Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 121/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 121/
Ședința publică din 19 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim judecător
JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecător: - -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, cererea de revizuire formulată de, privind sentința civilă nr.755 din 28 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeș și decizia civilă nr.1630/R din 17 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru intimata Curtea de A, lipsind revizuientul.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul registratură, note scrise din partea revizuientului, precum și adresă din partea Tribunalului Argeș prin care se solicită trimiterea dosarului nr- fiind necesar pentru soluționarea unei contestații în anulare.
Avocat depune la dosar chitanța de plată a onorariului și precizează că nu mai are cereri de formulat.
Curtea constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul asupra ei.
Avocat, având cuvântul pentru intimată, solicită respingerea cererii de revizuire ca nefondată, întrucât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.322 pct.7 Cod procedură civilă, cu cheltuieli de judecată. Precizează că în speța de față nu este vorba de două hotărâri potrivnice, este vorba de continuitate în derularea procesului.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra cererii de revizuire de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.15785/17.11.2008 pe rolul Tribunalului Argeș, revizuientul a solicitat revizuirea deciziei civile nr.1630/R/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, susținând că Tribunalul Argeș, în data de 28.11.2007 și respectiv 17.10.2008 a pronunțat două hotărâri potrivnice în aceeași cauză, respectiv contestația la executare.
Astfel, revizuientul a arătat că prin decizia civilă nr.1920/R/28.11.2007 Tribunalul Argeșa admis recursul declarat de revizuientul-recurent împotriva sentinței civile nr.755/28.06.2007 pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeș, a respins excepția tardivității și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
A mai arătat revizuientul că prin sentința civilă nr.787/02.06.2008, Judecătoria Curtea d Argeșa admis contestația la executare formulată de contestatorul, iar Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.1630/R/17.10.2008 a cărei revizuire o solicită a admis recursul declarat de Curtea de A împotriva sentinței civile nr.787/2008 și pe fond a respins contestația.
Pentru aceste motive revizuientul a solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei civile nr.1630/R/17.10.2008 și respingerea recursului ca nefondat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.421/R din 26 februarie 2009, respins cererea de revizuire, cu consecința obligării revizuientului la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei, reținând în esență, că cele două hotărâri judecătorești nu sunt potrivnice, întrucât sentința civilă nr.787/02.07.2008 este pronunțată de instanța de fond, iar decizia civilă nr.1630/R/17.10.2008 este pronunțată de instanța de recurs, prin această decizie soluționându-se recursul declarat împotriva sentinței civile nr.787/02.07.2008.
În consecință, s-a constatat că dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă nu sunt îndeplinite, în sensul că soluțiile contradictorii au fost pronunțate în aceeași cauză, pe parcursul mai multor cicluri procesuale, determinate de căile de atac exercitate de părți.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, revizuientul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că Tribunalul Argeș trebuia să-și decline competența în judecarea revizuirii la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice, în speță fiind aplicabile dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă, motiv de recurs prevăzut de art.323 (2) Cod procedură civilă.
A mai susținut recurentul-revizuient că instanța a respins revizuirea, fără ca intimata să prezinte "întâmpinarea" obligatorie, depusă cu 5 zile înainte de termenul de judecată, precum și faptul că nu i s-a comunicat amânarea pronunțării revizuirii la data de 26.02.2009 și motivele amânării acesteia, deși pronunțarea a fost stabilită la data de 23.02.2009, în cadrul ședinței de judecată din aceeași dată, situație repetată pe timpul perioadei procesuale, fiind încălcate prevederile art.124 alin.2 și art.127 din Constituția României.
Față de aceste motive a solicitat admiterea recursului și anularea deciziei nr.1630/R/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Argeș sau admiterea ca legală și temeinică a sentinței civile nr.787/2008 pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeș.
Curtea de APEL PITEȘTI, prin decizia civilă nr.940/R din 14 mai 2009, admis recursul declarat de revizuientul, împotriva deciziei civile nr.421/R din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, a casat această decizie și a trimis dosarul, spre competentă soluționare, în primă instanță, Curții de APEL PITEȘTI.
În adoptarea acestei soluții, instanța de recurs a analizat, cu prioritate, potrivit art.137 Cod procedură civilă, excepția admisibilității căii de atac a recursului, invocată din oficiu, față de faptul că cererea de revizuire a fost soluționată în recurs de Tribunalul Argeș.
Excepția a fost privită ca nefondată față de dispozițiile art.328 alin.2 Cod procedură civilă, care statuează că, în situația revizuirii formulate pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul. S-a constatat că în cauză, tribunalul ca primă instanță a fost investit cu o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă, hotărârea pronunțată fiind supusă potrivit textului de lege mai sus invocat, recursului.
Deși în dispozitivul se menționează că hotărârea este irevocabilă, calea de atac potrivit textului de lege mai sus amintit era recursul.
Excepția fiind nefondată, au fost analizate criticile formulate prin recurs.
Astfel, în motivarea cererii, revizuientul a invocat prevederile art.322 pct.7 Cod procedură civilă, în sensul că există mai multe hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.
Potrivit dispozițiilor art.323 alin.2 Cod procedură civilă, în cazul prevăzut de art.322 pct.7 Cod procedură civilă, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice.
Recurentul a susținut că între decizia civilă nr.1630/R/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Argeș și sentința civilă nr.787/02.07.2008 a Judecătoriei Curtea d e A, există contrarietate, impunându-se revizuirea acestora potrivit dispozițiilor art.322 pct.7 Cod procedură civilă.
Instanța de recurs a apreciat că în mod greșit tribunalul a analizat cererea de revizuire, atâta timp cât contrarietatea viza și o hotărâre pronunțată de această instanță, competența în acest caz, revenind potrivit dispozițiilor art.323 alin.2 Cod procedură civilă instanței mai mare în grad, față de instanțele care au pronunțat hotărârile, respectiv curtea de apel.
S-a constatat că tribunalul a soluționat cererea cu încălcarea normelor imperative privind competența, fiind incidente în cauză dispozițiile art.304 pct.3 Cod procedură civilă.
Analizând cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Art.322 pct.7 Cod procedură civilă, reglementează posibilitatea revizuirii dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art.322 pct.7 Cod procedură civilă o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.
Din economia textului de lege invocat rezultă că, hotărârile pretins potrivnice trebuie să fie pronunțate în dosare diferite și nu în același dosar în cicluri de judecată succesive, deoarece, hotărârea pronunțată în primul ciclu procesual și casată nu are potrivit dispozițiilor art.311 Cod procedură civilă nici o putere, nefiind contradictorie cu decizia prin care s-a finalizat procesul.
Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri își are suportul logic în respectarea puterii de lucru judecat și conduce în final la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.
În cauza de față, prin sentința civilă nr.787/02.07.2008 pronunțată de instanța de fond, a fost admisă contestația la executare și anulate formele de executare înfăptuite în dosarul de executare silită nr.315/E/2006, iar prin decizia civilă nr.1630/R/17.10.2008 s-a admis recursul formulat de intimată împotriva acestei sentințe, care a fost modificată în tot în sensul respingerii contestației la executare ca tardivă.
Nu există contrarietate nici între decizia civilă nr.1630/R/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr- și decizia civilă nr.1920/R/28.11.2007 a aceluiași tribunal, deoarece aceste hotărâri au fost pronunțate în aceeași cauză, dar în cicluri procesuale diferite. Astfel, împotriva sentinței civile nr.755/28.06.2007 a Judecătoriei Curtea d e A, a fost declarat recurs, soluționat prin decizia civilă nr.1920/28.11.2007, prin care s-a admis recursul și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, care în rejudecare a pronunțat sentința nr.787/02.06.2008. Recursul formulat împotriva acestei sentințe a fost soluționat prin decizia civilă nr.1630/17.10.2008, prin care a fost modificată în sensul respingerii contestației ca tardivă.
În speță, deciziile pretins contradictorii sunt pronunțate în același dosar, dar în cicluri procesuale diferite, nefiind incidente dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă.
Față de considerentele ce preced, revizuirea se privește ca inadmisibilă și în temeiul art.322 pct.7 combinat cu art.326 alin.3 Cod procedură civilă, va fi respinsă ca atare.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă și constatând că revizuientul a căzut în pretenții, va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul, domiciliat în Curtea de A, str. - -, -.6,.B,.25, județul A, privind sentința civilă nr.755 din 28 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeș, în dosarul nr- și decizia civilă nr.1630/R din 17 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind Curtea de A, cu sediul în Curtea de A,-, județul
Obligă pe revizuientul să plătească intimatei Curtea de suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 noiembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- --- - --- - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./14.12.2009
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Veronica Șerbănoiu Bădescu