Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 1413/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1413
Ședința publică de la 30 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Cumpănașu
JUDECĂTOR 2: Stela Popa
JUDECĂTOR 3: Ionela Vîlculescu
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de contestatorul împotriva deciziei civile nr.1033/R din data de 13 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata M - Administrația Finanțelor Publice DTS, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit recurentul contestator și intimata M - Administrația Finanțelor Publice DTS.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat faptul că recursul este formulat împotriva unei decizii irevocabile, după care:
Instanța, din oficiu, a invocat excepția admisibilității recursului, urmând a se pronunța asupra acestei excepții.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tr S, la data de 17.10.2007 contestatorul a chemat- în judecată pe intimata DGFP M Administrația Finanțelor Publice DTS pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea formelor de executare, respectiv a somației din 24.09.2007. A mai solicitat și cercetarea pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu a numiților G și.
Prin sentința civilă nr.876/19.02.2008 s-a respins contestația la executare formulată de contestatorul.
In termen legal, contestatorul declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul de judecată din 13 mai 2008, s-a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa nejustificată a părților, conform art.242 alin.1 pct.2 pr.civ.
Prin decizia civilă nr.1033 R din 13 octombrie 2009 pronunțată în dosar nr-, s-a perimat recursul formulat de contestator.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, în conformitate cu art.248 pr.civ. orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an, perimarea putându-se constata și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.252 pr.civ.
Instanța a constatat că de la data pronunțării încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, situație în care în baza art. 248 pr.civ. s-a constatat perimat recursul de față. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul considerând-o ca fiind nelegală, susținând că în mod greșit prin hotărârea pronunțată Tribunalul Mehedinția constatat perimarea recursului.
Recursul este inadmisibil.
Împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute în Codul d e procedură civilă, prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.3 pct.3 cod procedură civilă curțile de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, iar potrivit art.2 pct.3 cod procedură civilă tribunalele ca instanțe de recurs judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului.
Prin dispozițiile art.402 alin.2 cod procedură civilă se arată că nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în contestație la executare -cu excepția hotărârii pronunțate în temeiul art.4001și al art.401 alin.2 cod proc. civilă, situație care nu se regăsește în speță- așa încât se constată că în mod corect pricina a fost soluționată de tribunal ca instanță de recurs.
Potrivit dispozițiilor art.299, coroborate cu art.377 cod procedură civilă, pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile legii.
Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva deciziei irevocabile, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în recurs, este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.
Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac.
Cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.
Hotărârea recurată, în prezenta cauză, fiind irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în recurs, recursul de față urmează a fi respins ca inadmisibil.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul împotriva deciziei civile nr.1033/R din data de 13 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata M - Administrația Finanțelor Publice DTS.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Data red.: 08.12.2009
Red.jud.: -
Tehnored.: MC/2 ex.
Jud.apel:
Președinte:Maria CumpănașuJudecători:Maria Cumpănașu, Stela Popa, Ionela Vîlculescu