Obligație de a face. Decizia 1415/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1415
Ședința publică de la 30 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Cumpănașu
JUDECĂTOR 2: Stela Popa
JUDECĂTOR 3: Ionela Vîlculescu
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta - și de intervenienții - și - împotriva deciziei civile nr.372 din 29 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Apărării - UM.01083 C, Ministerul Apărării - UM.02517 C și Ministerul Apărării - Direcția Legislație și Asistență Juridică, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenta reclamantă - personal, recurentul intervenient - personal și asistați de avocat care reprezintă și pe recurenta intervenientă -, precum și consilier juridic - pentru intimații pârâți Ministerul Apărării - UM.01083 C, Ministerul Apărării - UM.02517 C și Ministerul Apărării - Direcția Legislație și Asistență Juridică.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat nedepunerea înscrisurilor de către reclamantă, prin care să se facă dovada că și în prezent este achitată chiria de aceasta, după care:
Avocat, pentru recurenta reclamantă și recurenții intervenienți, a depus înscrisuri prin care se face dovada că și în prezent este achitată chiria de către reclamantă pentru imobilul în care locuiește, respectiv: chitanțe emise de 01083 pentru anii 2007-2009, copie contract de închiriere, fișa suprafeței locative, fișa de calcul pentru stabilirea chiriei, adeverință emisă de Primăria M nr.18958/26.10.2009 și o declarație autentificată sub nr.2290/27.11.2009 la BNP prin care - declara că apartamentul din M i-a fost repartizat din fondul locativ de stat (Ministerul Învățământului).
A fost comunicat un exemplar al acestor înscrisuri și consilierului juridic -, reprezentant al intimaților pârâți, care a solicitat a se lăsa dosarul la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată, pentru a observa înscrisurile depuse.
La a doua strigare a cauzei, făcută în ședință publică, au răspuns recurenta reclamantă - personal, recurentul intervenient - personal și asistați de avocat care reprezintă și pe recurenta intervenientă - și consilier juridic - pentru intimații pârâți Ministerul Apărării - UM.01083 C, Ministerul Apărării - UM.02517 C și Ministerul Apărării - Direcția Legislație și Asistență Juridică.
Consilier juridic - pentru intimații pârâți, a învederat instanței că a observat înscrisurile depuse și nu solicită termen în acest sens.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenta reclamantă și recurenții intervenienți, a susținut că ambele instanțe în mod greșit au apreciat că în cauză operează norme speciale reglementate în instrucțiuni și nu normele înscrise în lege, respectiv aplicabilitatea dispozițiilor art.27 din Lg.114/1996.
De asemenea, instanțele rețin în mod eronat că reclamanta și intervenienții nu pot justifica un drept locativ în condițiile în care ar opera tacita relocațiune, având în vedere că intervenienții au calitatea de urmași în sensul atât a dispozițiilor legale din dreptul comun, cât și în sensul instrucțiunilor invocate de intimați.
Dezvoltând oral motivele scrise a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului și a cererii de intervenție, iar pe fond admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic -, reprezentant al intimaților pârâți, a susținut că instanțele au reținut în mod corect că nu operează tacita relocațiune având în vedere că în toate cele trei contracte de închiriere s-a prevăzut expres că " tacita relocațiune nu operează ", iar chiria a fost acceptată, în continuare, pentru a se evita un prejudiciu.
A solicitat respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr.21451/215/11.10.2007, reclamanta a chemat în judecată Ministerul Apărării prin UM 01083, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul Ministerul Apărării prin UM 01083 să-i reînnoiască contractul de închiriere pentru imobilul situat în C, B-dul -,. 164 I,. 19, jud. D, precum și obligarea pârâtului Ministerul Apărării prin UM 02517, în baza aceluiași contract, să-i permită cumpărarea respectivului imobil.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că în urma divorțului de soțul său, instanța de judecată le-a permis acesteia, celor doi copii și mamei sale, să locuiască în locuința de serviciu ce le-a fost repartizată în anul 1994.
Deși în anul 1999 a creat posibilitatea chiriașilor locuințelor de serviciu să le cumpere, în acea perioadă, reclamanta nu a avut posibilități materiale pentru a cumpăra respectivul imobil, această situație repetându-se și în anul 2006.
Reclamanta a mai susținut că, până la data de 29.03.2007 a fost titulară de contract, după această dată făcând numeroase cereri de reînnoire a contractului de închiriere către UM 01083 și Ministerul Apărării, acestea fiindu-i respinse.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispoz. art. 1073 și 1075.civil.
La termenul de judecată din data de 19.11.2007, reclamanta prin apărător a învederat, în condițiile dispoz. art.132 alin.1 cod proc.civ. și instanța a luat act, că înțelege să-și modifice cadrul procesual, în sensul chemării în judecată, în calitate de pârât, a Ministerului Apărării - Direcția Legislație și Asistență Juridică
Prin întâmpinarea formulată la data de 22.01.2008, pârâtul Ministerul Apărării reprezentat de Direcția Legislație și Asistență Juridică B, pentru Unitățile Militare nr.02517 C și nr.01083 Cas olicitat, în prealabil, suspendarea cauzei în temeiul dispoz. art.244 alin.1 pct.1 cod proc.civilă, deoarece pârâtul a mai formulat o cerere de evacuare a persoanelor din locuința ce face obiectul prezentului litigiu.
Față de obiectul prezentei acțiuni, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, întrucât aceasta nu face parte din personalul armatei și nu poate pretinde atribuirea unei locuințe din fondul propriu și respingerea acțiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate și fără interes.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În apărare, pârâtul a susținut că imobilul situat în C, B-dul -,. 164 I,. 1,. 19, jud. Daf ost atribuit ca locuință de serviciu, potrivit Legii locuinței nr.114/1996 și Ordinului General nr.15/1994 al Ministrului Apărării, fostului soț al reclamantei, -, în baza contractului de închiriere nr.135/31.03.1999 pentru o perioadă de 5 ani, în urma divorțului intervenit între soți ministerul asigurându-i reclamantei folosirea spațiului până la data de 31.03.2004, după această dată, nemaiexistând temei legal pentru reînnoirea contractului.
Ca urmare a cererii acesteia și ținând cont de situația locativă deosebită în care se afla, Direcția de specialitate a propus și Ministrul Apărării a aprobat, prin derogare de la dispozițiile Cz-50, folosirea locuinței în continuare, pe o perioadă limitată, respectiv un an, luând la cunoștință că nu-i este permis să cumpere locuința de serviciu ce va fi repartizată, după expirarea termenului de un an, unui angajat al Ministerului, cu nevoi de locuință.
Potrivit Instrucțiunilor Cz-50, art. 2, în Ministerul Apărării, locuința de serviciu este locuința destinată cazării personalului armatei, respectiv, cadrele militare în activitate și personalul civil angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, reclamanta nefăcând parte din categoria personalului armatei, aceasta nefiind îndreptățită la atribuirea unui spațiu de locuit.
De asemenea, pârâtul a mai susținut că reclamanta nu îndeplinește niciuna dintre condițiile prevăzute de dispoz. art.2 alin.1 din Legea nr. 562/2004, modificată, în sensul că nu este încadrată în sistemul militar și nu deține locuința în baza unui contract de închiriere valabil, mai ales în condițiile în care, prin derogare convențională de la dispozițiile art.1437 și 1452.civil, nici tacita relocațiune nu operează în cauză, fiind exclusă prin clauză contractuală expresă (art.3 din ultimul contract încheiat în nume propriu).
Prin sentința civilă nr.3396/10 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost respinsă acțiunea.
Analizând excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâți prin întâmpinare, în raport de susținerile reclamantei din acțiunea dedusă judecății și proba cu acte administrată în cauză, instanța a constatat că prin decizia civilă nr.1124/30.05.2003 pronunțată de Tribunalul Dolj, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.3413/23.10.2003, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a dispus, ca urmare a desfacerii căsătoriei între reclamantă și soțul acesteia, printre altele, atribuirea provizorie a beneficiului spațiului de locuit, respectiv a contractului de închiriere nr.136/31.03.1999.
De menționat, că acest contract a avut ca obiect imobilul-locuință, situat în C, B-dul -,.164 I,.1,.6,.19, jud. D, durata contractului fiind stipulată de părțile contractante, respectiv pârâtul Ministerul Apărării Naționale-UM 02540, în calitate de locator și fostul soț al reclamantei, în calitate de locatar, începând cu data de 31.03.1999 și expirând la data de 31.03.2004.
Ulterior, prin contractul de închiriere nr.135/03.05.2004, pârâtul.N-UM 01083, în calitate de locator și reclamantă, în calitate de locatar, termenul de închiriere pentru același imobil - locuință s-a prelungit cu încă un an, cu începere de la data de 31.03.2004, până la data de 30.03.2005; prin contractul de închiriere nr.135/21.03.2005 încheiat între aceleași părți, termenul de închiriere al aceluiași imobil-locuință s-a prelungit cu încă un an, respectiv pentru perioada 31.03.2005-30.03.2006, iar prin contractul de închiriere nr.135/15.05.2006, de asemenea, s-a mai prelungit cu încă un an termenul de închiriere, respectiv pentru perioada 30.03.2006-29.03.2007.
Instanța constatat astfel că, potrivit hotărârii judecătorești menționate, reclamantei i s-a atribuit provizoriu beneficiul imobilului-locuință ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr.135/31.03.1999, ce a expirat la data de 31.03.2004, dată de la care reclamanta nu mai justifica un drept locativ pentru a ocupa respectiva locuință, prelungirea ulterioară succesivă a termenului de închiriere prin cele trei contracte menționate nereprezentând altceva decât o atitudine permisivă și derogatorie de la dispozițiile legale în materie, a locatorului imobilului-locuință, determinată de situația locativă deosebită a reclamantei, constând în lipsa deținerii unei alte locuințe.
Instanța mai reținut că la data de 29.03.2007 termenul de închiriere a imobilului-locuință menționat a expirat, iar potrivit clauzei stipulate la art.3 din toate cele trei contracte precizate, la expirarea termenului de închiriere: "contractul nu se mai poate reînnoi și nu poate fi cumpărată locuința de serviciu, conform raportului nr.A 2433/23.03.2004 al MApN".
În consecință, instanța a constatat că reclamanta, atât pentru capătul de cerere din acțiunea introductivă prin care a solicitat obligarea pârâtului MApN-UM 01083 să-i reînnoiască contractul de închiriere pentru imobilul-locuință menționat, cât și pentru petitul din acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtului MapN prin UM 02517 ca, în baza contractului de închiriere valabil încheiat, să-i permită să cumpere respectivul imobil, nu justifică un drept subiectiv de a participa ca parte în procesul civil dedus judecății, neexistând identitate între persoana acesteia și titularul dreptului în raportul juridic dedus judecății.
Ca atare instanța a constatat că acțiunea dedusă judecății se înfățișează ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, cât timp reclamanta, neavând calitatea de angajată a personalului armatei și nici calitatea de urmașă a unui cadru militar, nu poate beneficia de prevederile art.51 alin. final din Legea nr.114/1996 și art.2 alin.1 din Legea nr.562/2004 corob. cu dispoz. art.2 și 14 din Instrucțiunile CZ-50 privind evidența, repartizarea, închirierea și folosirea locuințelor de serviciu și locuințelor de intervenție din administrarea MApN, aprobate prin Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. M 86/2000, astfel cum au fost modificate prin Ordinul M 118/31.07.2006, Ordinul M 129/29.08.2006 și Ordinul M 167/05.09.2007.
Pentru aceste considerente legale, instanța admis excepția invocată, ca întemeiată și, pe fondul cauzei, respins acțiunea dedusă judecății, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, arătând că în mod greșit instanța de fond i-a respins acțiunea, întrucât pe cale judecătorească, cu ocazia soluționării divorțului de fostul soț, acesteia i-a fost atribuit beneficiul folosinței spațiului de locuit, atribuire ce a avut ca fundament nu numai calitatea de soție, ci mai ales aceea de mamă și același timp de cobeneficiară a folosinței locuinței.
Tot astfel, la atribuirea beneficiului spațiului de locuit, respectiv la încheierea contractului de închiriere de către fostul soț cu intimata pârâtă s-a avut în vedere nu numai calitatea de angajat al intimatei-pârâte ci contractul s-a încheiat în considerarea componenței familiei, deoarece atât apelanta reclamantă cât și cei doi copii minori erau beneficiari alături de titular ai folosinței locuinței.
În această calitate, apelanta reclamantă și cei doi copii au continuat să folosească locuința și să plătească chiria aferentă locuinței nu numai până la expirarea scriptică a contractului de închiriere încheiat de fostul soț în calitate de titular și intimata-pârâtă, dar și după această dată și chiar și în prezent fiind în aceeași situație.
Dispozițiile legale incidente în cauză au fost interpretate greșit deoarece, pe de o parte se spune că nu se poate păstra calitatea de chiriaș pentru moștenitorii fostului titular, dar pe de altă parte se face abstracție de faptul că fostul titular își pierduse drepturile locative, aceste drepturi locative transferându-se în favoarea reclamantei apelante și a celor doi copii minori în temeiul deciziei nr. 3413/22.10.2003. După data expirării scriptice a contractului a operat tacita relocațiune, așa încât este beneficiară a prevederilor legale care stipulează posibilitatea de a cumpăra locuința. A formulat către intimata-pârâtă mai multe cereri prin care a solicitat să i se vândă sie și copiilor săi această locuință, cereri care au fost respinse însă în mod nejustificat.
Apelanta reclamantă a solicitat instanței de apel să aprecieze că în cauză sunt incidente dispozițiile din dreptul comun care reglementează tacita relocațiune și, de asemenea sunt incidente în cauză dispozițiile art.2 din Legea nr.562/2004 deoarece, apelanta reclamantă, devenind titularul contractului de închiriere are dreptul să cumpere locuința, cu atât mai mult cu cât, prin avizul nr. DL 1498/08.04.2005 emis de Direcția Legislație și Asistență Juridică din cadrul Ap. se precizează că apelanta reclamantă nu se află în niciuna din situațiile care interzic reînnoirea contractului de închiriere.
Intimatul pârât Ministerul Apărării a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea instanței de fond ca legală și temeinică, aratând că prima instanță a reținut în mod corect că nu există identitate între persoana reclamantului și titularul dreptului în raportul juridic dedus judecății, respingând acțiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Contrar celor afirmate în motivarea apelului, în acest moment, apelanta reclamantă nu poate afirma existența unui drept locativ propriu, fie că el ar decurge din contractul de închiriere nr.135/1999 încheiat între UM 01083 și fostul său soț, fie dobândit în urma încheierii (prin derogare de la normele legale) acelor contracte de închiriere în nume propriu cu Ministerul Apărării.
Locuințele de serviciu pot fi închiriate numai personalului fondului locativ căruia i-au fost repartizate, mai exact, beneficiari, conform art.2 din Instrucțiunile Cz-50 sunt "cadrele militare în activitate și personalul civil angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată".
La repartizarea locuinței către soțul apelantei în anul 1999 s-au avut în vedere și membrii de familie ai ofițerului, dar aceștia nu au dobândit drepturi locative proprii, ci doar un drept locativ derivat din dreptul titularului de contract.
Tocmai de aceea, la încetarea dreptului său de locațiune încetează și drepturile locative ale celorlalți beneficiari - membrii familiei.
Referitor la capătul doi de cerere s-a susținut că este inadmisibilă cererea de a cumpăra locuința de serviciu pe calea obligației de a face.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art.282 și urm., Legea nr.114/1996, Legea nr.562/2004 modificată.
În ședința publică din data de 09.12.2008 a fost depusă la dosar cerere de intervenție în favoarea apelantei reclamante, formulată de intervenienții și, prin care arată că apelanta reclamantă este mama acestora, care, deși majori sunt încă în întreținerea mamei, fiind studenți.
În ședința publică din 22.05.2009, instanța a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții și.
Prin decizia civilă nr.372 din 29 mai 2009 Tribunalul Dolja respins apelul formulat de reclamanta și a respins cererea de intervenție formulată de intervenienții accesorii și.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că apelantei reclamante, prin decizia civilă nr.1124/30.05.2003 pronunțată de Tribunalul Dolji -a fost atribuit beneficiul provizoriu al contractului de închiriere nr.135/31.03.1999, al cărui titular era fostul soț al reclamantei apelante, contract care a expirat la data de 31.03.2004.
Ulterior acestei date, la cererea apelantei reclamante au mai fost încheiate trei contracte de închiriere, ultimul expirând la data de 29.03.2007, apelanta reclamantă fiind somată să elibereze locuința, conform adresei nr. /24.09.2007 emisă de UM 10183.
Ca atare, instanța a reținut că în cauză nu se poate reține că a operat tacita relocațiune, cu atât mai mult cu cât, în toate cele trei contracte, la art.3 s-a prevăzut expres "tacita relocațiune nu operează.
Totodată, avându-se în vedere că locuința în litigiu face parte din categoria locuințelor de serviciu, locuințe supuse unui regim juridic special, fiind destinate cazării personalului armatei și cum apelanta reclamantă nu este cadru militar în activitate sau personal civil angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, tribunalul a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut lipsa calității procesuale active a reclamantei, atât cu privire la primul capăt de cerere, cât și în ce privește cel de-al doilea petit, privind obligarea pârâților la vânzarea locuinței către reclamanta apelantă, aceasta neîndeplinind niciuna din condițiile prevăzute de art.2, alin.1 din Legea nr. 562/2004.
Ca urmare a celor reținute, în baza art.296 cod proc.civilă apelul reclamantei a fost respins ca nefondat și pe cale de consecință, instanța a respins și cererea de intervenție accesorie formulată de și.
Împotriva acestei decizii au declarat și motivat recurs în termen reclamanta și intervenienții considerând-o ca fiind nelegală, susținând că în mod greșit s-a reținut că locuința în litigiu, ce face parte din fondul de locuințe al intimatei poate fi ocupată numai de cadrele militare în activitate sau de personalul civil angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată.
Recurenta reclamantă susține că anterior împreună cu fostul soț au fost beneficiarii unui contract de închiriere asupra unei locuințe din fondul locativ de stat ce a fost reziliat la data încheierii contractului de închiriere pentru locuința în litigiu.
Arată că în rezolvarea cauzei nu s-a ținut seama de faptul că inițial a avut calitatea de cotitular alături de fostul soț, iar după pronunțarea divorțului, pe cea de titular, așa încât este îndreptățită la încheierea contractului de închiriere și respectiv, de vânzare-cumpărare.
La rândul lor, recurenții intervenienți susțin că justifică un drept locativ, în condițiile în care a operat tacita relocațiune și întrucât au calitatea de urmași ai unui pensionar al.
Recursul este nefondat.
Verificându-se actele și lucrările cauzei, prin prisma criticilor invocate de recurenți se constată că prin hotărârea pronunțată instanța de apel a dat o judicioasă rezolvare pricinii deduse judecății, neexistând motive de casare sau de modificare potrivit art.304 pr.civ.
Se constată astfel că în cauză a fost în mod corect reținută lipsa calității procesuale active a reclamantei în promovarea acțiunii, neexistând identitate între persoana acesteia și titularul dreptului în raportul juridic dedus judecății.
Este incontestabil că locuința în litigiu are un caracter special, fiind pe deplin aplicabile dispozițiile art.2 din Instrucțiunile Cz-50, potrivit cărora locuința de serviciu este locuința destinată cazării personalului armatei, la care acesta are dreptul potrivit legii, prin "personalul armatei" înțelegându-se "cadrele militare în activitate și personalul civil angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată".
Prin hotărârea judecătorească invocată, respectiv decizia civilă nr.1124/30.05.2003 pronunțată de Tribunalul Dolj, recurentei reclamante i-a fost atribuit beneficiul provizoriu al contractului de închiriere nr.135/31.03.1999, al cărui titular era fostul soț al acesteia, contract care a expirat la data de 31.03.2004.
În considerentele acestei decizii se arată că deși contractul de închiriere este accesoriu al contractului de muncă al fostului soț al reclamantei, câtă vreme însăși unitatea militară -intimata pârâtă din prezenta cauză- a fost de acord să permită folosința în continuare a apartamentului în cauză, de către reclamantă și cei doi copii, intervenienții de față, minori la acea dată, care i s-au încredințat spre creștere și educare, s-a constatat că se poate atribui beneficiul provizoriu al spațiului de locuit prin părăsirea sa de titularul de contract, aceștia urmând să-l folosească eventual până la momentul expirării contractului.
Ulterior datei de 31.03.2004, unitatea intimată, la cererea recurentei reclamante a încheiat cu aceasta trei contracte de închiriere, pe durată determinată, de câte un an, ultimul expirând la data de 29.03.2007, reclamanta fiind somată să elibereze locuința, conform adresei nr. /24.09.2007 emisă de UM 10183.
Cum în toate cele trei contracte, la art.3 s-a prevăzut expres că "tacita relocațiune nu operează", corect s-a constatat de către instanțe că nu se poate reține aplicabilitatea acesteia, relocațiunea operând numai dacă n-a fost exclusă printr-o clauză contractuală expresă.
Împrejurarea că anterior recurenta reclamantă a fost beneficiara, alături de fostul soț a unui contract de închiriere asupra unei locuințe din fondul locativ de stat ce a fost reziliat la data încheierii contractului de închiriere pentru locuința în litigiu este irelevantă în soluționarea prezentei cauze.
Dat fiind caracterul special al locuinței în litigiu, recurenta reclamantă nu poate afirma existența unui drept locativ propriu, încheierea contractului de închiriere nr.135/1999 între UM 01083 și fostul soț al reclamantei făcându-se în virtutea raporturilor de muncă existente între armată și angajatul său.
De menționat că la repartizarea acestei locuințe, mai precis la stabilirea priorităților de repartizare, unitatea intimată a avut în vedere și membrii de familie ai ofițerului, care însă nu dobândesc drepturi locative proprii ci doar un drept locativ derivat din dreptul titularului de contract.
Ca atare, la încetarea dreptului de locațiune încetează și drepturile locative ale celorlalți beneficiari, membrii familiei, fără a putea invoca beneficiul contractului de închiriere în condițiile prevăzute de art.27 din Legea locuinței nr.114/1996, în situația în care niciunul dintre aceștia nu îndeplinește condițiile pentru a fi beneficiar al locuinței de serviciu în nume propriu.
Mai mult, prin hotărârea judecătorească de divorț, recurentei reclamante i s-a acordat numai beneficiul contractului existent la acea dată, respectiv folosința provizorie a spațiului de locuit, aplicarea dispoziției fiind condiționată de păstrarea dreptului locativ al titularului de contract, respectiv al fostului soț al reclamantei, care a încetat la data de 31 martie 2004.
De menționat că prin sentința civilă nr.10255 din 04 decembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Craiova, menținută prin decizia civilă nr.1138 din 23 oct.2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, acțiunea reclamantului, fostul soț al reclamantei și tatăl intervenienților, având ca obiect obligarea pârâtului - Direcția și de a încheia un nou contract de închiriere pentru imobilul în litigiu a fost respinsă, cu motivarea că acesta și-a pierdut dreptul locativ asupra locuinței de serviciu dobândite în baza contractului de închiriere susmenționat, odată cu expirarea acestuia.
Ulterior expirării acestui contract, dată fiind situația în care reclamanta se afla, având doi copii minori, i s-au încheiat trei contracte pe durată determinată de câte un an, care însă au expirat, în aceste contracte menționându-se expres că "tacita relocațiune nu operează", în prezent această locuință de serviciu nefiind ocupată de recurenți în baza unui contract de închiriere valabil încheiat, câtă vreme niciunul dintre membrii familiei fostului angajat al unității nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.2 din Instrucțiunile Cz-50, pentru a deveni titularul unui contract de închiriere.
Ca atare, se constată că este judicioasă soluția instanțelor prin care a reținut lipsa calității procesuale active a reclamantei în promovarea acțiunii, atât cu privire la primul capăt de cerere, vizând obligarea pârâților la încheierea unui nou contract de închiriere, cât și referitor la cel de-al doilea petit, privind obligarea pârâților la vânzarea locuinței către reclamanta apelantă, aceasta neîndeplinind niciuna din condițiile prevăzute de art.2, alin.1 din Legea nr. 562/2004.
În raport de soluția de respingere a acțiunii reclamantei, în mod corect instanța de apel a procedat la respingerea cererii de intervenție în interesul acesteia, formulată de intervenienții accesorii, - și - în faza de apel, potrivit dispozițiilor art.51 pr.civ.
Așa fiind, constatându-se că sunt lipsite de temei legal criticile formulate de recurenți, urmează ca potrivit art.312 alin.1 pr.civ. recursul declarat să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta - și intervenienții -, - împotriva deciziei civile nr.372 din 29 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Apărării - UM.01083 C, Ministerul Apărării - UM.02517 C și Ministerul Apărării - Direcția Legislație și Asistență Juridică.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
09.12.2009
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Maria CumpănașuJudecători:Maria Cumpănașu, Stela Popa, Ionela Vîlculescu
