Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 197/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 197/
Ședința publică din 23 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache judecător
JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
JUDECĂTOR 3: Daniel Radu
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de contestatorii, și, domiciliați în Rm.V,-, județul V, împotriva deciziei civile nr.37/A din 14 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică au răspuns: avocat pentru recurenții-contestatori și, în baza împuternicirii avocațiale nr.324/22.05.2008 emisă de Baroul V - Cabinet individual, recurentul-contestator și avocat pentru intimatul, în baza delegației de substituire nr.2/22.05.2008 emisă de Baroul V - Cabinet individual.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu suma de 37 lei - taxă judiciară de timbru, achitată cu chitanța nr.-/25.04.2008 aflată la fila 117 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul recurenților-contestatori solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat în scris, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, casarea deciziei atacate și pe fond admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.(depune la dosar note scrise)
Apărătorul intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele susținute oral în ședință publică și menționate în scris în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA:
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm.V sub nr- contestatorii, și au formulat în contradictoriu cu intimatul, contestație la executare împotriva executării silite a sentinței civile nr.94/2006 a Judecătoriei Rm.V, deciziei civile nr.390/A/2006 și deciziei civile nr.1368/R/2006 ale Tribunalului Vâlcea, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să anuleze formele de executare pornite ilegal de către executorul judecătoresc în dosarul de executare nr.204/2007.
Până la soluționarea contestației s-a solicitat instanței să dispună suspendarea executării silite.
În motivarea contestației, contestatorii au arătat că prin sentința civilă nr.94/2006 pronunțată de Judecătoria Rm.V în dosarul nr.678/2005 s-a admis în parte acțiunea reclamantului-intimat în prezenta cauză, formulată în contradictoriu cu pârâtul-contestator în prezenta cauză, s-a stabilit linia de hotar între proprietățile părților, a fost obligat pârâtul să respecte proprietatea reclamantului asupra terenului de 13,68 mp. și să-și demoleze gardul ridicat pe proprietatea reclamantului.
Împotriva sentinței a formulat apel pârâtul, apel respins prin decizia civilă nr.390/A/2006 a Tribunalului Vâlcea, decizie care, în urma promovării recursului a fost casată, prin decizia civilă nr.1241/R/2006 a Curții de APEL PITEȘTI, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la ribunalul Vâlcea. Cauza a fost din nou înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr.6229/2006 fiind soluționată prin decizia civilă nr.1368/2006, prin care a fost menținută soluția de respingere a recursului.
Prin somația executorului judecătoresc, întocmită în dosarul de executare nr.204/2007, se arată în continuare, debitorul a fost somat să aducă la îndeplinire dispozitivul sentinței irevocabile. Executarea este, însă, pornită abuziv și nelegal, întrucât imobilul teren a fost înstrăinat de către debitorul fiicelor sale contestatoarele și prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3792/28.08.2002 de către BNP. Cum executarea are ca obiect tocmai terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, contestatoarele sunt terțe persoane afectate de executare, titlul executoriu și formele de executare nefiindu-le opozabile, întrucât nu au avut calitatea de părți în dosarul nr.678/2005 al Judecătoriei Rm.
Pe de altă parte, s-a susținut în continuare, procedura privitoare la legalizarea și învestirea cu formulă executorie nu a fost respectată, întrucât sentința civilă nr.94/2006 a Judecătoriei Rm.V poartă mențiunea că este definitivă prin decizia civilă nr.390/2006 a Tribunalului Vâlcea, ori această decizie a fost casată prin decizia civilă nr.1241/2006 a Curții de APEL PITEȘTI "nemaiavând nicio putere".
Au fost depuse la dosar contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3792/28.08.2002 de către BNP, somația emisă de executorul judecătoresc, precum și hotărârile judecătorești despre care s-a făcut vorbire în acțiune-filele 5-16.
Intimatul a formulat întâmpinare - filele 22-23, prin care a solicitat respingerea contestației la executare, arătând că nu au fost precizate dispozițiile legale care ar fi fost încălcate de către executorul judecătoresc pentru a se solicita constatarea nulității executării, iar pe de altă parte susținerea că executarea "este pornită abuziv" nu are suport real. Astfel, deși contestatorul a arătat că a înstrăinat terenul celorlalte două contestatoare, în realitate a vândut doar nuda proprietate, rezervându-și dreptul de uzufruct viager. Această situație a fost însă ascunsă de către contestator pe parcursul derulării litigiului anterior și în plus și cu prilejul promovării unei acțiuni pentru servitute de trecere (dosarul nr.6129/2003), dosar în care contestatorul s-a pretins proprietar deplin al terenului în litigiu.
În speță, contestatorul este posesorul neproprietar al terenului revendicat, rezervându-și prin contractul de vânzare-cumpărare uzufructul viager (adică drept real principal care conferă titularului său atributele de posesie și folosință asupra bunului ce aparține altei persoane), în toate fazele procesuale administrându-se probe cu care s-a făcut dovada stăpânirii terenului de către contestator, acesta fiind și cel care a edificat gardul de beton a cărui demolare s-a solicitat.
Prin sentința civilă nr.4703/29 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Rm.V în dosarul nr- a fost respinsă contestația la executare și s-a dispus obligarea contestatorilor la plata către intimatul a sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată, reținându-se că nu a formulat motive proprii de nemulțumire cu privire la executarea silită și nu a invocat cauzele care să ducă la anularea formelor de executare, contestația fiind motivată în principal prin aceea că prin executarea silită se aduce atingere dreptului terților; prin titlul executoriu ce s-a pus în executare, respectiv sentința civilă nr.94/2006 a Judecătoriei Rm.V, în sarcina acestui contestator au fost stabilite în mod irevocabil o serie de obligații la realizarea cărora se tinde prin executarea silită contestată în cauză, executare silită efectuată de către executorul judecătoresc în conformitate cu dispozițiile legale, astfel cum rezultă din studiul dosarului de executare; contestatoarele și au formulat contestația la executare, pretinzându-se terți vătămați prin executare, respectiv arătând că sunt proprietarele terenului ce face obiectul executării silite; analizând titlul ce se execută, se constată că acesta a dat naștere la o serie de obligații în sarcina contestatorului (stabilire linie hotar, respectare drept de proprietate asupra unui teren, demolare construcții), fără a fi opozabil și fără a aduce atingere drepturilor pretinse de către celelalte două contestatoare; în speță, nu este vorba despre o vătămare a drepturilor terților, nepunându-se problema efectuării vânzării sau predării silite a unui bun ce aparține acestora, contestatoarele având la îndemână căi proprii de a se adresa justiției în cazul în care se pretind proprietarele terenului ce a făcut obiectul litigiului anterior, purtat între celelalte părți și în urma căruia s-au născut obligații în persoana celuilalt contestator; la momentul legalizării și respectiv învestirii cu formulă executorie, erau îndeplinite cerințele prevăzute de lege, sentința fiind rămasă definitivă, neavând relevanță juridică faptul că ulterior decizia civilă nr.390/2006 a Tribunalului Vâlceaa fost casată prin decizia civilă nr.1241/2006 a Curții de APEL PITEȘTI, atâta vreme cât în rejudecare, prin pronunțarea deciziei civile nr.1368/2006 a Tribunalului Vâlcea, a fost respins recursul promovat împotriva sentinței civile nr.94/2006, care a fost menținută în totalitate.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs contestatorii -, - și solicitând modificarea acesteia și admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive:
1.Hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea acesteia sau pentru care au fost înlăturate cererile părților, acestea nu se referă la probele administrate în cauză și nu sunt în concordanță cu ele, iar soluția din dispozitiv nu este în concordanță cu răspunsurile date de instanță la pretențiile formulate de părți. Instanța se rezumă la o înșiruire de fapte și argumente fără ca ele să realizeze o structură logică, care să aibă ca rezultat soluția din dispozitivul hotărârii.
2.În mod greșit instanța de fond a reținut că executarea silită a rămas fără obiect, întrucât ei nu au renunțat la acest capăt de cerere, iar executarea nu a fost realizată. În mod nejustificat instanța s-a pronunțat pe acest capăt de cerere în ședință publică până la închiderea dezbaterilor.
3.În mod nejustificat și nelegal instanța de fond a dispus respingerea contestației la executare reținut eronat faptul că această executare nu afectează dreptul terților încălcând în acest sens principiul relativității hotărârilor judecătorești potrivit căruia hotărârile nu au opozabilitate decât între părțile menționate în cuprinsul lor. Judecata s-a purtat între contestatorul și intimat pentru grănițuire și revendicare, prin titlul executoriu fiind afectat dreptul de proprietate al terților, respectiv diminuându-se suprafața terenului cumpărat prin act autentic întabulat. Acțiunea în grănițuire care implica și o revendicare imobiliară trebuia să se poarte în contradictoriu cu titularul dreptului de proprietate, iar executarea titlului nu le este opozabilă, fiind de natură să producă prejudicii cu privire la dreptul lor de proprietate asupra terenului. În mod eronat instanța reține că în speță nu este vorba de o predare silită a unui drept ce aparține terților, întrucât terenul este proprietatea lor conform actului de vânzare-cumpărare autentificat și intabulat.
4.În mod greșit prima instanță a reținut că legalizarea și învestirea titlului executoriu au fost înfăptuite cu respectarea legii. Nu este posibil ca o hotărâre să rămână definitivă și irevocabilă în baza unei hotărâri ce a fost casată dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare. Față de această împrejurarea și față de faptul că parafele folosite nu sunt cele prevăzute de lege, hotărârea trebuia legalizată și învestită cu formulă executorie în baza hotărârilor pronunțate în al doilea ciclu procesual, respectiv în rejudecare. Prin această hotărâre nelegală s-a încălcat principiul neretroactivității legii civile în sensul că față de cauzele și momentul rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii ce constituie titlul executoriu, legalizarea și învestirea trebuiau refăcute.
5.Instanța de fond prin respingerea cererii lor a încălcat dispozițiile legale prevăzute de art.6 alin1 din CEDO și art.1 din Protocolul nr.1 ale Convenției Europene.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, întrucât hotărârea primei instanțe este motivată corespunzător, prin executare silită nu se încalcă dreptul recurenților, vânzarea terenului a fost ascunsă cu rea credință de către aceștia, contestatorul nu a formulat motive propriii de nemulțumire, iar legalizarea și învestirea cu formulă executorie a sentinței civile nr.94/2006 a Judecătoriei Rm V s-a făcut în conformitate cu dispozițiile legale.
În ședința publică din data de 28 ianuarie 2008 isntanța a calificat drept apel calea de atac formulată în prezenta cauză față de dispozițiile art.402 alin.2 din Codul d e procedură civilă raportat la 401 alin.2 din Codul d e procedură civilă, reținând că - și - sunt terțe persoane față de executarea silită începută în dosarul nr.204/2007 al executorului judecătoresc -.
Prin decizia civilă nr.37/A din 14 februarie 2008, Tribunalul Vâlceaa respins apelul formulat de contestatori și obligați aceștia la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată către intimatul.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Apelanții au invocat drept prim motiv de apel lipsa motivării soluției pronunțate, neclaritatea acestor motive, neconcordanța lor cu dispozitivul și structura ilogică a considerentelor, fără a preciza în mod concret în ce constau aceste critici. Apelanții s-au limitat la a formula critici generale, neprecizând aspectele la care prima instanță nu a răspuns pe cele care nu corespund dispozitivului, etc.
Verificând, totuși, considerentele sentinței civile atacate, s-a observat cu ușurință că acestea sunt suficient de cuprinzătoare, prima instanță analizând fiecare din motivele invocate în cuprinsul contestației la executare, în raport de actele din dosarul de executare. Toate justificările instanței duc la concluzia că prezenta contestație la executare este neîntemeiată, aceeași fiind și soluția din dispozitiv.
În al doilea rând s-a invocat greșita respingere a cererii de suspendare ca rămasă fără obiect în condițiile în care nu s-a renunțat la judecată, iar executare silită nu a fost realizată.
Însă, soluția pronunțată de instanță asupra cererii de suspendare a executării silite nu are nicio legătură cu renunțarea la judecată sau cu finalizarea executării silite. Dacă contestatorii ar fi renunțat la judecată instanța ar fi luat act de această renunțare fără a se mai pronunța asupra cererii.
De asemenea, instanța a respins cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect nu pentru că s-ar fi finalizat executarea silită, ci pentru că urma să se pronunțe deja asupra contestației la executare.
Tot astfel, potrivit art.403 alin.3 din Codul d e procedură civilă asupra cererii de suspendare instanța se pronunță prin încheiere, astfel că nu este nici greșit în a soluționa cererea de suspendare a executării silite înainte de închiderea dezbaterilor.
În al treilea rând prima instanță a soluționat în mod corect și contestația la executare, reținând că executarea silită nu afectează dreptul terților, respectiv al recurentelor-contestatoare - și -.
Pe de o parte, nu s-a încălcat principiul relativității hotărârilor judecătorești, deoarece executarea silită nu s-a început împotriva celor două apelante-contestatoare, obligațiile fiind ale apelantul-contestator, care a figurat ca parte în litigiul finalizat cu pronunțarea sentinței pusă în executare.
Pe de altă parte, chiar dacă o contestație la executare făcută de terți are natura juridică a unei veritabile acțiuni în revendicare, trebuie observat că în prezenta cauză terenul de 13,68. pentru care s-a dispus obligarea pârâtului la respectarea dreptului de proprietate al reclamantului, nu face parte din cel dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3792/28 august 2002, pentru simplul motiv că cele două apelante-contestatoare - și - au cumpărat de la apelantul-contestator. Or, în condițiile în care prin sentința civilă nr.94/12 ianuarie 2006, pronunțată de Judecătoria Rm V în dosarul nr.678/2003, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că nu este proprietarul terenului de 13,68. potrivit actelor sale de proprietate care au stat și la baza contractului de vânzare-cumpărare menționat anterior, nici cumpărătoarele nu puteau dobândi dreptul de proprietate asupra acestui teren, potrivit principiului că nimeni nu poate da mai mult decât are (nemo dat quod non habet). Faptul că vânzarea-cumpărarea a avut loc anterior soluționării acțiunii în revendicare nu prezintă importanță, în condițiile în care este vorba de o succesiune cu titlul particular, vânzarea-cumpărarea a fost ascunsă cu rea-credință de către apelantul-contestator, iar instanța a analizat chiar actele de proprietate ale vânzătorului.
În al patrulea rând, procedura de legalizare și învestire cu formulă executorie a sentinței civile nr.94/12 ianuarie 2006, pronunțată de Judecătoria Rm V în dosarul nr.678/2005, s-a desfășurat în conformitate cu dispozițiile legale prevăzute de Codul d e procedură civilă.
Casarea deciziei civile nr.390/A/2 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.875/CR/2006 prin care se soluționase apelul formulat împotriva sentinței civile nr.94/12 ianuarie 2006, pronunțată de Judecătoria Rm.V în dosarul nr.678/2005, nu a întârziat data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii ce reprezintă titlul executoriu.
Astfel, prin decizia nr.1241/R/29 septembrie 2006, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă în dosarul nr-, a fost admis recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.390/A/2 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.875/2006, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Vâlcea reținându-se că această ultimă instanță a judecat în mod greșit apel, deși, potrivit dispozițiilor art.2821din Codul d e procedură civilă, hotărârea pronunțată în primă instanță era susceptibilă numai de recurs. Așadar, în urma acestei decizii, se poate trage concluzia că sentința civilă nr.94/12 ianuarie 2006 pronunțată de Judecătoria Rm.V în dosarul nr.678/2005, a rămas definitivă chiar de la data pronunțării ei, astfel cum prevăd dispozițiile art.377 alin.2 pct.1 din Codul d e procedură civilă.
De asemenea, data rămânerii irevocabile este aceeași, respectiv data pronunțării deciziei civile nr.1368/R/8 decembrie 2006.
În aceste condiții este susținerea apelanților potrivit căreia legalizarea și învestirea cu formulă executorie trebuiau refăcute, legalizarea nedepinzând, de altfel de rămânerea definitivă sau irevocabilă a hotărârii. legii, ca principiu fundamental al legii nu se referă la situația prezentată de apelanții-contestatori ci la aplicarea în timp a normelor juridice în cazul unei succesiuni de legi, iar motivul referitor la folosirea unor parafe necorespunzătoare este nesusținut de vreun argument.
În fine, în al cincilea rând s-a invocat încălcarea prevederilor art.6 alin.1 din CEDO și art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO, fără a se menționa în ce ar consta aceste încălcări. În justificarea respingerii motivelor anterioare am arătat că prin executarea silită ce face obiectul dosarului nr.204/2007 al Biroului Executorului Judecătoresc nu se aduce atingere dreptului de proprietate al apelantelor-contestatoare, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3792/28 august 2002.
Împotriva deciziei pronunțată de tribunal, în termen legal au declarat recurs contestatorii criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele considerente:
- Decizia pronunțată de tribunal este nemotivată fiind încălcate dispozițiile art.261 pct.5 Cod procedură civilă, situație care atrage încadrarea recursului în dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă;
- A doua critică vizează dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că în mod greșit s-a dispus respingerea capătului de cerere privind suspendarea executării ca rămasă fără obiect în condițiile în care recurenții nu au renunțat la acest capăt de cerere;
- Instanța de apel în mod nelegat a dispus respingerea apelului, reținând eronat că executarea silită nu afectează dreptul real al terților, respectiv al recurențulor-contestatori, încălcând în acest sens principiul relativității hotărârilor judecătorești. Prin titlul executoriu ce se pune în executare este afectat dreptul de proprietate al recurenților, fiind diminuată suprafața terenului dobândit de către recurenți prin contractul autentificat sub nr.3792/2002.
- În mod nelegal s-a pronunțat instanța de apel la critica privind nerespectarea procedurii de legalizare și investire, deoarece nu este posibil ca o hotărâre să rămână definitivă și irevocabilă în baza unei hotărâri ce a fost casată, legalizarea trebuia să se facă în al doilea ciclu procesual;
- Prin soluția pronunțată au fost încălcate dispozițiile art.6 din și Protocolul nr.1 al aceleiași Convenții, în sensul că prin pronunțarea soluției dată de către instanțe s-a încălcat dreptul recurenților-contestatori cu privire la un "bun" în sistemul european, bunul fiind reprezentat de terenul în litigiu.
Intimatul a depus o întâmpinare aflată la fila 113 din dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând pe de o parte că motivele invocate nu se încadrează în dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, iar pe de altă parte acestea sunt nefondate, iar Tribunalul Vâlceaa pronunțat o soluție legală și temeinică.
Examinând actele și lucrările dosarului și decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenților-contestatori, Curtea va constata că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Prima critică este nefondată, și anume aceea prin care se pretinde că decizia pronunțată de tribunal este nemotivată, deoarece este adevărat că potrivit dispozițiilor art.261 alin.5 Cod procedură civilă, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, însă recurenții-contestatori au formulat această critică în termeni generali, nereferindu-se în mod concret în ce constă nemotivarea deciziei și anume care sunt motivele de apel cu privire la care instanța a omis să se pronunțe.
Examinând decizia pronunțată de tribunal, Curtea va constata că dimpotrivă, contrar susținerilor recurenților-contestatori decizia este motivată atât în fapt, cât și în drept, instanța s-a pronunțat și a analizat judicios fiecare motiv de apel invocat de către recurenți.
Și a doua critică este nefondată, și anume aceea prin care se invocă greșita respingere a cererii de suspendare în condițiile în care se pretinde că nu s-a renunțat la judecată, iar executarea silită nu a fost realizată.
Astfel, soluția pronunțată de instanță asupra cererii de suspendare nu are nici o legătură cu cele pretinse în critica formulată. Dacă recurenții ar fi renunțat la judecată, instanța ar fi luat act cu privire la dreptul de dispoziție al contestatorilor și nu se mai pronunța asupra cererii.
Însă, respingerea cererii de suspendare a fost respinsă ca rămasă fără obiect, deoarece instanța rămăsese în pronunțare cu privire la fondul contestației la executare.
Se știe că cererea de suspendare este admisibilă, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile art.403 alin.3 Cod procedură civilă până la data la care instanța se pronunță pe fondul contestației la executare.
Nefondată este și critica prin care se pretinde că executarea silită a încălcat principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești și de asemenea dreptul de proprietate al recurenților-contestatori dobândit prin contractul autentificat sub nr.3792/2002.
Astfel, nu s-a încălcat în nici un fel principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești, deoarece executarea silită nu s-a început împotriva recurenților-contestatori, ci numai împotriva lui care a figurat ca parte în litigiul finalizat cu pronunțarea sentinței pusă în executare.
Pe de altă parte, așa cum rezultă în mod clar, terenul de 13,68 mp. pentru care s-a dispus obligarea pârâtului la respectarea dreptului de proprietate al reclamantului, nu face parte din cel dobândit de către recurenților-contestatori din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3792/28 august 2002.
Însă, prin sentința civilă nr.94/2006, pronunțată de Judecătoria Rm.V, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că nu este proprietarul terenului de 13,68 mp. potrivit actelor sale primare care au stat și la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare invocat ca titlu de către recurenții-contestatori, astfel încât în situația în care terenurile s-ar fi suprapus, vânzătorul nu putea să transmită către recurenți dreptul de proprietate pe care nu-l avea (nemo dat quod non habet).
De asemenea, s-a reținut în mod legal că vânzare-cumpărarea s-a făcut de către pârât în timpul derulării procesului de revendicare pe care l-a avut cu reclamantul, însă a ascuns acest lucru în mod deliberat, probabil cu intenția de a se sustrage de la executare.
Nici invocarea faptului că procedura de legalizare și investire cu formulă executorie a sentinței civile nr.94/2006 ce a reprezentat titlu executoriu nu poate fi luat în considerare de către C, pentru următoarele considerente:
Nu are relevanță faptul că decizia pronunțată de către tribunal, respectiv nr.390/A/2 iunie 2006 fost casată pentru un considerent formal și anume faptul că instanța a pronunțat decizia în compunere nelegală de apel în loc de recurs, deoarece ulterior soluția a rămas la fel, iar sentința civilă nr.94/2006 a rămas definitivă, nefiind schimbată în vreun fel ca urmare a exercitării căilor de atac de către părți, situație față de care procedura de legalizare și investire s-a desfășurat conform legii, fiind respectate dispozițiile art.377 alin.2 pct.1 Cod procedură civilă.
În fine, nefondată este și ultima critică, și anume aceea prin care se invocă că au fost încălcate dispozițiile art.6 din CEDO, care prevăd că orice persoană are dreptul la judecarea echitabilă și rezonabilă a cauzei sale, deoarece recurenții-contestatori nu au precizat în mod concret în ce sens instanțele de judecată nu s-ar fi pronunțat asupra cererilor invocate de ele sau pentru faptul că s-ar fi tergiversat nejustificat durata procesului, situație față de care Curtea constată că în speța dedusă judecății nu sunt incidente dispozițiile precizate mai sus.
De asemenea, nu se poate susține nici că au fost încălcate dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 din CEDO, în sensul că prin soluția pronunțată s-ar fi încălcat de către instanțe dreptul recurenții-contestatori cu privire la un "bun" ce reprezintă terenul în litigiu pentru considerentele arătate pe larg și analizate în criticile anterioare (respectiv în motivul trei de recurs).
Față de cele arătate mai sus, Curtea în baza dispozițiilor art.312 și art.316 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-contestatori și în baza dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, va obliga pe recurenții-contestatori să plătească intimatului suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de recurenții, și, împotriva deciziei civile nr.37/A din 14 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, intimat fiind .
Obligă pe recurenți să-i plătească intimatului suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./26.05.2008.
GM/2 ex.
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei, Daniel Radu
