Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 1163/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1163/
Ședința publică din 23 noiembrie 2009
PRESEDINTE: Prof.-.dr.- -
JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac
JUDECĂTOR 2: Carmina Orza
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.1023/R/12.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții și și cu pârâții, Biroul Executorului Judecătoresc C și Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, având ca obiect contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta recurentă asistată de avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
Recursul a fost declarat în termen și este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, se prezintă reclamanta recurentă personal, care declară că își însușește prezentul recurs așa cum a fost formulat în scris la dosar și îl semnează în fața instanței.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, desființarea deciziei civile recurate - decizia civilă nr.1023/R/12.10.2009 și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ridicată, pentru motivele invocate în scris la dosar pe care le reiterează și oral în fața instanței, fără cheltuieli de judecată. Susține că excepția de neconstituționalitate invocată are legătură cu cauza, întrucât chiar dacă magistrații au suspendat protestul, acesta există totuși dar într-o formă defensivă, ceea ce implică o motivare negativă din partea acestora.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Deta sub nr. 439/220 din 29 aprilie 2008, contestatorii, și au chemat in judecata intimații și si Camera Executorilor Judecatoresti de pe langa Curtea de Apel T, pentru contestarea executarii silite.
In motivarea contestatiei la executare contestatorii au aratat ca executarea silita a pornit in baza sentintei civile nr.141/04.03.2008, pronuntata de Judecatoria Deta in dosarul nr-, ca titlul executoriu avea mentiunea ca este definitiva si irevocabila, si ca aceasta mentiune era falsa, intrucat au atacat sentinta cu recurs.
Contestatoarea a sustinut prin cererea introductiva ca se inscrie in fals, in baza art.183 Civ. astfel ca instanta trebuie sa suspende solutionarea cauzei si sa o inainteze procurorului.
Contestatorii au precizat ca investirea cu formula executorie s-a facut fara aplicarea art.13 din Legea nr.304/2004.
In consecinta, contestatorii au solicitat anularea titlului executoriu, respectiv sentinta civila nr.141/04.03.2008 a Judecatoriei Deta, a cererii din 17 martie 2008, incheierii din camera de consiliu din 20 martie 2008, ambele din dosarul nr- al Judecatoriei Deta, a celor 3 procese verbale din 17 aprilie 2008, inclusiv a procesului verbal de sechestru, a somatiilor nr.7821/10.04.2008 emise de C in dosarul nr.29/2008 si intoarcerea executarii silite.
Prin sentinta civila nr.561/26.08.2008, Judecatoria Detaa respins contestatia la executare retinând că prin sentinta civila nr.141/2008 a aceleiasi instante s-a admis cererea la executare pe calea ordonantei presedintiale, formulata de reclamantii și impotriva paratilor, și.
Prin titlul executoriu s-a dispus evacuarea provizorie a paratilor din imobilul situat in comuna, nr.318, dupa trecerea unui termen de 30 de zile de la data pronuntarii ordonantei, pana la solutionarea irevocabila a dosarului nr.2659/2006 al Tribunalului T, suspendat la 06.06.2006 si care avea ca obiect actiunea in evacuare.
Prima instanta a mai retinut ca la 21 martie 2008 creditorii au inregistrat la. Coc erere de executare silita, formandu-se dosarul nr.291/2008, iar la 08 aprilie 2008, dupa implinirea termenului de 30 de zile, stabilit prin sentinta civila nr.141/2008, a fost emisa o somatie in dosarul executional.
De asemenea prima instanta a retinut ca actele de executare au fost indeplinite cu respectarea conditiilor prevazute de art.387 - 388.Civ. si ca titlul executoriu indeplinea cerintele art.376 alin.1 Civ.
Nu in ultimul rand, prima instanta a retinut ca recursul formulat de contestatori impotriva sentintei civile nr.141/2008 a Judecatoriei Deta, a fost respins ca tardiv prin Decizia civila nr.925/2008 a Tribunalului
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs contestatorii, recursul fiind inregistrat cu nr.439/220/03.10.2008.
In motivarea recursului lor, contestatorii au aratat ca la prima instanta nu au fost citati C si Camera Executorilor Judecatoresti de pe langa Curtea de Apel T, desi nulitatile invocate vizeaza proceduri si acte opozabile acestora.
Contestatorii au sustinut ca prima instanta nu s-a pronuntat pe cererea de intoarcere a executarii silite, ca in considerentele sentintei recurate s-a retinut netemeinicia contestatiei, dar si că motivele invocate de ei sunt "vadit nefondate", pentru ca prin dispozitiv contestatia sa fie respinsa ca neintemeiata.
Contestatorii au apreciat ca aceste motive sunt contradictorii in sensul art.304 pct.7 pr.civilă.
Contestatorii au mai aratat ca la dosarul cauzei nu se afla incheierea din camera de consiliu din 20 martie 2008, ceea ce atrage inexistenta ei si ca aceasta incheiere, dată de judecatorul care a pronuntat sentinta de prima instanta, a fost la randul ei atacata.
Apoi, recurentii au reluat sustinerile din actiunea introductiva.
Astfel, recurentii au sustinut ca mentiunea cu titlul executoriu, respectiv sentinta civila nr.141/2008 a Judecatoriei Deta, potrivit careia sentinta era irevocabila, este falsa, deoarece a fost atacata cu recurs, ca investirea cu formula executorie s-a facut fara aplicarea art.13 din Legea nr.304/2004, astfel ca prima instanta trebuia sa suspende cauza si sa trimita dosarul la procuror.
Recurentii au precizat ca publicitatea sedintei de judecata din 26 august 2008 nu se poate dovedi in lipsa inregistrarii audio - video si ca recursul lor a fost respins de Tribunalul T prin Decizia civila nr.925/2008 in calitate de recurenti, iar nu de contestatori.
Recurentii au mai aratat ca nu au renuntat la proba cu interogatoriul executorului judecatoresc C si ca presedinta completului de judecata trebuia sa se abtina, existand un conflict de interese prin pronuntarea de catre ea a incheierii din camera de consiliu din 20 martie 2008, sentintei civile nr.141/04.03.2008 si a sentintei civile nr.561/26.08.2008.
Intimata Camera Executorilor Judecatoresti de pe langa Curtea de Apel Taf ormulat intampinare, solicitand respingerea recursului, pentru lipsa calitatilor procesuale pasive.
La dosarul cauzei s-au depus de catre intimatii și un inscris cu adresa de comunicare a actelor de procedura, de catre contestatorii recurenti, și, s-a depus cererea de amanare a cauzei, intrucat aparatorul său s-a aflat in concediu, intampinare din partea intimatului Camera Executorilor Judecatoresti de pe langa Curtea de Apel T, iar din partea recurentei s-a depus o cerere de aprobare a inregistrarii audio -video a dezbaterilor, un inscris prin care a invocat exceptia de neconstitutionalitate, precum si cererea de recurs formulata impotriva incheierii de sedinta.
Prin decizia civilă nr. 390/R/13.03.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenta și a respins recursul formulat de recurenții, și împotriva sentinței civile nr. 561/2008, pronunțată de Judecătoria Deta în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații, BEJ C și Camera executorilor judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că recurenții au invocat, în primul rând, faptul că la prima instanță nu au fost citați BEJ C și Camera executorilor judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Dar, din cererea introductivă, tribunalul a reținut că aceasta a fost formulată " versus" ( în contradictoriu) cu intimații și, nu și împotriva BEJ C și Camera executorilor judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Aceștia din urmă au fost amintiți pentru identificarea executorului judecătoresc ce a întocmit dosarul execuțional 23/2008 și a camerei executorilor din care face parte.
Potrivit art. 316.pr.civ. cu aplicarea art. 294 al. 1.pr.civ. în recurs nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
De altfel, interesul invocării necitării este al BEJ C și al Camerei executorilor judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Prin urmare, instanța de recurs nu a analizat excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către aceasta din urmă.
Recurenții contestatori au menționat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii de întoarcere a executării silite și că încheierea camerei de consiliu din 20.03.2008 nu se află la dosar, ceea ce atrage inexistența ei.
Potrivit art. 404 ind. 1 al. 1.pr.civ. în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare.
Având în vedere că nu a fost admisă contestația la executare, nu se pune problema întoarcerii executării silite, capăt de cerere accesoriu, astfel că în mod corect prima instanță a respins contestația la executare în întregul ei.
De asemenea, faptul că încheierea prin care sentința civilă nr. 141/2008 a Judecătoriei Detaa fost investită cu formulă executorie nu se află la dosar, nu atrage inexistența acesteia, recurenții nedovedind în drept această susținere.
De altfel, o astfel de încheiere nici nu era necesară a fi atașată câtă vreme sentința civilă nr. 141/2008 a Judecătoriei Deta, depusă în primă instanță, avea aplicată ștampila cu formulă executorie prevăzută de art. 269 al 1 pr.civ.
Recurenții au mai invocat faptul că mențiunea "irevocabilă" de pe sentința civilă nr. 141/2008 a Judecătoriei Deta este falsă, deoarece au atacat sentința respectivă cu recurs.
Conform art. 377 al. 2 pct. 1.pr.civ. sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, nerecurate, iar art. 582 al. 1.pr.civ. prevede că ordonanța președințială este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților sau de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea părților.
Din interpretarea acestor texte legale, instanța de recurs a reținut că ordonanța președințială care nu a fost atacată cu recurs în termen de 5 zile de pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, este irevocabilă.
Din decizia civilă nr. 925/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar 1010/2007, instanța de recurs a reținut că sentința civilă nr. 141/2008 a Judecătoriei Deta prin care s-a soluționat cererea de evacuare pe calea ordonanței președințiale formulată de și împotriva lui, și, a fost pronunțată în 04.03.2008, iar recursul a fost declarat la 19.03.2008, deci după mai mult de 5 zile, recursul fiind respins ca tardiv.
Prin urmare, instanța de recurs a reținut că în mod corect s-a aplicat pe sentința civilă nr. 141/2008 a Judecătoriei Deta mențiunea că la 10.03.2008 aceasta a devenit irevocabilă.
Instanța de recurs a înlăturat și apărarea contestatorilor potrivit căreia investirea cu formulă executorie s-a realizat fără aplicarea art. 13 al. 1 din Legea -, adică fără înregistrarea ședinței de judecată, având în vedere că prin art. 1 din OUG 137/2008, termenul pentru înregistrarea ședințelor de judecată reglementat de art. III, Titlul XVI din Legea 247/2007 a fost prorogat până la 01.01.2010.
Recurenții au mai susținut că nu au renunțat la proba cu interogatoriul executorului judecătoresc C și a intimaților.
Instanța de recurs a reținut că recurenții nu au indicat ce doresc să dovedească cu aceste probe, nu au depus la dosar întrebările la interogatoriu, fiind pasivi din acest punct de vedere la 4 termene de judecată și că la dezbaterea în fond a cauzei, ocazie cu care a participat contestatoarea asistată de avocat, prima instanță a constatat că nu sunt propuse probe și nici invocate excepții.
Potrivit art. 723 al. 1.pr.civ. drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
Instanța de recurs a reținut că recurenții contestatori au dat dovadă de rea-credință în administrarea probei cu interogatoriul intimaților și a executorului judecătoresc C, astfel a înlăturat apărările lor în acest sens.
Recurenții au mai invocat și faptul că doamna judecător trebuia să se abțină de la pronunțarea sentinței civile nr. 561/26.08.2008, existând un conflict de interese, raportat la încheierea camerei de consiliu din 20.03.2008 și sentința civilă nr. 141/2008, pronunțate de Judecătoria Deta.
Instanța de recurs a reținut că aceasta din urmă sentință a fost pronunțată de un alt judecător, iar investirea cu formulă executorie a unui titlu nu atrage incompatibilitatea soluționării contestației la executare formulate împotriva aceluiași titlu.
De altfel, faptul că președintele de complet nu s-a abținut de la soluționarea cauzei nu reprezintă un motiv de recurs, potrivit art. 304 și 304 ind. 1.pr.civ.
Totodată, instanța de recurs a înlăturat și apărările recurenților potrivit cărora sentința recurată conține motive contradictorii, deoarece termenii "neîntemeiat" și "nefondat" sunt sinonimi, desemnând același lucru.
În ședința publică din 12.03.2008, la dezbaterile asupra recursului, recurenții au mai susținut că minuta nu menționează domiciliul părților, fiind în neconcordanță cu dispozitivul și că semnătura președintelui instanței se află sub semnătura contestatorilor.
Aceste susțineri reprezintă, cel mult, cauze de nulitate relativă, potrivit art.105 pr.civ. astfel că instanța de recurs nu le-a mai analizat, conform art.306 al. 1 și 2.pr.civ.
Pentru toate aceste motive, instanța de recurs a respins recursul, iar în baza art. 274.pr.civ. a respins și cererea recurenților de acordare a cheltuielilor de judecată.
Împotriva deciziei civile nr. 390/R/13.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, respectiv a încheierii din 12.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul -, a sentinței civile 561/2008 pronunțată de Judecătoria Deta în dosarul -, a cererii din 17.03.2008 și a încheierii pronunțată în camera de consiliu din 20.03.2008, ambele din dosarul nr- a Judecătoriei Deta, a procesului verbal încheiat la 17.04.2008, a procesului verbal " Astăzi 17.04.2008 ora 14,00", a procesului verbal de sechestru încheiat la 17.04.2008, somații - comunicări nr. 782/10.04.2008 instrumentate de C, executor judecătoresc, dosar nr. 29/2008, camera executorilor judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara au formulat contestație in anulare recurenții, și, solicitând admiterea contestației, anularea hotărârilor atacate și reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat in vedere pronunțării unei noi hotărâri neviciate; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, au arătat că prin decizia civilă 390/13.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, in dosar nr.-, s-a respins recursul formulat de contestatori.
Astfel, hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea normelor de ordine publice privitoare la competență.
Dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Respingând recursul, instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare, etc.
In drept, au fost invocate prev. art.317/1 pct.2; art.318, art.312, art.105/1/2; art.108/1/4; art.242/2 cod procedură civilă, dreptul intern aplicabil în materie în coexistența cu dreptul comunitar european cu izvoarele sale derivate din CEDO.
Contestația în anulare nu a fost motivată și în fapt, deși soluționarea acesteia a fost amânată consecutiv la termenele din 04.05.2009, 01.06.2009, 29.06.2009, 14.09.2009 și 12.10.2009, contestatoarea înregistrând la Tribunalul Timiș, la 08.10.2009, scriptul prin care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a prev. OUG 50/2005, OUG 154/2007 ( Of. 883/21.12.2007); Legii nr. 137/2008 privind aprobarea OUG 154/2007 pentru prorogarea termenului prev. de art. III din Titlul XVI al Legii 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, promulgată de Președintele României prin Decretul nr. 540/26.05.2008 - ambele acte normative publicate în 413/02.06.2008, Partea I; OUG 137/28.10.2008 ( 745/04.11.2008) aprobată de Parlament prin Legea 100/08.04.2009 și promulgată de Președintele Românie prin Decretul nr. 616/2009, ambele acte normative fiind publicate în 251/15.04.2009; text art. 51, în special lit. h) din Legea 304/2004; text art. 131/2 din Legea 304/2004, în raport cu prev. text art. 108/3/4, art. 1156/6, art. 124/1-3, art. 126/1/2/5 teza I/VI, art. 1/1-5, art. 2/2, art. 16/1-2, art. 21/1-3, art. 52/3, art. 53/1, art. 54/1-2, art. 73/3 lit. j, lit. k, lit. i, art. 82/2, art. 148/2-4 din Constituția României 2003 cu trimitere la art. 136.
Prin decizia civilă nr.1023/R/12.10.2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa respins contestația în anulare formulată de contestatorii, și, împotriva deciziei civile nr. 390/R/13.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. -, în contradictoriu cu intimații Biroul Executorului Judecătoresc C, Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, și.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timișa reținut următoarele:
Având în vedere prev. art. 317 și ale 318.proc.civ. instanța a constatat că pe calea procedurală a contestației în anulare pot fi invocate cazurile în care dezlegarea dată unei pricini, printr-o hotărâre irevocabilă este rezultatul unei greșeli materiale sau al omisiuni instanței de a cerceta unul dintre motivele de modificare sau casare invocate de recurent ( art. 318.proc.civ.), respectiv când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cerințelor legii, când hotărârea a fost dată de judecător cu călcarea dispoziției de ordine publică cu privire la competență, art. 317.proc.civ. această cale de atac neavând caracter devolutiv, în cadrul contestației în anulare nejudecându-se și neexaminându-se temeinicia susținerilor părților cu privire la drepturilor, lor subiective deduse judecății, ci se verifică dacă judecata a avut loc cu respectarea normelor procedurale privind competența și celor referitoare la citarea părților, în cazul contestației în anulare obișnuite, precum și dacă judecata recursului este rezultatul unei greșeli materiale sau dacă instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare - în cazul contestației în anulare speciale, în speță nefiind constatată incidența vreunuia dintre aceste motive în ceea ce privește decizia civilă nr. 390/R/13.03.2009, pronunțată de Secția Civilă a Tribunalului Timiș în dosarul nr-, iar în legătură cu celelalte hotărâri și acte subsecvente invocate de contestatoare, contestația apărând ca inadmisibilă, fiind astfel respinsă ca atare, aprecieri făcute de instanță în contextul în care contestația în anulare nu a fost motivată și în fapt.
Cât privește excepția de neconstituționalitate invocată de reclamanta prin înscrisul înregistrat la această instanță la 08.10.2009, făcând aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. 1 din Legea 47/1992, s-a reținut abilitarea legală Curții Constituționale de a decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, în speță fiind vorba despre o contestație în anulare nemotivată în fapt, deși primul termen de judecată a fost stabilit la 06.04.2009, rezultând cu evidență dorința de tergiversare a judecării pricinii de către contestatoare, raportat și la faptul că motivele invocate de contestatoare în excepția de neconstituționalitate cu care a sesizat instanța nu au legătură cu soluționarea contestației în anulare, drept pentru care instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea acestei excepții.
Impotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recurs la data de 22 octombrie 2009, solicitând admiterea lui, desființarea deciziei civile recurate - decizia civilă nr.1023/R/12.10.2009 și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ridicată.
In motivarea recursului său, reclamanta a susținut că excepția de neconstituționalitate invocată are legătură cu cauza, întrucât chiar dacă magistrații au suspendat protestul, acesta există totuși dar într-o formă defensivă, ceea ce implică o motivare negativă din partea acestora.
In context, există situația de excepție când puterea politică continuă să subziste, în timp ce dreptul devine tot mai limitat. Starea de excepție diferă de anarhie sau haos, deocamdată, există o ordine, adică o sursă de ordine, la care structurile și funcțiile publice fac referire, însă nu mai este vorba de o ordine de drept.
In drept, au fost invocate prevederile art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992, republicată.
Fără a intra în examinarea motivelor de recurs invocate de reclamantă, pe cale de excepție, conform art.137 pr.civ. Curtea a pus în discuție excepția de tardivitate a recursului declarat împotriva hotărârii pentru respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor OUG nr.50/2005; OUG nr.154/2007, Legii nr.137/2008, OUG nr.137/2008 și art.51 lit."h" din Legea nr.304/2004, în raport de prev.art.108/3/4, art.115/6, artl124/1-3, art.126/1/2/5 teza 1/6, art.1/1-5, art.2/2, art.16/1-2, art.21/1-3, art.52/3, art.53/1, art.54/1-2, art.73/3 lit.j, lit.k, lit.l, art.82/2, art.148/2-4 din Constituția României 2003 cu trimitere evidentă la art.136 "Incepând cu data de 1 ianuarie 2008 atribuțiile Ministerului Justiției referitoare la gestionarea bugetului curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și a judecătoriilor vor fi preluate de Inalta C de Casație și Justiție" din Legea privind organizarea judiciară nr.304/2004 republicată, și excepția de inadmisibilitate a recursului declarat împotriva hotărârii sus-menționate, pentru respingerea pe fond a contestației în anulare.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, împotriva încheierii prin care instanța a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, se poate face recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare.
In cazul de față, deși prin decizia civilă nr.1023/R/12 octombrie 2009 s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, recursul declarat de reclamantă la data de 22 octombrie 2009 este evident tardiv, în raport cu data pronunțării (12 octombrie 2009), termenul de 48 de ore de la pronunțare expirând la data de 15 octombrie 2009.
In consecință, în ceea ce privește recursul declarat împotriva hotărârii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale este tardiv, urmând a fi respins ca atare.
Pe de altă parte, recursul declarat împotriva hotărârii de respingere a contestației în anulare, este inadmisibil, întrucât hotărârea atacată în prezentul recurs, este irevocabilă, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
In concluzie, recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr.1023/R/12 octombrie 2009, va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.1023/R/12.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 noiembrie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECĂTOR 3: Marinela
Prof.-.dr.- - - - -
GREFIER,
Red.:./07.01.2010
Tehnored./M/ 2 ex./15.01.2010
Președinte:Univ Lidia BaracJudecători:Univ Lidia Barac, Carmina Orza, Marinela