Naționale, inițial în domeniul public, iar ulterior în domeniul privat al municipiului.
În plus, instanța a reținut că transferul terenului de la. în domeniul public al municipiului, s-a realizat tocmai în scopul satisfacerii necesității de terenuri pentru aplicarea legilor reparatorii.
Pentru toate aceste argumente, refuzul pârâtei de a atribui reclamanților în natură terenul din- ca măsură reparatorie în echivalent pentru imobilul notificat s-a apreciat ca nejustificat și prin urmare contestația a fost admisă ca întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal Primăria Municipiului C și Primarul Municipiului C, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:
Printr-o greșită aplicare a legii, instanța de fond a dispus restituirea terenului în litigiu, deși acesta este afectat în totalitate de investiții realizate, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art.11 alin.4 coroborat cu art.10 alin.2 din Legea nr.10/2001, potrivit cărora, "în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil". De asemenea, dispozițiile pct.10.3 din nr.HG250/2007 arată că "sintagma amenajări de utilitate publică are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității -. Individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor este atributul entității investite cu soluționarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere de la caz la caz atât servituțile legale, cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism".
S-a invocat încălcarea principiului rolului activ al judecătorului, precum și acela al disponibilității, potrivit cu care instanța este ținută să analizeze cauza în limitele investirii sale.
De asemenea, s-a arătat că finalitatea reparatorie a Legii nr.10/2001 a fost greșit invocată ca justificare a restituirii terenului ca măsură echivalentă, întrucât măsuri de acest fel sunt de natură să rupă justul echilibru ce trebuie asigurat între interesele particulare ale foștilor proprietari ai imobilelor preluate abuziv și interesele generale ale societății.
Instanța nu a avut în vedere că entitățile investite au plenitudine de competență în soluționarea notificărilor ce fac obiectul procedurii administrative, conform prevederilor Capitolului I pct.1 lit.d din nr.HG250/2007.
Posibilitatea acordării de bunuri și servicii de către entitate investită cu soluționarea notificării, implică în principal o manifestare unilaterală de voință din partea entității, de a oferi, în sensul dispozițiilor art.11 alin.8 din Legea nr.10/2001 alte bunuri sau servicii. Existența terenului liber confirmată de raportul de expertiză nu este de natură să justifice suplinirea acestei manifestări de voință a entității investită cu soluționarea notificării de către instanța de judecată.
altor bunuri sau servicii corespunde unei adevărate "dări în plată", situația în care debitorul oferă creditorului un alt bun decât cel prevăzut în convenția încheiată între ei.
Instanța a atribuit în mod eronat în compensare un teren ce nu este identificat și în listele anexă afișate la sediul primăriei, conform procedurii obligatorii instituită de prevederile Titlului I, art.1 alin.5 din nr.OUG209/2005 și premergătoare procedurii de acordare a măsurilor reparatorii.
Instanța nu a avut în vedere nici faptul că în cadrul procedurii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, sub forma compensării sunt obligatorii efectuarea unei expertize tehnice de evaluare sau a unor rapoarte de evaluare, întocmite de către un expert evaluator membru a, pentru stabilirea valorii de piață a acestora.
Apelul este nefondat.
Conform prevederilor art.26 alin.1 din Legea nr.10/2001, republicată, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii constau în compensare cu alte bunuri sau servicii sau cu despăgubiri în condițiile legii speciale, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
În speță, indubitabil restituirea în natură nu este posibilă, lucru de altfel recunoscut și de către apelantă, ceea ce înseamnă că reclamanților în calitate de persoane îndreptățite trebuie să li se acorde cu prioritate compensarea cu alte bunuri sau servicii, câtă vreme textul arată că acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale se face numai în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Din textul de lege rezultă cu evidență că acordarea de bunuri sau servicii nu este o manifestare unilaterală de voință din partea entității investită cu soluționarea notificării, așa cum neîntemeiat susține apelanta, prin motivele formulate.
De asemenea, susținerea apelantei în sensul că întrucât restituirea în natură nu este posibilă, în speță fiind aplicabile dispozițiile art.11 alin.4, coroborat cu art.10 alin.2 din Legea nr.10/2001, nu face decât să conducă la concluzia reținută de prima instanță prin hotărârea pronunțată, anume aceea că măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Dispozițiile art.1 alin.2 din Legea nr.10/2001, definesc sintagma "Măsurile reparatorii prin echivalent", adică "compensare cu alte bunuri sau servicii - cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale -".
În accepțiunea noțiunii de măsuri reparatorii prin echivalent intră și măsura acordării de teren în compensare.
În alin.3 al aceluiași text de lege se prevede că "măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau după caz, dispoziția motivată a entității investite potrivit legii cu soluționarea notificării". Potrivit pct.1.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 aprobate prin nr.HG250/2007 "măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la art.1 alin.2 și 3 din lege, permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită. În acest sens, entitatea investită cu soluționarea cererii de restituire poate propune persoanei îndreptățite ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri sau terenuri, construcții aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile".
Pentru soluționarea cererii reclamanților, în modalitatea pentru care au optat aceștia, instanța a administrat dovezi care au demonstrat existența terenurilor disponibile pe alt amplasament care a fost identificat cu individualizare concretă și situație juridică, astfel încât în mod corect prima instanță a dispus măsura acordării terenului în compensare.
În speță, s-a făcut dovada că terenul pentru care s-a dispus compensarea este liber, neafectat de detalii de sistematizare și se află în domeniul privat al municipiului C, fiind preluat de acesta de la. Procedura de preluare a terenului în patrimoniul municipiului Caf ost inițiată tocmai ca urmare a necesității de a se constitui fondul de bunuri în vederea aplicării legilor speciale reparatorii.
Prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, s-a constatat că terenul este liber și nu este afectat de utilități publice.
Acordarea în compensare de bunuri sau servicii este stabilită de lege ca o obligație a unității deținătoare, o astfel de reparație depinzând însă de existența în patrimoniul unității notificate a unor bunuri care să poată fi acordate în acest mod.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat să li se restituie în natură, în echivalent teren pe raza municipiului C, astfel încât instanța a dispus în limitele investirii sale, fiind deci neîntemeiată susținerea că prima instanță ar fi încălcat principiul disponibilității prin depășirea limitelor investirii sale.
În virtutea rolului activ, instanța de apel, a verificat dacă în patrimoniul municipiului C există teren disponibil de aceeași valoare și cu aceleași caracteristici pentru a putea fi acordat în compensare, așadar greșit susține apelanta că instanța ar fi încălcat principiul rolului activ.
Apelanții susțin că în calitate de entitate investită cu soluționarea notificării, aveau plenitudinea de competență de a stabili modalitatea în care pot acorda măsurile reparatorii în echivalent și că legea îi instituie posibilitatea manifestării unilaterale de voință în acest sens, excluzând astfel acordul notificatorului.
O astfel de susținere este greșită, deoarece reparația prin acordarea în compensare de bunuri, ca obligație a unității deținătoare depinde atât de voința acesteia, cât și a notificatorului și nu este lăsată la aprecierea exclusivă a entității investită cu soluționarea notificării, fiindcă în acest fel s-ar lăsa liber arbitrariului și s-ar aduce atingere liberului acces la justiție, ajungându-se la situația valorificării unui drept, fără ca instanța de judecată să poată verifica legalitatea procedurii și temeiurilor de stabilire a acestui drept.
Este deci neîntemeiată susținerea în sensul că acordarea unui teren în compensare este o măsură reparatorie lăsată exclusiv la aprecierea unității deținătoare, în sensul că aceasta și-ar putea manifesta exclusiv voința, ceea ce ar presupune că nu ar putea fi cenzurată de instanța de judecată.
Dimpotrivă, instanțele judecătorești au posibilitatea legală de a anula total sau parțial dispozițiile emise de unitățile deținătoare, în raport de probatoriile administrate în fiecare cauză.
Inexistența mențiunii terenului în listele anexă afișate la sediul primăriei, nu este de natură să afecteze legalitatea atribuirii în compensare a acestui bun; în situația în care bunul, verificat prin raportul de expertiză poate forma obiectul compensării, nu a fost inclus între cele identificate și afișate la sediul primăriei, culpa aparține intimatei, care nu se poate prevala de culpa sa, constând în neafișarea listelor anexe prevăzute de lege, la sediul primăriei.
Această concluzie se desprinde din dispozițiile art.1 alin.5 din Legea nr.10/2001, așa cum a fost introdus în lege prin nr.OUG209/2005, textul de lege instituind pentru primarii sau conducătorii entităților investite cu soluționarea notificării " obligația să afișeze lunar - la loc vizibil tabel cu bunurile disponibile ce pot fi acordate în compensare".
Și critica referitoare la greșita atribuire, câtă vreme terenul nu a fost evaluat este neîntemeiată; instanța de fond a reținut în considerentele sentinței, pe baza raportului de expertiză și a înscrisurilor aflate la dosar că terenul solicitat în compensare de către reclamanți are aceeași categorie de folosință ca și cel care a fost preluat abuziv de la autorul lor, respectiv teren intravilan are aceleași caracteristice urbanistice și valoare.
Pentru toate aceste considerente, se constată că toate criticile sunt neîntemeiate, astfel încât apelul se privește ca nefondat și în temeiul dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI și PRIMARUL MUNICIPIULUI, cu sediul în C, str.-, nr.7, județul D, împotriva sentinței civile nr.382/5 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, cu domiciliul în C,-,.1, județul D, cu domiciliul în C, str.-, bloc 150,.C,.7, județul și, cu domiciliul în C,-, județul D și moștenitorii reclamantei, și, ambii cu domiciliul ales în C,-, județul
Obligă pârâții să plătească suma de 1.190 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 2009, la Curtea de Apel Pitești, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător,
- - --- -
Grefier,
- -
Red./9.12.2009
GM/9 ex.
Președinte:Georgiana NanuJudecători:Georgiana Nanu, Paula Andrada Coțovanu
