Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 12/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - contestație la executare -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE DREPTURI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 12
Ședința publică din 12 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Ciută Eugenia
JUDECĂTOR 2: Maierean Ana
JUDECĂTOR 3: Andrieș Maria
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatorul, cu domiciliul la Cabinet de avocatură " ", cu sediul în mun. R,- F, jud. S, împotriva sentinței civile nr. 2012 din 12 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns avocat, pentru contestatorul recurent lipsă, și consilier juridic, pentru intimata Casa Județeană de Pensii
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că intimata Casa Județeană de Pensii Sad epus întâmpinare - prin serviciul arhivă, duplicatul acestuia fiind înmânat avocatei contestatorului recurent.
Instanța constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru contestatorul recurent, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare susținând că nu a avut cunoștință de data procesului, contestatorul fiind astfel lipsit de apărare. Precizează că în încheierea de ședință din 24 septembrie 2009 a Tribunalului Suceava se specifică că s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 19 noiembrie 2009 iar pe concept s-a trecut 5 noiembrie 2009 (fila 40 dosar fond), însă pentru nici unul din aceste termene nu a primit citație.
Avocat, pentru intimată, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru motivele precizate în întâmpinare.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Rădăuți la data de 5 ianuarie 2009 și înregistrată sub nr-, contestatorul a solicitat desființarea titlului executoriu nr. 3606 din 11 decembrie 2008, emis de Casa Județeană de Pensii
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că, după cum rezultă din decizia privind obligațiile de plată și calcul accesorii emisă de intimată, ar figura cu obligații de plată restante potrivit legii, pentru perioada 01.06.2002 - 30.11.2008, în valoare de 9377,6163 lei, din care suma de 5022,8297 reprezintă contribuția la asigurări sociale, dobânzi și majorări de întârziere de 4185,2839 lei, și penalități în sumă de 169,5028 lei.
Numitul mai arată că, prin această modalitate de calcul s-au eludat dispozițiile legale în materie, în conformitate cu care orice creanță bugetară se prescrie în termen de 5 ani; ori, în situația sa, obligațiile de plată se întind pe o perioadă de 7 ani, 2002 - 2008.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 172, 173 din OUG 92/2003, iar în dovedirea susținerilor sale, contestatorul a depus la dosar copii după declarațiile de impunere pentru perioada 2003 - 2007.
Legal citată, intimata Casa Județeană de Pensii S, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Rădăuți, în conformitate cu prevederile art. 154 și 155 din Legea 19/2000, actualizată, privind sistemul public de pensii, și în conformitate cu care jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel, tribunalele soluționând în primă instanță, litigiile privind modul de calcul și de depunere a contribuției de asigurări sociale.
Judecătoria Rădăuți, la termenul din 19 februarie 2009 pus în discuția părților excepția invocată, astfel încât prin sentința civilă 589 din 19 februarie 2009, s-a admis excepția de necompetență materială, declinându-se competența în favoarea Tribunalului Suceava - Secția litigii de muncă.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 30 martie 2009, sub nr-.
Părțile au fost legal citate, iar Casa Județeană de Pensii a depus la dosar întâmpinare - fila 7 dosar, prin care solicita respingerea contestației ca nefondată.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că numitul are calitate de persoană fizică autorizată, și potrivit legii, avea obligația să încheie o declarație de asigurare, dar să și achite la CAS, suma asigurată lunar, la sediul CJP.
În acest sens, au fost invocate prevederile art. 5 alin. 1 din Legea 19/2000.
În contextul acestor reglementări, care stabilesc și sancțiunile pentru neplata contribuției de asigurări sociale la termenele prevăzute în art. 29 din aceeași lege, intimata a precizat că numitul a făcut ultima plată la data de 11 martie 2002, așa cum rezultă din chitanțele seria - - nr. - și seria - - nr. -, în valoare de - lei.
În susținerea întâmpinării, intimata a înțeles să se prevaleze și de prevederile art. 91 alin. 1 din OG 92/2003, actualizat, invocând și dispozițiile art. 92 alin. 2 din același act normativ, în combaterea susținerilor contestatorului referitoare la termenul de prescripție a obligațiilor fiscale.
În cele din urmă, intimata a concluzionat că a urmat toate procedurile legale, astfel că s-a văzut nevoită a întocmi dosar de executare nr. 2368, emițând Decizie referitoare la obligațiile de plată și calcul accesorii nr. 3606 din 11 decembrie 2008, pentru perioada 01.06.2002 - 30.11.2008, în sumă totală de 9377,6164 lei.
Întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 115 - 118 Cod procedură civilă, art.5, 29, 31, 34 din Legea 19/2000, modificată și completată, art. 145 din OG 92/2003.
În susținerea întâmpinării, intimata a depus documentația care a stat la baza emiterii deciziei nr. 3606/11 decembrie 2008, solicitând judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.2012 din 12 noiembrie 2009 Tribunalul Suceavaa respins contestația la executare privind pe contestatorul -cu domiciliul ales la cabinet de avocatură" " R în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii S, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în conformitate cu prevederile art. 5 din Legea 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, în sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, persoanele autorizate să desfășoare activități independente, din înscrisurile aflate la dosar, rezultând că numitul este tocmai una din asemenea persoane, el având de altfel, și obligația de a depune în fiecare lună, în termenul stabilit prin art. 29 lit. c din aceeași lege (respectiv până la sfârșitul lunii pentru luna în curs), declarația privind obligațiile de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat.
În conformitate cu prevederile art. 31 alin. 1 din Legea 19/2000, neplata contribuției de asigurări sociale la termenul prevăzut de art. 29 lit. c, menționat mai sus, determină sancționarea contribuabilului, în sensul că acestuia i se vor percepe majorări calculate pentru fiecare zi de întârziere, până la data achitării sumei datorate inclusiv, în conformitate cu reglementările referitoare la executarea creanțelor bugetare.
Doar dacă asigurații care dovedesc că nu se mai regăsesc în situațiile pentru care asigurarea este obligatorie, potrivit art. 5 punctele IV și V, trebuie să depună la casa de pensii, în termen de 30 zile de la modificarea situației, formularul de retragere a declarației de asigurare, așa cum se prevede fără putință de tăgadă, în dispozițiile art. 34 din Legea 19/2000.
Ori, din documentele depuse la dosar de ambele părți, nu rezultă că numitul s-ar regăsi în atare situație, nici un act nu atestă vreun caz similar cu cel menționat de legiuitor în art. 34.
Mai mult, tribunalul a reținut că contestatorul a declarat o modificare de venit la data de 1 martie 2002, pentru suma de 1.750.000 lei.
Din economia textului art. 31 din Legea 19/2000, citat anterior, rezultă că în situația neachitării sumelor datorate, se vor percepe majorări calculate pentru fiecare zi de întârziere, până la data achitării sumei datorate inclusiv, în conformitate cu reglementările referitoare la executarea creanțelor bugetare.
Prin urmare, această lege se completează cu dispozițiile speciale ale OG92/2003.
Din această perspectivă, susținerile contestatorului, referitoare la faptul că s-ar fi prescris dreptul organului constatator de a emite decizia de impunere, cu motivarea că asemenea creanțe bugetare se prescriu în termen de 5 ani, apar neîntemeiate.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 91 alin. 1 din OG92/2003, rezultă că dreptul organului fiscal de a stabili obligațiile fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea prevede altfel.
2 al aceluiași articol stipulează că termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. 1 începe să curgă de la data la de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu prevede altfel.
Pe de altă parte, art. 92 alin. 2 din același act normativ stabilește fără putință de tăgadă, că termenul de prescripție a dreptului de stabilire a obligațiilor fiscale se suspendă pe perioada cuprinsă între momentul începerii inspecției fiscale și momentul emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecției fiscale.
Interpretând coroborat textele menționate anterior, tribunalul reține că în speță este vorba despre obligații fiscale succesive în timp, fiecare obligație de plată având un termen de prescripție; apoi, prin emiterea notificării din 11 mai 2006, s-a suspendat acest termen de prescripție.
Cât privește susținerile contestatorului prin apărător, referitoare la faptul că modul de calcul a sumei impuse eludează reglementările în vigoare, tribunalul le-a înlăturat ca neîntemeiate, tocmai având în vedere aspectele detaliate mai sus.
De asemenea, tribunalul a reținut că numitul nu se află pentru prima dată în asemenea situație, căci în dosarul -, având ca obiect contestație la executare, s-a respins excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, contestația fiind respinsă ca nefondată.
Această situație, dovedită cu actele depuse la filele 26 - 27 dosar, este de natură să demonstreze și un comportament deviant, o rea - credință a contestatorului, cu privire la modul în care înțelege să se achite de obligațiile fiscale ce-i incumbă.
Dând dovadă de rol activ, instanța a dispus administrarea probei cu verificarea de scripte, însă neprezentarea contestatorului în instanță a determinat imposibilitatea administrării probei.
Din această perspectivă, tribunalul a reținut că numitul nici nu a făcut dovada că nu s-a putut prezenta în instanță în scopul administrării probei, din motive de sănătate, așa cum a susținut apărătorul acestuia.
Raportând întreaga situație de fapt la prevederile și a art. 172 - 173 OG92/2003, tribunalul a reținut că titlul executoriu a fost emis cu respectarea normelor legale în vigoare și că în cauză nu sunt date condițiile prevăzute de lege pentru anularea acestuia, motiv pentru care a respins contestația la executare ca nefondată.
Împotriva aceste sentințe a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că la termenul de judecată din data de 24 septembrie 2009 când la Tribunalul Suceava era în desfășurare greva magistraților, nu a fost prezent, astfel încât instanța, în fața căreia nu s-au discutat chestiuni de fiind ci doar s-au fixat termene ulterioare de judecată, era datoare să-l citeze la adresa indicată în acțiune. Mai mult decât atât, în încheierea de ședință din data de 24 septembrie 2009 s-a trecut ca viitor termen de judecată data de 14 noiembrie 2009 iar pe concept s-a trecut data de 5 noiembrie 2009, fără a se mai emite citație.
Ca urmare, a susținut recurentul că instanța de fond a soluționat cauza cu o lipsă flagrantă de procedură, încălcându-i-se dreptul de a se apăra și de a administra proba ce-i fusese admisă anterior, nefiind cercetat astfel fondul cauzei.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 304 pct.5 pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 153 alin.1 pr.civ. partea care a fost prezentă la o înfățișare, ea însăși sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște termenul, nu va fi citată în tot cursul judecății la acea instanță, prezumându-se că ea cunoaște termenele ulterioare.
Din dosar rezultă că la prima instanță recurentul a fost reprezentat de către d-na avocat, care a fost prezentă la termenul de judecată din data de 21 mai 2009, dată de la care contestatorul nu a mai fost citat la domiciliul ales (cabinetul de avocatură ), având termen în cunoștință în condițiile art.153 pr.civ. întrucât apărătoarea a fost împuternicită să exercite toate activitățile prevăzute de art.3 din Legea nr.51/1995, între acestea fiind enumerat expres și dreptul de reprezentare.
Ca urmare, după această dată nu se mai impunea citarea contestatorului, acesta având obligația, potrivit dispozițiilor art. 129 alin.1 pr.civ. de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului.
Faptul că în cuprinsul încheierii de ședință din data de 24 septembrie 2009 s-a indicat că judecata a fost amânată la data de 19 noiembrie 2009 în loc de 5 noiembrie 2009 constituie doar o eroare de dactilografiere, atâta timp cât în toate evidențele de informare, respectiv condica de ședință, sistemul informatic ECRIS și pe concept data amânării este 5 noiembrie 2009, dată la care a și avut loc ședința de judecată.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatorul, cu domiciliul la Cabinet de avocatură " ", cu sediul în mun. R,- F, jud. S, împotriva sentinței civile nr. 2012 din 12 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-, ca nefondat,
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.fond:
Tehnored. ex.2
15.01.2010
Președinte:Ciută EugeniaJudecători:Ciută Eugenia, Maierean Ana, Andrieș Maria
